Decizia civilă nr. 3988/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3988/R/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.
G.: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC S.
& A. T. S. împotriva sentinței civile nr. 579 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată M. M.
, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterea în fond a cauzei, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 579 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de instanță pentru drepturile salariale aferente perioadei_ -_ și s-au respins ca prescrise pretențiile reclamantei pentru acest interval de timp;
a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâta SC S. & A. T. S. și în consecință s-a anulat decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 55 din_ ;
a fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de_ și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 591 lei reprezentând drepturile salariale aferente lunii iunie 2012, suma reprezentând compensarea în bani a celor 11 zile de concediu de odihnă neefectuat aferent anului 2012 și toate contribuțiile C.A.S., C.A.S.S., șomaj datorate pentru drepturile salariale menționate și să-i elibereze reclamantei o adeverință privind vechimea în muncă;
a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei sporul de noapte de 25% din salariul de bază calculat pentru munca prestată în timpul nopții, raportat la durata zilnică a timpului de lucru al acesteia, de 24 ore, urmată de perioada de repaus de 48 ore.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanta a fost angajata pârâtei SC S. & A. T. S. în temeiul contractului individual de muncă nr. 297875/_ pe postul de bucătar la punctul de lucru Valea Chioarului, începând cu data de_ .
Durata timpului de lucru stabilită a fost de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână iar salariul negociat la nivelul de 600 lei brut lunar.
Prin actele adiționale salariul lunar brut s-a majorat la 780 lei începând din ianuarie 2009 și la 864 lei de la_ .
Potrivit deciziei nr. 55 din_, începând cu data de_ a încetat contractul individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 55 lit. B din Codul muncii, respectiv ca urmare a acordului părților.
Reclamanta a contestat această decizie, susținând că nu și-a manifestat niciodată voința de a înceta raportul de muncă.
Potrivit art.55 al. 1lit. b Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.
Astfel, pentru a proceda la încetarea contractului în baza art. 55 lit. b Codul muncii, angajatorul trebuie să aibă în vedere consimțământul valabil exprimat al angajatului, fie printr-o eventuală cerere scrisă, fie printr-o altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenția clară a salariatului de a părăsi unitatea.
În speță, pârâta a susținut că reclamanta a convenit încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b Codul muncii, pentru a evita desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă ca și consecință a unor abateri disciplinare pe care aceasta le-a săvârșit și care fuseseră constatate de angajator.
Însă, deși sarcina probei îi revenea atât raportat la prevederile art. 1169 Cod civil, cât și la art. 272 Codul muncii, pârâta nu a dovedit consimțământul reclamantei de încetare a contractului individual de muncă nr. 297875/_, măsura luată de angajator prin decizia nr. 55 din_ reprezentând, de fapt, o concediere a reclamantei, în contextul în care cerința art. 55 al. 1 lit. b Codul muncii nu au fost îndeplinită.
Întrucât Codul muncii stabilește expres și limitativ situațiile în care poate fi dispusă concedierea și procedura de îndeplinit, iar decizia nr. 55 din_ nu indică nici unul din cazurile și motivele menționate de art. 58 al. 2 Codul muncii și nu îndeplinește cerințele prevăzute art. 62 și 76 Codul muncii, instanța, în baza art. 80
Codul muncii, a dispus anularea acesteia și a obligat-o pe pârâtă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și ce celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de_ .
Întrucât reclamanta nu a solicitat reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate, contractul individual de muncă al acesteia va înceta de drept la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri judecătorești, despăgubirea mei sus menționată urmând a-i fi acordată reclamantei până la această dată.
În ce privește drepturile salariale pretinse de reclamantă pentru perioada anterioară datei de_, constând în salariul aferent lunii iulie 2012, concediu de odihnă, spor pentru munca de noapte și sporuri pentru munca de noapte și cea prestată în zile de sărbătoare legală sau de repaus săptămânal, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 283 al. 1 lit. C Codul muncii în forma în vigoare în prima parte a perioadei de referință indicate de reclamantă prin precizarea de acțiune din_, dreptul la acțiune pentru plata unor drepturi salariale neacordate se prescrie în termen de trei ani de la data nașterii acestui drept.
Având în vedere că reclamanta a înregistrat cererea de acordarea a drepturilor salariale la data de_, după împlinirea termenului de 3 ani pentru pretențiile aferente perioadei_ -_, instanța a respins cererea reclamantei pentru acest interval de timp, ca prescrisă.
Referitor la salariul aferent lunii iunie 2012, constatând că statul de plată depus la dosar nu poartă semnătura reclamantei, dar în ce privește cuantumul salariului nu a fost contestat de aceasta, instanța, în temeiul art. 166 Codul muncii, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 591 lei reprezentând salariul net pentru munca prestată în luna iunie 2012.
