Decizia civilă nr. 2404/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2404/R/2013
Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de reclamantul R. R. și de pârâții S. R. PRIN M. F. P. - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. C., U. "B. B. " împotriva
sentinței civile nr. 586 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, precum și recursul declarat de chematul în garanție M.
E. N. împotriva sentinței civile nr. 3306 din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtul intimat GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect calcul drepturi salariale.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 13 mai 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursurilor pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 586/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul R. R., în contradictoriu cu pârâta U. B. -B.
C. -N. .
A fost obligată pârâta, în calitate de angajator pentru reclamant, la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței G. ui nr. 15/2008, începând cu data de 01 octombrie 2008, până la data de 31 decembrie 2009 în sumă de 13.751 lei, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1240 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale - onorariu avocațial.
Pentru a pronunța soluția menționată, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Reclamantul are calitatea de cadru universitar la Facultatea de Geografie din cadrul Universității B. -B., începând cu anul 2002.
Potrivit prevederilor art. 157 alin. 2 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral de la bugetul local se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit.";c"; din Lg.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței G. ui nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcțiile didactice avute, valoarea
coeficientului de multiplicare 1,000 este 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de_ .
După intrarea în vigoare a Lg.221/2008 unitatea de învățământ avea obligația să calculeze pentru reclamant și să îi plătească acestuia salariile conforme cu acest act normativ, obligație pe care nu și-a respectat-o.
Pârâta a continuat să îi plătească reclamantului salarii în baza altor acte normative pentru perioada_ -_ așa cum rezultă din adeverința existentă la fila 105 din dosar.
Potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008 în vigoare până la data intrării în vigoare a Lg.330/2009 reclamantul din această unitate de învățământ va beneficia de următoarea sumă brută 13751 lei, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței G. ui nr. 15/2008, începând cu data de 01 octombrie 2008, până la data de 31 decembrie 2009, la care se va aplica coeficientul de inflație la data efectivă a plății, deoarece Legea nr. 221/2008 este singurul temei de drept în baza căruia se face salarizarea personalului didactic
Prin sentința civilă nr. 3306/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ ,
a fost admisă cererea de completare a dispozitivului
Sentinței civile nr. 586/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ și în consecință, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.
"B. -B. ";, în contradictoriu cu chematul în garanție M. E., C., T. ȘI S., fiind obligată acesta din urmă să aloce pârâtei U. "B. -B. "; fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Tribunalul a reținut că a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție formulată de către pârâta U. B. B. împotriva M. E.
C. T. și S. .
Împotriva sentinței nr. 586/2013 au declarat recurs reclamantul R. R., pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a F. P. C., U. "B. B. ".
Împotriva sentinței nr. 3306/2013 a declarat recurs chematul în garanție M.
N. .
Reclamantul R. R.
a solicitat admiterea propriului recursul și modificarea în partea a sentinței civile nr. 586/_, în sensul obligării Universității B. B. C. -N. la plata integrală a prejudiciilor în valoare de 21.522,72 RON, cu obligarea pârâtei U. B. B. C. -N. la plata integrală a cheltuielilor de judecată în primă instanță și în recurs.
Reclamantul apreciază că prin soluția pronunțată, prima instanță a încălcat principiului contradictorialității în raport de petitul 2 al acțiunii precizate, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că atât reducerea despăgubirilor solicitate, cât și reducerea cheltuielilor de judecată nu au fost solicitate de partea adversă - partea căzută în pretenții - și nici nu a fost pusă în discuție de către instanță.
Opinează reclamantul că prin admiterea în parte și nu în întregime a capătului acțiunii precizate s-a încălcat principiul anterior evocat, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 al. 2 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește vătămarea, reclamantul precizează că reducerea cheltuielilor de judecată s-a dispus direct prin sentință, fără ca această problemă să fi fost anterior pusă în discuția părților, conduită procesuală ce încalcă flagrant dreptul la apărare și, mai ales, dreptul procesual de a cunoaște toate elementele de fapt și de drept pe baza cărora instanța își fundamentează soluția.
Consideră că prin modul în care s-a procedat la respingerea parțială a unui capăt de cerere i s-a încălcat și dreptul la un proces echitabil, recunoscut de art. 21 alin. 3 din Constituție, art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sens în care face trimiteri la cauza Frette c. Franța - hotărârea din 26 feb. 2002, par. 47 și Forum Maritim S.A. c. R. - hotărârea din 4 oct. 2007, par. 132.
Din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 6 Cod de procedură civilă, recurentul arată că în ceea ce privește reducerea cuantumului despăgubirilor și a onorariului de avocat a fost încălcat și principiul disponibilității.
Pârâtele nu au invocat și nu au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.
