Sentința civilă nr. 12883/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 12883/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta SS - C. DE R. C. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, avocat Patricia G., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de repunere pe rol, având în vedere soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, având ca obiect excepția de nelegalitate a actului de studii.
Instanța admite cererea și dispune repunerea pe rol a cauzei.
Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2011, reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta SS - C. DE R. C. -N., a solicitat obligarea pârâtei la încadrarea în funcția de profesor pentru ciclul primar începând cu data de_, obligarea acesteia la calcularea drepturilor salariale corespunzătoare funcției didactice de profesor pentru ciclul primar și obligarea la plata diferenței dintre drepturile salariale astfel calculate si drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de_ actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
In motivarea cererii, reclamantul susține că începând cu data de_ a fost încadrat ca învățător, în anul 2009 a absolvit studiile Universității
"Spiru Haret"; București, Facultatea de Sociologie-Psihologie, iar în luna februarie 2011 a fost retrogradat la funcția de bază, învățător, cu toate că Legea nr. 387/2009 îi dădea dreptul de a fi încadrată profesor pentru învățământul primar în urma absolvirii unei facultăți din cadrul Universității
Spiru Haret București, care era acreditată în momentul înscrierii la instituția de învățământ superior, că Ministerul Educației, Tineretului si Sporului nu a emis nici un act prin care diploma/adeverința să îi fie anulată și nici nu a emis vreun act normativ prin care să îi fie modificat salariul și că nu există metodologie de echivalare a studiilor așa cum normal ar fi trebuit să apară odată cu Legea nr. 1/2011, situație în care nu i se poate imputa faptul că nu s-a conformat cerinței și nu este corect ca drepturile salariale să îi fie diminuate.
A apreciat că încadrarea trebuia făcută conform art. 1 alin.1, art. 1 alin.2 si art. 1 alin.3 lit.d din Ordinul nr. 3235/2010.
S-a invocat excepția de nelegalitate a Diplomei de licență a nr. 0043108, excepție respinsă prin Sentința civilă nr. 4013/2013 a Tribunalului C. .
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamantul este absolvent al studiilor superioare urmate la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie-Sociologie din București, astfel cum rezultă din Adeverința nr. 617/_ a unității de învățământ (f.4) și diploma de licență cu anexele acesteia (f.35-38).
Chiar dacă reclamantul a absolvit studiile unei instituții de învățământ superior, nu ar putea fi încadrat în funcția de institutor/profesor din mai multe considerente:
postul de institutor/profesor nu este prevăzut în organigrama și în statul de funcții și nu este finanțat de la bugetul de stat;
reclamantul nu a chemat în judecată Ministerul Educației Naționale și Ministerul Finanțelor Publice pentru a solicita obligarea acestora la includerea în structura organizatorică a unor posturi de institutor/profesor și de a îi obliga la finanțarea unor astfel de posturi;
în cadrul oricărei instituții sau autorități publice posturile se ocupă prin concurs sau examen, or, reclamantul nu a susținut niciun concurs sau examen;
este evident că simpla deținere a unor diplome nu garantează absolventului respectivei forme de învățământ promovarea sau ocuparea unor posturi, cu atât mai mult în cazul în care posturile nu există în organigrama instituției, nu sunt finanțate și nu s-a promovat un concurs sau un examen.
Potrivit art. 30 din Codul muncii, "(1) Incadrarea salariatilor la institutiile si autoritatile publice si la alte unitati bugetare se face numai prin concurs sau examen, dupa caz.
(2) Posturile vacante existente in statul de functii vor fi scoase la concurs, in raport cu necesitatile fiecarei unitati prevazute la alin. (1).";
În măsura în care reclamantul dorește să ocupe un post de institutor/profesor, este necesar să se prezinte la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor vacante de această natură.
Același principiu este reiterat în art. 89 și art. 90 din Legea educației naționale, fiind evident că în condițiile de concurență și de urmărire a performanței este necesară selectarea personalului din învățământ numai ca urmare a verificării competenței, într-un regim concurențial, simpla obținere a unei diplome de învățământ superior nefiind suficientă pentru ocuparea unui post.
Astfel, potrivit art. 89 din Legea nr. 1/2011, "În învățământul preuniversitar de stat și particular, posturile didactice vacante și rezervate se ocupă prin concurs organizat la nivelul unității de învățământ cu personalitate
juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
"; iar conform art. 90 al.1 din același act normativ: "Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația în vigoare
.";
Împrejurarea că în art. 1 alin. 1, 2 și 3 lit. d din Ordinul nr. 3235/2010 se menționează că și absolvenții anumitor forme de învățământ îndeplinesc condițiile pentru a ocupa posturi de profesor nu înseamnă că odată absolvite acele forme de învățământ, absolventului i se creează și pune la dispoziție un post de institutor/profesor. Se menține, în mod evident, condiția stabilirii necesității existenței postului de către autoritatea competentă care evaluează și decide cu privire la numărul de posturi și posibilitatea finanțării, necesitatea finanțării posturilor, necesitatea participării la concurs și a promovării acestuia etc.
În acest scop, a fost adoptat Ordinul nr. 6052/2009 care în cuprinsul dispozițiilor art. 1-3 stabilește că încadrarea personalului didactic pe posturile vacante sau rezervate se face numai prin concurs, ordinul menționat stabilind următoarele:
"ART. 1 - Se aprobă Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2010, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, denumit în continuare Centralizator.
ART. 2 - (1) Candidații ale căror specializări nu se regăsesc în Centralizator vor primi acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, dacă profilul postului/catedrei coincide cu profilul specializării absolvite și dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia dintre programele de studii incluse în acest centralizator. În aceste situații acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar se acordă cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.
(2) Cuprinderea specializărilor, a programelor de studii universitare de licență sau a programelor de studii de masterat existente în Centralizator și pentru alte discipline/domenii din învățământul preuniversitar se realizează cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.
ART. 3 - Direcția acreditarea, evaluarea și performanța în cariera didactică, Direcția generală educație timpurie, școli, performanță și programe, Direcția generală învățământ în limbile minorităților și relația cu Parlamentul, Direcția generală învățământ superior din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și inspectoratele școlare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin
.";
Având în vedere lipsa promovării de către reclamant a vreunui concurs sau examen, menținerea încadrării acestuia pe postul initial ocupat este legală și temeinică.
Este inadmisibil ca instanțele de judecată să treacă în sfera de competență a executivului și să decidă cu privire la numărul de posturi care trebuie prevăzute în statul de funcții și care trebuie finanțate din bugetul public, precum și să decidă cu privire la ocuparea acestora cu eludarea concursului sau examenului stabilit de actele normative în vigoare, la simpla obținere a unei diplome de învățământ superior.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul P. V., dom. în
C. -N., str. Dunării nr.52, bl.Y1, ap. 44, jud.C. în contradictoriu cu pârâta Ș. S. - C. DE R. C. -N., cu sediul în C. -N., str. București, nr. 32, jud.C. .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
I. P.
Asistent judiciar,
I. R.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
O. -R. L.
Red.I.P.
Tehnored. V.A.M. 4 ex./_