Sentința civilă nr. 6057/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr._ **
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 6057/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant M. V. și pe pârâta SC A.
M. R. - I. OF D. LS, având ca obiect drepturi bănești.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 5 aprilie 2013 se depun de către SC A. M. R. I. of D. LS, la dosarul cauzei, prin fax, concluzii scrise.
La data de 8 aprilie 2013 se depune de către SC A. M. R. I. of D. LS, la dosarul cauzei, prin poșta electronică a instanței, Sentința Civilă nr.30/CC/2010 pronunțată de către Tribunalul Cluj in dosar nr._ și extras de pe portalul instanțelor de judecată cu solutia pronunțată de Curtea de Apel Targu Mures la data de_, ca instanța de recurs in dosar nr._ .
La data de_ s-a depus la dosarul cauzei de către SC A. M. R. I. of D. L.
S. o cerere de repunere pe rol a cauzei. Aceasta a arătat că este necesar să se repună cauza pe rol întrucât este esențial ca instanța de judecată să ia cunoștință de conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate cu privire la cererea de instituire a sechestrului formulată de M. V. ; de asemenea, reclamanta reconvențională a arătat că în speță nu s-a lămurit problema întinderii prejudiciului fiind necesară efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii.
Tribunalul respinge cererea de repunere pe rol a cauzei pentru următoarele motive: la dosarul cauzei s-au depus hotărârile judecătorești prin care s-a instituit sechestrul asigurator în speță, motiv pentru care nu este necesar să se repună cauza pe rol în privința lămuririi acestui aspect; cu privire la cererea de efectuare a unei expertize tehnice evaluatorii tribunalul s-a pronunțat la ultimul termen de judecată, arătând că nu apreciază necesară efectuarea acestei expertize pentru justa soluționare a cauzei.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de _
, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_
, reclamantul M. V. a chemat-o în judecată pe pârâta SC A. M. R. - I. OF D. LS, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să o oblige pe aceasta să-i achite salariile restante indexate, majorate si reactualizate și celelalte drepturi în cuantum de 8560,5 lei/lunar, începând cu luna decembrie 2009 si până la încetarea contractului de muncă; să-i achite suma de 102,727 lei reprezentând echivalentul a 12 salarii brute ce urma să le primească în baza art. 9 din Acordul de Confidențialitate încheiat, actualizate cu rata inflației la data plății.
Prin sentința civilă nr. 3340/_
, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. M.
R. - I. Of D. LSR.L. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 135,4 lei cu titlu de daune moratorii reprezentând dobânda legală practicată de B.N.R și au fost respinse restul capetelor de cerere.
Prin decizia civilă nr. 1755/R/2011
, Curtea de apel C. a admis recursul formulat împotriva sentinței menționate anterior, pe care a casat-o în parte în ceea ce privește capetele de cerere privind plata echivalentului a 12 salarii brute în baza art. 9 din Acordul de Confidențialitate și actualizarea sumei astfel rezultate și, trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în limitele precizate.
Prin sentința civilă nr. 7858/_
, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de către reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. M. R. - I. OF D. L.
S.R.L. a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 102.726 lei, actualizată până la data plății efective, reprezentând echivalentul a 12 salarii brute în baza art. 9 din acordul de confidențialitate încheiat între părți.
Prin sentința civilă nr. 9280/_
Tribunalul Cluj a respins cererea de completare a dispozitivului formulată de pârâta S.C. A. M. R. - I. OF D. LSR.L, prin care aceasta a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra cererii reconvenționale pe care aceasta a formulat-o la data de_ .
Prin decizia civilă nr. 5095/_
Curtea de Apel a admis recursul declarat de pârâta S.C. A. M.
R. - I. OF D. LSR.L. împotriva sentinței civile nr. 7858/_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, și a respins în mod irevocabil ca neîntemeiată cererea reclamantului privind plata a 12 salarii brute în baza art. 9 din Acordul de Confidențialitate.