Pârâta a recunoscut prin întâmpinare că reclamanta nu a efectuat concediul de odihnă corespunzător perioadei lucrate în anul 2012, dar și că acest concediu nu a fost compensat în bani și, în consecință, în temeiul art. 146 al. 4 Codul muncii raportat la art. 80 al. 3 Codul muncii, instanța a obligat-o pe pârâtă să-i achite reclamantei suma
reprezentând compensarea în bani a celor 11 zile de concediu de odihnă neefectuat corespunzător anului 2012.
Conform art. 22 ² din Legea 19/2000art. 32 din Legea 263/2010 calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații persoane care își desfășoară activitatea pe bază de contract individual de muncă și de angajatorii acestora se face lunar de către angajatori.
De asemenea, potrivit art. 257 din Legea 95/2006, asigurații au obligația de a plăti o contribuție bănească sub forma unei cote de 5,5% care se aplică asupra veniturilor din salarii, obligația virării acestor contribuții lunare în Fondul Național Unic de asigurări sociale de sănătate revenindu-i persoanei juridice sau fizice care plătește asiguraților veniturile respective (art. 257 al. 5 din legea 95/2006).
Apoi, potrivit art. 26 din Legea 76/2002, angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă se aplică asupra sumei veniturilor care constituie baza de calcul a contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar conform art. 27 alin. (1) tot lor le revine obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă se aplică asupra bazei lunare de calcul, reprezentată de venitul brut realizat lunar, în situația persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, cum este și cazul reclamantei.
În temeiul prevederilor legale evocate, instanța a obligat-o pe pârâtă la plata contribuțiilor C.A.S., C.A.S.S. și șomaj pentru drepturile salariale menționate, iar în temeiul art. 40 al. 2 lit. h Codul muncii să-i elibereze reclamantei o adeverință privind vechimea în muncă.
În ce privește sporul de noapte, sporul pentru munca prestată în zile de sărbătoare legală sau de repaus săptămânal, instanța a reținut următoarele:
Deși contractul individual de muncă al reclamantei nr. 297875/_ menționează o durată a timpului de lucru de 8 ore /zi și 40 ore pe săptămână, declarațiile martorelor Sava D. a M. și Urs Gyongy C. confirmă susținerile reclamantei potrivit căreia bucătăresele angajate ale pârâtei la punctul de lucru "Bar Restaurant"; din Valea Chioarului aveau, de fapt, un program de lucru de 24 ore urmat de o perioadă de repaus de 48 ore.
În aceste condiții, este evident că fiecare bucătăreasă, inclusiv reclamanta, presta muncă între orele 22.00-06.00, considerată de art. 122 al. 1 Codul muncii (art. 125 al. 1 din Codul muncii, forma republicată) ca fiind muncă de noapte.
De altminteri și pârâta a recunoscut că la compartimentul bucătărie activitatea era organizată în trei schimburi, al treilea schimb prestând munca în timpul nopții.
Deși prin înscrisul depus la fila 94 cuprinzând programul de lucru la compartimentul bucătărie - punct de lucru Valea Chioarului, pârâta încearcă să acrediteze ideea că salariații din schimbul de noapte beneficiau de un program redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, respectiv între orele 22.00-05.00, în conformitate cu prevederile art. 123 al. 1 lit. a Codul muncii (art. 126 al. 1 lit. a Codul muncii forma republicată), martorii audiați au infirmat această ipoteză, ei relatând că restaurantul era deschis non -stop (fără oră de inactivitate în intervalul 05.00-06.00), iar bucătăresele își predau una alteia schimbul.
Cum pârâta nu a dovedit recompensarea reclamantei pentru munca de noapte prestată, instanța a obligat-o să-i plătească acesteia, în temeiul art. 41 lit. e din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010 și art. 126 lit. b din Codul muncii republicat, sporului pentru munca de noapte de 25% din salariul de bază, raportat la durata zilnică a timpului de lucru al reclamantei de 24 ore, urmată de 48 ore de repaus.
Referitor la pretențiile pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică și în celelalte zile de sărbătoare legală în cuantum de 12.674 lei, instanța a apreciat că au fost nefondate, reclamanta nefiind în măsură a indica concret zilele de repaus
săptămânal și sărbătorile legale în care a desfășurat activitate și pentru care nu i-au fost acordate zile libere.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor legale evocate, instanța a admis în parte cererea reclamantei, conform dispozitivului de mai jos.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta,
solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate și obligarea recurentei la plata restului de salariu în cuantum de 400 lei și a concediului de odihna pentru o perioada de 6 luni pentru anul 2012, cu cheltuieli de judecată.
