Decizia civilă nr. 4/2013. Acţiune în constatare
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. C. împotriva sentinței civile nr. 13021 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimatul pârât S. C. V., având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal și asistată de avocat Aștileanu M. din cadrul Baroului București.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantei depune la dosar două înscrisuri respectiv o adeverință medicală și o copie a filelor 10 și 11 din carnetul de muncă al reclamantei arătând că instanța de fond nu a înțeles că Laboratorul de analize medicale nu face parte din S. V. . Susține că Laboratorul de analize medicale se află în incinta spitalului, iar personalul acestei unități aparținea S. ui V. .
Nefiind formulate alte cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj în sensul admiterii acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată. Susține memoriul de recurs arătând că din adeverința depusă la dosar rezultă că în perioada_ -_ recurenta a avut funcția de soră medicală încadrată în grupa a II-a de muncă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13021 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._
s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. C., în contradictoriu cu pârâtul S. C. V. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetul de muncă, depus în copie la dosar, reclamanta a fost salariata pârâtei având funcția de soră medicală cu LS tip I (f.10-11).
Potrivit Decretului Lege nr. 68/1990 și H.G. nr. 1223/1990, locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă urmau a fi precizate de către M. Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul M.M.P.S. nr.50/1990.
Punctul 6 din acest ordin prevedea că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă se va face de către conducerea
unităților, cu consultarea organizaților sindicale ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de unitate.
Din adeverința nr.3006/_ eliberată de către pârâtă, a rezultat că în perioada_ -_ reclamanta si-a desfășurat activitatea în cadrul Dispensarului medical V., loc de muncă încadrat în grupa a III-a de muncă și nu la Laboratorul de analize medicale (f.5).
Potrivit art.7 din Ordinul nr.50/1990 încadrarea în grupele I-a și a II-a de muncă se făcea proporțional cu timpul efectiv lucrat în locuri de muncă incluse în aceste grupe,cu condiția ca pentru grupa I-a de muncă persoana să fi lucrat cel puțin 50% din timp iar pentru grupa a II-a,cel puțin 70 % din timp. Astfel din declarațiilor martorilor audiați în cauză nu a rezultat că reclamanta ar fi prestat activitate în cadrul laboratorului peste 70% din programul de lucru.
Instanța a reținut că ținând cont de condițiile concrete de muncă în care și- a desfășurat activitatea reclamanta, această activitate nu este încadrabilă în grupa a II-a de muncă. Mai mult chiar, reclamanta a avut locul de muncă în cadrul Dispensatului medical V. si nu în cadrul Laboratorului de analize medicale.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 258/_, care a reținut că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O astfel de interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente. Din acest motiv, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egala și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Prin Decizia nr. 87 din 1 iunie 1999 - referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului - Lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, instanța a admis excepția de neconstituționalitate și constată ca dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente pana în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute sa fie încadrate în grupele I și II de munca, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de munca sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Având în vedere aceste aspecte, urmează că activitatea desfășurată de reclamantă în cadrul Dispensarului medical V. nu se încadrează în grupa a II-a de muncă, în conformitate cu poziția nr.101 din Anexa 2 la Ordinul Ministrului Muncii și Ocrotirilor Sociale nr. 50/1990.Așa fiind, în temeiul art. 208 și următoarele din Legea nr.62/2011, instanța a respins cererea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. C.
solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în cauză urmează a fi citată în calitate de pârât intimat S. C. V. CU SEDIUL ÎN LOCALITA TEA V., județul Vrancea.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul intimat S. C. V. să se constate că în perioada 1 decembrie 1981
- 1 noiembrie 1987 reclamanta a prestat muncă încadrată de lege în grupa a II-a, obligarea pârâtului la recunoașterea grupa a II-a de muncă aferentă perioadei lucrate în laboratorul de analize medicale (2 decembrie 1981 - I noiembrie 1987, obligarea pârâtului la înscrierea grupei II de muncă în carnetul de muncă.
A arătat și dovedit la dosarul cauzei că reclamanta a fost trecută din postul deținut - acela de asistent medical - în postul de asistent laborant în laboratorul de analize medicale, ceea ce nu s-a consemnat în cartea de muncă.
Din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond (filele 36 și 37) a rezultat fără putință de tăgadă că reclamanta efectua analize de biochimie în cadrul laboratorului de analize medicale ce se afla în incinta S. ui C. V. . Ba, mai mult, martorul Bria Emanoela a arătat că în calitate de farmacistă la farmacia din incinta S. ui C. V. are cunoștință în mod personal că reclamanta făcea analize medicale în cadrul laboratorului din S. C. V., lucru pe care îl știa în calitate de farmacist care furniza materialele necesare efectuării analizelor medicale. Martorul a mai arătat că în cadrul laboratorului se făceau toate analizele medicale, mărturie care s-a coroborat cu cea a martorei Bari A. cuța care a declarat că reclamanta făcea biochimie și toate lucrările ce țineau de analize, inclusiv secția TBC. În fine, martorul Bria Emanoela a aratat că în anul 1982 fiica ei avea probleme de sănătate, iar reclamanta era ce care făcea recoltările, ceea ce s-a întâmplat și în cazul fiicei acesteia.
A dovedit la dosarul cauzei că a prestat muncă încadrată de textul de lege în grupa a II-a de muncă. pârâtul nu mai deține acte de personal din acea perioadă, iar înscrierile din carnetul de muncă nu reflectă realitatea faptică, întrucât a prestat un anumit tip de muncă aferent grupei a II-a iar în carnetul de muncă s-a consemnat prestarea unei munci specifice grupei a III-a.
