Decizia civilă nr. 3651/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3651/R/2013
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.";A. S. E. ";S.R.L.împotriva sentinței civile nr.1424 din 18 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat SS
S. Z. în numele membrului de sindicat K. A., având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului S., astfel cum a fost precizată ulterior, SS ,,SALUBRIZARE"; Z., în numele membrului/ei de sindicat K. A. a chemat în judecată pe pârâta S.C.";A. S.
E. ";S.R.L.Z., solicitând instanței să constate nulitatea procesului-verbal nr.2584/_ și a actului adițional nr.1/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și să oblige pârâta la calcularea și la plata: sporului de 10% pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile din salariul de bază, pentru perioada septembrie 2009 - august 2012, conform clauzelor contractului colectiv de muncă, a sporului de 10% pentru condiții nocive de muncă, din salariul minim negociat la nivel de unitate, pentru perioada septembrie 2009 - august 2012, a sporului de vechime, în procent de 20%, pentru perioada septembrie 2009 - august 2012, toate actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței, până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că membrul de sindicat este angajat cu contract de individual de muncă al pârâtei și, cu toate că a lucrat în condiții care îl îndreptățesc la plata sumelor solicitate, acestea nu au fost plătite de către angajator așa cum erau prevăzute în contractul colectiv de muncă, în toată perioada de valabilitate a acestui contract.
S-a mai arătat faptul că, la sfârșitul anului 2008, a fost încheiat procesul- verbal nr.2584/_ și actul adițional nr.1/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prin care sporurile solicitate s-au considerat introduse în salariu, făcând parte din contractul de bază.
Reclamantul a considerat că aceste acte sunt nelegale deoarece comisia paritară patronat - sindicat nu a fost legal constituită, iar introducerea sporurilor
în salariu încalcă prevederile art.41 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat instanței respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
La termenul de judecată din data de_, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului întrucât în anul 2007 nu a fost înregistrat la Judecătoria Zalău.
De asemenea, în cauză pârâta-reclamantă a formulat și o cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Contractului Colectiv de Muncă al S.C.";A. S. E. ";S.R.L.Z. pe anii 2007- 2010 întrucât acesta a fost încheiat cu un sindicat care nu avea personalitate juridică în anul 2007.
Ulterior, pârâta a renunțat la excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului, invocată în cauză și la cererea reconvențională formulată.
În ședința publică din_ instanța a invocat din oficiu excepția tardivității cererii formulate de reclamant privind constatarea nulității procesului
- verbal nr.2584/_ și a actul adițional nr.1/_ la Contractul Colectiv de Muncă al S.C.";A. S. E. ";S.R.L.Z. pe anii 2007- 2010.
Prin sentința civilă nr.1424 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj,
s-a luat act de renunțarea pârâtei la judecarea cererii reconvenționale formulate de aceasta și la excepția lipsei calității procesuale active.
S-a admis excepția tardivității cererii formulata de reclamant privind constatarea nulității procesului verbal nr. 2584/_ și a actului adițional nr. 1/_ la Contractul Colectiv de Muncă al SC A. E. S. pentru anii 2007- 2010, excepție invocată din oficiu de instanță.
S-a admis în parte cererea precizată a reclamantului SS S.
, în numele membrului/ei de sindicat K. A., în contradictoriu cu pârâta S.C.";A. S. E. ";S.R.L.Z. - și în consecință, pârâta a fost obligată să calculeze și să plătească membrului/ei de sindicat contravaloarea sporului de 10% din salariul de bază, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, sporul de 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate pentru condiții nocive de munca, și sporul de vechime în muncă în procent de 20%, toate cuvenite aferent perioadei septembrie 2009- august 2012.
Pârâta a fost obligată să plătească membrului/ei de sindicat suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor alin.1 art.246 Cod procedură civilă ,,Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cererea scrisă.";
Având în vedere această prevedere legală precum și cererea pârâtei- reclamante de renunțare la judecarea cererii reconvenționale depusă la dosar și renunțarea verbală la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța a luat act de renunțările formulate de pârâtă.
În privința excepției tardivității cererii formulată de reclamant privind constatarea nulității procesului - verbal nr. 2584/_ și a actul adițional nr.1/_ la Contractul Colectiv de Muncă al S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. pe anii 2007- 2010, prima instanță a constatat faptul că aceste acte au modificat prevederile art.41 alin.3 lit. a și b din Contractul colectiv de muncă menționat și în consecință, s-a solicitat constatarea nulității unei clauze din acest contract.
