Decizia civilă nr. 3957/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3957/R/2013
Ședința publică din 14 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA împotriva sentinței civile nr. 10015 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat M. V.
M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC G. R. A. R. SA, avocat Cosmin Băjescu- Oardă și reprezentantul reclamantului intimat M. V. marcel, avocat M. Sorin Mihăiță, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura d citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat
M. V. M. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea în tot a sentinței civile atacate și respingerea în întregime a acțiunii formulate de reclamantul intimat. Consideră că prima instanță a făcut mai multe greșeli atunci când a judecat cauza și arată că a dezvoltat pe larg în întâmpinarea depusă la fondul cauzei și prin motivele de recurs pentru care consideră că acțiunea este prescrisă aplicându-i-se acestuia un termen de 6 luni și nu de 3 ani.
Arată că la pct. j din Contractul individual de muncă al reclamantului intimat se observă faptul că nu este menționat sporul de vechime al acestuia, deci sporul de vechime acordat angajatului în temeiul Contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel național, astfel cum s-a raportat, cum s-a reflectat în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, deci este vorba de drepturi acordate exclusiv în temeiul unui Contract colectiv de muncă și nu în temeiul unui Contract individual de muncă, prin urmare consideră că se aplică și în acest caz art. 268 alin. 1 lit. e și nu lit. c care prevede un termen de 3 ani pentru
prescripția drepturilor. Consideră că se impune admiterea excepției și nu respingerea acesteia.
Arată că instanța de fond a motivat foarte sintetic, practic nu există o motivare în ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, or, este cunoscut faptul că instanța este obligată să își motiveze soluția către care se îndreaptă, astfel că apreciază că și din acest punct de vedere s-a făcut o greșeală.
De asemenea, arată că instanța de fond menționează un Contract colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2012-2014, însă începând cu data_ nu a mai existat un Contract colectiv de muncă, astfel că nu are cunoștință la ce Contract colectiv de muncă se raportează instanța.
Mai arată că prima instanță menționează o presupusă contrarietate între ceea ce prevedea Contractul colectiv de muncă la nivel național și Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, însă consideră că nu există nici o contrarietate între cele două Contracte colective de muncă, deoarece chiar Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevedea drepturile mai largi pentru angajați, întrucât era prevăzută o limită minimă de 5% și nu era prevăzută nici o limită maximă, în timp ce Contractul colectiv de muncă la nivel național prevede și aceste procent maxim de 25 %, deci nu înțelege la ce s-a referit prima instanță atunci când a menționat o contrarietate între cele două Contracte colective de muncă.
Un alt element care în opinia sa arată superficialitatea primei instanțe deși nu este o problemă din punct de vedere financiar foarte importantă, chiar dacă am admite faptul că termenul de prescripției ar fi de 3 ani, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 04 ianuarie 2013, astfel că rezultă că instanța ar fi trebuit să considere prescrise toate pretențiile reclamantului pentru perioada anterioară datei de 04 ianuarie 2013, într-adevăr reclamantul intimat a solicitat plata diferenței de spor de vechime începând cu data de 27 decembrie 2009, deci ar fi o diferență de o săptămână, dar în opinia sa faptul că prima
instanță nu a analizat acest element consideră că aceasta a arătat superficialitatea cu au fost analizate susținerile părților și în special susținerile pârâtei recurente.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței civile atacate și respingerea în întregime a acțiunii formulate de reclamantul intimat ca neîntemeiată.
În ce privesc cheltuielile de judecată, reprezentantul pârâtei recurente arată că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată și depune la dosar practică
judiciară.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că instanța de fond a analizat sintetic cele două probleme puse în discuție la fondul cauzei, instanța a apreciat corespunzător nefiind nici o
contrarietate așa cum se susține în fața instanței.
Apreciază că se impune a fi respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece ne aflăm în situația unor drepturi salariale de natura celor prevăzute în art. 268 lit. c Codul muncii care prevăd pentru această categorie de drepturi pe care reclamantul intimat le-a revendicat termenul general de 3 ani.
