Sentința civilă nr. 9677/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.9677/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant J. T. D. și pe pârât S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA, pârât S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA - S. T., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat Rebreanu A. M., lipsă fiind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta de rd. 2 S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA - S. T. .

Instanța pune în discuție reprezentantei reclamantului excepția prescripției dreptului materiale la acțiune invocat pe cale de întâmpinare de către pârâta de rd.2.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției prescripției dreptului materiale la acțiune, întrucât obiectul acțiunii îl constituie plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei și salariul de bază minim brut acordat reclamantului de 570 lei. Apreciază că prevederile art.268 din Codul Muncii sunt aplicabile, astfel că drepturile salariale sunt supuse prescripției de 3 ani, având în vedere și data înregistrării acțiunii,_ .

Instanța respinge excepția prescripției dreptului materiale la acțiune, având în vedere că sunt aplicabile prevederile art.268 alin.1, lit.";c"; din Codul Muncii, fiind vorba în speță de drepturile salariale și natura drepturilor.

Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune

Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune ori excepții de invocat, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg prin răspunsul la întâmpinare depus al dosarul cauzei. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței ep care o depune la dosarul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul J. T. -D. au chemat în judecată pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " - S.A., S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " - S.A., S. T. solicitând obligarea pârâtei la plata diferențelor de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei pe anii 2008-2010 si sumele efectiv primite, pe perioada noiembrie 2009- martie 2010, a diferențelor dintre sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru vacanta de Crăciun si salariul suplimentar pe anul 2009, salariul suplimentar parțial pe 2010, respectiv prima de vacanță de pe 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului., obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajat al pârâtei în baza unui contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată până în martie 2010 când a fost disponibilizat. Pentru anii 2008-2010 au fost negociate si încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime si sporuri, menționându-se ca salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada noiembrie 2009 - martie 2010 reclamantului i s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându- se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei începând cu data de_, respectiv de 600 lei cu începere din_ .

În drept, Legea nr. 130/1196, CCM la nivel de ramură de transporturi nr.

722/2008, CCM la nivel de grup e unități nr. 2836/2006, C muncii, Legea 62/2011.

Pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " - S.A. a formulat întâmpinare

invocând excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților pentru depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e din C.muncii rep..

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată, având în vedere faptul că pe perioada în care se solicită diferența de salariu, respectiv noiembrie 2009 - martie 2010, între salariul de baza minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură transporturi, C. M. SA a avut contract valabil încheiat la nivel de unitate pe anul 2008/2009, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților. La încheierea CCM la nivel de unitate negocierile au fost purtate între reprezentanții salariaților și reprezentanții conducerii executive a SNTFM C. M. SA. Reprezentanții salariaților - sindicatele reprezentative, au cunoscut prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, au avut cunoștință și de posibilitățile financiare, maxime, ale societăților din calea ferată și, de comun acord, recunoscând buna credință a patronatelor semnatare, au finalizat negocierile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate prin semnarea acestuia și implicit prin semnarea tuturor Anexelor lui.

Referitor la temeiul legal în baza căruia reclamanții și-au întemeiat cererea, respectiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură transporturi, a susținut potrivit art. 229 alin. 4 din Codul Muncii "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", de unde se subînțelege că se pot respecta clauzele acestora doar în condițiile compatibilității lor cu legislația României. Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_ si-a încetat valabilitatea la_, astfel cum rezultă din actul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 141/DDS/_ . Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că

"drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".

Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 2009-2011, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, considerăm că obligarea subscrisei la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este tardivă și neîntemeiată. În conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

Raporturile dintre părți, condițiile de muncă, constituie atribute ce sunt stabilite în urma negocierii prin intermediul contractului colectiv de muncă, fiind de natură contractuală. Precizează că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii_ si 2011 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere. În plus, SNTFM C. M. S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului T. urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG 79/2001 prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții.

În aplicarea acestor prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009 și 2010 aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 și HG 311/2010.