Potrivit prevederilor art.268 alin.1 lit. d din Codul muncii republicat:
"Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate.... d) pe toată durata existenței contractului în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit prevederilor art.4 din contractul colectiv de muncă la nivel de S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. pe anii 2007- 2010:
"Prezentul contract se încheie pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea revizuirii anuale.
Dacă nici un din părți nu denunță contractul cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni.";
Potrivit prevederilor art.107 din același contract colectiv de muncă:
,,Prezentul contract colectiv de muncă își produce efectele începând cu data de_ .";
Părțile nu au putut face dovada denunțării acestui contract și în concluzie acesta și-a încetat valabilitatea la data de_ .
Având în vedere faptul că acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de_, deci după încetarea valabilității contractului colectiv de muncă la nivelul S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. pentru anii 2007- 2010, cererea reclamantului privind constatarea nulității procesului-verbal nr.2584/_ și a actului adițional nr.1/_, prima instanță a constatat că aceasta a fost tardiv
introdusă.
În privința fondului cauzei, instanța a reținut faptul că, potrivit art.41 alin.1 și 2 și alin.3 lit. a, b și d din Contractul colectiv de muncă la nivel de S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. :
"1. Părțile contractate sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru muncă prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară în salariu.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază.
Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt:
pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile 10% din salariul de bază
pentru condiții nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate.
………
d) pentru vechime în muncă minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani din salariul de bază.";
S-a reținut de către tribunal că aceste sporuri au fost acordate pentru categoriile de locuri de muncă prevăzute la art.23 și 24 din contractul colectiv de muncă, respectiv locurile de muncă cu condiții deosebite, cu condiții speciale, cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile și altele asemenea, sporuri și condiții stabilite prin negocierea părților care au încheiat contractul colectiv de muncă, și care constituie legea părților ( art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare la data respectivă).
La data de_, s-a încheiat procesul-verbal înregistrat sub nr. 2584/_
, în care s-a consemnat faptul că în urma întâlnirii avute la aceeași dată între patronatul S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. și sindicatul Salubrizare Z. ,, s-a căzut de acord cu modificarea art. 41 alin. 3 lit. a și b din contractul colectiv de muncă al SC A. E. S. .";
Acest acord a fost materializat prin încheierea actului adițional nr.1/_ la Contractului colectiv de muncă al S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z., prin care s-a stabilit în urma negocierilor că :,, Începând cu data înregistrării prezentului Act adițional se modifică și va produce efecte art. 41 alin. 3 lit. a și b din contractul colectiv de muncă care în urma modificării, va avea următorul conținut:
,, Sporurile cuprinse la art. 41 alin. 3 lit. a și b se consideră introduse în salariu, și fac parte din contractul de bază.";
Acest act adițional a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Incluziune Socială S. sub nr.350 din_ și conform prevederilor art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, și-a produs efect de la data înregistrării.
Prin urmare, prima instanță a reținut că, începând cu această dată, salariul de bază lunar al salariaților trebuia majorat cu procentul sporurilor incluse în acesta, fapt ce nu s-a realizat, după cum a reieșit din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al salariatului la rubrica ,,salariu de bază lunar";.
Conform prevederilor art.1 alin.1 din Decretul nr.92/1976 (în vigoare la acea dată):,, Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meseria sau specialitatea, timpul de muncă lucrat în locurile de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta";, iar potrivit art.6 alin.1:,,Modificările intervenite în executarea contractului colectiv de muncă, după întocmirea contractului de muncă, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.";
S-a reținut de către prima instanță că în acest termen prevăzut de normele legale în vigoare nu s-a făcut nici o înscriere în carnetul de muncă al salariatului care să reflecte majorarea salarială ca urmare a încheierii actului adițional nr.1/_ .
Tribunalul a mai constatat că această modificare salarială nu presupunea încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă care să justifice începerea curgerii termenului de la o altă dată, deoarece art.7 alin.4 din Legea nr.53/2003 în vigoare la acea dată prevedea faptul că modificarea este posibilă fără încheierea unui act adițional dacă rezultă din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Prin urmare, instanța a constatat că pârâta a încălcat prevederile art.30 din Legea nr.130/1996 și ale art.243 din Legea nr.53/2003 potrivit cărora
,,Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";.
