Decizia civilă nr. 4009/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4009/R/2013
Ședința publică din data de 16 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.
Z. și PRIMARUL M. Z. împotriva sentinței civile nr. 2506 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată LS D. Î. S. în numele membrului de sindicat K. A. și pe pârâta intimată Ș. G. "M. E. "; Z., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 octombrie 2013 prin fax și la 14 octombrie 2013 prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2506 din 20 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a P.
M. Z. și a C. UI LOCAL Z. .
S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta LS D. Î.
S. în numele membrului de sindicat: K. A. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. "M. E. ";, C. LOCAL Z. și PRIMARUL M. Z. - I.
P. .
Pârâta Ș. G. "M. E. "; a fost obligată la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 lei ca bază de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților și să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună, calculat de la data scadentei și până la data plății efective.
Pârâții C. LOCAL Z. și PRIMARUL M. Z. - I. P. au
fost obligați să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi.
Pârâții au fost obligați la plata către reclamanți a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul municipiului Z. și C.
local Z., că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța a apreciat că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului Primarul orașului Z. este conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local este finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Primarul municipiului Z. și C. local Z. s-a respins ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că potrivit art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată", iar art. 42 Cod procedură civilă se dispune că "persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate... ".Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. local aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, iar potrivit art. 167 alin. 2 și 4 din Legea 84/1995 finanțarea complementară se asigură din bugetele locale. Așadar excepția lipsei capacității procesuale pasive a P. municipiului Z. și C. ui local Z. s-a respins ca neîntemeiată.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai pârâtei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut prevederile art. 7 alin. 2, art. 12 alin. 3, art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009.
Ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, s-a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009. Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioadă mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții PRIMARUL M. Z. și C. UI LOCAL AL M. Z.
solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de C. Local al municipiului Z. respectiv Primarul municipiului Z. .
În motivarea recursului, recurenții au arătat că soluția instanței de ai obliga alături de ceilalți pârâți la calculul și plata drepturilor salariale cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 lei și cel efectiv încasat pentru perioada_ -_, necesare efectuării acestor plăți ca fiind netemeinică și nelegală.
Instanța de fond în mod greșit a obligat C. ui Local al municipiului Z. respectiv P. municipiului Z., să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale neacordate.
Obligația de a asigura fondurile necesare acestor plăți revine M. ui Finanțelor P. e, deoarece cheltuielile cu salariile se asigură de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA.
Potrivit legii, calculul și plata acestor sume este de competența unităților de învățământ, iar sumele necesare plății acestor drepturi se asigură de la
bugetul de stat. Aceste sume nu fac decât să tranziteze bugetul local.
Că sumele privind cheltuielile cu salariile sunt asigurate exclusiv de la bugetul de stat rezultă din art.48 alin.1 și 4 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Aceeași concluzie se desprinde și din prevederile extreme de clare ale H.G. nr.1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010.
Salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani se suportă din fondurile alocate de la bugetul de stat, iar nivelul acestora se stabilește de către guvern prin mărirea sau micșorarea coeficientului de multiplicare.
Prin legea bugetului de stat pe 2010, Guvernul a interzis autorităților publice locale să aloce sume din bugetul local pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Mai mult, conform H.G nr. 2192 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, art.16 prevede că " Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Privitor la plata în solidar către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 136,40 lei reprezentând cheltuieli de judecată, arătă faptul că, C. local al municipiului Z. și Primarul municipiului Z. sunt lipsiți de culpă procesuală.
Ca să fie mai expliciți, acestor două entități nu li se poate reproșa o conduită nelegală care să fi avut ca rezultat prejudicierea reclamanților.
Pentru toate aceste consecințe nedorite recurenților nu li se poate imputa vreo culpă. De asemenea, nu a existat și nu există din partea acestora un refuz de a nu îndeplini obligațiile ce le revin potrivit legii, adică de a vira banii primiți de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile personalului didactic către unitățile de învățământ.
Intimata LS D. Î. S. în numele membrului de sindicat K. A. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței atacate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și
contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al M. Z., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Primarul municipiului Z. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiul Z., art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Așadar, criticile aduse de acești pârâți sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată (f. 20 dosar fond), s-a solicitat obligarea acestora doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamant. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâții recurenți au pe segmentul lor de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale. În același sens, Curtea reține că prin sentința pronunțată în primă instanță, recurenții nu au fost obligați la plata drepturilor salariale, cum în mod eronat se invocă în memoriul de recurs, ci doar la asigurarea fondurilor necesare plății acestor drepturi.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză
și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Așadar, cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică de acea parte care a pierdut procesul. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală a părții. Cum soluția adoptată de către prima instanță a fost în sensul admiterii acțiunii, este de necontestat faptul că pârâții recurenți se află în culpă procesuală și în mod corect au fi obligați la plata cheltuielile de judecată suportate de către
partea adversă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, va respinge ca nefondate recursurile pârâților C. Local al M. Z. și Primarul M. Z. .
În temeiul art. 274 C.proc.civ., ținând cont de soluția adoptată în recurs, va obliga pe recurenți să plătească intimatei LS din Î. S. suma de 136,40 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocatului achitat cu ordinul de plată de la fila 27.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții PRIMARUL M. Z. și C. UI LOCAL Z. împotriva sentinței civile nr. 2506 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe recurenți să plătească intimatei LS D. Î. S. suma de 136,40 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: P. R. a M. lena
