Decizia civilă nr. 3811/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3811/R/2013
Ședința publică din data de 1 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S.C.";M. C. E. "; S.R.L. V. împotriva sentinței civile nr.1320 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamantul C. L. C., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.2163/112/_ pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamantul C. L. C. a chemat în judecată pe pârâta S.C.";M. C. E. "; S.R.L., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată să-i plătească, conform contractului individual de muncă încheiat, suma de 1608 Ron și diurna de 2600 Euro.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.3/_ în registrul de evidență a salariaților, în perioada 01.08-_, a fost angajatul societății pârâte, în calitate de șofer de tir.
În această perioadă, reclamantul susține că a condus tirul în Belgia, Franța, Germania, Olanda, însă nu a fost retribuit de către angajator cu sumele de bani anterior menționate, reprezentând drepturi salariale și diurnă.
De asemenea, reclamantul a arătat că, din datele cartelei tahograf se poate verifica activitatea desfășurată de acesta în perioada menționată în cerere, iar administratorul societății pârâte a dat o declarație prin care se obliga să-i achite suma de 960 Euro, iar diferențele restante să le achite până în luna noiembrie 2012.
Reclamantul a mai menționat că nu a primit aceste sume de bani, motiv pentru care a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.
PârâtaS.C.";M. C. E. "; S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nefondată.
Părțile au administrat la judecarea fondului cauzei proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1320/F din 12 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud,
s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. L.
C., împotriva pârâtei S.C.";M. C. E. "; S.R.L. și în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului echivalentul sumei de 960 Euro,
reprezentând diferența salarială neachitată pentru luna august 2012 și suma 804 lei brut reprezentând salariu neachitat aferent lunii septembrie 2012.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Între părți au existat raporturi juridice de muncă în perioada_ -_
, în temeiul contractului individual de muncă nr.3/_ (filele nr.4,5 dosar de fond), reclamantul fiind încadrat pe postul de șofer autocamion, cu un salariu lunar brut de 804 lei.
Din înscrisul depus la fila nr.8 dosar de fond de către reclamant, intitulat:
,,Declarație"; și întocmit de către reprezentantul pârâtei, în calitate de administrator al societății, prima instanță a reținut că pârâta s-a obligat față de reclamant să achite suma de 960 euro-salariul aferent lunii august-până în data de 5 octombrie 2012 și, până la sfârșitul lunii octombrie, salariul aferent lunii septembrie.
S-a mai constatat de către instanța de fond că acest înscris a fost redactat olograf de către administratorul pârâtei, fapt confirmat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, unde s-a specificat în mod expres acest aspect, negându-se însă valoarea sa probantă, datorită lipsei antetului societății, precum și a ștampilei acesteia.
Prima instanță a reținut însă că aceste aserțiuni nu pot fi primite, fiind evident că administratorul societății pârâte a redactat acest înscris în calitate de director al S.C.";M. C. E. "; S.R.L. și privește raporturile de muncă dintre
C. L. C. și societate, astfel încât culpa administratorului de a nu aplica ștampila societății pe acest înscris, nu a putut înlătura forța probantă a acestuia, ce reprezintă o recunoaștere a datoriei.
S-a mai constatat că au fost depuse la dosarul cauzei și state de plată întocmite de către pârâta angajator pentru lunile august, septembrie 2012 (filele nr.20,21 dosar de fond), înscrisuri care nu au purtat semnătura reclamantului cu privire la achitarea efectivă a drepturilor salariale cuprinse în aceste înscrisuri, și de asemenea, nu poartă semnătura administratorului societății pârâte sau ștampila acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art.159 al.1) din Codul muncii, salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani, salariu care, potrivit art.166 și 168 din Codul Muncii se plătește în bani, cel puțin odată pe lună, achitarea acestor drepturi bănești cuvenite angajatului fiind dovedită prin semnarea statului de plată întocmit de angajator, ori alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Prima instanță a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea de conducător auto în cadrul societății pârâte pe teritoriul Comunității Europene, așa cum s-a susținut în cererea introductivă și s-a confirmat prin întâmpinare, fiind astfel îndreptățit la o indemnizație de delegare prevăzută de art.42,44 din Codul muncii, parte din această indemnizație fiindu-i remisă în baza înscrisului de la fila nr.25 dosar de fond, reclamantul recunoscând pe parcursul prezentei cauzei primirea sumei de 380 Euro, cu titlu de plată parțială a acestei indemnizații, achitată de pârâtă la data de_ .
