Decizia civilă nr. 3802/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3802/R/2013
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î.
P. C. EAN împotriva sentinței civile nr. 9580 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați G. Ș. "
A. B. ";, G. Ș. DE P. M. C. -N. ,G. Ș. INFDUSTRIAL T.
, G. Ș. "A. V. ";, G. Ș. "S. ";, C. LOCAL AL M. C. -N. ȘI P.
M. C. -N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, doamna avocat Patricia G. din cadrul Baroului C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, iar pe cale de consecință admiterea acțiunii introductivă precizată., susținând pe scurt motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9580 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S. L. AL I. P. C. EAN în numele și pentru membrii de sindicat ABRUD. ANDA R., AFTAI I., BAGDASAR L. I., BOAR F., BOLDOR M., CIUPE L. M., C. VASILICA, C. I. MIHAIL, C. RAZVAN, C. E., DOSAN DUMITRA, GOGA I., HARANGUS
I., L. U ANA, M. T., MICU L., M. M., PALACEAN TEODOR, R. I., TUDOSE NELI LUCI, BALAZS A., ORZA ADELA, M. E., P. C., C. ANA-M., FEHER C., HARANGUS D., SERBA C., CATINEAN B. A,
BANFI GEZA, PETRE GHIOCEL DUMITRU, O. R., LUPAS I., CHEREJI L., MARC. M. I., DRINDA SUSANA, TOMA C., CURTEAN M., ROMAN MIHAI, C. L., M. D., SUTEU L., A. TUDOR, BOCEREG DEIAN, ALBU VLADIMIR, MAXIM S., BODRON N., V. MARTIN, BARB. SANDU, BOAR ROMULUS H., BOCANET CORNELIU, BONCEAN M., BORSAN M., BRAICA I., CRAI A., C. M., D. L., G. N TENZICA, GRETA LUCICA,
H. I., HARJAN L., KEREKI R., LAZAR ANA, LAZAR L., LAZAR V., LONCA M., L. CI I., MEDS, MIHALY ANTON, M. S., RUNCAN G. A, SAMUILA V., STRUGURAS C., T. I. ELA, VISAN ANUTA, Z. ANA, S.
A., P. A OCTAVIAN, LAZAR M., ACHIM V., ABRUD. G., PAKOI T., HIRIAN M., PAL CORNELIA, MOSNEGUTU M. LENA, T. A., INCEU D., HOMAN TEODOR, ORHA L., C. AURICA, C. L., PETER D., MERA O.
, PUSCA M., OPRIS V. A, AVRAM L., BABOS ANA, BASALIGA L., BATIN PAMELA, BERENDEI CORNEL, BERENDEI C., BORCAN MIHAI, BIRTAS CONSTANTIN, BORTOS GLIGOR, BOTOC M., BUCSA VOICHITA, CAILEAN SABIN, CA. N., CANTA R., CHIRA V., C. AMBROZIE, CHITU L. E.
, CIGHIR MANUELA, CIORTEA F., COBLISAN I., DAVID V., DAVID V. ,
D. CLAUDIU, D. CIU R., DOLHA AURORA ANA, DUCA V., CERNEA O., GARDA M. I., GAZDAC M., GORCEA V., ILE I., I. E., JUCAN S.
, KOROSI GOREA OL., LAVU M. M. LENA, LAZA M. ANA, LOGICAN E., MADRU M. ELA, MASZNYIK T. M., MERA I., M. A., M. M., M.
V., MOTOC DUMITRU, M. D. M., M. P. TA R., NASAUDEAN
A., O. REG., PAVEL GRATIANA V. A, PETEAN E., PETEAN E., PETIS
G., P. V., RAZA R., RIZA M., R. V. FLORIAN, SALAJAN PAPUC R.
D., SANGEREAN C. D., SUMLEA I., TALOS VLAD A., TOMA EDUARD CONSTANTIN, TRA. V., VLAD E. R., VLAD E. în contradictoriu cu pârâții G. S. "A. B. ", G. S. DE P. M., G.
S. I. T., G. S. "A. V. ", G. S. "S. ", C. LOCAL AL M.
-N. și P. M. C. -N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că
reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul pârâtelor unități de învățământ.
A avut în vedere că premiul anual a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 în vigoare din data de_, care au avut următorul cuprins:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul
.";, lege care a fost abrogată de dispozițiile art. 39 lit. w) din Legea nr.284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/_, în vigoare din data de 1 ianuarie 2011.
