Decizia civilă nr. 3981/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3981/R/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL
M. C. -N. și P. M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10319/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind reclamanții S. L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI P. C. EAN și R. G.
și pârâta G. "CĂSUȚA POVEȘTILOR"; C. -N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. din Învățământul P. C., doamna avocat Patricia G. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâților recurenți, reclamanta intimată și reprezentantul pârâtei intimate.
edura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.10319 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și a tardivității formulării acțiunii invocate de pârâții C. LOCAL AL M. C. -
N. și P. M. C. - N., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada_ -_ invocată din oficiu de instanță, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI P. C. EAN, în numele membrei de sindicat R. G.
, în contradictoriu cu pârâții G. ";CĂSUȚA POVEȘTILOR"; C. -N., C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M. C. -N., a fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și la plata către membra de sindicat a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008
pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective și au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M. C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În privința excepției prescripției acțiunii pentru drepturile aferente perioadei_ -_, invocată din oficiu de către instanță, s-a susținut că aceasta este întemeiată și a fost admisă având în vedere prevederile exprese ale art.268 din Codul muncii lit. c) care dispun că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că se impune a fi avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, declarându-le neconstituționale.
Instanța a reținut că, în esență Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art. 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din legea fundamentală.
Referindu-se la O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, s-a reținut că aceasta stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007, ordonanța fiind aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. S-a precizat că prin O.U.G. nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, se modifică unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament, însă prin Decizia nr. 1221/2008 a Curții Constituționale, aceasta a fost declarată neconstituțională, pe baza acelorași argumente care au stat la baza declarării ca neconstituțională a OUG nr. 136/2008.
S-a arătat că pe baza acelorași argumente a fost declarată neconstituțională și OUG nr. 151/2008 prin Decizia nr. 842/2009 care a mai fost declarată neconstituțională - art.1 pct. 2 și 3 și prin Decizia nr. 989/2009 când s-a constatat și neconstituționalitatea art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009.
Instanța a considerat că față de aceste decizii ale Curții Constituționale modificările aduse O.G. nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992 astfel că nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, instanța a apreciat ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, în prezent dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ au fost în ființă, în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
O asemenea abordare, în considerarea instanței, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința Parlamentului României cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 253 alin. 1 și art. 166 alin. 4 din Codul Muncii, instanța a considerat că, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâta unitate de învățământ ce a funcționat potrivit art. 145 din Legea nr. 84/1995 - legea învățământului, în calitate de angajator a fost obligată către reclamantă la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
P. edând astfel, în opinia instanței se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";, având în vedere că în practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de "bunuri";, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, cuprinde atât "bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său( a se vedea Draon împotriva Franței [MC[, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .
S-a reținut de instanță că membra de sindicat reprezentată, fiind beneficiara dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale.
Raportându-se la jurisprudența CEDO a apreciat că s-a impus ca reclamantei să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008.
S-a subliniat de instanță că exigențele art. 20 alin. 2 din Constituie impune a se constata ordonanțele de urgență, nr. 31/2009 și 41/2009 sunt lipsite de efect juridic chiar dacă Curtea Constituțională, în condițiile art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstituționalității lor, dat fiind abrogarea acestora, potrivit art.48 pct.16 al Capitolului VI - Dispoziții finale din Legea cadru nr.330/2009,
privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr.105 și 106/4 februarie 2010 ).
Instanța a făcut referire și la faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în același sens prin Decizia privind recursul în interesul Legii nr. 3/2011, concluzionând că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, aceasta constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
A fost reținută și incidența Deciziei nr. 11/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, stabilind că: "(…) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.";
Relevante au mai fost reținute de instanță și prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 (actualizată) -privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care dispun expres că " începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, respective_, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M. C. -N. .
Prin recursul declarat de pârâtul P. M. C. -N.
s-a solicitat admiterea recursului si in consecința, respingerea acțiunii formulata de reclamant, fata de P. M. C. -N. .
Prin motivele recursului s-a solicitat în principal, admiterea recursului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului recurent - P.
C. -N., întemeindu-se pe următoarele aspecte de reglementare:
dispozițiile art. 63, alin.4, lit a) din Legea 215/2001 prevăd că in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local, calitate în care repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, dupa caz, in raport cu sarcinile acestora in condițiile legii.
Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației Naționale - prin Art. 104, alin. 1 stabilește: Finanțarea de baza asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de invatamant la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale;
alin. 2 prevede că finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile
cu salariile, sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contribuțiile aferente acestora (..,];
alin. 5 prevede că finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului școlar al M. București;
alin. 6 Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de invatamant preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale.
Pe baza acestor dispoziții legale pârâtul a concluzionat că unitățile de invatamant preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza isi desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrațiv-teritoriale de care aparțin unitățile de invatamant, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
Coroborând dispozițiile legale sus arătate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006 care prevăd că, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrațiv-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat in Monitorul Oficial al României, Partea I, în opinia pârâtului rezultă ca, pentru ca instituția parata sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de invatamant sa fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat- aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu disp. art. 39, alin. 6 din Legea nr. 273/2006.
Prin aceleași motive de recurs pârâtul a făcut și o solicitare subsidiară în sensul admiterii recursului declarat, modificarea Sentinței Civile nr. 10319/2013, in ceea ce privește obligarea paratului recurent - P. M. C. -N. la alocarea fondurilor necesare plații drepturilor bănești.
În sprijinul acestei solicitări a invocat dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic care prevăd că, unitățile de invatamant au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora, precum și faptul că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului, precum și prevederile Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_ care stabilesc că, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de invatamant preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene dupa consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca si Solidaritate Sociala, dupa caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Prin recursul declarat de pârâtul C. Local al M. C. -N.
s-a solicitat admiterea recursului si in consecința, respingerea acțiunii formulata de reclamant, fata de C. Local al M. C. -N. .
Prin motivele de recurs a solicitat în principal, in temeiul art. 312 C. proc. civ. admiterea recursului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului recurent - C. Local al M. C. -N., motivat de următoarele argumente:
Pentru ca paratul să poată îndeplini obligația din hotărâre, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de invatamant sa fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local. Pentru aceasta partenerii sociali trebuind sa procedeze la identificarea surselor de finanțare inainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi in actele normative care le reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de invatamant.
În același timp s-a arătat că pârâtul poate aloca sumele necesare plații; drepturilor salariale doar condiționat de imprejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de invatamant sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția pârâtă facand doar deschiderea de credite către instituțiile de invatamant, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu disp, art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. În cauză însă nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse, iar din dispozițiile art. 104 alin. 1, 2, 5 și 6 din Legea nr. 1/2011 rezultă ca, unitățile de
invatamant preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza isi desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de invatamant, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
Coroborând dispozițiile legale arătate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006 care prevăd că, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, pârâtul a ajuns la concluzia că, pentru ca instituția pârâtă sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile de personal este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de invatamant sa fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat- aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local instituția pârâtă facand doar deschiderea de credite către
instituțiile de invatamant, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu disp. art. 39, alin. 6 din Legea nr. 273/2006.
Prin aceleași motive de recurs, pârâtul a făcut și o solicitare subsidiară în sensul admiterii recursului declarat, modificarea Sentinței Civile nr. 10319/2013, in ceea ce privește obligarea paratului recurent - C. Local al M. C. -N. la alocarea fondurilor necesare plații drepturilor bănești.
În sprijinul acestei solicitări a arătat că în temeiul dispozițiilor. Legii nr.
128 / 1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de invatamant au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora. Învederează faptul ca bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului, precum și faptul că potrivit legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata sunt destinate
finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de invatamant preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene dupa consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de Munca si Solidaritate Sociala, dupa caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor din motivele cele două recursuri, Curtea reține că acestea sunt nefondate iar hotărârea atacată legală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Criticile din cele două recursuri vizează în esență aceleași aspecte, respectiv soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesual pasivă și neobservarea aspectelor privind lipsa resurselor necesare în bugetul aprobat pentru anul 2012 pentru plata drepturilor solicitate precum și a dispozițiilor Legii bugetului pe anul 2012 în privința defalcării sumelor din TVA.
Față de existența elementelor comune ale criticilor din cele două recursuri, acestea vor fi analizate împreună.
Se reproșează în critici lipsa calității de angajator și lipsa obligației de asigurare a fondurilor necesare finanțării învățământului preuniversitar de stat.
Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform
dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestuia, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale reclamantei nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta/ul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un
anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei/ului, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant/ă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei/ului, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M.
C. -N. și P. M. C. -N. împotriva sentinței civile nr.10319 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |
I. T. N. | M. | D. C. G. |
Grefier,
S. -D. G.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: E. B.
