Decizia civilă nr. 4168/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4168/R/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: S. -D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL B. și
P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1827/F din 18 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud, în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă G. A., precum și pe intimatul pârât L. T. DE S.
B., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești - Legea nr.330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 octombrie 2013, s-a depus la dosar întâmpinare de către reclamanta intimată, prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1827/F din_ pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._ au fost respinse ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta L. T. de S. B. .
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ în numele și pentru membra de sindicat
G. adina,
împotriva pârâților L. T. de S. B., P. municipiului B. si C. Local al municipiului B.
și, în consecință:
- a fost obligată unitatea de învățământ L. T. de S. B., să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat, potrivit Legii nr. 330/2009, în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, respectiv prin utilizarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, de 400,00 lei și să plătească diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2010
31 decembrie 2010.
actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, cu mențiunea că, în perioada 03 iulie 2010-31 decembrie 2010, se vor aplica și dispozițiile Legii nr.118/2010;
a fost obligată unitatea de învățământ L. T. de S. B., să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat, potrivit Legii nr. 285/2010, în raport cu salariul de bază aferent lunii octombrie 2010, stabilit conform Legii nr. 330/2009 - prin utilizarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, de 400,00 lei și cu aplicarea dispozițiilor Legii nr.118/2010 și să plătească diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 1 ianuarie 2011-13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății;
au fost obligați pârâții P. municipiului B. si C. Local al municipiului B., să aloce unității de învățământ L. T. de S. B.
, fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată,
tribunalul a reținut că pârâții C. local al municipiului B., P. municipiului B. au fost chemați în judecată pentru a fi obligați să aloce unității de învățământ care achită drepturile salariale, sumele necesare plății dreptului reclamantei.
S-a arătat că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
S-a precizat că C. local este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
În privința P. ui s-a arătat că, în calitate de ordonator de credite conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, republicată, respectiv consiliul local, ca entitate care răspunde de aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, justifică legitimare procesuală pasivă.
S-a apreciat în soluționarea excepției faptul că pârâții ar avea doar un rol de administrator al bugetului local, fără atribuția de a vira unităților de învățământ alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, nu prezintă relevanță pentru excepția în discuție fiind o problemă de temeinicie a pretențiilor formulate de reclamantă și nu de calitate procesuală pasivă.
În ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii a fost apreciată ca neîntemeiată.
În acest sens s-a reținut că obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtei angajator la calcularea drepturilor salariale cuvenite membrului de sindicat și plata diferențelor între sumele efectiv încasate și cele cuvenite cu luarea în considerare a salariilor de bază așa cum au fost majorate și stabilite conform Legii nr. 221/2008, litigiul este unul de muncă, iar potrivit art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii asemenea cereri pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În rezolvarea excepției a fost avut în vedere că dispozițiile
art.34 din legea nr.330/2009 ce prevăd contestarea inițial la ordonatorul de credite, iar apoi la instanța de contencios administrativ în termen de 30 de zile, instanța a reținut că aceste dispoziții sunt aplicabile în situația în care se urma procedura administrativă respectivă, ori în cauză este urmată procedura de drept comun, fiind vorba de un litigiu de muncă căruia îi sunt aplicabile prevederile specifice legislației muncii în ce privește termenul de introducere a acțiunii. S-a mai
reținut că procedura arătată nu este obligatorie, iar
caracterul obligatoriu al procedurii prevăzută de textele legale mai sus amintite nu poate fi reținut întrucât s-ar crea o situație inechitabilă între aceleași categorii de persoane, aflate în situație identică, în condițiile în care acest drept a fost recunoscut persoanelor aflate în situație identică cu cea a reclamantei, în urma aceluiași demers juridic.
În ce privește fondul cauzei instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
În perioada 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011 membrul de sindicat a fost angajatul unității școlare chemată în judecată, făcând parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței depusă la dosar (f.9).
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Î nalta Curte de Casa ție și Justiție în interesul legii
, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite
funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
S-a avut în vedere că la data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea- cadru nr. 330/2009.
S-a reținut că prin decizia în interes u l legii nr. 11/2012 pronunțată de
Î nalta Curte de Casație și Justiție
s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În contextul aplicării deciziei arătate instanța a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, decizia menționată fiind conform art. 3307alin. 4 din codul de procedură civilă cu caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
Instanța a constatat că în condițiile aplicării Legii nr. 221/2008 salariul de la care trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, era cel prevăzut de Legea nr. 221/2008, aceasta nu a procedat așa fapt atestat de unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 1521/_ .
În aceste condiții instanța a reținut că în privința membrului de sindicat s- a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008 astfel că salariul de care a beneficiat membrul de sindicat începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat în funcție de valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.