În consecință, prima instanță a admis cererile reclamantului privind obligarea pârâtei la calculul și plata către salariat a contravalorii sporului de 10% din salariul de bază pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile și sporul de 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate pentru condiții nocive de muncă.
Cât privește sporul de vechime, s-a reținut că pârâta a justificat neacordarea acestui spor prin faptul că nu s-a procedat la negocierea individuală a acestuia cu fiecare salariat, ci doar a fost stabilit între limita minimă și maximă în contractul colectiv de muncă.
În această situație, s-a reținut că angajatorul și-a invocat propria culpă, deoarece, potrivit prevederilor art.40 alin.2 lit. c Codul muncii acesta are obligația
,, să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Astfel, prima instanță a constatat că, din moment ce în urma negocierilor cu sindicatul s-a obligat să plătească salariaților, conform art.41 alin.3 lit.d din Contractul Colectiv de Muncă pentru 2007- 2010, un spor pentru vechimea în muncă de minim 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la vechimea de peste
20 ani, din salariul de bază, acesta era obligat să individualizeze cuantumul sporurilor cuvenite salariaților pentru a le putea acorda și a nu lăsa lipsită de substanță prevederea contractuală.
Tribunalul a mai reținut că, întrucât angajatorul nu a procedat astfel, aceste sporuri se cuvin în procentul prevăzut de legislația în materie privind acordarea sporului de vechime salariaților din sectorul bugetar, având în vedere
faptul că limitele minime și maxime ale acestui spor au fost preluate din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007 - 2010.
Astfel, la data încheierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel de S.C.";A.
S. E. ";S.R.L.Z. pentru anii 2007 - 2010 era în vigoare H.G.nr.281/1993, care, la art.7, prevedea acordarea tranșelor de vechime calculate la salariul de bază astfel: între 3-5 ani - 5%, între 5-10 ani - 10%, între 10-15 ani - 15%, între 15-20 ani - 20%, peste 20 ani - 25%.
S-a mai reținut că prevederile acestui articol au fost abrogate de Legea nr.330/2009 care prevedea includerea sporului pentru vechime în muncă în salariul de bază și care la art.16 prevedea aceleași tranșe de vechime pentru calcularea sporului de vechime.
Având în vedere aceste considerente, prima instanță a admis cererea reclamantului și a obligat pârâta să calculeze și să plătească membrului de sindicat sporul de vechime în muncă în procent de 20%, cuvenit pentru perioada septembrie 2009 - august 2012.
În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească membrului de sindicat suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâta S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurenta arată că acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 și 41 alin 3 lit. a, b și d din Contractul Colectiv de Muncă al S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. 2007-2010.
Astfel, art.24 prevede că:
"Pentru prestarea activităților în locurile de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariații au dreptul, după caz, la sporuri la salariul de baza ...
În cazul în care una sau mai multe din condițiile deosebite se regăsesc pentru toți Salariații unei unități, unei secții, unui atelier sau ai unui loc de muncă se vor stabili pentru aceștia prin negociere salarii de baza al căror cuantum nu va fi mai mic decât suma salariului de baza și a sporurilor negociate.
La locurile de muncă cu condiții specifice, unde numai o parte dintre salariați lucrează în astfel de condiții, aceștia vor beneficia de sporuri.
S-a mai invocat de către reclamant art.41 din același contract colectiv de muncă, care prevede că:
Părțile contractante sunt de acord ca în perioada următoare să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritara în salariu.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază;
Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt:
pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de baza;
pentru condiții nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate;
…
d) pentru vechime în munca, minim 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază.
Recurenta arată că textul contractului colectiv de muncă folosește în descrierea locurilor de muncă termeni precum condiții grele de muncă, periculoase, penibile și nocive.
Se invocă faptul că acești termeni trebuie interpretați și analizați în contextul legislației muncii și art. 23 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care clasifică locurile de munca în trei categorii: locuri de munca normale, locuri de muncă cu condiții deosebite și locuri de muncă cu condiții speciale.