3 Cod de procedură civilă, dar cu toate acestea prima instanță a dispus reducerea cheltuielilor de judecată.
Menționează că problema cheltuielilor de judecată nu constituie un element de ordine publică, acesta reprezentând un element ce ține de fondul litigiului, astfel încât instanța era obligată să pună în discuția părților acest capăt de cerere.
Recurentul invocă și incidența prevederilor art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, în raport de care subliniază că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, învederează că din cuprinsul hotărârii nu rezultă care este justificarea soluției de admitere doar în parte atât a acțiunii, așa cum aceasta a fost precizată, cât și a cheltuielilor de judecată.
Consideră ca sunt incidente și prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, în raport de care arată că a fost încălcat art. 9 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care valoarea integrală a prejudiciului se ridică la suma de 21.522,72 lei, prejudiciu ce a fost dovedit, dar cu toate acestea a fost acordat doar parțial.
Cheltuielile de judecată pretinse, constând în onorariu avocațial, sunt proporționale cu valoarea obiectului pricinii și munca depusă de avocat, astfel că nu se justifică diminuarea acestora.
Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. C. ,
a solicitat in temeiul art. 304 pct. 7, pct. 9, art. 304 ind. 1 C.pr.civ., admiterea propriului recursul, modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice si a respingerii acțiunii fata de acest parat ca inadmisibila si neîntemeiata.
Pârâtul invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 cod de procedură civilă, subliniind că prima instanța nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive invocata la fond de paratul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice .
Menționează că a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive proprii, însă instanța a soluționat acțiunea doar in contradictoriu cu un singur parat, fără a se pronunța cu privire la excepție.
Prin notele de ședință înregistrate de către reclamant la data de_ aceasta a precizat cadrul procesual, arătând ca formulează pretenții de obligare a paratei U. B. -B. la plata diferențelor de drepturi salariale in cuantum de 21.522,72 lei pentru perioada_ -_ .
Întrucât petitul precizat a fost formulat in contradictoriu cu U. B. -
B., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului este întemeiată.
Pârâtul susține și incidența prevederilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, învederând că petitul formulat de reclamant in contradictoriu cu paratul S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice privește exclusiv cheltuielile de judecată din cele două cicluri procesuale, deși nu exista niciun raport juridic între cele două părți.
Cu privire la fondul cauzei, menționează că nu are calitate procesuala pasiva, astfel că neavând niciun fel de raport juridic cu reclamantul astfel nu are nicio obligație in ceea ce privește plata cheltuielilor de judecata .
Pârâta U. "B. B. " C. -N.
a solicitat admiterea propriului recursul, iar în consecință modificarea în parte a sentinței civile nr. 586/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul de a respinge cererea de obligare a Universității B. -B. la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta arată că prin acțiunea precizată reclamantul R. R. a solicitat obligarea ei la plata drepturilor salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008.
U. B. -B. a fost citată în calitate de pârâtă pentru termenul din_ și la prima zi de înfățișare, prin reprezentant, a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, poziție procesuală pe care instanța de fond a reținut-o în motivarea sentinței (alin. 1, fila 2).
Raportându-se la prevederile art. 275 Cod de procedură civilă, pârâta menționează că a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, nu a fost pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată, astfel că nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată, dar cu toate acestea instanța a dispus contrariul.
În drept, recursul se fundamentează pe art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat, chematul în garanție M. E. Național, a solicitat modificarea sentinței civile nr. 3306/2013, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a scoaterii acestuia din cauză, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare chematul în garanție a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S. .
O parte poate fi menținută în proces în situația în care există raporturi juridice care să conducă la obligarea acesteia pentru a îndeplini obiectul dedus judecății.
Între M. E. N. și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora, calitatea de angajator aparținând unității de învățământ, conform art. 40 din Codul Muncii și art. 123 și următoarele, art. 86 al. 2 și art. 293 și următoarele din legea nr. 1/2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin.3 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea de baza U. Tehnică B. - B. C. N. se asigură de M. E. N.
"din fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ" și potrivit art.171 alin.(7) din aceeași lege se tace pe bază de contract încheiat între
M. E. N. si această instituție de învățământ superior.
Aceeași dispoziție este preluată și de actuala legislație Legea nr. 1/2011 la art. 223 alin. (2), reglementează faptul că veniturile instituțiilor de învățământ superior se compun din sume alocate de la bugetul M. E. N., pe bază de contract pentru finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțare suplimentară, realizarea de obiective de investiții, fonduri alocate pe bază competițională pentru dezvoltare instituțională, fonduri alocate pe bază competițională pentru incluziune, burse și protecția socială a studenților, precum și din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări și taxe percepute în
condițiile legii de la persoane fizice și juridice, române sau străine, și din alte surse.
Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 4 din Legea educației naționale cu modificările și completările ulterioare, finanțarea de bază se asigură de către M.