În ceea ce privește nelegala acordare a sporului de vechime, acordat în maniera de 5 %, reprezentantul reclamantului intimat apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare și a arătat că se impune a fi aplicabil Contractul colectiv de muncă la nivel național valabil pentru această perioadă. Arată că într-adevăr în sentința civilă nu se prevede ce anume contract, dar nici nu face o referire la unul dintre ele.
Apreciază că este suficient cât s-a notat în sentință, deoarece este vorba de Contractul colectiv de muncă la nivel național valabil pe perioada respectivă.
Pentru aceste motive, reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform copiei chitanței pe care o depune la dosar.
În replică, în ceea ce privește Contractul colectiv de muncă, reprezentantul pârâtei recurente arată că începând cu data de_ nu a mai existat un Contract colectiv de muncă la nivel național, prin urmare s-ar fi aplicat în continuare dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate exclusiv. Or, din acest punct de vedere există următoarea problemă: începând cu data de_ noul Contract colectiv de muncă nu a mai prevăzut un spor de vechime, deci dacă instanța de fond s-ar fi aplecat asupra acestei probleme așa cum trebuia și pentru perioada_ -_ când au încetat raporturile de muncă cu reclamantul intimat ar fi trebuit să fie respinsă cererea cel puțin parțial. Din acest punct de vedere este încă un element care arată faptul că a fost analizată în mod superficial situația din prezenta cauză.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10015 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul M.
V. -M., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. R. A. R. S.A.
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și sporul de 5% acordat aferent perioadei 29 decembrie 2009 - 10 aprilie 2012 actualizate prin aplicarea dobânzii legale, calculată de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.
A fost obligată pârâta la efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat aferente drepturilor ce formează obiectul prezentei cauze.
A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în speță acțiunea este formulată în termen, întrucât fiind vorba de un drept salarial termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 lit. c și nu cel prevăzut de art. 268 lit. e din Codul muncii.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a fost angajat al societății pârâte din data de_ (f 96) până la data de_ când s-a dispus concedierea acestuia (fila 4) și că reclamantul are o vechime în muncă mai mare de 20 de ani (f 68 - 83).
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național încheiat pe anii 2012 - 2014 prevede acordarea unui spor de vechime de 25% pentru o vechime în muncă mai mare de 20 de ani
Reclamantului nu i s-a plătit însă acest spor ci un spor de 5% prevăzut la art. 31 lit. m din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, pe anii 2009 - 2010 (f 9-26), prelungit printr-un act adițional (f 27) și la art. 54 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pentru anii 2012-2014 (f 29-52).
Având însă în vedere faptul că un astfel de contract nu poate că conțină prevederi contrare unuia încheiat la nivel superior, rezultă că pârâta datorează reclamantului diferența dintre sporul de vechime acordat și cel prevăzut în contractul încheiat la nivel național, motiv pentru care instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC G. R. Asigurări - Reasigurări S.A.
, desființarea sentinței atacate și respingerea în tot a acțiunii formulată ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 lit. e Codul muncii și de lipsa caracterului salarial al drepturilor pretinse.
arătat că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită modificarea acesteia pentru următoarele argumente:
În mod greșit instanța de fond a reținut că se impune acordarea unui spor de vechime de 25% întrucât conform prevederilor art. 41 alin. (3) lit. d din CCM la nivel național pe anii 2007-2010, legiuitorul prevede limitele minime și maxime ale sporurilor, fără însă a detalia modalitatea ce urmează a fi aplicata, pentru
încadrarea în aceste limite minime și maxime, respectiv "pentru vechime în munca, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de baza".
Astfel, legiuitorul lasă la latitudinea părților, ca prin negocieri sociale, să stabilească sporul de vechime ce trebuie acordat salariaților, fără însă a se putea încadra sub limita minima de 5%, dar nici sa depășească limita maxima de 25%, la nivelul recurentei încheindu-se un CCM, care prevede acordarea sporului de vechime, în conformitate cu dispozițiile CCM-național, adică un spor de vechime de 5%, spor de vechime ce se încadrează în limitele minime și maxime stabilite prin CCM-național.