Astfel, angajatorul susține că, prin întâmpinarea formulată la judecarea cauzei în primă instanță s-a invocat faptul că în cadrul societății nu există locuri de muncă care să se încadreze în categoria locurilor de muncă deosebite, având un caracter greu, periculos, penibil sau în categoria locurilor de muncă speciale, având un caracter nociv, așa cum sunt acestea definite de legislația muncii.
Se mai invocă faptul că art.23 din Contractul colectiv de muncă al S.C.";A.
E. ";S.R.L. Z. pe anii 2007-2010 preia clasificarea locurilor de muncă din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național valabil pentru anii 2007- 2010 (art. 23), care prevede că legislația în domeniu este cea care stabilește tipul locului de muncă.
Recurenta susține că reglementarea specifică în materie o găsim în art.19 și 20 din Legea 19/2000 și art.3 lit. g și h din Legea 263/2010, care prevăd că locurile de muncă se clasifică în locuri de muncă normale, locuri de muncă cu condiții deosebite și locuri de muncă cu condiții speciale.
Se mai arată că reglementarea specială în materie o regăsim în Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de munca în condiții speciale, în H.G . nr.1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de munca în condiții speciale și în H.G. nr. 1284/2011 privind modul de obținere a avizului pentru condiții speciale de munca.
În ceea ce privește condițiile deosebite de muncă, se arată că dispozițiile Legii nr.19/2000 se completează cu pct. 16 din Ordinul nr. 340/4 mai 2001 și cele ale H.G.nr.261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
Se mai arată că angajatorul este obligat să depună la casa teritoriala de pensii, la definitivarea contractului colectiv de muncă, avizul inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
În continuarea cererii de recurs, societatea recurentă citează următoarele dispoziții legale: art.3 și 4 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001, invocând faptul că locul de muncă al reclamantului nu a fost încadrat în condiții deosebite de muncă cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ.
În ceea ce privește sporul pentru condiții penibile, se apreciază că trebuie aplicate dispozițiile art.7 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național 2011-2014.
În situația în care părțile nu se înțeleg asupra interpretării sau aplicării unor clauze contractuale, la solicitarea oricăreia dintre ele trebuie constituită o comisie paritară care să stabilească în ce mod urmează a fi puse în aplicare prevederile care au provocat divergența.
Se arată în acest sens că instanța nu se poate substitui acordului de voință al părților pentru a stabili, retroactiv, fără a avea dovezi, care sunt locurile de muncă în condiții penibile.
De asemenea, se consideră că orice convenție a părților privind încadrarea unor locuri de muncă ca fiind în condiții penibile produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut.
Mai mult, se arată că, între S. "S. " Z. și societatea recurentă s-a încheiat la data de_, Contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2013. Cu prilejul negocierii acestui contract, unul dintre aspectele discutate a fost stabilirea existenței unor locuri de muncă cu caracter deosebit, grele, periculoase,
penibile, nocive în cadrul societății. Negocierile au fost finalizate în sensul că nu există astfel de locuri de muncă, motiv pentru care în contractul încheiat între părți nu se regăsesc sporuri pentru astfel de activități.
Ori, se arată că, la data semnării noului contract colectiv de muncă, nu s- a schimbat nimic în activitatea societății, angajații prestând aceeași muncă, în aceleași condiții ce au existat și în perioada septembrie 2009-august 2012.
Se mai invocă faptul că instanța de fond nu a încuviințat proba cu interogatoriul reclamantului, prin care pârâta-recurentă a dorit să dovedească faptul că organizația sindicală nu a inițiat niciodată negocieri pentru a se declanșa procedura specială menționată anterior în vederea obținerii acestor încadrări a locurilor de muncă.
Se apreciază că sindicatul, în apărarea drepturilor membrilor săi, dacă ar fi apreciat că nu se respectă Contractul colectiv de muncă în vigoare în anii 2007- 2011, putea declanșa conflictul de drepturi, în sensul art. 67 lit. b din Legea 168/1999.
Recurenta mai susține că și în situația în care instanța de fond a interpretat actul adițional nr. 1/_ la contractul colectiv de muncă în senul că au fost adăugate sporurile prevăzute în art. 41 alin 3 li. a și b în salariul de bază, această apreciere dată actului adițional nu suplinește obligația instanței de a aprecia asupra existenței sau nu a condițiilor de muncă speciale sau deosebite.
În subsidiar, recurenta invocă nelegalitatea hotărârii în sensul că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecații și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, în sensul art. 304 pct. 8 și 9 Cod.proc.civilă.