S-a constatat că salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010.
S-a mai arătat că majorarea stabilită prin Legea nr. 285/2010 trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței menționate.
În privința Legii nr. 63/2011 aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
Instanța a concluzionat că având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011, în care membrul de sindicat a fost angajatul unității de învățământ chemate în judecată, acesta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
S-a avut în vedere și faptul că sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective cu precizarea că, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
În privința obligațiilor stabilite în sarcina pârâților C. Local B. și P. municipiului B. s-a reținut incidența următoarelor dispoziții legale:
art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, care prevăd că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, care prevăd că finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
S-a mai reținut că Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului
nr. 1618/2009, iar potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
S-a concluzionat că C. local este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B.
, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților.
În motivare arată că tribunalul a reținut în mod corect că potrivit art. 167 din Legea 84/1995, modificată și art. 1 alin 3 din H.G. nr. 1618/2009 finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, dispoziții similare fiind cuprinse și în art. 104 din Legea nr. 1/2011.
Pornind de la ceea ce a reținut instanța în considerentele sentinței, cum că Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia și în cazul C. ui Local și P. ui lucrurile stau la fel, cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Pentru a se conforma sentinței ar trebui ca această alocare de fonduri să ia forma unui angajament bugetar - care în sensul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este "actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";;
De asemenea, se face trimitere la definiția bugetului local, ca fiind
"documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în flecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale";, și a cheltuielilor bugetare "sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective";;
În sensul Legii nr. 273/2006 - art.2, pct. 59 - "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale sunt sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"
Conform prevederilor art. 4 "(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă parte, trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare, iar conform principiului echilibrului (art. 13), Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte principii
pe care autoritățile locale trebuie să le respecte, sunt principiul autonomiei locale financiare - art. 16 (4), respectiv principiul proporționalității art. 17.
Pe lângă aceste principii, legea mai consacră și o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate, prin dispozițiile art. 14: (2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
Instanța de fond a reținut că între instituțiile pârâte există raporturi juridice de drept administrativ în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar - pentru a motiva excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, iar situația este similară și în cazul C. ui Local și P. ui, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 273/2006, care tratează rolul ordonatorilor de credite.
P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar.
Se face trimitere la prevederile secțiunii a 2- a din legea finanțelor publice locale, care se referă la calendarul bugetar - respectiv art. 37-39, subliniază că există o foarte strânsă corelare și dependență a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autoritățile locale, cu cele de la Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice.
Cât privește obligația de diligentă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, se arată că aceste demersuri se pot concretiza prin virări de credite bugetare - care, conform definiției din art. 2, pct. 59 din Legea 273/2006 - reprezintă "operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă disponibilități și se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective";.
Pentru că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt, în esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de către nucleele financiare ale instituțiilor de învățământ se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
Obligații care pot să revină recurenților nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege, anume, cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, anume dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, și în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.
Aceste sume trebuie să fie solicitate și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget și pe de altă parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a ne fi transferate de la bugetul de stat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 octombrie 2013 reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B.
-Năsăud,
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt neîntemeiate, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, din care rezultă faptul că fiecare dintre pârâți, are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea, calcularea și plata sumelor reprezentând drepturi salariale.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii calitatea de angajator aparține unității de învățământ și, prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituțiilor pârâte.
Așadar, referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al M.
B.,
Curtea are în vedere dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995 potrivit cărora finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale
pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Totodată, potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Prevederi similare se regăsesc și în art. 104 al. 2 din Legea nr. 1/2011, care stabilește că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale";.
Prin urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local rezultă și din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea
primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Așadar, atribuțiile prevăzute pentru C. Local, prin actele normative menționate se circumscriu obligației de "asigurare";, pârâtul recurent, având astfel calitate procesuală pasivă.
P. M. B. este de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
În susținerea recursului, pârâții se prevalează și de raționamentul ce a stat la baza admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la care arată că le este aplicabil în egală măsură.
Curtea constată că în cauza dedusă judecății Ministerul Finanțelor Publice nu a avut calitatea de parte, cererea de chemare în judecată nefiind formulată și în contradictoriu cu acesta. De asemenea, notează că nefiind învestită cu nici o cerere privitoare la acest minister, prima instanță nu a soluționat în cursul procesului nici un incident procedural cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia. Prin urmare, criticile recurenților formulate din această perspectivă sunt străine de pricină, astfel că vor fi înlăturate.
Ținând seama considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. 1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.
B. și P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1827/F din 18 iunie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. I. T. N. M.
GREFIER,
S. -D. G.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: I. C.
