Decizia civilă nr. 3718/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3718/R/2013
Ședința publică din data de 25 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î.
P. C. împotriva sentinței civile nr. 9020 din 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați S. "A. I. "; T., S. CU C. I-V. "A. S. "; T., S. "I. O. "; T., S. "T. M. "; T., C. "E. N. "; T., C. T. T., G. "C. P. "; T. ,
C. LOCAL AL M. T., P. M. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 9020 din 27 mai 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul S. L. AL I. P. C. în numele si pentru membrii de sindicat cuprinși în anexele la cererea de chemare în judecată, împotriva pârâților SA I. T., S. CU C. I-V. A. Ș.
T., S. I. O., Ș. "T. MURĂȘANU";, T., C. "E. NEGRUȚIU"; T., C.
T. T., G. "CĂSUȚA P. "; T., C. LOCAL ȘI P. M. T., având ca obiect plata premiului anual aferent anului 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Potrivit prevederilor art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anul se acordă proporțional cu perioada in care a lucrat, luându-se în calcul media
salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, însă acestea vor fi avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi.
Într-adevăr, în cursul anului 2010, Legea nr. 330/2009 a fost în vigoare, membrii de sindicat si-au desfășurat activitatea didactică în respectivul an care s-a încheiat la_ iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare în anul 2011.
Dreptul la premiul anual solicitat de către reclamant pentru membrii de sindicat este un drept de natură salarială care intră în sfera de protecție a art. 1 alin.1 din Protocolul Adițional C.E.D.O. care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., poate fi considerat "un bun"; în sensul articolului arătat anterior și interesul patrimonial al subiectului de drept care poate avea o speranță legitimă în realizarea acestuia, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii sau dintr-o jurisprudență constantă ale instanțelor naționale. Deși protecția dreptului de proprietate nu are un caracter absolut, posibilitatea limitării exercițiului atributelor proprietății nu trebuie să ajungă la golirea de conținut a însuși dreptului.
În conformitate cu această jurisprudență C.E.D.O., instanța a constatat că membrii de sindicat se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual, de natură salarială, deoarece acesta a fost reglementat prin Legea nr. 330/2009.
În aceeași măsură instanța a constatat că potrivit practicii C.E.D.O. (cauza Kechko contra Ucrainei, 2006) este lăsată la latitudinea statului aprecierea cu privire la cuantumul drepturilor ce urmează să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat în sensul că statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea drepturi făcând modificările legislative necesare.
Modificarea legislativă prevăzută la art. 8 din Legea nr. 285/2010 arătat anterior este conformă cu practica C.E.D.O.
Având în vedere aceste prevederi legale și practica constantă CEDO, care lasă la latitudinea statului aprecierea cu privire la cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat (cauza Kechko contra Ucrainei, 2006) cererea reclamantului a fost neîntemeiată și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S. L. AL I. P.
C.
, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive.
În motivare se arată că din cuprinsul art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezultă în mod indubitabil faptul că dreptul la premiul anual este un drept de natura salarială care se acordă "pentru activitatea desfășurată";, proporțional cu perioada lucrată în anul 2010, singurele situații în care acesta poate fi redus sau nu se acordă, prevăzute de alin. 3 al articolului mai sus menționat, fiind acelea în care salariații au desfășurat activități profesionale necorespunzătoare sau au fost sancționați disciplinar, situații în care nu se află membrii de sindicat.
Dreptul membrilor de sindicat de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat în anul 2010 chiar dacă plata era amânata până în luna ianuarie 2011, iar Legea nr. 284/2010, ce a abrogat posibilitatea acordării lui, a
intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă - anul 2010. Faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu este de natură să înlăture dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la momentul abrogării -_, prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare și trebuie să își producă efectele juridice.
Mai mult, premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată, astfel încât, întrucât activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_, iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_, dreptul la acordarea premiului anual este un drept câștigat, care recompensează activitatea prestată în anul 2010, indiferent de data la care acest premiu urmează a fi plătit.
Recurentul înțelege să se prevaleze de prevederile art. 11 și 20 din Constituția României arătând totodată că, în condițiile în care dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială, acesta intră sub sfera de protecția a art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa";.
Dacă instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internaționala mai favorabila.
P. edând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Solicită instanței de judecată să aibă în vedere și faptul că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( C.E.D.O.) a statuat că poate fi considerat
"un bun"; în sensul art. l și interesul patrimonial al subiectului de drept, care poate avea o "speranță legitimă în realizarea acestuia";, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii sau dintr-o jurisprudența constantă a instanțelor naționale. Deși protecția dreptului de proprietate nu are caracter absolut, posibilitatea limitării exercițiului atributelor proprietății, nu trebuie să ajungă Ia golirea de conținut a însăși dreptului.
A mai solicitat să se constate că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, membrii de sindicat se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual, de natură salarială, deoarece acesta a fost reglementat expres prin lege și, mai mult, a fost confirmat de instanțele judecătorești naționale, așa cum rezultă prin practica judiciară.
Apreciază că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat atât timp cât prevederile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de_, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 cod civil (vechi) este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României,
ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
Drept consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire Ia anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Arată că, în privința drepturilor asupra veniturilor salariale, în jurisprudența C.E.D.O. se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par. 58). De asemenea, Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată "bun"; dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei din 19 aprilie 2007. Totodată, prin hotărârea Kecho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, CEDO a stabilit că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare";.
Solicită să se aibă în vedere și faptul că, la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, membrii de sindicat erau beneficiarii unui drept actual - în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu o bază legală - Legea nr. 330/2009, astfel încât intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.
Se mai precizează de către recurent faptul că în practică nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de "premiu anual"; aferent anului 2010 și creșterile salariale ce acordate pentru anul 2011.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă -România
- în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva C. ui nr. 2000/43/CE (JO L180 din_ ) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva C. ui nr. 2000/78/CE (JO L 303 din_ ) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce
se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamant, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.
În cauză nu se poate reține retroactivitatea legii având în vedere tocmai faptul că, în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr. 285/2010, lege în vigoare la acea dată.
În speță, reclamanții fac parte din categoria cadrelor didactice, au desfășurat o activitate care nu a fost apreciată ca necorespunzătoare în anul 2010, nu au fost sancționați disciplinar, astfel încât se pune problema dacă prin prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a adus o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la CEDO, deoarece privarea de proprietate impune statului obligația de a despăgubi pe proprietar.
În acest sens, reclamanții au primit în anul 2011 majorări salariale de 15% conform art.1 alin.1 și 2 din Legea nr. 285/2010. De asemenea, Curtea constată că nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.
Totuși, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual.
Art.1 din Protocolul 1 din CEDO invocat nu poate fi apreciat ca incident în cauză, pentru că reclamanților nu li s-a adus o atingere dreptului de proprietate, premiul anual din anul 2010 fiind inclus în majorarea salarială de 15% acordată în anul 2011.
Prin decizia nr. 115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 invocată în cauză de către recurenți, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, iar, pe de altă parte, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. L. AL I. P.
C. împotriva Sentinței civile nr. 9020 din 27 mai 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: P. U.
