Decizia civilă nr. 3970/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3970/R/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUN. C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 7380 din_, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, privind și pe reclamanta T. S. V. și pârâta Ș. H., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, au fost communicate părților adverse și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței reclamanta intimată T. S. V. a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7380 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta T. S.
-V. în contradictoriu cu pârâții Ș. "H. ";, C. LOCAL AL MUNICIPIULUI
C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și în consecință, a fost obligată pârâta de rândul 1 să calculeze și să plătească reclamantei prima de vacanță pentru anul școlar 2008 - 2009 în cuantum de un salariu de bază, actualizată cu indicele de inflație, iar pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În perioada anului școlar 2008-2009, reclamanta a fost angajata pârâtei S. și nu a beneficiat în cursul acestui an școlar de acordarea primei de vacanță.
Instanța a reținut că, potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele
Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin cererea de chemare în judecată, în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
De asemenea instanța a avut în vedere că în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, astfel că, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
A apreciat instanța că, clauzele contractelor colective de muncă evocate trebuie interpretate conform prevederilor art.977-985 Cod civil, rezultând astfel fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală, iar nu o facultate a angajatorului, fapt ce rezultă și din modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. În acest sens s-a arătat că, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii";, ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL MUN. C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
Prin recursul declarat de pârâtul C. Local al Municipiului C. -N.
s-a solicitat admiterea recursului si in consecința, modificarea hotărârii in sensul respingerii acțiunii formulata de reclamanta fata de C. Local al Municipiului
C. -N. .
Prin motivele recursului pârâtul a înțeles să critice hotărârea în ce privește obligarea la alocarea fondurilor necesare plații drepturilor bănești, precum și în privința respingerii excepțiilor prescripției dreptului la acțiune a reclamantei și a excepției lipsei calității procesuale pasive.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamantei s-a arătat că termenul general de prescripție este de 3 ani, astfel că, in raport cu data introducerii acțiunii 8 mai 2012, precum si in aplicarea corecta a prevederilor legale privind prescripția dreptului la acțiune (art. 2500-2544 noul C. civ.) in mod justificat a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
S-a arătat că potrivit prevederilor art. 283 alin. (1) lit. c din Legea 53/2003 (Codul Muncii) "cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către un salariat _", astfel că acțiunea reclamantei este prescrisă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului recurent
- C. Local al Municipiului C. -N. s-a arătat că, instanța de fond nu a avut in vedere poziția procesuala a instituției pârâte care, raportat la prevederile legale in vigoare, nu are legitimare procesuala pasiva. În acest sens s-a precizat că pentru ca paratul C. Local al Municipiului C. -N. sa poată indeplini cerințele cuprinse in petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de invatamant sa fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, iar partenerii sociali trebuiau sa procedeze la identificarea surselor de finanțare inainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi in actele normative care reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de invatamant.
S-a mai arătat că potrivit reglementarilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învatamant au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel competenta asupra calculării, respectiv a plații drepturilor salariale ale acestora.
Invocând și dispozițiile art. 104 alin. 2, 5 și 6 din Legea nr. 1/2011 s-a arătat că se poate observa ca unitățile de invatamant preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza isi desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de invatamant, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
Prin motivele recursului s-a făcut și o solicitare subsidiară în sensul admiterii recursului declarat și modificarea hotărârii in ceea ce privește obligarea paratului recurent C. Local al Municipiului C. -N., în sensul respingerii cererii reclamantei sub acest aspect.
În sprijinul solicitării s-au arătat următoarele:
în conformitate cu disp. Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de invatamant au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora;
bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantei;
potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de invatamant preuniversitar de stat;
repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene dupa consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar a Direcției de Munca si Solidaritate Sociala, dupa caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
S-a mai invocat că în conformitate cu dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura invatamant salariații sunt indreptatiti la
,,o prima de vacanta din venituri propii in condițiile legii, care se acorda odată cu indemizatia de concediu".
În aprecierea pârâtului acordarea primei se putea face daca ar fi fost indeplinite condițiile reglementate in art. 33 alin. 1 si 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura invatamant, conform cărora: " In scopul salarizării si acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația in vigoare si de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile si vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum si in vederea modificării ulterioare a acesteia. Părțile contractante vor purta negocieri in vederea includerii drepturilor respective in actele normative prin care se reglementează aceste drepturi. "
Prin recursul declarat de pârâtul P. Municipiului C. -N.
s-a solicitat admiterea recursului si in consecința modificarea hotărârii in sensul respingerii acțiunii formulata de reclamanta fata de P. Municipiului C. -N. .
Prin motivele recursului pârâtul a înțeles să critice hotărârea în ce privește obligarea paratului recurent la alocarea fondurilor necesare plații drepturilor bănești, precum și în privința respingerii excepțiilor prescripției dreptului la acțiune a reclamantei și a lipsei calității procesual pasive.
