Decizia civilă nr. 400/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 400/R/2013
Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI G. și P. MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 12370 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. _
, privind și pe reclamantul intimat SS D. Î. T., și pe pârâtul intimat L. T. "ANA I. " G., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 05 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat SS din Î. T. a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.12370 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul S.
S. D. Î. T. în numele membrei de sindicat KULCSAR MELINDA în contradictoriu cu pârâții L. T. ANA I. G., C. LOCAL G., P.
L. G. și în consecință a fost obligat pârâtul L. T. ANA I. G., în calitate de angajator, la reîncadrarea membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea cu începere de la data de_ potrivit Legii cadru nr. 330/2009, luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008;
A fost obligat pârâtul L. T. ANA I. G., în calitate de angajator, la reîncadrarea membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea cu începere de la data de_ potrivit Legii cadru nr. 284/2010 și Legii nr.
285/2010 luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008;
A fost obligat pârâtul L. T. ANA I. G., în calitate de angajator, la calculul și plata diferențelor de neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada_ -_ actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâtul L. T. ANA I. G., în calitate de angajator, la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte, începând cu data de_ și până în data de_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL G., P. L. G. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost respinsă acțiunea reclamanților în ceea privește pretențiile aferente perioadei_ la zi, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea au fost angajați ca personal didactic al pârâtei L. T. Ana I. G. în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
Potrivit adeverinței depuse la dosar la fila 11, drepturile salariale ale reclamantei Kulcsar Melinda au fost calculate fără ca aceasta să beneficieze de reîncadrarea și plata salariului conform Legii nr. 221/2008 și a celor dispuse prin sentința nr. 1207/_ pronunțată de Tribunalul Cluj.
În drept, instanță a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 3/2011, în sensul că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Totodată, aceeași instanță, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 11/2012 a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art.
330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în cuprinsul deciziei nr. 11/2012 s-a constat că, din dispozițiile Legii nr. 330/2009 și ale OUG nr. 1/2010, rezultă că reîncadrarea personalului
didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
S-a reținut, totodată, că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, amintindu-se că, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, Rec., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o
jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. Rec., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). S-a mai reținut hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza Viașu împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În consecință, tribunalul a reținut că, pentru perioada anterioară datei de_, interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizii căreia această instanță este obligată să li se conformeze.
În ceea ce privește perioada de după data de_ instanța a apreciat că acțiunea este în parte întemeiată
Astfel, la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele
corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanța a constatat că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285/2010 pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009), astfel că, se impune concluzia că și după data de_ membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt îndreptățiți la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Cu toate acestea, instanța a reținut că membrii de sindicat sunt îndreptățiți la calcularea în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 221/2008 a salariului doar până în data de_, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.
Pentru aceste motive, întrucât membrii de sindicat nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior menționate, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii, și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului pentru perioada de după data de_ la zi.
De asemenea, ținând cont că, potrivit art. 16 din HG 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii, iar art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001 prevede că consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative, instanța a obligat pârâții C. al municipiului G. și P. municipiului G. să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Împotriva acestei hotărâri pârâții P. L. G. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI G. au declarat recurs prin care au solicitat în temeiul art. 3041Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de aceștia.
În motivare pârâții au arătat că hotărârea este nelegală în ceea ce privește obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești datorate reclamantei.
Niciunul dintre actele normative invocate de către instanța ca fiind temei al admiterii acțiunii reclamantei fata de recurenți nu prevede în mod expres obligația de-a aloca fonduri necesare plății drepturilor bănești.
Articolele 36 și 63 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăd atribuțiile C. ui Local și ale P. ui, P. având atribuția legala de a propune aprobarea bugetului local (art. 63 alin 1 lit. c și alin. 4 lit. c) iar C. Local având atribuția de a aproba bugetul propus de către primar (art. 36 alin. 4 lit. a).
Art. 104 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale prevede la alin. 2 ca
"Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din TVA și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale";, iar la alin. 5 se prevede ca "Finanțarea de baza aprobata prin legea bugetului de stat se repartizează pe
comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București";.
De asemenea în mod greșit Tribunalul Cluj a reținut ca P. și C. Local au obligația legala de a cuprinde în buget și cheltuielile de personal privind salarizarea cadrelor didactice din școala conform solicitărilor unității de învățământ având la baza prevederile legii nr. 221/2008, deoarece acest act normativ nu prevede aceasta obligație.
S-a mai precizat că obligația cuprinderii în bugetul local a sumelor destinate cheltuielilor de personal pentru cadrele didactice nu este prevăzută în niciun text de lege deoarece sursa de finanțare a acestor cheltuieli nu este bugetul local ci, așa cum se arată clar la art. 104 alin. 2 din Legea 1/2011 este bugetul de stat din sume defalcate din TVA.
Același articol prevede însă și rolul bugetului local în procesul de asigurare a finanțării de baza, respectiv de etapa intermediară, prin care se asigura finanțarea.
Deși acest aspect este reținut în mod corect, Tribunalul Cluj stabilește obligația de finanțare în sarcina recurenților cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 1/2011.
Este evident ca legea specială care reglementează funcționarea întregului sistem de învățământ romanesc Legea nr. 1/2011 nu prevede nicăieri obligația acestora de-a aloca fonduri din bugetul local necesar plății drepturilor bănești ale cadrelor didactice.
În ceea ce privește legea bugetului de stat pe anul 2012, respectiv Legea nr. 293/2011 la art. 5(4) indica exact sursa de finanțare a cheltuielilor de baza pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar iar aceasta sursa este bugetul de stat din sumele defalcate din TVA.
Aceasta prevedere este identică cu cea cuprinsă în art. 104 alin. 2 din Legea 1/2011. Mai mult aceeași procedură de asigurare a finanțării de baza prevăzută la art. 104 alin. 5 din Legea nr. 1/2011 este prevăzuta și în art. 5 alin 6 din Legea nr. 293/2011, fiind însă mai clară și arătând ca repartizarea sumelor defalcate din TVA pe unități administrative teritoriale se face prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene după consultarea C. ui Județean și a Primăriei și cu asistența tehnică a inspectoratelor școlare în funcție de numărul de elevi preșcolari, standardele de cost și numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
D. textul mai sus arătat rezultă cel mult un rol consultativ al primarului și nu o obligație de-a propune C. ui Local alocarea din bugetul local a sumelor destinate finanțării de baza.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea reține că recursul declarat de pârâții P. municipiului G. și C. Local al Municipiului
T. este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada_ -_ ) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale (în vigoare în perioada_ -_ ), care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se
asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al municipiului G.
, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
De asemenea, în ceea privește recurentul P. municipiului G., Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurenții are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu au calitate procesuală pasivă
în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune (drepturi necontestate prin motivele de recurs formulate) în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL G. și P. MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 12.370 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. D. | S. | D. | D. G. |
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ .
Jud.fond.A. I.
GREFIER
C. M.