N. "prin granturi de studii calculate pe buza costului mediu per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu și per limbă de predare. Granturile de studii vor fi alocate prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă și competitivă a societății, iar în interiorul domeniului, prioritar, celor mai bine plasate programe în ierarhia calității acestora, numărul de granturi de studii alocate unui program variind în funcție de poziția programului în această ierarhie" și, potrivit art. 223 alin. (7) din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între M. E. N. și această instituție de învățământ superior.
In conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, veniturile instituțiilor superioare de stat
"sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare."
Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin "includerea în totalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal (salarii, CAS, deplasării interne și internaționale).
Concluzionează chematul în garanție că finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de M. E. N. să fie utilizate de
instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.
În drept, recursul se întemeiază pe art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 1/2011, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 500/2002.
Pârâta U. "B. B. " a formulat întâmpinare
la recursul declarat de chematul în garanție M. E. N. solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
În esență, aceasta învederează că finanțarea de bază cuprinde și cheltuielile de personal (art. 167 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 84/1995), iar pentru instituțiile de învățământ superior de stat finanțarea de bază se asigură de la bugetul de stat și se realizează de M. E. N. (art. 171 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009), astfel că, chematul în garanție are calitate procesuală pasivă.
Intimatul Guvernul României a depus la dosarul cauzei întâmpinare
prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive proprii în raport de natura litigiului. Nu au fost administrate probe noi.
T recând l a soluț ion ar e a c auz e i, Cur te a a r eț inu t ur măto arele:
Recursul reclamantului R. R. și recursul pârâtei U. B. B.
Curtea reține că prin Decizia nr. 3 din_, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din_, pronunțată în Dosarul nr. 2/2011 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței G. ui nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că, ca efect al
deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. ui nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței G. ui nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.";
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
În condițiile în care, conform deciziei instanței supreme cadrele didactice sunt îndreptățite la majorarea salarială, orice susțineri contrare vor fi înlăturate.
Într-un atare context, reclamantul este îndreptățit la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, cum corect a reținut, de altfel, și prima instanță.
În ceea ce privește cuantumul acestora, Curtea constată că acesta a fost reținut eronat de către Tribunal ca fiind 13.571 lei, în loc de 21.522,72 lei întrucât în perioada de referință reclamantul a beneficiat cu titlu de drepturi salariale și de un spor de doctor de 15%, un spor de vechime de 10 % pentru intervalul_ -_, precum și de plata pentru normă dublă, toate aceste beneficii fiind indicate expres prin precizarea de acțiune formulată în dosarul nr._ a Curții de Apel C. (f. 44).
Deși din cuprinsul dispozitivului sentinței nr. 586/2013 rezultă că acțiunea reclamantului a fost admisă în întregime, instanța a procedat la o diminuare nejustificată a cheltuielilor de judecată, sens în care a instituit în sarcina pârâtei U. B. B. obligația plății în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 1240 lei.
Soluția pronunțată sub acest aspect este lipsită de un fundament legal, în condițiile în care diminuarea cheltuielilor de judecată apare justificată doar în măsura în care acțiunea dedusă judecății a fost admisă doar în parte, ceea ce nu este cazul însă în speță.
Concluzionând că acțiunea reclamantului, așa cum aceasta a fost formulată și precizată, este fondată în totalitate, în conformitate cu art. 274 Cod de procedură civilă acesta este îndreptățit la plata integrală a cheltuielilor de judecată, în limita în care acestea sunt dovedite.
Astfel, va fi obligată pârâta U. B. B. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1240 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Este real că valoarea onorariul avocațial dovedit cu chitanțele depuse la dosar se ridică la suma de 3720 lei, însă pârâta U. B. B. nu poate fi obligată decât la plata sumei de 1240 lei (f. 80, rejudecare, dosar_ 1), întrucât aceasta a fost introdusă în cauză doar în rejudecare, iar diferența de 2480 lei până la concurența valorii de 3720 lei reprezintă onorariu avocațial din primul ciclu procesual în care această pârâtă nu a avut calitatea de parte(f. 61, dosar nr._ ; f. 34, dosar_ a Înaltei Curți de C. și Justiție).
Nu pot fi primite susținerile recurentei pârâte U. B. B. referitoare la exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată ca urmare a recunoașterii pretențiilor reclamantului intimat până la prima zi de înfățișare, în conformitate cu art. 275 Cod de procedură civilă, în condițiile în care prezentul demers juridic este imputabil exclusiv recurentei, care avea posibilitatea să își execute benevol obligațiile, respectiv să plătească reclamantului drepturile salariale pretinse.
Este adevărat că la prima zi de înfățișare ce a urmat introducerii în cauză în rejudecare, pârâta a recunoscut pretențiile reclamantului, însă această recunoaștere, neurmată de nici un act de executare de natură a materializa
intenția astfel exprimată, conferă doar un caracter formal acestei manifestări de voință, ceea ce echivalează cu lipsa ei.