Întrucât dispozițiile CCM-national nu reglementează în mod concret modul de acordare a sporului de vechime, în funcție de anii de încadrare în munca, ci stabilește numai limita minima și maxima, de 5% și, respectiv, 25%, rămâne la latitudinea părților sa stabilească, prin dialog social, cuantumul sporului de vechime ce trebuie acordat fiecărui salariat, însă nu mai puțin de 5% pentru o vechime în munca de 3 ani și nu mai mult de 25% pentru o vechime de 20 ani.
Stabilirea în mod concret a sporului de vechime acordat fiecărui salariat se face în cadrul negocierilor care se finalizează prin încheierea unor contracte colective la nivel de unitate sau nivel de ramura, condiția esențiala în ceea ce privește legalitatea clauzelor negociate vizând numai respectarea limitelor minime stabilite prin CCM-national (de 5% pentru sporul de vechime).
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 septembrie 2013 (f. 19) reclamantul M. V. M. a
solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, cu menținerea în întregime a hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe prevederile art.268 alin.1 lit. e Codul muncii nu este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin.(1) din Codul muncii
,"Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Tot astfel, nu este incidentă nici aceeași excepție cu privire la perioada_ -_, întemeiată însă pe termenul general de prescripție, deoarece drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 se plătesc sub forma avansului în data de 25 a lunii și a lichidării în data de 10a lunii următoare (art. 25 din CCM la nivel de unitate - fila 17 fond), ceea ce înseamnă că dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente lunii decembrie 2009 s-a născut la data de 10 ianuarie 2013, în raport de care acțiunea înregistrată la 40 ianuarie 2013 se încadrează în termenul de 3 ani.
În privința fondului, conform art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, sporurile minime ce se acordă în temeiul prezentului contract sunt: lit. d) pentru vechime în muncă se acordă următoarele sporuri minime: minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% pentru vechime de peste 20 de ani din salariul de bază.
Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea constată că în contractul colectiv menționat anterior se reglementează numai limitele minime și maxime ale sporului de vechime, fără să se impună obligativitatea de a se prevedea prin contractele colective de muncă la nivel inferior sporul distinct pentru diverse tranșe de vechime. De asemenea, 25 % pentru o vechime de peste 20 de ani este o limită maximă, ceea ce înseamnă că ea nu poate fi depășită și nu că pentru 20 de ani vechime nu se poate acorda un spor de vechime într-un cuantum mai mic de 25%.
Art. 29 alin. 1 lit. m din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (înregistrat la DMPS B. sub nr. 3941/_ filele 69-89 dosar fond) prevede că salariații beneficiază de spor de vechime de 5% pentru vechime în muncă de 3 ani sau mai mare, prevedere care reprezintă limita minimă stipulată în contractul colectiv de muncă la nivel național, care nu exclude posibilitatea ca pentru o vechime în muncă de peste 20 % să se acorde sporul de vechime în cuantum de 5%.
Drept urmare, sub aspectul modului de reglementare a sporului de vechime Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate respectă Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, iar intimatele nu sunt îndreptățite pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani la acordarea unui spor de vechime într-un cuantum mai mare de 5%, instanța de fond apreciind în mod greșit contrariul.
În egală măsură, prima instanță nu a observat că prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 și-au încetat aplicabilitatea la data de_, fiind denunțat unilateral, astfel încât după această dată acțiunea reclamantului este lipsită de temei juridic, iar din această perspectivă în mod eronat au fost acordate drepturile corespunzătoare perioadei_ -_ .
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâta SC G. R. Asigurări - Reasigurări S.A., va modifica în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC G. R. A. R. SA împotriva sentinței civile nr. 10015 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în întregime și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M. V. M. în contradictoriu cu pârâta SC G. R. A. R. SA.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
S. | D. | D. | G. | L. D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond. B. Z.