A avut în vedere și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/_, în vigoare din data de 1 ianuarie
2011, care prevede următoarele: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";
Instanța a apreciat că dispozițiile menționate sunt în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a subliniat că această instanță a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). S-a arătat că Curtea a subliniat că specificul drepturilor de creanță cu caracter economico- social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este
împrejurarea că nu există un drept la un salariu într-un anumit cuantum, reținând în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
S-a observat de instanță că din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei), în cauza Lelas c. Croației statuând că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Bazându-se și pe această jurisprudență, instanța a reținut că pentru a se elimina premiul anual pentru anul 2010 s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
În contextul analizei dreptului la premiul anual, instanța a mai reținut că și dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, respectiv dacă statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativul protecției dreptului reclamanților, astfel încât, prin eliminarea premiului salarial, aceștia să nu fie puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
Cu referire la acest aspect și cu referire la cauză instanța a reținut că prin măsura menționată, reclamanții nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, menținându-se salarii care permit asigurarea unui trai decent în România. Invocând jurisprudența europeană a fost reținut că sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent, respectiv sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat sau sarcina disproporționată
este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina. Or, sarcina impusă reclamanților a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
Referindu-se la aprecierea reclamantului în sensul că premiul anual reprezintă un drept câștigat care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv,
instanța a reținut că nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii întrucât raportul juridic privind plata premiului anual nu s-a epuizat la data de_, având în vedere că plata premiului anual avea loc, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. S-a arătat că în aceste condiții raportul juridic reglementat prin legile noi, respectiv prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 și art. 39 lit. w) din Legea nr.284/2010, era în curs de derulare la data de_, data intrării în vigoare a acestora, astfel că nu se poate susține că aceste dispoziții legale retroactivează.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. L. AL Î. P. C. EAN, in numele membrilor de sindicat menționați in tabelul anexat acțiunii introductive,
solicitând sa se admită recursul, sa se modifice sentința civila nr. 9580/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj in dosarul nr._, iar pe cale de consecința sa se admită acțiunea introductiva precizata în fapt.
În motivarea recursului au fost arătate în fapt și în drept următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din_ :
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
S-a precizat că legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/_ a intrat în vigoare la_ fiind ulterior abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/_ .
În aprecierea reclamantului din cuprinsul art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezultă în mod neîndoielnic faptul că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială care se acordă "pentru activitatea desfășurată". proporțional cu perioada lucrată în anul 2010, singurele situații în care acesta poate fi redus sau nu se acordă, prevăzute de alin. 3 al articolului mai sus menționat, fiind acelea în care salariații au desfășurat activități profesionale necorespunzătoare sau au fost sancționați disciplinar, situații în care nu se află membrii de sindicat reprezentați în dosar, așa cum rezultă din actele pe care le-a depus la dosar.
În sprijinul motivelor de recurs au fost invocate și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care prevăd că: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
A fost subliniat că dreptul membrilor de sindicat reprezentați de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat în anul 2010. chiar dacă plata era amânata până în luna ianuarie 2011, iar Legea nr. 284/2010, ce a abrogat posibilitatea acordării lui, a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă - anul 2010. A apreciat că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu este de natură să înlăture dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la momentul abrogării -_ . prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare si trebuie să își producă efectele juridice, fiind necesar a fi avut în vedere că premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată, astfel încât. întrucât activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_ . iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_ . dreptul la acordarea premiului anual este un drept câștigat, care recompensează activitatea prestată în anul 2010. indiferent de data la care acest premiu urmează a fi plătit.
Reclamantul a invocat și dispozițiile art. 11 din Constituția României potrivit căruia "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună- credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte precum și dispozițiilor art. 20 din Constituția României - "Tratatele internaționale privind drepturile omului: "Dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă exista neconcordanțe între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
S-a considerat că în condițiile în care dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială. acesta intră sub sfera de protecția a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994), potrivit căruia: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.", el constituind un " bun" în sensul acestui text.
A fost invocat și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit căruia: "Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Din aceste dispoziții reclamantul a tras concluzia că daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa faca aplicarea celor din reglementarea internaționala mai favorabila.
A apreciat reclamantul că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, membrii de sindicat reprezentați se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual, de natură salarială.
deoarece acesta a fost reglementat expres prin lege. Acest drept în baza art. 25 din Legea nr. 330/2009 (în vigoare până la_ data abrogării prin Legea nr. 284/2010) fiind născut în patrimoniul membrilor de sindicat ai reclamantului o creanță suficient de bine stabilită si nu un simplu drept eventual, cu atât mai mult cu cât abrogarea art 25 din Legea nr. 330/2009 s-a făcut la_, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010.