Deși reclamantul a pretins prin cererea introductivă că ar fi îndreptățit la plata sumei de 1608 lei și 2600 de euro, tribunalul a reținut că acesta a înțeles să probeze întinderea pretențiilor sale doar cu înscrisul redactat olograf de către administratorul pârâtei fila nr.8 dosar de fond, care a recunoscut existența unui debit constând în drepturi bănești neachitate constând în suma de 960 Euro și
salariul aferent lunii septembrie 2012, motiv pentru care tribunalul a considerat că cererea sa de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești neachitate este doar în parte întemeiată .
Tribunalul a mai constatat că nu pot fi reținute: "...apărările formulate de pârâtă referitor la lipsa unui acord între ea și reclamant care să oblige angajatorul la plata unei indemnizații de delegare, odată ce ambele părți litigante confirmă că activitatea de conducere a camionului s-a desfășurat pe teritoriul Comunității Europene, respectiv Germania, Olanda, Belgia, existența unui asemenea acord între părți fiind confirmată atât de înscrisul de la f.25 care dovedește trimiterea sumei de 380 euro de la pârâtă în contul reclamantului și mai mult recunoașterea expresă a debitului de 960 de Euro, ca și salariu pe luna august (f.8), întocmit de către administratorul pârâtei, persoana care are capacitatea de a angrena în mod valabil răspunderea pârâtei, conform dispozițiilor Legii nr.31/1990, aceste aspecte fiind suficiente în a arăta existența dispozițiilor art.42-44 Codul Muncii în cazul raportului juridic născut între părți în executarea contractului de muncă, respectiv obligația asumată de pârâtă în ceea ce privește indemnizația de delegare acordată reclamantului pentru munca desfășurată pe teritoriul Comunității Europene.";
Cu privire la pretinsele prejudicii aduse de către reclamant pârâtei, prima instanță a reținut că: "… raportat la obiectul prezentei cauze și lipsa oricăror probe în sensul celor afirmate, aceste apărări nu au fost analizate în prezenta cauză, întrucât nu se circumscriu pretențiilor deduse judecății.";
Față de cele ce preced și conform dispozițiilor art.272 Codul Muncii, care obligă pe angajator să depună toate dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, raportat la statele de plată nesemnate și neștampilate atât de către reclamant, cât și de către pârâtă, precum și la cuprinsul înscrisului olograf denumit ,,Declarație";, prima instanță a admis în parte cererea formulată de acesta.
S-a mai reținut că cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 100 de lei, reprezentând contravaloarea timpului pe care reclamantul l-a petrecut la instanță a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât nu au fost administrate dovezi concrete care să ateste că reclamantul câștiga suma de 50 de lei pe zi și că datorită prezenței în instanță la două termene de judecată nu a reușit să obțină suma de 100 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C.";M. C. E. "; S.R.L.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: Reclamantul-intimat a fost angajat în funcția de șofer de autocamion desfășurând o activitate de 8 ore pe zi, așa cum rezultă și din contractul individual de muncă atașat la cererea de chemare în judecată, fiind remunerat cu un salariu lunar brut de 804 lei, pentru o normă de muncă de 8 ore, fără a avea
alte sporuri salariale sau indemnizații suplimentare.
Se mai susține că, potrivit evidențelor societății recurente obținute din sistemul Revisal, contractul individual de muncă a încetat pe data de_, societatea achitând reclamantului salariul aferent întregii perioade de munca, așa cum rezultă din ordinul de plata fotocopiat, emis pentru suma de 380 Euro și aflat la dosarul cauzei, în contul bancar nr._ L_ 17XX EUR.
În acest sens se arată că salariul aferent lunii august s-a achitat în cursul lunii septembrie, conform acestui ordin de plata, odată cu achitarea salariului aferent lunii septembrie, care i-a fost achitat anticipat angajatului.