Prin urmare, cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, aceasta fundamentându-se pe culpa exclusivă a pârâtei.
Pentru considerentele anterior evocate, în temeiul art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă Curtea va admite recursul reclamantului R. R. și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantului, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Găsind nefondat recursul pârâtei U. B. B., Curtea îl va respinge ca atare în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă.
Recursul pârâtului S. ui R. prin M. F. este fondat.
Potrivit obiectului acțiunii și având în vedere motivația, în fapt și în drept, pe care aceasta se fundamentează, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu. Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către ordonatorii secundari, sau după caz, terțiari de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate. Prin urmare, partea reclamantă are în vedere raporturile care subzistă între pârâții - unitățile de învățământ, ca ordonatori finali de credite și M. F., ca ordonator principal de credite.
Însă aceste raport nu are caracterul unui raport obligațional, respectiv, calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P. nu presupune existența obligației implicite a acestuia de a aloca fondurile necesare către ordonatorii secundari/terțiari de credite, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2008.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța G. ui nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin
atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. ui nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. ui nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. ui nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și a stabilit că: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. ui nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 330 7din Codul de procedură civilă decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea opinează că efectele acesteia pot fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității similare pe care o au cele două tipuri de cereri.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea găsește întemeiată excepția lispei calității procesuale pasive invocate de către recurent, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Recursul chematului în garanție M. E. N. este nefondat.
Prin motivele de recurs formulate de chematul în garanție, acesta a înțeles să critice hotărârea doar prin prisma modului în care s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive proprii.
Curtea reține că legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, act normativ aplicabil în perioada de referință (iar nu Legea nr. 1/2011, intrată în vigoare la data de_ ), conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat "se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ și cheltuieli de personal.
Este adevărat că între reclamant în calitate de salariat și pârâtul M. E.
, C., T. și S. nu există raporturi de muncă, reclamantul nefiind angajatul acestui recurent, însă Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a susținut existența unor raporturi directe între reclamant și recurent izvorâte în baza vreunui contract individual de muncă. De asemenea, se reține că prin acțiune nu s-a solicitat nici obligarea recurentului la plata unor sume de bani direct către reclamant.
În realitate, din modul de formulare a cererii introductive reiese că pârâtul
M. E., C., T. și S. a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale cuprinse în Legea nr. 84/1995, întrucât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea către pârâta U. B. B. a fondurilor necesare efectuării plății drepturilor restante, pretenții ce au fost întemeiate tocmai pe calitatea recurent de autoritate finanțatoare a instituțiilor de învățământ universitar de stat, aspect care este de natură să conducă la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă.
Deși mecanismul de finanțare prezintă unele particularități care îl deosebesc de raporturile de drept comun privind finanțarea instituțiilor bugetare, în sensul că se încheie un contract între M. E., C., T. și S. și instituția de învățământ superior, iar finanțarea de bază se asigură în funcție de numărul de studenți, doctoranzi, cursanți etc. conform art. 171 alin. 3, acest aspect nu este însă de natură să înlăture obligația de finanțare a recurentului pentru cheltuieli de personal stabilite ulterior prin hotărâri judecătorești.
În cele din urmă, apărarea pârâtului aparține sferei executării hotărârii, nu celei a judecății propriu zise în care prezintă prioritate analiza temeiniciei pretențiilor deduse judecății, iar în mod subsecvent stabilirea titularului obligației de finanțare a învățământului superior de stat, astfel încât reprezintă o problemă de executare pretinsa nerespectare a procedurii menționate anterior.
Susținerile din cererea de recurs cu privire la modul de organizare și funcționare a ministerelor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 90/2001 sau cu privire la condițiile de angajare a personalului didactic în cadrul universităților întemeiate pe prevederile Legii nr. 84/1995 nu sunt de natură să modifice soluția adoptată de instanța de fond, deoarece dispozițiile legale invocate de recurent nu înlătură calitatea sa de finanțator pentru universitățile de stat.
Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul R. R. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 586 din
_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamantul R. R. în contradictoriu cu pârâta U. "B. B. " C. -N. și, în consecință, obligă pârâta U. "B. B. " C. -N. la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței G. ui nr. 15/2008, începând cu data de 01 octombrie 2008, până la data de 31 decembrie 2009 în sumă de 21.522,72 lei, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Obligă pârâta U. "B. B. " C. -N. să plătească reclamantului suma de 1240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantul R. R. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta U. "B. B. " C. -N. împotriva aceleiași sentințe.
Respinge ca nefondat recursul declarat de către chematul în garanție M.
E. N. împotriva sentinței civile nr. 3306 din_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. .
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. DS | D. | D. | G. C. M. |
Red.DG/dact.MS; 3 ex./_ ; Jud.fond: P.U. ;