Instanța a respins cererea reclamante sub motiv că din declarațiile martorilor nu a rezultat că a prestat mai mult de 70% din timp în munca aferentă grupei a II-a de muncă. Este adevărat cu nu a prestat 70% din acest timp ci 100%. Consideră că declarațiile martorilor au fost interpretate în mod eronat de prima instanță. La spital, în laboratorul de analize medicale nu se presta muncă de preparare a analizelor medicale în mod sporadic sau în mod secvențial ci, datorită specificului muncii - analize de biochimie și analize medicale pentru secția TBC erau persoane anume desemnare de conducerea spitalului, care erau menținute în aceste posturi cu continuitate, tocmai datorită experienței pe care asistentul laborant trebuia să o aibă și a riscului de contaminare la care acesta era expus în permanență. A considera că din declarația martorilor nu a rezultat continuitatea prestării muncii în laboratorul de analize medicale este echivalent cu faptul de a susține că fiecare angajat se perinda pe la laboratorul de analize medicale din cadrul pârâtului după bunul plac al cuiva, ceea ce nu este real.
Instanța de fond reține că munca prostată de reclamantă în laboratorul de analize nu este încadrabilă în grupa a II-a de muncă, ceea ce nu corespunde adevărului. Astfel. potrivit anexei nr. II. pct. nr. 101 munca prestată de reclamantă la S. C. V. se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Potrivit adeverinței medicale nr. 2688/_ comunicată reclamantei
de către pârâtul S. C. V. rezultă că în perioada 1 noiembrie 1987 - 21 octombrie 1988 a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, în baza O.M. 50/1990. În această perioadă, atât locul de muncă cât și felul muncii și a sarcinilor de serviciu nu i s-au schimbat, condițiile de muncă fiind aceleași în întreaga
perioadă 1 decembrie 1981 - 21 octombrie 1988. Acest aspect se coroborează inclusiv cu declarațiile martorilor (filele 36 și 37) care o găsesc prezentă și făcând analize medicale de biochimie în laboratorul de analize din cadrul S. ui C.
V. .
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut, în concordanță cu cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele Deciziei nr. 258/_, că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. Or, tocmai în considerarea acestui fapt, instanța de fond trebuia să purceadă la o verificare concretă a stării de fapt, pentru a stabili dacă condițiile
de muncă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea s-au schimbat într-un mod care nu mai permitea încadrarea acesteia în grupa a II-a de muncă.
Probațiunea administrată în fața instanței de fond este insuficientă pentru corecta stabilire a stării de fapt, de care depinde justa soluționare a cauzei. Astfel, instanța de fond reține că din declarațiile martorilor audiați în cauză "nu rezultă că reclamanta ar fi prestat activitate în cadrul laboratorului peste 70% din programul de lucru";.
Curtea constată însă că această concluzie este doar aparent judicioasă, în condițiile în care martorii nu au fost interogați asupra acestui aspect, reținut ca esențial de instanța de fond. Aceste lămuriri, ce puteau fi cerute martorilor, erau cu atât mai importante cu cât, deși din adeverința depusă de intimată în cauză rezultă că în perioada_ -_ recurenta reclamantă și-a desfășurat activitatea în cadrul Dispensarului medical V., din declarațiile martorei Bria Emanoela rezultă că :"; farmacia era în aceiași incinta cu laboratorul unde lucra reclamanta";. Aceasta depoziție constituie un început de dovadă, care trebuia însă completat cu alte elemente, pentru o configurare completă și corectă a stării de fapt. Astfel, din declarațiile reclamantei recurente ar reieși faptul că Dispensarul Comunei V. se afla într-o locație diferită de cea a S. ui V., în incinta căreia ar funcționa și farmacia și laboratorul. Acest aspect trebuie clarificat pentru că, în măsura în care se stabilește că locurile de muncă erau diferite și ca și locație, se pot reține aspecte de fapt care să conducă, alături de alte probe, fie la unele concluzii certe, fie la stabilirea unor prezumții simple privind caracterul permanent sau nu al muncii desfășurate de recurentă în condiții de laborator, specifice grupei de muncă pretinse.
Ca atare, Curtea subliniază că de stabilirea acestor aspecte depinde corecta soluționare a cauzei, fiind absolut necesară completarea probațiunii în sensul indicat, pentru lămurirea unei stări de fapt contestate de reclamantă.
În ciuda acestui fapt și în lipsa relatărilor martorilor cu privire la acest aspect - al caracterului permanent sau sporadic al muncii reclamantei în condițiile pretinse -, instanța de fond a considerat însă că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, fapt ce are ca și consecință pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice.
Sub acest aspect, curtea notează că prin art. 129 cod procedură civilă este consacrat principiul rolului activ al judecătorului, principiu în virtutea căruia judecătorul este obligat să depună toate diligențele pentru corecta stabilirea a situației de fapt.
În consecință, instanța de recurs reține că tribunalul în mod greșit a procedat la soluționarea cauzei fără a clarifica dacă se mai impune sau nu completarea probațiunii. Având în vedere că în raport de obiectul cauzei se impune completarea probațiunii inclusiv prin proba testimonială, Curtea
apreciază că se impune casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei, fiind incidente prevederile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, conform cărora casarea hotărârii se dispune în cazurile în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea de apel va casa integral sentința primei instanțe și va reține cauza spre rejudecare, în rejudecare urmând a se pune în discuție administrarea probei testimoniale și, eventual, necesitatea administrării altor probe pentru a se clarifica dacă condițiile în care recurenta și-a desfășurat în mod real activitatea permit încadrarea acesteia în grupa a II-a de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta M. C. împotriva sentinței civile nr. 13021 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._ pe care o casează în tot și reține cauza pentru rejudecarea fondului.
Acordă termen pentru data de_ . Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: E. B.