Astfel, recurenta arătă că pentru perioada lucrată în cadrul societății reclamantul ar fi trebuit să fie remunerat cu suma neta de 502 lei, pentru luna august, iar pentru luna septembrie ar fi trebuit sa fie remunerat cu salariul net de 604 lei, însumând suma de 1.106 lei, pentru întreaga perioadă de muncă.
Referitor la susținerile instanței de fond cu privire la semnarea statelor de salarii și a altor documente justificative prevăzute de legislația muncii, recurenta precizează că acestea nu poartă semnătura angajatului sau a angajatorului întrucât, la acea dată, societatea avea doar doi angajați: C. L. C. și STRUGARIU CONSTANTIN, primul având funcția de șofer și cel de-al doilea, cea de șofer și administrator al societății, ambii fiind plecați în curse cu autotrenurile societății, astfel încât nu au avut ocazia sa se întâlnească la sediul societății pentru a putea semna toate înscrisurile menționate de către instanța de fond.
În legătură cu înscrisul olograf ce emană de la domnul STRUGARIU CONSTANTIN, prin care acesta i-ar fi promis domnului C. L. C. suma de 980 de euro, se arată că acesta nu emană de la societate nu poartă antetul societății și nici stampila acesteia și ca atare, recurenta arată că acesta nu o poate angaja la plata în raporturile de muncă cu intimatul.
Pentru aceste considerente, solicitam admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și rejudecând respingerea cererii de recalculare drepturi salariale solicitate de către reclamantul C. L. C. .
În drept, se invocă dispozițiile art.304 și art.3041Cod procedura civila, dar și dispozițiile Codului Muncii.
Analizând recursul formulat de pârâta S.C.";M. C. E. "; S.R.L., în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este în parte fondat
, pentru următoarele considerente:
În condițiile art.16 alin.1 din Codul muncii republicat,
aplicabil raporturilor de muncă ce au existat între părți în perioada_ -_, conform contractului individual de muncă nr.3/_ (filele nr.4,5 dosar de fond), reclamantul a fost angajat de către societatea recurentă în calitate de șofer autocamion, începând cu data de_, salariul său de ba ză lunar brut negoci at
de către părți și men ționat în contractul semnat de către ace stea fiind doar cel de
1804 lei.
Potrivit disp.art.162 alin.2 din Codul muncii republicat,
salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Conform art.17 alin.1,2,3 și a art.18 alin.1 din același Cod
, anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice, inclusiv cele cu privire la salariu cu toate componentele acestuia, moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, modalitățile de plată, precum și alte prestații în bani și/sau în natură aferente desfășurării activității în străinătate, iar potrivit art.17 alin.4 și a art.18 alin.2 din
același Cod
, toate aceste informații trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă
De asemenea, art.17 alin.2 din Codul muncii republicat
prevede că obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional, după caz.
Modificarea adusă dispozițiilor art.16 de către legiuitor, prin Legea nr.40/2011, prevăzându-se că forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului-ce trebuie să cuprindă în mod obligatoriu clauzele consimțite de către părți menționate anterior, cu respectarea art.17 și 18 din Codul muncii-, are drept consecință faptul că părțile nu mai pot face dovada prevederilor contractuale prin alte mijloace de probă.
Aceste modificări vin să protejeze atât interesele angajaților, cât și pe cele ale angajatorilor-toate drepturile bănești ale salariaților, ce au fost negociate între
părți, trebuind să fie menționate în mod real în contractul individual de muncă, ce constituie izvor de drept, facilitând probațiunea acestora și protejând părțile împotriva oricăror abuzuri ce pot interveni în cursul executării raporturilor de muncă-, precum și interesele Statului Român, care are dreptul să colecteze impozitele și contribuțiile sociale datorate de către angajat și angajator pentru veniturile realizate din această muncă dependentă.
Art.7 pct.2 și 2.1 din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.nr.82/2010, definește activitatea dependentă ca fiind orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare, iar art.2.2. din același articol prevede că, în cazul reconsiderării unei activități ca activitate dependentă, impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate și virate, fiind datorate solidar de către plătitorul și beneficiarul de venit.
