Decizia civilă nr. 4630/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4630/R/2013
Ședința publică din 10 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta SC C. S. împotriva sentinței civile nr.2700 din 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat F. I.
, având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 03 decembrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2700 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâta SC C. S. Z., pe care a obligat-o la plata sumei de
16.096 lei reprezentând plata drepturilor salariale aferente perioadei martie 2010
- iunie 2011 - precum și la plata dobânzii legale aferente sumei începând cu data scadenței până la recuperare. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul a fost angajat în cadrul unității pârâte, pe perioadă nedeterminată și având încheiat contractul individual de muncă nr. 258/_ .
Prin actul adițional nr. 1 la contractul individual de muncă, începând cu data de_ reclamantului i-au fost modificate drepturile salariale, fiind stabilite la cuantumul de 5000 lei.
Drepturile salariale ale reclamantului aferente perioadei solicitate nu au fost acordate în totalitate, de-a lungul acestei perioade fiindu-i achitate unele avansuri, dar nu sumele integrale cuvenite acestuia.
Conform tabelelor depuse în cauză, coroborat cu înscrisurile cu care pârâta înțelege să facă dovada drepturilor salariale achitate reclamantului, reiese faptul că pârâta recunoaște că a plătit doar o parte din drepturile salariale cuvenite reclamantului prin contractul individual de muncă și actul adițional.
Acest fapt este contrar prevederilor Codului Muncii.
Conform art. 272 din Codul Muncii "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare";.
Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, conform art. 168 (1).
Pârâta nu a dovedit prin înscrisuri efectuarea plății în totalitate către reclamant.
Din același act normativ reținem că "nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât daca datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă"; (art. 169).
Dreptul la salariu este considerat corolarul dreptului la munca, fiind afirmat in Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit căreia "cel care muncește are dreptul la un salariu echitabil si suficient care să-i asigure lui si familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană (art. 23 alin. 3).
În același sens, art. 159 din Codul Muncii precizează ca "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, iar pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani. La stabilirea si la acordarea salariului este interzisa orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, vârstă, apartenență naționala, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine sociala, handicap, situație sau responsabilitate familiala, apartenență ori activitate sindicală";.
În consecință, instanța a obligat societatea pârâtă la plata drepturilor salariale aferente perioadei aferente perioadei martie 2010 - iunie 2011.
În temeiul art. 166 alin(4) din Codul muncii instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului dobânda legală calculată asupra acestor sume de la data scadenței și până la data plății efective.
Având in vedere faptul ca reclamantul nu au făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli de judecata, instanța a respins ca nedovedită această cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. S. Z.,
solicitând admiterea recursului, în principal casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecința respingerea cererii ca nefondată și obligarea reclamantului - intimat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, lipsind o judecată reală și efectivă a cererii de chemare în judecată. Reținerile făcute de instanța de judecată, lipsite de suport probator pertinent în actele dosarului, în baza cărora ulterior obligă recurenta la plata sumei de 16.096 lei, consideră ca nu pot reprezenta o reala motivare a admisibilității unei cereri de chemare în judecata.
Recurenta a precizat că nu s-a realizat o reală dezbatere a fondului cauzei, instanța rezumându-se la a reține ca fiind suficient și pe deplin lămuritor actul depus la reclamant, atât în ceea ce privește constatarea existenței unei obligații de plată, dar și în ceea ce privește cuantumul efectiv al acestei obligații. Nu există nicio referire pertinentă, relevantă, un calcul măcar sumar al instanței care să denote o analiză a cuantumului drepturilor salariale solicitate de reclamant.
Instanța a făcut o enumerare absolut generală, sumară, superficială, fără nicio referire exactă, aplicată direct la probațiunea depusă în acest dosar. În lipsa unei astfel de analize, apreciază că atât recurenta, cât și instanța de control sunt în imposibilitate de a verifica judecata instanței.
Instanța s-a rezumat în pronunțarea hotărârii la a invoca "tabelele depuse în cauză și înscrisuri pârâtei";, ceea ce este absolut insuficient pentru a sta la baza admiterii acțiunii în pretenții.
