Decizia civilă nr. 4160/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N. 4160/R/2013

Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: D. C. G. Judecători: I. T.

N.

M.

Grefier:

S.

- D.

G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 1637/F/2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, privind reclamanta B. G. T. și pârâții C. Ș. PENTRU E. I. N. 2 B., Ș. G. D., C. LOCAL D. ȘI

PRIMARUL COMUNEI D., având ca obiect drepturi bănești-Legea 330/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtului recurent, doamna consilier juridic Pintea Milela V. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentanții pârâților intimați.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este declarat și formulat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și pârâților intimați și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței civile nr. 1637/F/2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. .

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1637/F din 10 iunie 2013 a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. în numele și pentru membrul de sindicat B. G. T. împotriva pârâților C. Ș. Pentru E. I. nr.2 B., Ș. G. D., C. J. B. -N. ,

  1. Local D. și I. P. comunei D. și în consecință a fost obligat pârâtul/a angajator C. Ș. Pentru E. I. nr.2 B. să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat anterior menționat, potrivit Legii-cadru nr.330/2009, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 07 ianuarie 2010 -11 iunie 2010, sume actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății; a fost obligată pârâta

    angajator Ș. G. D. să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat anterior menționat, potrivit Legii-cadru nr.330/2009, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 septembrie 2010 -31 octombrie 2010 (ținându-se seama și de dispozițiile Legii 118/2010), sume actualizate cu rata inflației începând cu data scadenței și până la data efectivă a plății; au fost obligați pârâții C. J. B. -N., C. Local D. și I. P. comunei D. să asigure finanțarea pârâților C. Ș. Pentru E. I. nr.2 B. și Ș. G. D. privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.

    A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată pentru perioadele 01 ianuarie 2010 - 06 ianuarie 2010, 12 iunie 2010 - 31 august 2010 și 1 noiembrie

    2010 - 13 mai 2011. Fără cheltuieli de judecată.

    Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

    :

    În perioada 7 ianuarie 2010 - 11 iunie 2010 membrul de sindicat a fost angajatul pârâtului C. Ș. Pentru E. I. nr.2 B., făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 2059 din_ depusă la dosar, iar în perioada 1 septembrie 2010- 31 octombrie 2010 - a pârâtei Ș. G. D., conform mențiunilor din adeverința nr. 678/_ .

    Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Î nalta Curte de Casa ție și Justiție îninteresul legii

    , s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite

    funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

    Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.

    Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.

    Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.

    La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009. În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.

    Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de

    Casație și Justiție

    s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și

    stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de

    31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

    În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

    Conform art. 3307alin. 4 C.proc.civ., deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

    De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării încadrării în baza Legii- cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă C. Ș. Pentru E.

    I. nr.2 B. în cuprinsul adeverinței nr. 2059 din_ . Încadrarea defectuoasă a persistat și la data încadrării la pârâta Ș. G. D., așa cum atestă adeverința nr. 678/_ .

    Rezultă astfel că în privința membrului de sindicat s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008. Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat membrul de sindicat începând cu data de 7 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.

    Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile

    legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.

    Având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 7 ianuarie 2010- 11 iunie 2010 și 01 septembrie 2010- 31 octombrie 2010, în care membrul de sindicat a fost angajat al unităților de învățământ chemate în judecată, acesta trebuia să beneficieze din partea angajatorilor de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

    Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.

    Calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.

    Având în vedere faptul că între părți nu au existat raporturi de muncă în perioadele 01 ianuarie 2010 -06 ianuarie 2010, 12 iunie 2010-31 august 2010 și 1 noiembrie 2010-13 mai 2011 a respins acțiunea pentru aceste perioade.

    Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

    Potrivit art.110 alin.3 din legea nr.1/2011, finanțarea unităților de învățământ special, a claselor de învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale și a CJRAE/CMBRAE se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial. Potrivit art.91 alin.3 lit. a din legea nr. 215/2001, consiliul județean aprobă, la propunerea președintelui consiliului județean, bugetul propriu al județului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.

    Așa fiind, tribunalul a admis acțiunea formulată și împotriva acestui pârât și a obligat pârâtul C. J. B. -N. să asigure finanțarea pârâtei angajator C. Ș. Pentru E. I. nr.2 B. privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv pentru perioada 7 ianuarie 2010-11 iunie 2010.

    Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

    Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.

    Potrivit art. 36 alin. 4 lit. "a"; și alin. 6 lit. "a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

    1. local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.

      În consecință, tribunalul a admis și acțiunea împotriva pârâților C.

      Local al comunei D. și I. P. comunei D. și, în consecință a

      obligat pârâții să aloce pârâtei Ș. G. D. fondurile necesare pentru achitarea diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de membrul de sindicat în perioada 1 septembrie 2010-31 octombrie 2010.

      S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

      În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

      Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. J. B. -N.

      , solicitând în baza art. 304 pct. 7, art. 312 alin.1 C.pr.civ. modificarea în tot a sentinței civile atacate.

      În motivare arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale a recurentului-pârât în raport de obligarea acestuia la finanțarea cheltuielilor bugetare reprezentând drepturile salariale solicitate pentru funcția didactică ocupată de membru de sindicat la pârâta de rândul 2 Ș. G. D. .

      Excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată pe prevederile art. 110, alin.(3) din Legea nr.1/2011 care dispun că finanțarea unităților de învățământ special, a claselor de învățământ special, a elevilor din învățământul special, a liceelor speciale și a CJRAE/CMBRAE se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene [...] indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial și pe prevederile art.1 alin. (1) și alin. (3) din H.G. nr. 1618/2009 care dispun că finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, Indemnizațiile și alte drepturi salariate în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin (i) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

      Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecății.