Prin aceeași decizie Curtea de Apel a admite recursul declarat de pârâta S.C. A. M. R. I. OF D. LSR.L împotriva sentinței civile nr. 9280/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ *, pe care a casat-o în întregime și a trimis cauza având ca obiect cererea de completare formulată de pârâtă spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Reținând deci că, în rejudecare, obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea de completare formulată de pârâtă în data de_ în cadrul dos. nr._ * și, implicit, cererea reconvențională formulată de aceasta în data de_, Tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de completare a dispozitivului formulată în data de_ în cadrul dos. nr. _
*
, pârâta S.C. A. M. R. - I. OF D. LSR.L. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 7858/_, arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii reconvenționale formulate de pârâtă.
Prin cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. A. M. R. - I. OF D. L.
S.R.L. aceasta i-a solicitat instanței să îl oblige pe reclamant săi îi plătească suma de 1. ,11 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada_ -_ a autoturismului înmatriculat sub nr._, proprietatea societății pârâte.
În motivarea cererii reconvenționale pârâta a arătat în esență că în urma deciziei de concediere a reclamantului cu nr. 1/_, i-a solicitat acestuia să se prezinte la sediul societății și să predea bunurile care i-au fost încredințate, prin notificările cu nr. 160N/_, 263N/_ și respectiv FN/_ . Cu toate acestea, reclamantul a restituit bunurile doar în data de_, datorită intervenției organelor de poliție. În consecință, pârâta a arătat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a fostului angajat, reclamantul M. V., în conformitate cu prevederile art. 270 din Codul muncii.
Cu privire la suma solicitată pârâta a arătat că aceasta a fost determinată prin raportare la tariful stabilit pentru închirierea autoturismelor de același tip de companiile de profil, respectiv 50 de euro pe zi, suma fiind înmulțită cu nr. de zile calendaristice dintre data solicitării de restituire și data restituirii, respectiv 614.
La data de_ reclamantul M. V. a formulat întâmpinare față de cererea reconvențională formulată de pârâtă. În motivarea întâmpinării, reclamantul a arătat în esență următoarele:
Ca urmare a cererii formulate de el la data de_ și a soluționării unei cereri de strămutare, prin sentința civilă nr. 60/C/_, Tribunalul Maramureș a dispus în favoarea sa înființarea sechestrului asigurator asupra automobilului cu nr. de înmatriculare_ aparținând pârâtei. În consecință reclamantul a arătat că pârâta nu a fost privată de folosința asupra bunului în cauză întrucât pe perioada invocată aceasta nu a avut dreptul de a dispune liber de bunul său ca urmare a instituirii sechestrului asigurator asupra bunului respectiv; reclamantul a mai arătat că în speță nu există o faptă ilicită întrucât acestuia nu i se poate imputa reținerea spre conservare a autoturismului în cauză atâta timp cât asupra acestuia s-a înființat sechestrul asigurator; pârâta nu a probat prejudiciul invocat, prin depunerea de oferte sau contracte în susținerea afirmațiilor sale; în plus pârâta nu aprobat faptul că ar fi închiriat în concret un autoturism pentru a face dovada faptului că într-adevăr a suferit prejudicii ca urmare a imposibilității de utilizare a autoturismului; obiectul de activitate al pârâtei nu include închirierea de autoturisme și nu ar fi fost îndreptățită să obțină
venituri din închirierea autoturismului; în speță ar fi trebuit să se efectueze o expertiză de specialitate care să determine prejudiciul produs societății pârâte; reclamantul a mai arătat că cifra de afaceri și numărul de salariați în anul 2011 ai societății pârâte au fost 0 (zero) deci autoturismul nu ar fi fost utilizat în scopuri productive.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:
Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ se află în proprietatea societății pârâte și a fost predat reclamantului în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu ale acestuia.
Reclamantul a fost concediat prin decizia nr. 01/_ .
Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr._ al Tribunalului C. reclamantul a solicitat instituirea sechestrului asigurator asupra autoturismului menționat anterior. Cererea reclamantului a fost soluționată în final (în urma unei decizii de strămutare și a unei decizii de trimitere spre rejudecare), prin admiterea acesteia și instituirea sechestrului asigurator asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare_ aflat în proprietatea societății pârâte.
Pârâta i-a solicitat reclamantului restituirea autoturismului menționat prin notificările notificările nr.
160N/_, nr. 263N/_ și respectiv FN/_ .
Reclamantul i-a restituit reclamantei autoturismul în cauză în data de_ .