Astfel, se arată că instanța a interpretat actul adițional nr.1/_ într-o manieră care excede voinței exprimate a părților, considerând că, prin clauzele acestui act, au fost adăugate sporurile prevăzute în art. 41 alin 3 lit. a și b în salariul de baza, iar salariul de baza lunar al angajaților trebuia majorat cu procentul sporurilor incluse în acesta .
În opinia recurentei instanța a interpretat greșit actul adițional, într-un mod care excede regulilor de interpretare în materia dreptului comun, art. 977 și următoarele Cod civil.
Art.984 cod civil stipulează următoarele: "convenția nu cuprinde decât
lucrurile asupra cărora se pare ca părțile și-au propus a contractat oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat, iar art.983 prevede: "când este îndoiala, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă".
Pornind de la aceste reguli de interpretare, se arată că, întrucât în actul adițional nu se utilizează termenul consacrat de "majorare" a salariului de bază, instanța nu poate adaugă acest înțeles convenției părților, respectiv nu poate majora salariul de baza stabilit în contractul colectiv de muncă, la art. 40 alin 4.
Recurenta arată că sensul dat de părți acestei convenții este acela că salariul de bază stipulat la art.40 alin 4 din contractul colectiv de muncă reprezintă remunerația adecvată condițiilor de muncă existente în societate.
Se mai arată că hotărârea primei instanțe este lipsita de temei legal și în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei-recurente de a calcula și plăti reclamantului contravaloarea sporului de vechime, în mod greșit fiind aplicate în cauză disp.H.G.nr.281/1993.
În plus, se arată că art.7 alin 3 invocat de instanță stabilește că trecerea într-o tranșă superioară de vechime pentru acordarea sporului se face numai în cazul persoanelor care în ultimii doi ani au obținut cel puțin calificativul "bun"", iar alin.4 prevede că, în vechimea în muncă ce se ia în calcul pentru stabilirea sporului de vechime, nu se iau în calcul perioadele în care persoana respectivă a obținut calificativul "slab";.
Se mai invocă faptul că art.41 alin 3 lit.d) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, invocat de reclamant, stabilește limitele de negociere astfel: "pentru vechime în muncă, minim 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază";, ori, se consideră acest articol nu poate fi interpretat în alt mod, "…decât că un plafon al negocierilor, între 5% și 25%, începând cu trei ani vechime până la 20 ani vechime, urmând a se stabili ulterior procentul concret ai sporului de vechime pentru fiecare angajat în parte.";
Recurenta arată că, după încheierea Contractului colectiv de muncă pe anii 2007 - 2010, angajații au semnat acte adiționale la contractul individual de muncă, dar în niciunul dintre aceste acte nu apare menționat vreun spor de vechime, întrucât părțile nu au mai negociat acest spor.
Se mai invocă faptul că soluția instanței de fond este nelegală și sub aspectul perioadei pentru care a acordat sporurile, deși, prin adresele nr. 1526/_, 1859/_ și 1901/_, reclamanta a declarat că a expirat contractul colectiv de muncă existent între părți, la data de_ .
În drept, se invocă disp.art.3041, art.312 alin.3 și 5 Cod.proc.civilă, precum și cele ale Legii nr.19/2000, Legii nr.226/2006, Legii nr.263/2010, Legii nr. 62/2011, H.G. nr.1025/2003 și H.G. nr.1284/2011.
Analizând recursul formulat de pârâta S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z.
, în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este doar în parte fondat
, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor ar t.24 d in Con tr ac tul colec tiv de mu nc ă l a n ivelul
soc ie tăț ii pe an ii 2007 -2010,
pentru prestarea activităților în locurile de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariații au dreptul, după caz, la sporuri la salariul de baza și, po tr iv it ar t. 41 al in 3 d in acel aș i contract:
"(3) Sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract sunt:
pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de baza;
pentru condiții nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate;
…
d) pentru vechime în munca, minim 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază.";
Analizând aceste prevederi, pornind și de la clauzele Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național 2007-2010, care au fost practic preluate în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, Curtea constată că în mod eronat recurenta a considerat aplicabile în speță, pentru stabilirea condițiilor de muncă grele, periculoase, penibile sau nocive-care îndreptățeau salariații la plata unor sporuri salariale-prevederile legale ce operează cu clasificarea locurilor de munca în condiții: normale, deosebite și speciale.
