Decizia civilă nr. 4617/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4617/R/2013
Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de C. N. DE CĂI F. CFR SA respectiv C. CFR SA - S. CREIR CF C. împotriva sentinței civile nr. 12681/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimatul S. "L. CĂI F. "; C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 decembrie
2013 intimatul a depus la dosar note de ședință.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12681 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. "L. CĂI F. "; C. în numele și pentru membrii de sindicat ATTL BELA AUGUSTIN, LAZSADI I., R. A., URCAN T., S. ZELINA, SERBAN L. R., TOTH N., CAZAN N., POPA L. V., POPA M.
, BERINDEIU PETRU, DUMITRAS BENIAMIN, VICAS CORINA, VLAD IUSTIN, MORDA V., POPA IOVANKA, SANTA DEZIDERIU I., SERBAN I. A., BELEA
G., DRUJIT SORIN V., GHEGHESAN MIRCEA SILVIU, NEGRUSA I. FLORIN, N. I., ROTARIU V., TINIS SORIN G., RENTEA N., BOZAC E. CORINA, C. M. G., COMAN D., DOCOLIN TOADER, CURSAU V., TODEA G. și CARAGEA CONSUELA CODRUTA în contradictoriu cu pârâtele
C. N. DE CĂI F. "CFR"; S.A. B. și CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C.F. C. .
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească membrilor de sindicat reprezentați salariul suplimentar, ajutorul material aferent "Zilei Feroviarului"; și cele acordate cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Paști pentru anul 2010, actualizate cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
A fost respinsă cererea privind plata acestor drepturi pentru anul 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Potrivit art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de Grup de Unități Feroviare "pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Conform prevederilor art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de Grup de Unități Feroviare, cu ocazia Zilei Feroviarului, se acordă salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit art. 71 pct. 1 și 2 din acest contract, salariații unităților cărora li se aplică contractul beneficiază de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun, precum și de o astfel de sumă la nivelul clasei I de salarizare, cu prilejul Zilei Feroviarului. Acest contract este aplicabil pârâților.
Prevederile art. 236 al. 1 Codul muncii, forma în vigoare aplicabilă la data nașterii drepturilor care fac obiectul judecății, arată că, contractul colectiv de muncă este obligatoriu a fi aplicat. La fel potrivit art. 40 al. 2 lit. c) C. muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de transporturi, aceste drepturi nu pot să fie înlăturate de nici un contract de muncă încheiat la nivel inferior, după cum prevede art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (abrogată în prezent dar în vigoare în anul de referință, 2010).
Instanța a constatat că plata ajutorului acordat de ziua Feroviarului nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligația stipulată sub condiție suspensivă, fiind deci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. Astfel, suma care trebuie acordată se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în
cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumul acestei sume peste nivelul minim obligatoriu stabilit de către părți.
Pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților iar dificultățile financiare nu îi exonerează de răspunderea care le revine pentru nerespectarea dispozițiilor obligatorii ale contractelor colective de muncă aplicabile.
Pentru aceste considerente, în baza art. 236 alin.4 și art. 243 din Codul Muncii (în forma în vigoare aplicabilă la data nașterii drepturilor care fac obiectul judecății) și a contractelor colective de muncă menționate, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții în solidar să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant salariul suplimentar integral pentru anul 2010; prima aferentă Zilei Feroviarului pentru anul 2010; prima de Paști și Crăciun pentru anul 2010.
Capetele de cerere privind salariul suplimentar, premiul pentru Ziua Feroviarului, ajutorul material pentru sărbătorile de Paști și Crăciun, aferente anului 2011 au fost neîntemeiate, întrucât Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități Feroviare, în temeiul căruia au fost formulate pretențiile reclamantului, în numele membrilor de sindicat, în această privință a fost prelungit doar până în data de 31 ianuarie 2011, anterior exigibilității oricăruia dintre drepturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele C. N. DE CĂI F.
"CFR"; S.A. B. și CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI
REPARAȚII C.F. C.
, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în întregime.
s-a arătat în motivare că pentru anul 2010 obligația de a plăti ajutorul material aferent sărbătorilor mai sus menționate NU exista, întrucât potrivit prevederilor actului adiționai la CCM nr._ art. 32 (5) "pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acordă";, acord având la bază faptul că daca s-ar fi acordat salariul suplimentar s-ar fi depășit fondul de salarii prevăzut în Bugetul de venituri și cheltuieli. Regionalele de cale ferata nu pot acorda ajutoare materiale din propria inițiativa întrucât nu au resurse financiare, acestea fiind stabilite prin Hotărâre de Guvern.
Prin O.U.G. nr.79/2001 privind întărirea disciplinei economico - financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobata cu modificări prin Legea nr. nr.59/2002 s-au stabilit masuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salarii și numărul mediu de angajați. C. CFR SA a fost și este agent economic monitorizat în sensul prevederilor art.1 din O.U.G. nr. 79/2001 fiind companie naționala la care statul este acționar majoritar.
Chiar și O.U.G. nr. 79/2008 care a abrogat O.U.G. nr. 79/2001, stabilește la art.6 ca "Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, prezintă spre consultare sindicatelor de ramura bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici";, iar la art.7 (1) prevede ca "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz.";
Prin H.G. nr. 142/2005 și H.G. 50/2006 s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publica centrala. Plafoanele trimestriale referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectiva de personal reprezintă limite minime.
În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de Paști, prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65 % și, respectiv, cel mult 35 %, în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate.
Totodată pentru a exista garanția că nu va fi depășit fondul de salarii s-a stabilit ca în fiecare trimestru, agenții economici monitorizați vor reține din fondul de salarii o sumă reprezentând 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respectiv, care se va utiliza numai cu avizul ministerului, sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale.
Solicitarea de a se achita salariul suplimentar pe 2010 apare ca o obligație imposibil de executat, având în vedere ca nu mai exista temei legal. Circumstanțele economice din ultimii patru ani creează un dezechilibru de asemenea gravitate încât îi situează într-o postura economica falimentara.
Referitor la pretențiile privind plata ajutorului material aferent sărbătorilor de Ziua Feroviarului și Crăciun 2010, și acestea sunt nejustificate, în
conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM nr.2591/2009 pe anul 2009-2010 "în anul 2009 și 2010 nu se acorda ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Ziua Feroviarilor";.
Acest motiv este de ordine publica, astfel ca, instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.1270 C.civ.
În drept, invocă prevederile Legii nr. 53/2003- Codul Muncii, Legea nr. 168/1999, O.U.G. nr. 79/2001, H.G nr. 50/2006, H.G. nr. 1/2007, Contractele colective de munca aplicabile, Codul Civil și Codul de procedura civila.
Recurentul la data de 12 noiembrie 2013 a înregistrat completare la recurs,
prin care invocă excepția autorității de lucru judecat față de reclamanții-intimați Rentea N., Popa L. V. și Vlad Iustin, care au obținut drepturi identice cu cele solicitate în sentința civilă nr. 10952/2012 unde s-au acordat Prima Paști, Crăciun și Ziua Feroviarului pe anul 2010 cât și salariul suplimentar pe anul 2010.
Prin întâmpinare, reclamantul S. L. "Căi ferate"; C.,
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
În motivare arată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, drepturile fiind acordate în baza prevederilor Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Grup de Unități, înregistrat la Direcția de munca și protecție sociala a municipiului B. sub nr.2836/_ pentru anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional înregistrat la Direcția de munca și protecție sociala a municipiului
B. sub nr.4294/_ care prelungește valabilitatea CCM la nivel de grup de unități pana la_, anume, art. 30 și art. 71 din acesta.
Deși pârâtele intimate au invocat actul adițional nr.1718/_ și chiar dacă s-ar aprecia că, prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, drepturile au fost înlăturate pentru anumite perioade de timp, în perioadele respective erau în vigoare CCM la Nivel de Grup de Unități, astfel ca prevederile acestuia sunt aplicabile salariaților pârâtelor.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.3 din Legea nr.130/1996 republicata, contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, astfel fiind aplicabile prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități.
Obligativitatea acordării drepturilor salariale solicitate rezulta și din prevederile art.40 alin.2 lit. c și din art.243 Codul Muncii, art.7 din Legea nr.130/1996.