Tribunalul reține, de asemenea, că în prezent, a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 5095/_ a Curții de Apel C. cererea de chemare în judecată introdusă în vederea realizării creanței pentru garantarea căreia a fost instituit sechestrul asigurator asupra autoturismului cu nr._ .
Raportat la această stare de fapt instanța constată următoarele:
Argumentele reclamantului referitoare la faptul că asupra autoturismului în cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurator nu sunt de natură să atragă respingerea cererii reconvenționale.
Astfel, chiar dacă instituirea sechestrului asigurator înlătură dreptul proprietarului de a dispune de bunul în cauză (art. 418 din Codul de procedură civilă), persoana la cererea căreia s-a instituit sechestrul asigurător răspunde față de proprietar pentru prejudiciile cauzate prin această indisponibilizare.
Această concluzie rezultă din posibilitatea sau, după caz, din obligația depunerii unei cauțiuni de către creditor, prevăzută de art. 591 alin. 1, 2 și 3 din Codul de procedură civilă. Rolul acestei cauțiuni, este tocmai acela de a asigura despăgubirea debitorului în cazul în care pe fond cererea creditorului ar fi neîntemeiată, pentru prejudiciile create prin indisponibilizarea bunului.
În speță, deși prin sentința civilă nr. 60/C/_ a Tribunalului Maramureș s-a instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare_, pentru realizarea creanței pretinse de reclamant constând în echivalentul a 12 salarii brute, pentru realizarea căreia acesta a introdus cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la Tribunalul Cluj. Această cerere a fost respinsă însă în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 5095/_ a Curții de Apel C., stabilindu-se deci că pârâta nu datorează reclamantului suma în vederea căreia s-a instituit sechestrul asigurator.
Reclamantul este răspunzător față de societatea pârâtă pentru prejudiciile cauzate prin instituirea sechestrului asigurator.
În aceste condiții, instituirea sechestrului asigurător nu este de natură să înlăture răspunderea reclamantului patrimonială a reclamantului în temeiul art. 270 din Codul muncii.
De asemenea, stabilindu-se în mod irevocabil că pârâta nu datora reclamantului suma în vederea căreia s-a realizat sechestrul asigurator, reclamantul fapta reclamantului de a reține autoturismul este o faptă ilicită, în sensul art. 270 din Codul muncii.
În schimb instanța apreciază că în speță sunt întemeiate argumentele reclamantului referitoare la nedemonstrarea unui prejudiciu de către pârâtă sunt întemeiate.
Astfel, pârâta se raportează la prețul închirierii unui autovehicul similar de companiile de profil.
Cu toate acestea, pe de o parte pârâta nu a făcut dovada închirierii unui autovehicul similar pentru perioada în care aceasta a fost lipsită de folosința autovehiculului în cauză, și în consecință nu a suferit un prejudiciu prin plata acestui preț.
Pe de altă parte prejudiciul nu poate să constea nici într-un beneficiu nerealizat. Astfel, atâta tip cât obiectul de activitate al societății pârâte nu este închirierea de autoturisme, nu se poate prezuma că aceasta ar fi închiriat autoturismul în cauză în măsura în care acesta s-ar fi aflat în folosința sa.
Având în vedere aceste aspecte în cauză ar fi fost inutilă efectuarea unei expertize pentru a determina contravaloare lipsei de folosință a autovehiculului.
În consecință, instanța reține că în speță pârâta - reclamantă reconvențională nu a demonstrat existența unui prejudiciu cauzat de conduita reclamantului, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de aceasta.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a reclamantului - pârât reconvențional la plata cheltuielilor de judecată întrucât deși acesta le-a solicitat, nu s-a făcut proba efectuării acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 7858/_ pronunțată de Tribunalul Cluj, formulată în data de_ în cadrul dos. nr._ *, de către pârâta - reclamantă reconvențională S.C. A. M. R. - I. OF D. LSR.L.
Completează dispozitivul sentinței civile nr. 7858/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr._ * și în consecință:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată și precizată de pârâta - reclamantă reconvențională SC A. M. R. I. of D. LS în contradictoriu cu reclamantul - pârât reconvențional M. V. .
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei - reclamante reconvenționale SC A. M. R. la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi_ .
Președinte,
B. G. Z.
Asistent judiciar,
I. R.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
C. -A. B.
Red. BGZ 4 ex./_