Mai învederează instanței ca aceleași federații sindicale care au semnat Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura T. uri,au negociat si semnat si Contractele colective de Munca la nivel de SNTFM C. M. SA. Salariul minim brut stabilit de sindicate a fost pentru suma de 570 lei,iar majorarea acestuia urmând sa se facă prin introducerea sporurilor in salariul de baza. Cererea reclamanților este nefondata având in vedere convenția pârtilor care se refera strict la valoarea de 570 lei,adică exact suma la care s-a raportat acordarea drepturilor solicitate si in plus nu au suferit niciun prejudiciu având in vedere ca sporurile nu erau incluse in salar,ci se acordau separat si de care au beneficiat si reclamanții. Având in vedere cele de mai sus arătate este evident ca suma sporurilor acordate in conformitate cu anexa nr.5 din CCM la nivel de unitate (si care nu sunt prevăzute in CCM Ramura T. uri) este mai mare decât diferența intre drepturile salariale calculate in funcție de salariul minim de 700 lei si cel de 570 lei. Perioada pentru care reclamanții solicita acordarea acestor diferente salariale de la 570 lei la 700 lei coincide cu perioada in care salariiile bugetarilor au fost micșorate cu 25%.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 270 C.muncii

rep..

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în

cauză, instanța reține următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " - S.A., desfășurându-și activitatea în cadrul SUCU. ALEI T. pe perioada menționată în cuprinsul acțiunii.

Potrivit art. 227 alin.4 C.muncii în forma în vigoare la momentul derulării raporturilor juridice dintre reclamant și pârâtă, aduse în discuție, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. De asemenea, potrivit art. 40 alin.2 C.muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 157 din C.muncii în vigoare la

același moment, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.

În cauză, reclamanții își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 41 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelde Ramură de Transaporturi pe anii 2008- 2010, înregistrat sub nr. 722/2008, conform cărora, salariul de bază minim la nivel de de ramură de transport valabil de la 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie pe lună este de 700 lei.

Instanța reține prevederile art. 9 din CCM la Nivel de Ramură de T. uri pe anii 2008-2010, conform cărora în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia, urmând a pe baza fondurilor aprobate în condițiile arătate, părțile să negocieze utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi la unitățile de transporturi finanțate de lqa bugetul de stat sau de la bugetele locale.

Deși reclamanții își întemeiată pretențiile pe dispozițiile art. 41 alin.3 din CCM la nivel de Ramură de T. uri pe anii 2008-2010, instanța reține ca fiind relevante în cauză în mod deosebit prevederile art. 41 alin.5 și 6 din aceeași lege a părților. Potrivit art. 41 alin.5, pe toată perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile contractante se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale care se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, alin.6 stabilind că la nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.

În baza acestor dispoziții legale, între părți a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, în cuprinsul căruia au stabilit un salariu de bază brut de 570 de lei, iar începând cu_ de 600 lei, prin Actul Adițional înregistrat sub nr. 1708/_ .

Instanța mai reține că pârâta este o societate cu capital de stata aflată sub autoritatea Ministerului T. urilor, astfel încât în speță sunt incidente și dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societățile și companiilor naționale, al societățile comerciale la care statul sau unitățile administrativ teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar precum și al filialelor acestora, dispoziții referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, precum și dispozițiile OUG nr. 79/2008. Mai mult, în temeiul acestor dispoziții legale, nivelul minim al salariului este negociat anual la nivel de unitate raportat la limita maximă a fondului de salarii aferente personalului angajat pe baza de contract individual de muncă.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul J. T. - D., cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. Maxim A. M., cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr. 62, et.2, ap.8, jud. C., în contradictoriu cu pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A., cu seidul în B., sector1, B-dul D. G. nr. 38, și S.

N. DE T.

F. DE M.

"C. M. "; S.A. - S.

T.

, cu sediul în C. -N.

, Piața A. I.

nr. 17, jud. C. .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

R. -M. V.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

C. S.

Red./Dact. RMV/_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9677/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă