Decizia civilă nr. 4080/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4080/R/2013
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 425 din 19 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată P. O. B. I., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
La data de 14 octombrie 2013, pârâta intimată a depus la dosar răspunsul la solicitările instanței de la termenul anterior, din care un exemplar se înmânează reclamantului recurent.
Reclamantul recurent arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a avea posibilitatea să studieze înscrisul depus la dosar de către pârâta intimată, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
La întrebarea instanței, reclamantul recurent arată că sursele primite de la buget erau destinate acoperirii debitele către stat, pentru sănătate, pensii, etc., nefiind suficiente pentru acoperirea acestora și fiind necesar să mai aducă 200- 300 lei pe lună pentru acoperirea acestor debite. Pentru acordarea salariului era încuviințat să-și rețină banii aferenți din contribuții benevole, taxe pentru diverse servicii, realizate la nivelul parohiei. De asemenea arată că obiectul cauzei îl formează pretenții provenite din veniturile realizate la nivel de parohie iar nu din cele realizate din surse de la bugetul de stat.
Întrebat fiind, reclamantul recurent arată că la data când s-a făcut predarea situației nu mai existau bani în cont, având în vedere că verificarea s-a făcut ad-hoc, nefiind înștiințat, însă prin procesul - verbal încheiat cu acea ocazie, ștampilat și semnat, s-a dat dispoziție să își poată recupera banii, chiar și ulterior, Preasfințitul Iustinian prin Ordinul nr. 72 a dat dispoziție în sensul menționat mai sus, respectiv să își recupereze banii, chiar și eșalonat. Cu privire la chitanțele la care se face referire, arată că personal a eliberat acele chitanțe pentru locuri de veci, însă nu a încasat banii.
Instanța aduce la cunoștință reclamantului recurent faptul că depozițiile de martori depuse la dosar în probațiune, nu sunt luate conform C.pr.civ. pentru a putea fi valorificate ca și probe la dosar, aceste declarații fiind extrajudiciare.
Reclamantul recurent arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, susținând pe scurt motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 425 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul M. I. împotriva pârâtei P. O. B. I., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit certificatului de hirotonire nr. 4685/1977 reclamantul a fost hirotonisit preot la data de_, iar la data de_ a fost numit preot paroh la P. O. B. I. prin Decizia nr. 5754/1976 emisă de Arhiepiscopia O. Română a Vadului, Feleacului și C. ului.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul, pensionat la data de _
, a solicitat obligarea pârâtei P. O. B. I. la plata sumei de 8434 lei reprezentând drepturi salariale neîncasate aferente lunilor ianuarie -aprilie 2011. Conform procesului verbal încheiat la data de_ de care s-a prevalat reclamantul în probarea pretențiilor sale, cu ocazia predării gestiunii parohiale și a tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând Parohiei Ortodoxe B. I. de către reclamant, în calitate de fost preot paroh, reprezentanților Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, s-a constatat că în registrul de venituri și cheltuieli erau înregistrate venituri în cuantum total de 34.948 lei și cheltuieli în
cuantum de 43.382 lei, rămânând un sold de 8434 lei (filele 4-5).
Potrivit înscrierilor din registrul menționat(f.26) reclamantul și-a ordonanțat la data de_, prin ordinele nr. 24-27, plata salariilor pe lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie 2011, fiecare în cuantum de 2711 lei, în sumă totală de 10844 lei, însă din lipsa disponibilului, a încasat doar 2410 lei, rămânându-i drepturi salariale neîncasate în cuantum de 8434 lei.
Conform art. 10 al. 1 și 2 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor, cultele putând stabili contribuții din partea credincioșilor lor pentru susținerea activităților pe care le desfășoară.
Al. 4 al aceluiași articol menționează că "statul sprijină, la cerere, prin contribuții, în raport cu numărul credincioșilor cetățeni români și cu nevoile reale de subzistență și activitate, salarizarea personalului clerical și neclerical aparținând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuții în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităților de cult cu venituri reduse, în condițiile stabilite prin lege";.
Art.190 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe R. e din 2008 stabilește că salarizarea personalului bisericesc de conducere, precum și a personalului clerical și neclerical se face conform normelor generale în vigoare în Biserica O. Română, prin contribuții de la bugetul propriu al unităților de cult, prin contribuții de la bugetul de stat, de la bugetul administrațiilor publice locale și al altor instituții, în condițiile legii.
Potrivit art. 2 lit. c al anexei II cap. I. secțiunea 1 din Legea 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice personalul clerical care își desfășoară activitatea în unitățile de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, potrivit
nivelului de studii, gradului profesional obținut și vechimii în activitatea clericală deținută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.
Conform art. 4 din același act normativ, de la bugetul de stat se asigură, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, numai drepturile stabilite în condițiile prevăzute la art. 2 din anexă, inclusiv contribuțiile la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate, la asigurările de șomaj, precum și alte contribuții obligatorii prevăzute de lege pentru angajator.
Așadar, salariul unui preot se compune din contribuția la salarizare de la bugetul de stat și diferența din fondurile proprii ale parohiei, care provin din contribuții benevole, din donațiile la serviciile religioase, etc.
Din cuprinsul statelor de plată aferente lunilor februarie-aprilie 2011 a rezultat că din salariul lunar tarifar de 2194 lei de care beneficia reclamantul în calitate de preot la P. O. B. I. suma de 1172 lei era asigurată din bugetul de stat, iar diferența de 1022 lei - din fonduri proprii ale parohiei.
Reținerile pentru șomaj, CAS, sănătate și impozit datorate de reclamant în calitate de salariat, raportat la acest salariu, totalizau 983 lei, iar plata lor se asigura, potrivit art. 4 din anexa II cap. I. secțiunea 1 a Legii 284/2010, din fondul provenit de la bugetul de stat.
Astfel, s-a putut concluziona că salariul net lunar cuvenit reclamantului, de 2711 lei, se achita din fondurile proprii ale parohiei.
Așa cum a rezultat din Decizia nr. 5754/1076, preotul paroh, în calitate de conducător al administrației parohiale, are sarcina administrării întregii averi și a fondurilor parohiale, îngrijindu-se ca toate veniturile -de orice natură-provenind din exploatarea bunurilor mobile și imobile, veniturile bisericești, contribuțiile benevole ale credincioșilor să fie înregistrate la timp, în mod sincer și corect, în registrele contabile ale unității. Conform aceleiași decizii, atât veniturile cât și cheltuielile se vor face numai de preotul paroh.
Aceste atribuții ale preotului paroh privind administrarea patrimoniul parohiei, întocmirea și ținerea la zi a inventarului bunurilor parohiei de orice natură sunt prevăzute și în Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe R. e din 2008, la art. 50 lit. j și k .
Așadar, reclamantul trebuia să se preocupe a atrage și colecta fonduri pentru P. O. B. I., pentru a-și asigura încasarea salariului în perioada în care, în calitate de preot paroh, administra întreaga avere și fondurile acesteia.
De altminteri, conform proceselor verbale procesul verbal nr. 252/_ și nr. 374/_, reclamantul a încasat în anul 2011 și alte sume de la credincioșii parohiei pe care nu le-a evidențiat în registrul de venituri și cheltuieli, deși a emis chitanțe în numele parohiei, fapt recunoscut de reclamant în ședința publică din data de_ .
Împrejurarea că sumele pentru care s-au eliberat chitanțele menționate în procesul verbal nr. 252/_ (f.14) nu au fost efectiv încasate, nu a putut fi invocată de reclamant în favoarea lui, căci, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria culpă pentru a obține protecția judiciară a unui drept.
De asemenea, a fost lipsit de relevanță faptul că pârâta nu a formulat o cerere reconvențională pentru recuperarea acestor sume de la reclamant, căci nu aceasta a fost voința pârâtei, ci de a dovedi că reclamantul a încasat sume dintre cele care trebuiau virate în fondurile parohiei și care ar fi asigurat plata drepturilor lui salariale în anul 2011, plătindu-și implicit salariile pe ultimele luni în care a funcționat la P. O. B. I. .
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că cererea reclamantului a fost neîntemeiată și, în consecință, în baza prevederile legale menționate, a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. I.
solicitând admiterea recursului, casați sentinței recurate, și rejudecând cauza în fond recunoașterea drepturilor cuvenite legal reclamantului potrivit procesului - verbal de predare-primire încheiat la data de_ și adresei nr.72 /0l.02.2012, a Sectorului de I. și Control al Episcopiei Maramureșului și Satmarului în care pârâta datorează suma de 8434 lei, potrivit statelor de plată nedecontate la data pensionării recurentului.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de judecată a apreciat greșit toate motivele care au dus la aceasta sentința civilă. Din toate actele depuse și relatate de pârât nu au nici o legătură cu prezenta cauză și nu face obiectul celor inventate de către pârât și procesele verbale depuse.
Această cauză se bazează numai pe procesul verbal de predare - primire încheiat la data de_ - recunoscut de cele doua părți preot M. I. și Episcopia Maramureșului și Satmarului adică primul predator iar al doilea primitor.
Prin procesul verbal nr. 252/_, 779/_, 374/_ și 158
/ll.02.2013 nu sunt recunoscute de recurent, acestea s-au efectuat în lipsa acestuia, nu are cunoștință de ele, nu a fost solicitat de Episcopia Maramureșului și Satmarului ca predator de gestiune în acest sens, nu sunt semnate de recurent, și s-au făcut în lipsa sa aproape la 3 ani după ce a predat gestiunea cu procesul verbal încheiat la data de_ și adresa nr.72
/0l.02.2012, a Sectorului de I. și Control a Episcopiei Maramureșului și Satmarului organ abilitat de predare și primire gestiuni, care a reieșit situația arătată că statele de plată nedecontate la data pensionarii recurentului nu sunt achitate în întregime iar unitatea P. O. B. I. îi datorează suma de 8434 lei, aceasta este motivul cauzei și acesta este motivul recursului.
Actele proceselor verbale 779/_, 252/_, 374 /_ și 158
/ll.02.2013 nu pot face parte din acest dosar deoarece nu sunt recunoscute de reclamant și nu acesta este obiectul acestui dosar.
Pentru aceste motive temeinice solicită admiterea recursului, obligarea pârâtei să recunoască drepturile restante salariale legale potrivit statelor de plată nedecontate la data pensionarii.
Pârâta P. O. B. I. a formulat întâmpinare prin
care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Critica recurentului se subsumează în special faptul că instanța de judecată a apreciat greșit toate motivele care au dus la pronunțarea sentinței atacate, în condițiile în care procesul verbal nr. 252/_, 779/_, 374/_ și 158 /ll.02.2013 nu sunt recunoscute de recurent, fiind efectuate în lipsa sa și nu pot fi luate în considerare în prezentul dosar, întrucât nu acesta este obiectul cauzei.
Curtea reține însă, contrar susținerilor recurentului, că, deși procesul verbal de predare - primire încheiat la data de_ este întradevăr singur act care emană de la ambele părți, acesta nu poate fi reținut ca fiind și singurul înscris doveditor al cauzei.
Procesele verbale amintite mai sus prezintă relevanță din punctul de vedere al certificării emiterii unor chitanțe de către recurentul reclamant, chitanțe neînregistrate în contabilitatea parohiei. Faptul că aceste procese verbale nu au
fost semnate și de reclamant ar putea fi relevant în situația în care pârâta ar fi
formulat o cerere reconvențională, urmărind angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului, ceea ce însă nu este cazul în speță.
Din acest punct de vedere susținerile recurentului ar fi fost reale, însă, raportat la obiectul cauzei, aspectele amintite sunt irelevante.
De altfel, aceste procese verbale sunt completate chiar de chitanțele depuse în cauză, recunoscute chiar de reclamant, iar teza probatorie invocată de pârât în apărare este aceea că, prin aceste înscrisuri, se dovedește faptul că la data încetării raporturilor de muncă în bugetul parohiei pârâte existau sumele necesare achitării drepturilor salariale către recurent. Ca atare,din această perspectivă aceste înscrisuri sunt cu deosebire relevante, având o strânsă legătură cu obiectul cauzei.
Această din urmă concluzie se impune prin prisma caracterului specific al modului de salarizare al preoților.
Conform normelor legale reținute și de instanța de fond, respectiv a prevederilor art. 10 al. 1 și 2 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor, cultele putând stabili contribuții din partea credincioșilor lor pentru susținerea activităților pe care le desfășoară.
Al. 4 al aceluiași articol menționează că "statul sprijină, la cerere, prin contribuții, în raport cu numărul credincioșilor cetățeni români și cu nevoile reale de subzistență și activitate, salarizarea personalului clerical și neclerical aparținând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuții în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităților de cult cu venituri reduse, în condițiile stabilite prin lege";.
Rezultă așadar că inclusiv plata salariilor preoților urmează să se facă prioritar din veniturile proprii realizate de parohie, statul contribuind subsidiar și complementar la asigurarea cuantumului necesar acestora.
În realizarea acestor venituri, rolul esențial revine tocmai preoților, statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe R. e din 2008 prevăzând la art. 50 lit. j și k atribuțiile specifice ale preotului paroh privind administrarea patrimoniul parohiei, întocmirea și ținerea la zi a inventarului bunurilor parohiei de orice natură.
Pornind de la cele reținute, în acord cu concluziile instanței de fond, Curtea reține ca fiind cu esențial în dezlegarea cauzei faptul că, tocmai în exercitarea acestor atribuții, reclamantul recurent a emis pe parcursul anului 2011, un număr de cinci chitanțe atestând plata unei sume totale de 9000 lei către parohia pârâtă, sumă îndestulătore pentru acoperirea drepturilor salariale pretinse de reclamant.
Faptul că aceste chitanțe nu au fost înregistrate în contabilitate este un fapt imputabil exclusiv recurentului. Acesta susține că motivul pentru această omisiune derivă din caracterul fictiv al acestor chitanțe, banii nefiind efectiv plătiți.
O astfel de susținere nu poate fi reținută din punct de vedere juridic. Chitanțele respective, emise de reclamant și semnate de acestea în calitatea sa oficială de preot Paroh, atestă efectuarea unei plăți în schimbul unei contraprestații, și anume reprezintă contravaloarea unor locuri de veci în cimitirul parohiei B. I. .
Potrivit dispozițiilor art. 1191 alin.2 al Codului civil (în forma în vigoare la data nașterii dreptului litigios) nu se va primi nici o dovadă prin
martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, la timpul sau în urma confecționării actului.
Curtea reține așadar că aceste chitanțe fac dovada deplină a intrării în patrimoniul pârâtei a sumei de 9.000 de lei, aferente perioadei în care gestiunea acesteia revenea reclamantului.
Or, în această situație, faptul că acesta nu și-a încasat din acești bani sumele ce îi reveneau cu titlu de salariu este o omisiune ce îi este exclusiv imputabilă; greșeala sa nu poate fi opusă pârâtei pentru ca, din fondurile realizate de aceasta prin eforturile noului paroh, să fie suportate plata acestora.
Chiar dacă ar fi real faptul că înstrăinând locurile de veci - ce, de altfel, nu constituiau proprietate sa personală, pentru a dispune de ele cum găsește de cuviință, ci aparțineau parohiei - reclamantul recurent nu ar fi încasat efectiv și banii cuveniți pentru aceștia - o ipoteză ce, din motivele arătate, este inadmisibil a fi probată cu martori -, acest fapt ar fi consecința unei activități personale culpabile a acestuia și, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, este de principiu că nimeni nu poate invoca propria greșeală pentru a obține un drept: nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea reține că recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 425 din_ a T. ui Maramureș este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civilă, acesta urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 425 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
I. T. | D. | C. | G. | N. | M. |
G.
B.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: Brîndușa G.