S-a mai precizat că petitul cererii nu este unul determinat sau determinabil. Astfel, reclamantul a solicitat obligarea la plata sumei de 4660,00
lei cu titlu de drepturi salariale, indicând un interval de mai mult de 2 ani de zile,
"începând cu luna martie 2010 și până în luna iunie 2011.
Instanța fondului a pus în vedere reclamantului să-si precizeze obiectul cererii, însa reclamantul nu a făcut acest lucru. Acesta a depus doar la dosarul cauzei acel înscris în cuprinsul căruia reclamantul a inserat datele societății, încercând probabil a crea impresia veridicității datelor cuprinse în acesta, dar care în nici un caz nu emană de la societate, nu poarta stampila societății sau semnătura vreunui reprezentant al acesteia și pe care nu a înțeles să și-l însușească sub nici o forma.
Este real ca sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 272 din Codul Muncii, iar recurenta și-a îndeplinit această obligație prin depunerea actelor solicitate de instanță. Dovezile în apărare au fost depuse de societatea pârâta. Însă, apreciază că o judecată reală și efectivă, raportat la cererea de chemare în judecată, nu se poate rezuma la existenta faptică a acelor înscrisuri la dosar, ci este necesară și o analiză în detaliu a acestora.
Or, o astfel de analiză în detaliu nu s-a realizat, instanța "crezând pe cuvânt" reclamantul în ceea ce privește cuantumul drepturilor solicitate. Fără a considera că se impune administrarea niciunei alte probe și fără a lua practic în considerare actele depuse, instanța dispune, în mod profund eronat, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale solicitate de reclamant, cuantumul fiind exact cel solicitat de acesta, dar nedovedit. În situația în care s-ar fi analizat actele depuse, este cert că ar fi reieșit că suma solicitată de reclamant nu este una reală.
În drept: art. 3041, art. 312 Cod pr. civila, art. 171 și art. 272 Codul Muncii.
Intimatul F. I. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Critica esențială făcută de recurenta pârâta vizează faptul că, prin sentința atacată, tribunalul ar fi făcut o judecată pur formală a fondului acțiunii, limitându-se la a prelua susținerile reclamantului, fără a face nici o analiză a actelor depuse în apărare de societate.
Analizând conținutul sentinței instanței de fond, Curtea constată că această critică este întemeiată.
În primul rând, Curtea constată că obiectul dedus judecății este constituit de drepturi salariale restante, drepturi pretinse de reclamant pentru perioada martie 2010-iunie 2011 și cuantificate de acesta în sumă globală, respectiv
16.096 lei.
Deși prin înscrisul de la fila 19 dosar fond reclamantul a indicat ce reprezintă în concret suma solicitată, menționând pentru fiecare lună care era cuantumul salariului și cât i s-a achitat din acest cuantum, instanța de fond a admis acțiunea fără să motiveze în vreun fel soluția pronunțată. Nu există un mod de calcul care să justifice suma pretinsă de reclamant și care să permită
instanței de recurs verificarea temeiniciei acesteia, Tribunalul nefăcând trimitere nici măcar la înscrisul menționat anterior depus de reclamant.
Mai mult, deși recurentul pârâtă a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri (fillee 25-123), inclusiv state de plată, din care unele atestă achitarea unor sume către reclamant, aceasta nu sunt analizate de instanță, pe motiv că nu dovedesc "efectuarea plății în totalitate către reclamant";.
Curtea reține că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, atât în susținerea pretențiilor reclamantului, cât și în susținerea apărărilor pârâtului, cât nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, lăsând practic nelămurit obiectul pricinii, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe "fond";.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civilă raportat la art. 304 ind.1 c. pr.civilă, admiterea recursului declarat de pârâta S.C C. S. împotriva sentinței civile nr. 2700 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de fond, cum dispune expres art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va rejudeca litigiul din nou, ținând seama de toate motivele invocate de reclamant prin acțiune, de pârâtă prin întâmpinare și de celelalte motive de recurs de care s-a prevalat recurenta.
Cu prilejul rejudecării pricinii, se impune lămurirea litigiului, sub toate aspectele de fapt și de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, respectiv analizarea susținerilor părților pe baza probelor administrate în cauză și, dacă se impune, administrarea unor probe noi de natura a dezlega fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta SC C. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 2700 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în întregime și, în consecință, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Sălaj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. G.
L.
D.
S. D.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_
Jud.fond: P. R. a M. lena