Astfel, Curtea nu poate reține ca având relevanță în cauză susținerile angajatorului formulate prin întâmpinarea depusă la judecarea cauzei în primă instanță și prin motivele de recurs, în sensul că: "…în cadrul societății nu există
locuri de muncă care să se încadreze în categoria locurilor de muncă deosebite, având un caracter greu, periculos, penibil sau în categoria locurilor de muncă speciale, având un caracter nociv,…";.
Dispozițiile din Legea nr.19/2000 și din Legea nr.263/2010 privind clasificarea locurilor de muncă în condiții normale, deosebite și speciale, cele privind stabilirea expresă a anumitor locuri de muncă în condiții speciale sau deosebite, precum și procedurile reglementate de H.G.nr.261/2001, H.G. nr.246/2007 și de H.G.nr.1025/2003, H.G.nr.1284/2011, pentru obținerea
avizelor necesare încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și speciale de la instituțiile publice competente, nu pot fi interpretate extensiv, întrucât legiuitorul a intervenit cu aceste stricte reglementări în domenii ce, operând cu aceste clasificări, necesitau o stabilire unitară, obiectivă, sub control al autorităților publice abilitate, a metodologiilor ce trebuie urmate de către angajatori, tocmai întrucât prestarea muncii în anumite condiții atrage pentru lucrătorii respectivi beneficiul plății de către stat a unor drepturi suplimentare de asigurări sociale.
În ceea ce privește drepturile salariale ale angajaților din cadrul societăților comerciale, care, conform disp.art.161 din Codul muncii republicat, cuprind și sporurile la salariul de bază, acestea sunt stabilite de către angajatori, în urma negocierilor colective și individuale-potrivit disp.art.162 alin.2, art.229 alin.1 din Codul muncii republicat-, contractele individuale și colective de muncă devenind astfel izvoare de drepturi pentru angajați.
Prin urmare, în vederea acordării unor sporuri la salarii, partenerii sociali ce nu fac parte din unități aparținând sectorului bugetar pot negocia în mod liber condițiile pe care lucrătorii trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de aceste drepturi salariale, acestora revenindu-le practic întreaga răspundere pentru funcționarea corespunzătoare a unității, a gestionării corecte a propriului patrimoniu, ce presupune, desigur, și angajarea unor cheltuieli de personal în deplină cunoștință de cauză privind condițiile de muncă din unitate și situația economică a întreprinderii.
Astfel, în speță, în cadrul acestor negocieri, partenerii sociali, în vederea stabilirii condițiilor de acordare a sporurilor pentru condiții de muncă grele, periculoase, penibile sau nocive, nu puteau fi ținuți de parcurgerea procedurilor prevăzute de legile în vigoare pentru stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite și speciale de muncă, în înțelesul terminologiei legislației de asigurări sociale.
Pentru aceste motive, se reține că în mod corect prima instanță a respins proba cu interogatoriul reclamantului, solicitată de pârâta-recurentă pentru a dovedi faptul că organizația sindicală nu a inițiat niciodată negocieri pentru a se declanșa procedurile speciale menționate anterior în vederea obținerii încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și speciale.
Se mai reține că, în situația în care, conform susținerilor recurentei, "…în cadrul societății nu existau locuri de muncă care să se încadreze în categoria locurilor de muncă deosebite, având un caracter greu, periculos, penibil sau în categoria locurilor de muncă speciale, având un caracter nociv", nici nu s-ar fi impus practic negocierea și stabilirea de către partenerii sociali a unor sporuri minime la salariu pentru asemenea condiții inexistente în societate.
Astfel, nu toate clauzele și nu toate drepturile angajaților prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel național trebuie să se regăsească în cuprinsul tuturor contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
Astfel cum este lesne de înțeles și după cum rezultă din art.2 alin.1 al
Con tr ac tulu i Colec tiv de Munc ă l a N ivel N aț ion al 2007 -2010
, în acest contract sunt
cupr inse drep tur ile ș i obl ig aț iil e ang ajato r ilor ș i ale s al ar iaț ilor cu privire la
condițiile generale de muncă,
urmând ca, în raport de condițiile specifice fiecărei unități, partenerii sociali să concretizeze aceste clauze, negociind și stabilind drepturi și obligații specifice, astfel cum rezultă din alineatul 2 al
acelu iaș i ar ticol, ce prevede c ă, în ceea ce privește condițiile specifice de
muncă, drepturile și obligațiile părților se vor stabili prin contracte
colective la nivel inferior.