Desigur, în cauză părțile au stabilit chiar prin încheierea contractului individual de muncă că activitatea desfășurată are un caracter dependent, însă, față de clauzele stabilite și menționate în acest act, semnat de către reclamant, acesta își invocă de fapt propria culpă de a înălca prevederile legale ce obligă la înscrierea în contract a drepturilor salariale și a altor sume de bani la care acesta este îndreptățit pentru munca prestată în străinătate, conform convenției reale a părților în acest sens.
Astfel, reclamantul solicită obligarea angajatorului la plata unor drepturi bănești cu mult mai mari decât cele inserate în contractul față de care și-a manifestat consimțământul prin semnătura sa-certificând în acest mod și faptul că acesta a fi fost în mod corect informat asupra clauzelor inserate în contract, conform dispart.17 alin.2 din Codul muncii republicat.
Conform disp.art.272 din Codul muncii republicat, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului și, în speță, acesta a dovedit, prin depunerea contractului individual de muncă încheiat între părți în formă scrisă, ca o condiție de validitate a acestuia, care au fost drepturile salariale lunare la care era îndreptățit reclamantului-intimat, respectiv, salariul de bază lunar brut de 804 Ron.
Din analiza cuprinsului acestui contract de muncă rezultă că alte prestații în bani aferente desfășurării activității reclamantului în străinătate nu au mai fost negociate și stabilite între părți.
Se mai reține că indemnizația de delegare, respective diurna, a fost solicitată de către reclamantul-intimat din prezenta cauză, potrivit înțelegerii încheiate între părți, care, astfel cum am menționat anterior, nu putea fi decât cea expres menționată în contractul individual de muncă, acesta nesolicitind aceste drepturi bănești conform art.44 alin.2 din Codul muncii republicat, respectiv, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă, nefiind invocate în cauză prevederi din acte normative sau convenții colective, ca temei al acordării acestor drepturi.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță a admis ca reclamantul să probeze alte clauze contractuale ce ar fi fost negociate și stabilite între părți,-în contra și peste cuprinsul contractului individual de muncă încheiat între acestea- cu înscrisul intitulat "Declarație";, depus la fila nr.8 dosar de fond.
Curtea reține astfel că, în temeiul disp.art.159 alin.1 și 162 alin.2 din Codul muncii republicat, acțiunea reclamantului este doar în parte fondată, în sensul obligării pârâtei să plătească acestuia suma de 658 lei brut, reprezentând salariul aferent lunii august 2012 și suma de 804 lei brut, reprezentând salariul aferent lunii septembrie 2012, constatând că statele de plată depuse la filele nr.6 și 7 dosar de fond nu sunt semnate de către acesta.
Se mai reține că, din ordinul de plată din data de_, depus la fila nr.25 dosar de fond, emis de către societatea recurentă pentru suma de 380 Euro, invocat prin motivele de recurs ca fiind document justificativ pentru plata salariilor cuvenite intimatului, nu se poate desprinde ce reprezintă această sumă de bani plătită reclamantului.
Curtea constată astfel că acest ordin nu probează, pentru motivele expuse anterior, efectuarea plății salariului către angajat, în condițiile art.168 alin.1 din Codul muncii republicat.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite în parte recursul declarat de pârâta S.C.";M. C. E. "; S.R.L. și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se înlătura dispoziția de obligare a pârâtei la plata sumei de 960 Euro, reprezentând
"diferență salarială neachitată pentru luna august 2012";-astfel cum a fost reținută de către instanța de fond-și în consecință, va fi obligată pârâta să plătească reclamantului CHILIAN L. C. suma de 658 lei brut, reprezentând salariul aferent lunii august 2012, menținându-se restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de pârâta S.C.";M. C. E. "; S.R.L împotriva sentinței civile nr.1320 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la plata sumei de 960 Euro reprezentând diferență salarială pentru luna august 2012 și în consecință obligă pârâta să plătească reclamantului CHILIAN L. C. suma de 658 lei brut, reprezentând salariul aferent lunii august 2012.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Bistrița-Năsăud: B. I. S. .