Sentința atacată este nelegală, raportat la înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă. Aceasta a beneficiat de drepturile ce îi revin în calitate de angajat, în acest sens fiind retribuită conform contractului individual de muncă, semnând în acest sens statele de plata depuse în susținerea apărării și neavând nici o obiecțiune cu privire la retribuție; reclamanta a beneficiat de toate drepturile cer îi reveneau conform contractului individual de muncă.
La data de_, deși reclamanta nu recunoaște acest fapt, în timp ce se afla în cadrul orelor de serviciu, în momentul în care s-a făcut inventarul de către reprezentantul reclamantei s-a constatat lipsa în bucătărie a 3 piepturi de pui. Martora audiată la cererea reclamantei a susținut modul în care se face inventarul de către societate, precum și modul în care se predau bunurile de către o bucătăreasă celei ce intră în următoarea tură. Societatea pârâtă beneficiază și de camera de luat vederi, sens în care aceste aspecte au putut fi verificate de către administratorul societății. În acel moment, reclamanta a înțeles că e în beneficiul său să nu i se desfacă contractul de muncă disciplinar, administratorul societății, în urma unor discuții cu reclamanta, dând dovadă de înțelegere și hotărând de comun acord ca din următoarea zi reclamanta să nu se mai prezinte la locul de munca în urma constatării furtului.
Reclamanta nu a recunoscut faptul că avea programul de lucru numai în timpul zilei, programul restaurantului fiind până la orele 22. De-abia de la data de_, societatea a schimbat programul de lucru, pe care l-a atașat la dosarul cauzei.
Tribunalul Maramureș a respins toate cererile formulate de către pârâtă în apărare, motivele fiind nefondate și subiective; proba cu martori și interogatoriul reclamantei au fost respinse motivat de faptul că, în calitate de avocat angajase cauza cu o zi anterioară termenului, formulând în acest sens o cerere în amânare pentru pregătirea apărării, respinsă de către Tribunalul Maramureș.
Au fost depuse statele de plată semnate de către reclamantă pe o perioadă de 3 ani, precum și dovada lipsei produselor, acest înscris fiind probat prin însăși declarația martorei propusă de către reclamantă, care a confirmat faptul că inventarul de la o bucătăreasă la alta se face în baza unui inventar, prin preluarea turei, toate produsele fiind trecute în caietul a cărei copie a depus-o la dosar.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat
.
În motivare arată că în ce privește petitul principal al acțiunii - privind anularea deciziei de încetarea a contractului individual de muncă - în mod corect instanța fondului a dispus anularea deciziei, recurenta nedovedind în vreun fel că intimata - reclamantă și-ar fi exprimat valabil consimțământul pentru ca raporturile de muncă existente între cele două părți să înceteze în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b. C. Muncii. Nu au existat niciodată discuții nici cu privire la acest mod de finalizare a contractului de muncă și nici cu privire la încetarea pe temeiuri vizând abateri
disciplinare ale intimatei.
Justificat a apreciat instanța fondului că măsura luată de angajator prin decizia 55 din_ reprezintă de fapt o concediere în care nu au fost îndeplinite exigențele impuse de dispozițiile art. 55 lit. b Codul Muncii.
Cu privire la petitele privind salariul aferent lunii iunie 2012 și indemnizarea concediului de odihnă neefectuat, corespunzător perioadei lucrate anul 2012, argumentele reținute de instanța fondului sunt corecte.
La acordarea sporului de noapte, instanța fondului a dat eficiență juridică probațiunii administrate cu înscrisuri cât și probațiunii testimoniale și recunoașterilor recurentei pârâte cu privire la aspectele invocate, soluția adoptată reflectând în mod justificat factologia juridică dedusă judecății și argumentele aduse în susținerea ei.
Intimata-reclamantă, în condițiile în care presta munca de bucătăreasă - muncă ce se desfășura în 3 schimburi, fiecare schimb predându-și unul altuia gestiunea, a prestat muncă între orele 22 și 6 - muncă considerată de dispozițiile art. 122 C. Muncii ca fiind muncă de noapte. Recurenta nu a făcut prin nici un mijloc de probă dovada faptului ca ar fi recompensat în vreun fel munca de noapte prestată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Primul motiv de recurs vizează dispoziția de obligare la plata unor diferențe salariale rămase neacordate. Se face afirmația generică despre achitarea tuturor drepturilor salariale și despre existența statelor de plată semnate, fără însă a se combate în mod concret considerentele instanței de fond asupra acestui aspect, care s-a întemeiat pe nesemnarea statului de plată aferent lunii iunie 2012 (fila 7 dosar fond). Aplicând dispozițiile art. 304 ind. 1 C.proc.civ., ce instituie caracterul devolutiv al recursului fără apel, Curtea notează că din verificarea acestui înscris reiese corectitudinea reținerilor instanței de fond, astfel încât motivul de recurs este neîntemeiat. De asemenea, deși afirmă că reclamantei i s-au acordat toate drepturile care îi reveneau conform contractului individual de muncă, afirmația trebuie raportată la recunoașterea din cuprinsul întâmpinării cu privire la neacordarea concediului de odihnă pentru anul 2012, corespunzător perioadei lucrate, astfel încât sub acest aspect, Curtea apreciază că nu s-a formulat în concret o critică prin recurs.
Al doilea motiv de recurs vizează modul de soluționare a primului petit, privitor la încetarea contractului individual de muncă.
Practic, recurenta reiterează situația de fapt pe care a conturat-o prin întâmpinarea depusă la fond, prin care a semnalat săvârșirea unei abateri disciplinare de către reclamantă, ce ar fi stat la baza încetări raporturilor de muncă prin acord. Asupra acestei situații de fapt și a dispozițiilor legale aplicabile s-a pronunțat prima instanță, care a arătat că nu poate fi reținută existența acordului părților atâta timp cât reclamanta îl contestă, iar pârâta nu are nici o dovadă scrisă asupra lui, iar presupusele abateri disciplinare nu pot fi reținute în lipsa urmării procedurii restrictive pe care o impune Codul muncii. Or, recurenta nu dezvoltă, prin recursul formulat, o altă teorie asupra modului de interpretare a dispozițiilor legale pe care tribunalul le-a aplicat pentru a tranșa judiciar situația supusă judecății, astfel încât, practic, sub acest aspect, nu se poate reține formularea unui motiv de recurs în sine. Lipsește critica adusă soluției tribunalului sub acest aspect, în condițiile în care instanța de recurs poate fi investită cu soluționarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, iar nu cu stări de fapt și fără precizarea încălcării legii pe care recurentul trebuie să o invoce.
Nu poate fi reținut ca întemeiat nici motivul prin care se invocă încălcarea dreptului la apărare al recurentei pârâte prin respingerea cererilor în probațiune. Cererea în probațiune nu a fost formulată nici prin întâmpinare, cum impun dispozițiile art. 115 C.proc.civ. și nici la prima zi de înfățișare, care a fost la termenul din_, când părțile au fost legal citate și nu s-a formulat nici o cerere de amânare din partea pârâtei lipsă la acest termen.
La termenul din_ s-a admis cererea de amânare formulată de pârâtă pentru lipsă de apărare, iar la termenul următor, din_, s-a respins a doua cerere de
amânare, formulată de apărătorul ales al pârâtei pentru motivul că nu se poate prezenta în instanță fiind plecată la o altă instanță. Respingerea acestei cereri nu a fost abuzivă, întrucât cererea nu a fost însoțită de dovezi.
Cererea în probațiune cu martori a fost formulată de către pârâtă la următorul termen, anume, la_, când a și depus întâmpinare și înscrisuri și când, față de opoziția reclamantei de a se mai amâna cauza cu încă un termen, pârâta a fost decăzută din dreptul de a formula cereri în probațiune.
Nici această sancțiune nu se constituie într-un abuz procesual, fiind aplicată cu respectarea legii (art. 138 C.proc.civ.) și în condițiile în care, fiind reprezentată prin avocat, pârâta cunoștea sancțiunile procedurale pentru neformularea cererilor în probațiune în termenul legal, ca și modul de a asigura totuși administrarea acestora, anume, fără a pricinui amânarea judecății (art. 138 C.proc.civ.), putând astfel asigura, eventual, prezența la termenul din_ a martorilor pe care să-i fi propus tot atunci, fără a pricinui astfel amânarea cauzei.
În plus, în conflictele de muncă, potrivit art. 272 Codul muncii, angajatorul este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Un ultim motiv de recurs vizează acordarea sporului pentru muncă de noapte, susținând recurenta că în fapt, programul de lucru a fost până la orele 22 și de abia din_ societatea și-a schimbat acest program. Afirmațiile recurentei nu sunt însă susținute de probe, astfel încât, reținând culpa acesteia de a nu fi propus în termen procedural dovezile pe care se întemeiază, va înlătura și acest motiv de recurs.
În temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., va respinge recursul, cu obligarea recurentei, în baza art. 274 C.proc.civ., la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei reclamante, în recurs, în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. S. & A. T. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 579 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei M. M. suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. G. M. N. I. T.
G. ,
B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. G. Brîndușa