Aceste drepturi se suporta din fondul de salarii și nu din fondul de 2% cu destinație exclusiv sociala așa cum este definit de art.21 din Codul fiscal. Aceasta premiere face obiectul reținerilor la sursa a impozitului și celorlalte contribuții datorate statului, fiind considerate venituri din salarii și asimilate salariilor, conform art. 55 alin.1 din Codul fiscal.
În măsura în care societatea a constatat ca se confrunta cu problema economica-financiara ce făcea imposibila respectarea obligației, avea posibilitatea de a solicita și obține implicit renegocierea clauzelor contractuale, lipsa fondurilor nefiind de natura a genera acceptarea punctului de vedere a existentei unui motiv de neîndeplinire a obligației.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței, doar sub aspectul constatării autorității de lucru judecat față de reclamanții Rentea N., Popa L. V. și Vlad Iustin, față de care, asupra acelorași drepturi salariale, a avut loc deja o judecată devenită irevocabilă,
potrivit sentinței civile nr. 10952/2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ .
În rest, sunt nefondate motivele de recurs invocate.
Practic, recurentele nu aduc o critică sentinței pronunțate, ci reiterează susținerile din întâmpinarea depusă în prima instanță, fără a combate considerentele pentru care aceste apărări au fost înlăturate de tribunal.
Or, sunt legale motivele pentru care prima instanță a concluzionat în sensul că acțiunea este întemeiată.
Recurentele arată că prin dispozițiile art. 65 ultimul aliniat din CCM nr.2591/2009 pe anul 2009-2010 "în anul 2009 și 2010 nu se acorda ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Ziua Feroviarilor";, iar prin actul adițional la CCM nr._ art. 32 (5) "pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acordă";, fără a observa însă că admiterea acțiunii s-a făcut în aplicarea prevederilor art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional nr. 370/_, cu sublinierea că întemeierea pretențiilor nu s-a făcut, de către reclamanți, pe dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă al C. CFR SA pe anul 2009-2010 la care face referire pârâta în întâmpinare.
Prin urmare, nu poate fi primit acest motiv de recurs, prin care practic nu se aduce o critică pertinentă sentinței atacate.
Se mai arată în recurs că înțelegerea părților, astfel cum este aceasta cuprinsă în actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate fi omisă de către instanță decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.1270 Cod civil.
Or, corect a reținut tribunalul caracterul specific al modului de aplicare a acestui principiu în materia contractelor colective de muncă, mai precis, excepțiile de la această regulă, instituite prin norme imperative pe care tribunalul s-a întemeiat și le-a invocat expres.
Astfel, raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Aspectele invocate de către recurente privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acestora în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamanților, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Caracterul condițional al acestor drepturi nu este reflectat de textul contractual care le prevede, dimpotrivă, sunt statuate aceste drepturi sub o formă imperativă.
Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 reafirmă, și în această materie, principiul specific dreptului contractual al imperativului legalității contractului (adică, acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale). În corelație cu acesta, recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.
Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans. De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc.
În plus, din economia acestui act normativ, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta "spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile O.U.G. nr. 79/2001, acesta este nepertinent față de perioada pentru care sunt solicitate drepturile, actul normativ fiind abrogat prin dispozițiile O.U.G. nr. 79/2008, fiind astfel evidentă că este improprie invocarea acestui act normativ pentru anul 2010, pentru care au fost acordate drepturile litigioase.
Similar, H.G. nr. 142/2005 și H.G. nr. 50/2006 au fost adoptate pentru aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anii 2005, respectiv 2006, pentru agenții economici monitorizați potrivit prevederilor O.U.G. nr. 79/2001, fiind deci inaplicabile pentru perioada supusă judecății.
Văzând prevederile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtele C. N. DE CĂI F. "CFR"; S.A.
B. și C. N. DE CĂI F. "CFR"; S.A. S. CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C.F. C. împotriva sentinței civile nr. 12681 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge pretențiile aferente anului 2010 ale
reclamanților Rentea N., Popa L. V. și Vlad Iustin ca urmare a constatării autorității de lucru judecat.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. C. G.
I.
T.
N.
M.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. Emil Belean