În privința prescripției dreptului la acțiune al reclamantei s-a arătat că termenul general de prescripție este de 3 ani, in aceste condiții, in raport cu data introducerii acțiunii 8 mai 2012, precum si in aplicarea corecta a prevederilor legale privind prescripția dreptului la acțiune (art. 2500-2544 noul C. civ.) in mod justificat a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiunea promovata vizând recunoașterea unor drepturi salariale aferente perioadei indicate anterior. S-a arătat că potrivit prevederilor art. 283 alin. (1) lit. c din Legea 53/2003 (Codul Muncii) "cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către un salariat _", astfel căacțiunea reclamantei este prescrisă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului recurent
- P. Municipiului C. -N. s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 63, alin.4, lit a) din Legea 215/2001 in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local revenindu-i în această calitate atribuția de repartizare a creditelor bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, dupa caz, in raport cu sarcinile acestora in condițiile legii. In acest sens a arătat ca art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006 prevede că, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat in Monitorul Oficial al României, Partea I, repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene dupa consultarea consiliului județean si a primarului, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de munca si solidaritate sociala, dupa caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective. S-a mai arătat că, in conformitate cu dispoz. art 38, arată ca Ordonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite potrivit prevederilor art. 37, elaborează si depun la direcțiile generale ale finanțelor publice, pana la data de 1 iulie a fiecărui an, proiectele bugetelor locale echilibrate si anexele la acestea pentru anul bugetar următor, precum si estimările pentru următorii 3 ani, urmând ca acestea sa transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului si municipiului București la Ministerul Finanțelor Publice, pana la data de 15 iulie a fiecărui an.
În sprijinul solicitării s-a mai arătat că potrivit reglementarilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de invatamant au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel competenta asupra calculării, respectiv a plații drepturilor salariale ale acestora.
Invocând și dispozițiile art. 104 alin. 2, 5 și 6 din Legea nr. 1/2011 pârâtul a apreciat că se poate observa că, unitățile de invatamant preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza isi desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de invatamant, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
Prin motivele recursului s-a făcut și o solicitare subsidiară în sensul admiterii recursului declarat și modificarea hotărârii in ceea ce privește obligarea paratului recurent- P. Municipiului C. -N., în sensul respingerii cererii reclamantei sub acest aspect.
În sprijinul solicitării s-au arătat următoarele:
în conformitate cu disp. Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de invatamant au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora;
bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantei. De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de invatamant preuniversitar de stat;
repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene dupa consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de Munca si Solidaritate Sociala, dupa caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
S-a mai invocat că în conformitate cu dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura invatamant unde se prevede ca salariații sunt indreptatiti la ,,o prima de vacanta din venituri proprii in condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemizatia de concediu".
În aprecierea pârâtului acordarea primei se putea face daca ar fi fost indeplinite condiții le reglementate in art. 33 alin. 1 si 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura invatamant, conform cărora: " In scopul salarizării si acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația in vigoare si de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile si vor identifica sursele de finanțare, inainte de adoptarea bugetului de stat, precum si in vederea modificării ulterioare a acesteia; Părțile contractante vor purta negocieri in vederea includerii drepturilor respective in actele normative prin care se reglementează aceste drepturi. "
În apărare, reclamanta intimată Ț. S. V. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii atacate.
Prin întâmpinare reclamanta a apreciat că, criticile formulate de către recurenții-pârâți nu sunt întemeiate, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor promovate.
Motivele invocate de către recurenții-pârâți în susținerea excepției lipsei calității procesual pasive sunt în aprecierea reclamantei netemeinice raportat la dispozițiile art. art. 167 din Legea 84/2008, art.36 lit.a din Legea nr. 215/2011 modif și completată și a art. 23 și 28 din H.G nr. 2192/2004 - Norme metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat. Din aceste dispoziții rezultând că, calitatea procesual pasivă a pârâților este dată de calitate de ordonatori de credite privind învățământul preuniversitar. În context reclamanta a arătat că, consiliul local urmează să pună la dispoziție sumele necesare plății drepturilor salariale, chiar dacă nu Ie calculează și nu le plătește efectiv, dispunând de toate preorogativele stabilite prin lege de a aloca sumele ce se cuvin de drept cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Ca o consecință, în aprecierea reclamantei, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale pentru care s-a promovat acțiunea în considerarea reclamantei nu poate
determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care Ie finanțează.
S-a arătat că în mod corect instanța fondului a dispus respingerea excepției, întrucât în acord cu textele de lege invocate de către recurenții-pârâți aceștia au obligația de vira sumele necesare plății drepturilor salariale intimatei- reclamante, iar împrejurarea că aceste sume nu au fost virate de la bugetul de stat nu poate fi imputat intimatei-reclamante și nici nu are înrâurire asupra calității procesual pasive în prezentul litigiu.