A arătat că potrivit principiului neretroactivității legii, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit, astfel că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
A apreciat că în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
În contextul aplicării în timp a legii civile s-a arătat de reclamant că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi, ceea ce nu este cazul în speță întrucât dreptul reclamantului de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată pâna în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Invocând jurisprudența europeană reclamantul a arătat că în privința drepturilor asupra veniturilor salariale C.E.D.O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par. 58) statuează că pretenția poate fi considerată "bun" dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei din 19 aprilie 2007 și că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, acesta putând introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare cu precizarea că dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot. în mod deliberat, să amâne plata lor atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare."
A fost subliniat că deși membrii de sindicat reprezentați erau titularii dreptului la primirea premiului, la sfârșitul anului 2010, plata acestuia nu a mai operat, deoarece, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut expres că:
"Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.", fapt ce nu s-a întâmplat în practică neavând
loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de "premiu anual" aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, din considerentele prezentate în acțiunea introductiva, respectiv:
art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011;
natura juridică a premiului anual și a salariului simt,diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate, în raport și cu perioada de timp lucrată din anul 2010, în timp ce salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Mai mult, nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar, în timp ce salariul se acordă tuturor angajaților;
nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat (ținându-se seama de situația fiecărui salariat și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu o sumă de bani cu titlul de premiu anual pe anul 2010) și nu tuturor salariaților, în mod unitar și cu același procent ( de 15%);
conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii total diferite de cele care sunt avute în vedere la acordarea premiului anual aferent anului 2010 (perioada de timp lucrată în anul 2010 și desfășurarea unei activități profesionale corespunzătoare).
A apreciat reclamantul că lipsirea membrilor de sindicat de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerința ce a avut ca efect privarea reclamantului de acest bun, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.l din Protocolul nr.l.
Au fost invocate și concluziile Comisiei Europene în cauza C-310/2010 în care s-a statuat că "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva
C. ui nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva C. ui nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. în acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.";
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că hotărârea atacată este legală și temeinică iar recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Criticile subsumează aspectele privitoare la natura salarială a dreptului la premiu anual, la caracterul de drept câștigat pentru anul 2010 al premiului anual și la necompensarea sumelor cuvenite cu titlu de premiu anual cu
creșterile salariale pentru anul 2011 datorită diferențelor dintre ele, cu susțineri de texte legale și de jurisprudență.
Criticile nu sunt întemeiate.
Se reține în primul rând că potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamanți, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.
În ce privește susținerile criticii se constată că au fost invocate următoarele aspecte: desconsiderarea principiului neretroactivității legii, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, pentru constatarea căreia se solicită aplicarea prin similitudine a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3/_ dată în interesul legii; încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur
formale; ignorarea dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, în condițiile în care, raportat la expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010, la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului "majorare"; din textul art. 1 al Legii 285/2010, rezultă că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat; încălcarea dreptului la muncă.
Cât privește primul aspect care include și pe cel al principiului aplicării legii civile în timp invocat de reclamat Curtea constată că în cauză nu se poate reține retroactivitatea legii pentru aceleași considerente pentru care nu se poate constata nici o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la CEDO: practic, acest drept nu a fost negat, nu a fost refuzat la plată de către debitor, anume, Statul Român, ci s-a dispus plata acestuia într-o altă modalitate decât cea clasică, anume, prin plata unor drepturi salariale majorate față de cele plătite în anul precedent.
Prin urmare, nu a fost afectată substanța dreptului, pentru a se putea vorbi despre efectul retroactiv al dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, ci s-a reglementat, prin aceste prevederi legale, modalitatea de plată a dreptului litigios, plată ce urma a fi făcută sub imperiul noii legi, astfel încât se constată o activitate a legii, iar nu o aplicare retroactivă a acesteia.
În doctrină, chestiunea neretroactivității legii civile a fost descrisă ca impunând aplicarea legii în vigoare la data producerii situației juridice asupra căreia se poartă judecata.
În situații similare celei în cauză, de decelat între aplicabilitatea legii vechi și a celei noi, s-a apelat la anumite criterii, dintre care utile în cauză se dovedesc următoarele: drepturi câștigate versus simple expectative; fapte trecute, fapte în curs de a-și produce efectele și fapte viitoare. În mod evident, dreptul invocat de reclamanți, un drept câștigat, s-a reglementat a fi plătit prin plata drepturilor
salariale majorate aferente anului 2011, astfel încât dispozițiile legii noi reglementează doar modalitatea de plată a dreptului, deci un fapt viitor, situație care nu poate fi privită ca impietând asupra principiului neretroactivității legii.
În aceste condiții nu se contestă caracterul de drept câștigat al premiului anual. În privința aspectului referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală și a principiului statului de drept prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale, Curtea reține următoarele:
Cercetarea aspectului se impune a fi făcută odată cu critica referitoare la constatarea că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, la expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010, la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului "majorare"; din textul art. 1 al Legii 285/2010.
Practic, recurenții afirmă că statuând prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";, statul practic a eludat obligația de plată a acestui premiu anual.
Se constată, sub acest aspect, că din expunerea de motive a legii rezultă această intenție a legiuitorului, de cuprindere în majorările salariale aduse în anul 2011, a premiului anual pentru anul 2010, alături de intenția de a recupera parțial diminuarea de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât nu se verifică argumentul adus de recurenți sub acest aspect, în afirmarea faptului că practic nu s-ar fi plătit premiul anual pentru anul 2010.
Ceea ce contestă recurenții este că ar fi posibilă imputarea unei unice creșteri salariale asupra a două deziderate legislative: că, altfel spus, legiuitorul, afirmând că prin creșterile salariale de 15 % față de salariile de bază aferente lunii octombrie 2010, se achită și obligația de plată a premiului anual aferent anului 2010 și se și recuperează parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar, nu face decât să omită practic prima dintre aceste deziderate.
Or, Curtea constată că nu reiese din expunerea de motive a legii faptul că se tinde, prin măsurile date de Legea nr. 285/2010, la o recuperare a diminuării salariale din sectorul bugetar exact cu acest procent de 15 % aplicat salariului aferent lunii octombrie 2010, ci din lecturarea întregii expuneri de motive și a legii, interpretând-o în ansamblul său, cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor sale, se ajunge la concluzia că intenția legiuitorului a fost de a recupera parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar și de a cuprinde în creșterea salarială reglementată plata salariului suplimentar pentru anul 2010, urmărind deci un dublu scop, la care se împarte măsura de creștere salarială cu 15 %.
Ca atare, interpretând dispozițiile legii în așa fel încât să aibă un sens (conform dictonului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), se concluzionează în sensul că nu s-a ratat scopul de a se asigura, prin creșterile salariale reglementate de Legea nr. 285/2010, plata premiului anual pentru anul 2010, fiind înlăturată interpretarea majorării salariale ca acoperind doar recuperarea parțială a diminuării cu 25 % a salariilor din sectorul bugetar.
Argumentul dedus de reclamant, în susținerea poziției sale procesuale, din afirmata imposibilitate a stabilirii la data edictării Legii nr. 285/2010 (în anul 2010) a cuantumurilor premiilor anuale aferente fiecărui bugetar pentru anul 2010 (ce se pot stabili doar după urmarea procedurii financiare de calcul și
raportare între ordonatorii de credite), este neconsistent, în condițiile în care, desigur, la data edictării Legii nr. 285/2010, s-a avut în vedere un deziderat legislativ, bazat pe calcule globale, iar nu pe calcule individuale.
Tot astfel, inconsistent este și argumentul dedus din modalitatea criticabilă, arată recurenții, în care legiuitorul a surprins în cuvinte dublul scop al legii detaliat în cele ce preced. Din motivele recursului ar rezulta o anumită incongruență a termenului de "majorare"; din textul art. 1 comparativ cu cel din textul art. 8 al Legii nr. 285/2010, propunându-se un alt mod de formulare pentru art. 8 din lege. Curtea constată că nu se verifică în raport de aceste texte de lege o neconcordanță logică sau o stângăcie de exprimare. Dimpotrivă, trimiterea pe care art. 8 o face la majorările ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar "potrivit prevederilor prezentei legi"; este clară și lasă a se înțelege că tocmai acele majorări dispuse în art. 1 din lege sunt cele ce au avut în vedere și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.
În mod evident, nici o încălcare a dreptului la muncă nu se poate constata, raportat la aceleași considerente și în plus, la faptul că dreptul la muncă se impune prin norme constituționale, a căror garant este Curtea Constituțională a României, or modalitatea de declanșare a unui control de constituționalitate este reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/21992, prin invocarea excepției de neconstituționalitate, ceea ce nu s-a făcut în cauză.
În raport de cele expuse în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefundat recursul.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î.
P. C. EAN împotriva sentinței civile nr. 9580 din_ a Tribunalului
C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
I. T.
Judecător,
D. C. G.
Judecător,
N. M.
Grefier,
A. B.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: I. P.