      În speță, între pârâta Ș. G. D. și recurentul-pârât nu există raport de drept procesual pentru că potrivit prevederilor legale menționate recurentul-pârât nu finanțează prin bugetul propriu fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale solicitate pentru pârâtul Ș. G. D. .

      În al doilea rând, recurentul-pârât C. J. B. -N. a achiesat la acțiunea reclamantei doar în limita sumelor alocate prin legea bugetară anuală și potrivit prevederilor cap. II din O.U.G. nr. 92/2012.

      Or, instanța de fond a acordat reclamantei finanțarea cheltuielilor de personal fără să le limiteze la prevederile legale bugetare anuale așa cum a precizat recurentul-pârât.

      Sentința nu cuprinde motivele de drept și de fapt pentru care această precizare făcută în apărare de recurentul-pârât a fost înlăturată de instanță.

      Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 octombrie 2013 reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N.

      , a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, aducând exclusiv argumente privitoare la caracterul întemeiat al pretențiilor bănești formulate prin acțiune și corelativ, la temeinicia sentinței sub acest aspect.

      Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:

      Recursul este întemeiat exclusiv sub raportul primului motiv invocat, cel referitor la nepronunțarea primei instanțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului în raport cu obligația de a finanța cheltuielile cu salariile cadrelor didactice ale școlii D. .

      Se constată că deși nu este explicit în cuprinsul dispozitivului, prin modul de soluționare a petitelor formulate în contradictoriu cu autoritățile care asigură

      finanțarea cheltuielilor cu salariile în învățământul preșcolar, tribunalul s-a referit, așa cum o arată în mod clar în considerente, la acele autorități ce au atribuții în raport cu fiecare unitate de învățământ împrocesuată, astfel încât dispozitivul trebuie interpretat în sensul că obligația recurentului este de a

      asigura finanțarea doar în raport cu C. Ș. Pentru E. I. nr.2 B. . Pentru claritate însă, urmează a fi admis recursul și a se dispune modificarea în parte a sentinței sub aspectul precizării acestei limite în dispozitiv, anume, prin înlăturarea obligării recurentei pârâte la asigurarea finanțării pârâtei Ș. G.

    2. .

Este nefondat însă cel de-al doilea motiv de recurs formulat.

Curtea constată că, prin întâmpinarea depusă la fond, recurentul a subliniat expres că nu se opune îndeplinirii obligației de a asigura în bugetul propriu creditele bugetare necesare pentru finanțarea cheltuielilor bugetare indicate în petitele 1 și 2 ale acțiunii, dar numai în limita sumelor alocate prin legea bugetară și potrivit cap. II din OUG nr. 92/2012 și numai dacă reclamanta face dovada că drepturile pretinse nu au fost acordate.

Această poziție procesuală este reluată prin memoriul de recurs, critica principală vizând faptul că instanța de fond a depășit limitele achiesării, prin faptul că nu a limitat acordarea drepturilor pretinse la limitele bugetare anuale și nici la prevederile cap. II din OUG nr. 92/2012.

Or, Curtea notează în primul rând că hotărârea instanței de fond nu a fost generată doar de poziția procesuală a pârâtului, ci a avut în vedere în principal caracterul fondat al pretențiilor reclamanților, pornind de la prevederile legale amintite în considerentele sentinței atacate și de la interpretarea general obligatorie dată de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mai mult, caracterul fondat al acestor pretenții este recunoscut de recurent, după cum deja s-a arătat. Contrar însă susținerilor acestuia, îndreptățirea reclamanților la plata drepturilor salariale nu este condiționată de încadrarea lor în limitele bugetare, ci derivă din normele legale analizate de tribunal în considerente, însușite ca atare și de Curte.

Dispozițiile legale privitoare la angajamentul bugetar nu se pot opune obligației de respectare a dispozițiilor legale privitoare la finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul de stat preuniversitare și a celor privitoare la salarizarea acestui personal. Acesta este de altfel sensul dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii în interesul legii pe care se întemeiază tribunalul. În lumina acestora, se impune, ca efect al constatărilor succesive de către Curtea Constituțională a României a neconstituționalității ordonanțelor de guvern prin care s-a urmărit anularea efectelor Legii nr. 221/2008, aplicarea majorărilor salariale reglementate de aceasta.

Or, trebuie reținut specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi

specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurentului se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.

Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariatul acționând atât împotriva debitorului său direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celui obligat să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorul acesteia în ce privește aceste sume.

Astfel, salarizarea cadrelor didactice are o componentă de drept public. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ, ci și autoritatea publică ce are atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta/ul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei/ului, pentru a solicita ca această autoritate să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.

Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în

limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurentului, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.

Chestiunile ridicate de recurent privesc o altă etapă, și anume aceea a punerii în executare a acestor hotărâri, aceasta urmând a se face, firește, în acord cu dispozițiile legale imperative, inclusiv cu cele cuprinse în cap. II din OUG nr. 92/2012.

Văzând dispozițiile art. 312 al. 1-3 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâtul C. J. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 1637/F din 10 iunie 2013 a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea recurentei pârâte la asigurarea finanțării pârâtei Ș.

G. D. .

Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. C. G.

I.

T.

M.

N.

GREFIER,

S. -D. G.

Red.I.T./S.M.

2 ex./_

Jud.fond. S. I.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4160/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă