Sentința civilă nr. 2578/2013. Cotestație decizie concediere
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2578/F/2013
Ședința publică din data de 07 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător GREFIER: L. D.
Cu participarea asistenților judiciari :
V. C. M. A. LS
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții B. I. și B. Ana M., în contradictoriu cu pârâta S.C. Local N. M. Nr.1 S.R.LS -B., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, inclusiv cu reclamanții B. I. și B. Ana-M., făcând aplicarea art.98 Cod procedură civilă, aceștia nedepunând la dosar o petiție scrisă privind schimbarea domicililui.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Părțile au fost citate în vederea discutării excepției perimării. Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției perimării.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă formulată sub nr. de mai sus, reclamanții B. I. și B. Ana M. au chemat în judecată pe pârâta S.C. Local N. M. Nr.1 S.R.LS -B. solicitând instanței obligarea pârâtei la restabilirea relațiilor de muncă contractuale, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești aferente concediului de odihnă și diurna pentru perioada în care au fost detașați în Spania în orașul Castell del Ferro.
În motivarea acțiunii, s-a susținut că reclamanții au încheiat contracte de muncă cu durată nedeterminată începând cu 01 iunie 2012, având convenit un salariu lunar de 1200 lei reclamantul și de 750 lei reclamanta, iar pârâta nu a plătit drepturile salariale cuvenite pentru întreaga perioadă în care au lucrat, fără a indica în concret perioada neplătită. În data de 15 februarie 2012 au fost detașați în Spania în orașul Castell del Ferro unde urma să deschidă un ziar și un post de televiziune pentru românii din diaspora, iar ulterior când s-a întors în țară în luna iunie au aflat cu stupoare că relațiile contractuale dintre părți au fost sistate fără știrea reclamanților. Consideră că prin dispozițiile de încetare a relațiilor de muncă s-au comis mai multe nereguli.
În drept, s-au invocat prevederile art.82 și art.112 Cod procedură civilă, art.281-291 Codul muncii. Acțiunea civilă este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta legal citată nu a depus la dosar întâmpinare.
La termenul de judecată din 10 septembrie 2012, tribunalul, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă
, constatând lipsa nejustificată a părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă a dispus suspendarea judecății cauzei
până la o nouă stăruință a părților interesate.
La data de 17 septembrie 2013, dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, în vederea discutării excepției perimării.
Examinând excepția perimării
, tribunalul constată că este întemeiată pentru că sunt întrunite prevederile art.248 Cod procedură civilă, ce arată că orice cerere de chemare în judecată, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
1
Având în vedere aceste dispoziții legale imperative, tribunalul, în baza art.252 Cod procedură civilă, observând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, respectiv din data anterior precizată și reținând că nu sunt incidente nici unul dintre cazurile care atrag suspendarea ori întreruperea termenului de perimare, urmează a admite excepția și a constata perimarea judecății acțiunii civile formulate de reclamanți împotriva pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Constată perimată judecata acțiunii civile formulată de reclamanții B. I. și B. Ana M.
,
domiciliați în N., str. B., bloc C2, sc.C, apo.8, județul Bistrița N., împotriva pârâtei S.C. Local N. M. Nr.1 S.R.LS -B.,
cu sediul în N., str. C., nr.5, județul Bistrița N. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de 07 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. B. L. D.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
V. C. M. - A. LS
MLB//2 ex/08 octombrie 2013
2