Pe fondul cauzei reclamanta a arătat că în mod corect instanța fondului a constatat faptul că ea în calitate de cadru didactic auxiliar la pârâta Ș. GIMNAZIALĂ H. C. -N., era îndreptățită să beneficieze de prima de concediu pentru anul 2008-2009 întrucât acest drept este prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2008-2009 conform dispozițiilor art. 36 lit.g, iar contractul este obligatoriu pentru părți conform dispozițiilor art.48 din Legea nr.128/1997. A mai arătat că în raport cu prevederile legale menționate, cele învederate de către recurenții-pârâți în sensul că nu a putut fi asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru onorarea pretențiilor intimatei-reclamante nu constituie temei legal pentru solicitările formulate în sensul respingerii acțiunii introductive, culpa acestora neputând fi imputată acesteia.
A subliniat reclamanta că alocarea sumelor reprezentând prima de vacanță a fost reglementată și prevăzută prin acte normative, astfel încât plata acestora reprezintă o obligație contractuală și nu o facultate a angajatorului, iar modalitatea în care părțile contractacte au inserat clauza, apreciază că exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției, intrucât se menționează expres faptul că " plata se face din venituri proprii si nicidecum că plata primei de vacantă se va face dacă se obțin venituri proprii.
În același timp reclamanta a precizat că, potrivit art. 253 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, or pârâta de rândul 1 este în culpă pentru necuprinderea în fondul de salarii și cheltuielile cu acordarea primei.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor din motivele celor două recursuri și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală, pentru considerentele ce succed.
Se constată că recursurile celor doi pârâți conțin aceleași critici aduse hotărârii, astfel că ele vor fi analizate împreună, cu evidențierea eventualelor particularități dacă se impune.
Criticile se referă la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive.
De asemenea, prin motivele de recurs se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C.pr.civ. excepția prescripției, Curtea constată că nu este întemeiată.
Se invocă, în susținerea excepției dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii care prevede un termen de 3 ani pentru formularea cererilor ce au ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, precum și faptul că acțiunea a fost înregistrată în anul 2012, iar obiectul cererii îl reprezintă prima de vacanță pe anul 2008/2009, deci cu depășirea termenului de 3 ani.
În soluționarea excepției se impune a se avea în vedere că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data începerii vacanței școlare, pentru anul școlar 2008/2009, această dată fiind cel mai devreme la 15 iunie 2009.
Potrivit art. 36 lit.g din CCM Unic Județean la Nivel de Ramură Învățământ
C. 2008-2009, prelungit până la_, prevedea că odată cu îndemnizația de concediu se acordă și o primă de vacanță în condițiile legii.
Curtea notează și faptul că în conformitate cu art. 103 alin. 1 lit. a din Legea nr. 128/1997 "cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: concediu anula cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată ce cel puțin 62 zile…";.
Din coroborarea celor prezentate reiese că data nașterii dreptului la acțiune a reclamantei nu s-a putut naște decât odată cu concediul de odihnă de care nu a putut beneficia decât în perioada vacanței școlare de vară a anului calendaristic 2009 care, așa cum s-a arătat, nu a putut fi mai devreme de data de_ .
Având în vedere că data introducerii acțiunii a fost_, rezultă că termenul de 3 ani nu a fost împlinit, acțiunea reclamantei fiind în termen, iar excepția neîntemeiată.
În privința criticilor se reține că sunt neîntemeiate.
În esență criticile referitoare la lipsa calității procesuale pasive se bazează pe lipsa calității de angajator și pe lipsa obligației directe de asigurare a fondurilor necesare finanțării învățământului.
Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes
local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestuia, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanta a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale reclamantei nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Nu poate fi imputabil reclamantei faptul că partenerii sociali nu au realizat etapele necesare pentru fundamentarea bugetului în care să fie cuprinse și cheltuielile necesare acoperirii plății sumei solicitate de reclamantă.
Acest fapt nu poate lipsi CCM încheiat la nivelul Inspectoratului Școlar C.
, de caracterul său obligatoriu, care trebuie respectat.
Susținerea din recursuri potrivit căreia dreptul salarial al reclamantei putea fi acordat doar în cazul realizării unor venituri proprii are la bază o interpretare greșită a clauzei prevăzute la art. 36 lit. g coroborată cu art. 33 alin.
1 și 2 din CCM la nivel de ramură de învățământ făcută evident în scopul înlăturării obligațiilor ce revin pârâților.
Aceasta întrucât obligațiile pârâților subzistă cu motivarea deja arătată, interpretarea pârâților aducând în discuție tot aspecte ce nu pot fi imputabile reclamantei.
Cât despre realizarea unor venituri proprii de către pârâta angajatoare ca și condiție suspensivă a plății drepturilor solicitate de reclamantă nu poate fi vorba cât timp este cunoscut că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar în privința drepturilor salariale, nu este una proprie ci una a statului.
Salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta/ul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei/ului, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea
integrală a salarizării cadrelor didactice.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în
limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant/ă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei/ului, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 7380 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte
Judecători
I.
T.
N.
M.
D. C.
G.
Grefier
S. -D. G.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
