Sentința civilă nr. 15673/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15673/2013
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier L. C.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul M. PETEAN D. EL în contradictoriu cu pârâtul C. SA, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. R. V., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are cereri de formulat ori probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Instanța, în temeiul art. 167 Cod pr.civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000 lei, indexată cu indicele de inflație, reprezentând drepturi salariale neachitate, aferente perioadei martie - iunie 2012; obligarea pârâtului să plătească reclamantului dobânda legală calculată asupra debitului restant, calculată da la data_ și până la data plății efective. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 250 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar (f.24).
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. M.
-M. în contradictoriu cu paratul C. SA, a solicitat obligarea paratului să îi plătească suma de 4000 lei, indexată cu indicele de inflație, reprezentând drepturi salariale neachitate, aferente perioadei martie-iunie 2012, pentru activitatea sportiva prestata de către reclamant pentru si sub autoritatea paratului, in virtutea «Convenției» din data de_, cu obligarea paratului la plata dobânzii legale pentru întârzierea in executarea obligației de plata, calculata asupra debitului restant prevăzut la petitul
nr.1, de la data formulării cererii de chemare in judecata si pana la data plații efective, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de_, intre părți s-a încheiat înscrisul intitulat "Convenție", prin care s-au reglementat drepturile și obligațiile specifice raporturilor de muncă intre parti și anume, obligația de prestare a activității sportive (a muncii) de către reclamant angajat și obligația angajatorului-club sportiv- de plată a salariului ("retribuției").
Reclamantul a mai arătat că in virtutea acestui înscris era îndatorat a presta in favoarea, respectiv in beneficiul pârâtului C. ui SA R. activitatea sportiva specifica jocului de tenis de masa, devenind jucător al clubului sportiv A. R. si jucând, in sezonul competitional … in divizia Superliga pentru si sub autoritatea acestui club sportiv.
De asemenea, a susținut că retribuția corespunzătoare activității sportive prestata de el a fost stabilita de parti, in cuprinsul "convenției", pentru suma de "1200 lei RON impozabil" și că a încasat efectiv, cu titlu de salariu in perioada august 2011-februarie 2012, suma de l.0000 lei /luna net, restul - in cuantum de 200 lei - fiind reținuți, lunar, de către paratul angajator C. SA, in scopul achitării la bugetul statului a contribuțiilor si impozitelor aferente.
Reclamantul a menționat că a prestat activitatea sportiva specifica jocului de tenis de masa pentru si sub autoritatea paratului incepand cu anul competitional 2010-2011, an competitional care a debutat in luna august 2010 si s-a încheiat in luna iunie 2011 și ca pentru toata aceasta perioada aug.2010-iun.2011, paratul si-a îndeplinit obligațiile de plata a salariului fata de el, achitandu-i lunar suma de 1.000 lei net (200 lei fiind, de asemenea, reținuți, lunar, in scopul achitării la bugetul statului a contribuțiilor si impozitelor aferente).
Având in vedere desfășurarea in bune condiții a raporturilor de munca intre parti, raporturi care, fiind stabilite pe o durata determinata, au incetat la sfârșitul lunii iunie 2011, părțile au convenit continuarea acestora, astfel ca, in data de_, a încheiat înscrisul intitulat "Convenție", in temeiul căruia era îndatorat a presta jocul de tenis de masa, "pentru C. SA R., fiind retribuit cu suma de 1.200 lei RON impozabil", conform celor descrise mai sus.
A mai arătat faptul ca și-a îndeplinit in mod corespunzător atribuțiile ce îi reveneau in calitatea sa de jucător, in virtutea "convenției" intervenita intre parti la data de_, prestând activitatea sportiva specifica in divizia Superliga, in perioada august 2011- iunie 2012, pentru, in beneficiul si sub autoritatea C. ui SA R. .
Cu toate acestea, paratul angajator nu si-a îndeplinit in integralitate, obligația de plata a remunerației corespunzătoare, neachitand nici pana in prezent, salariul aferent a 4 luni contractuale, in cuantum de 1.000 lei net lunar.
S-a precizat că întârzieri in efectuarea de către parat a plații lunare a salariului net in cuantum de 1.000 lei au început sa apară inca din luna decembrie a anului 2011.
S-a mai arătat că în data de_ paratul Club S. "A. " prin președintele sau d-nul Nicolae Parvu, a recunoscut existenta drepturilor salariale restante fata de reclamant in cuantum de 5.000 lei net fapt consemnat in inscrisul intitulat "declarație". arătând, totodată, ca va "achita pana la data de_ datoriile financiare fata de jucătorii echipei de tenis
de masa", fata de care "clubul datorează următoarele sume:_ 2.M. M.
-suma de 5.000 Ron net".
Totodată, a susținut faptul ca, in cursul lunii august 2012, paratul a achitat fata de acesta, parțial, drepturile salariale restante, datorate in virtutea "convenției" din data de_, rămânând, astfel, un rest de plata drepturi salariale restante aferente perioadei martie-iunie 2012, in cuantum de 4.000 lei, neincasate de către reclamant nici pana la data prezentei cereri de chemare in judecata.
Totodată a arătat ca, anterior promovării prezentei, reclamantul a procedat la notificarea paratului in acest sens, expunând si cu aceasta ocazie pretențiile sale decurgând din "convenția" din data de_, însă paratul nu a inteles sa dea curs acestei solicitări de soluționare amiabila a situației născute din neachitarea drepturilor salariale restante pentru perioada martie-iunie 2012.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Din probele administrate, instanța reține următoarele:
Potrivit conventiei încheiate la data de_ între reclamant si pârât, reclamantul a fost angajat în calitate de jucător tenis de masă în Divizia
"Superliga"; pentru C. SA R., fiind retribuit cu suma de 1200 lei impozabil (f.6).
Din declarația președintelui C. ui SA R. rezultă că pârâta s-a angajat să îi plătească reclamantului datoriile financiare în cuantum de 5000 lei net (f.7).
Instanța retine că raportul juridic dintre părți este un raport de muncă având în vedere că reclamantul este obligat să presteze sub autoritatea pârâtului o activitate pentru care este remunerat lunar.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii, plata salariului în bani, cel putin odată pe lună este obligatorie, iar întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Potrivit art. 168 din Codul Muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit iar conform art.272 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Pârâtul a fost citat cu mențiunea să comunice instanței statele de plată sau alte dovezi semnate de reclamant privind salariile pentru perioada martie-iunie 2012, însă pârâtul nu si-a îndeplinit obligația procesuală de a depune la dosar înscrisurile privitoare la plata salariilor menționate.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale menționate, instanța va admite acțiunea si va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.000 lei, indexată cu indicele de inflație, reprezentând drepturi salariale neachitate, aferente perioadei martie - iunie 2012, va obliga pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală calculată asupra debitului restant, calculată da la data_ și până la data plății efective.
În baza art. 274 alin.1 Cod Procedură Civilă, instanța va obliga pârâtul aflat în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamantul M. M. -M. , cu domiciliul ales în C. -N., B-dul 1 D. 1918 nr.126, ap.90, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul C. SA , cu sediul în R., str. A. nr.2, jud. Caraș-Severin.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.000 lei, indexată cu indicele de inflație, reprezentând drepturi salariale neachitate, aferente perioadei martie - iunie 2012.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală calculată asupra debitului restant, calculată da la data_ și până la data plății efective.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
I. P.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Grefier,
L. C.
Red.IP/tehn.MG 4 ex. 27.11.13