O concluzie contrară, în sensul că în contractele colective de muncă la nivel de unitate ar trebui să fie preluate doar clauzele contractelor colective de muncă la
nivel național ar lipsi practic de necesitate negocierile colective la nivel de unitate, cu toate că legiuitorul-cu respectarea art.41 alin.5 din Constituția României- a garantat dreptul salariaților care prestează o muncă la negocieri colective, prin art.6 alin.2 din Codul muncii republicat a garantat dreptul salariaților care prestează o muncă la negocieri colective, iar art.229 alin.2 din Cod prevede că negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie.
De asemenea, conform art.3 alin.1 și 2 din legea nr.130/1996, în vigoare în perioada 2009-mai 2011,negocierea colectivă obligatorie la nivel de unitate trebuia să aibă loc în fiecare an.
În condițiile acestor îndatoriri legale ce le reveneau, partenerii sociali, astfel cum rezultă din clauzele art.24 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pe anii 2007-2010, au înțeles să negocieze și să stabilească în acest contract și sporuri minime pentru condiții de muncă grele, periculoase, penibile sau nocive, care să fie plătite angajaților societății.
Nu pot fi reținute nici motivele de recurs potrivit cărora, în situația în care părțile nu se înțeleg asupra interpretării sau aplicării unor clauze contractuale, la solicitarea oricăreia dintre ele trebuie constituită o comisie paritară care să stabilească în ce mod urmează a fi puse în aplicare prevederile care au provocat divergența, având în vedere faptul că în cauză nu se pune în realitate o problemă de interpretare a unor clauze contractuale, ci una de refuz a angajatorului de executare a unor asemenea clauze, cu poziția exprimată în cauză că niciunul dintre salariații societății nu îndeplinește de fapt condițiile pentru a beneficia de sporurile minime negociate și stabilite prin contractul colectiv de muncă.
Se mai reține că sindicatul, în apărarea drepturilor membrilor săi, a solicitat executarea clauzelor contractului colectiv de muncă ce reprezintă legea părților, prin prezentul conflict de drepturi, în sensul prevederilor art.67 lit.b) din Legea 168/1999, indicat de către recurentă, lege ce era însă abrogată la data
introducerii prezentei acțiuni.
În ceea ce privește modul în care prima instanță a interpretat actul adițional nr.1/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, Curtea reține că acest act a fost încheiat tocmai în cadrul comisiei paritare la nivel de unitate, întrunite în scopul prevăzut de art.96 alin.5 din Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național 2007-2010, de a soluționa divergențe în legătură cu executarea prevederilor contractului colectiv asupra cărora s-au purtat aceste negocieri, astfel încât soluțiile la care s-a ajuns, clauzele astfel stabilite trebuiau să fie foarte clare, neechivoce, să nu mai antreneze dificultăți de interpretare, în caz contrar, recurenta invocând-și practic, în cauză, propria culpă.
Ori, se constată că, prin acest act adițional, nu au fost eliminate de către partenerii sociali sporurile prevăzute la art.41 alin.3 lit.a) și b) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nu s-a constatat că în cadrul unității nu ar exista de fapt condiții de muncă grele, periculoase, penibile sau nocive care să atragă beneficii salariale suplimentare pentru angajaților societății, ci s-a prevăzut că asemenea sporuri fac parte din "contractul de bază";.
Cât privește existența în unitate a locurilor de muncă cu condiții de grele, periculoase, penibile sau nocive, pe lângă cele menționate anterior, se mai reține că, prin cererea de recurs, nu se formulează critici concrete ale sentinței pronunțate de către prima instanță cu privire la acest aspect, invocându-se doar faptul că instanța de fond nu a analizat: "..existența sau nu a condițiilor de muncă speciale sau deosebite…";, recurenta rămânând astfel în sfera confuziei anterior precizate în ceea ce privește clasificarea locurilor de muncă.
De altfel, în calitate de angajator, recurentei îi revenea sarcina probei în prezenta cauză, în temeiul art.272 Codul muncii republicat, tocmai aceasta având obligația legală de a dovedi care sunt locurile de muncă cu condiții de
grele, periculoase, penibile sau nocive din cadrul unității, pentru care a înțeles să prevadă sporuri minime prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Se mai reține că recurenta nu a înțeles să formuleze în cauză nici critici concrete privind îndreptățirea reclamantului-intimat la plata unor asemenea sporuri, având în vedere locurile de muncă în care acesta și-a desfășurat activitatea în perioada septembrie 2009 - august 2012 și situația specifică a raporturilor de muncă existente între părți.
Se reține că nu poate avea relevanță în cauză nici faptul că în Contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2013 partenerii sociali nu au mai prevăzut acordarea sporurilor pentru condiții de muncă grele, periculoase, penibile sau nocive, întrucât, astfel cum am menționat anterior, cu condiția respectării actelor normative legale aplicabile în materie, părțile sunt libere să negocieze drepturile salariale ce se cuvin lucrătorilor din cadrul societății în perioada de valabilitate a convenției colective.
În ceea ce privește soluția primei instanțe de obligare a pârâtei să plătească reclamantului un spor de vechime în procent de 20%, având în vedere și dispozițiile H.G.nr.281/1993, se rețin următoarele:
Astfel, art.24 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pe anii 2007-2010, prevede, printre sporurile minime ce se acordă în condițiile contractului, la lit.d), și sporul pentru vechime în munca, "…minim 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 ani, din salariul de bază.";
Potrivit disp.art.41 alin.3 lit.d din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, aplicabil la data negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate-care de fapt a copiat clauzele acestuia-salariații au dreptul la spor "pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază";.
Curtea reține că dispozițiile de mai sus acordă dreptul angajaților, care au 3 ani vechime, la un spor minim de vechime de 5% și celor care au o vechime în muncă de 20 ani sau mai mare, de a beneficia de un spor de vechime de 25%.
Prevederile H.G.nr.281/1993, reținute de către prima instanță prin considerentele sentinței pronunțate, nu sunt aplicabile în cauză, privind doar salarizarea personalului din unitățile bugetare.
Se mai reține că reclamantul, prin precizările formulate la judecarea cauzei în primă instanță, la data de_ (fila nr.61 dosar de fond) a menționat că se încadrează în tranșa de vechime de la 15 la 20 de ani, pârâta-recurentă necontestând aceste susțineri.
Curtea mai constată că, în lipsa unor negocieri care să stabilească pentru această tranșă de vechime, în mod expres, un anumit procent situat între 5% și 25%, reclamantul poate beneficia, în temeiul dispozițiilor contractelor colective de muncă anterior menționate doar de sporul de 5% prevăzut pentru salariații care au mai mult de 3 ani vechime în muncă.
Considerentele privind interpretarea și aplicarea actului adițional nr.1/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, anterior expuse, sunt desigur aplicabile și în cazul acestui spor de vechime.
Faptul că angajații au semnat acte adiționale la contractul individual de muncă în care nu se menționează niciun spor de vechime, nu poate avea relevanță în cauză, întrucât, conform art.170 din Codul muncii, acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea
lor, conform prevederilor legale și contractuale.
Nu se poate reține nici faptul că, în speță, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate invocat și-ar fi încetat valabilitatea la data de_ .
Astfel, conform art.4, Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pe anii 2007-2010, a fost încheiat pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea revizuirii anuale, iar conform alin.2 al aceluiași articol, "…Dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înaintea de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește pana la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni.";.
În cauză pârâta-recurentă a invocat, dar nu a dovedit, deși sarcina probei îi revenea în cauză, că ar fi denunțat Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pe anii 2007-2010 înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, astfel încât valabilitatea acestuia s-a prelungit pana la încheierii unui nou contract, respectiv în cel înregistrat la data de_ la I.T.M.S., conform adresei acestei instituții nr.7219/_ .
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se va admite recursul declarat de S.C.";A. S. E. "; S.R.L. Z. și se va modifica în parte sentința pronunțată de către prima instanță, în sensul obligării pârâtei S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. să plătească membrului de sindicat K. A. sporul de vechime în procent de 5%, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. împotriva sentinței civile nr.1424 din 18 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâta S.C.";A. S. E. ";S.R.L. Z. să plătească membrului de sindicat K. A. sporul de vechime în procent de 5%.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.: C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalului S.: P. R. a M. lena
