Decizia civilă nr. 4243/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4243/R/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: C. M.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL B. și
P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1728 din 17 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată U. J. A S. L. DIN Î. B. -N. și pe pârâta intimată Ș. G. "A. I. "; B., având ca obiect drepturi bănești - Legea nr. 330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18octombrie 2013, prin e-mail, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate prin UJSLÎ
B. -N. întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1728/F din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul B.
-N. în dosarul nr._
s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii, excepție invocată de pârâta Ș. G. "A. I. "; B. .
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta U. J. A S.
L. DIN Î., în numele și pentru membrii de sindicat, H. A., P. L., B. R., N. E., P. C., F. M., D. F., O. A., Ș. C., P. A., T. E., L. A., Z. D., C. G., P. L., F. D., A. G., I. O., H. A., G. V. E., M. ȘIU T., C. M., A. C.
, A. S., B. M., G. R., L. A., B. E., R. S., B. E. ,
N. M., G. V., H. I., împotriva pârâților Ș. G. "A. I. "; B. ,
C. LOCAL B. și P. M. B. .
Pârâta Ș. G. "A. I. "; B. a fost obligată să calculeze drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat, potrivit Legii nr. 330/2009, în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, respectiv prin utilizarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, de 400,00 lei și să plătească diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății cu mențiunea că, în
perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, se vor aplica și dispozițiile Legii nr.118/2010.
Pârâta Ș. G. "A. I. "; B. a fost obligată să calculeze drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat, potrivit Legii nr. 285/2010, în raport cu salariul de bază aferent lunii octombrie 2010, stabilit conform Legii nr. 330/2009
- prin utilizarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, de 400,00 lei și cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010 și să plătească diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 1 ianuarie 2011-13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Pârâții C. LOCAL AL M. B. și P. M. B. au fost obligați să aloce unității de învățământ Ș. G. "A. I. "; B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut excepția tardivității invocată de unitatea de învățământ ca fiind întemeiată și a fost respinsă având în vedere că prezentul litigiu este un litigiu de muncă iar acțiunea a fost formulată în temeiul dispozițiilor Codului muncii. Astfel, deși dispozițiile legale care reglementează stabilirea drepturilor salariale ale personalului bugetar, conținute în Legea nr. 330/2009 (în privința anului 2010) și respectiv Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011, prevăd căi speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, respectiv pe calea contenciosului administrativ, aceste dispoziții nu exclud aplicarea dispozițiilor codului muncii incidente personalului bugetar contractual în ceea ce privește obligarea angajatorului la plata în întregime a drepturilor salariale cuvenite salariatului.
Or, potrivit art.268 alin.1 litera "c"; din Codul muncii cererile prin care salariatul solicită obligare angajatorului la plata drepturilor salariale, se formulează în termenul de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, drept la acțiune care este unul distinct pentru fiecare lună și curge începând cu data efectuării plății drepturilor salariale, în speță cea mai îndepărtată dată fiind 15 februarie 2010, când s-au achitat drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2010 și față de această dată cererea reclamantului/tei a fost formulată în termenul de trei ani.
Pe de altă parte, dreptul de acces la instanță trebuie să fie unul efectiv și nu doar unul teoretic. Or, în cauză, chiar dacă reclamantul/ta ar fi formulat acțiune în contencios administrativ la data comunicării deciziei privind drepturile salariale acordate după reîncadrare o astfel de acțiune ar fi fost respinsă având în vedere că norma legală care prevedea baza de calcul a drepturilor salariale din Legea nr. 330/2009, făcea referire expresă la valoarea coeficientului 1, prevăzută în OUG nr. 41/2009. Doar prin Decizia nr.11/2012 a ÎCCJ, urmare a admiterii recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, s-a stabilit că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile
salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.";
Prin urmare doar în anul 2012, după publicare Deciziei nr.1172012 a ÎCCJ dreptul la acțiune a devenit unul efectiv.
Referitor la fond tribunalul a reținut faptul că în perioada 1 ianuarie 2010 -
13 mai 2011 membrii de sindicat au fost angajații unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesor, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008.
La 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/_ .
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, nr. 730/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 221/2008, pentru perioada_ -_ s-a pronunțat și ÎCCJ care, soluționând un recurs în interesul legii, prin Decizia nr.3/2011, publicată în M.O. nr. 350/2011, a statuat în sensul: "ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009";.
Așadar, este de necontestat că salariul de bază al personalului didactic, în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009 trebuia calculat în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 - prin utilizarea valorii coeficientului 1,000, de 400,00 lei, la care se adăugau celelalte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.
În realitate, însă, unitatea de învățământ a calculat și achitat drepturile salariale în mod greșit, fără să aplice dispozițiile Legii nr.221/2008, pe toată perioada în care această lege a fost aplicabilă respectiv până la data de 31 decembrie 2009 astfel că, salariul efectiv calculat și plătit în luna decembrie a fost mai mic decât cel la care ei aveau dreptul.
Începând cu data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit dispozițiilor art.30 alin. 5 din această lege în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/ cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea, potrivit anexelor la prezenta lege
Aceleași dispoziții au fost prevăzute și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță, care în art.5 alin. 1 prevede că "începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avut(e) la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de
personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009,
...";.
În ce privește determinarea drepturilor salariale a personalului didactic din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2010, ÎCCJ, prin Decizia nr.11/2012, urmare a admiterii recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, a stabilit că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.";
Punând în practică dispozițiile Legii nr.330/2009 și ale OG nr.1/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2010, unitatea de învățământ, pornind de la salariul efectiv achitat în luna decembrie 2009, calculat greșit, fără aplicarea Legii nr. 221/2008, a calculat greșit drepturile salariale și în consecință, în tot anul 2010, salariul calculat și plătit efectiv a fost greșit determinat.
În consecință și reducerea drepturilor salariale cu 25%, potrivit Legii nr.118/2010, începând cu data de 3 iulie 2010 și până la data de 31 decembrie 2010, s-a efectuat având un salariu de bază și sporuri mai mici decât cele cuvenite.
Așa fiind, salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 a fost mai mic decât cel cuvenit, determinat conform Legii nr.221/2008 și cu aplicarea reducerii de 25%, prevăzută de Legea nr.118/2010.
Cum, începând cu data de 1 ianuarie 2011, potrivit Legii nr. 285/2010 drepturile salariale trebuiau determinate prin aplicarea unui procent de majorare de 15% la salariul de bază și la sporurile aferente lunii octombrie 2010 și cum salariul de bază și sporurile aferente lunii octombrie 2010, au fost mai mici decât cele cuvenite, nefiind determinate conform Legii nr.221/2008, prin utilizarea valorii coeficientului 1, de 400 lei, la care trebuia aplicată reducerea de 25%, conform Legii nr.118/2010 și drepturile salariale calculate și achitate de unitatea de învățământ, pentru perioada 1 ianuarie 2011-13 mai 2011, când a intrat în vigoare a Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului din învățământ, au fost mai mici decât cele cuvenite.
Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, intrată în vigoare la data de 13 mai 2011 este aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, tribunalul a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Sumele datorate au suportat riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată a fost ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv
pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
S-a reținut că art. 167 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare în anul 2010) prevedea că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale. Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Conform art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, consiliul local fiind entitatea căreia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget iar P. unității administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, pârâții C. local și
P. au fost obligați să aloce fondurile necesare plății diferenței de indemnizație la care a fost îndreptățit membrul de sindicat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M.
B. ȘI P. M. B.
solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local și a P. ui.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că din felul în care este formulată obligația ce le revine, prin dispozitivul sentinței, reiese că ar trebui să aibă o conduită contrară prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 273/2006.
Pentru a se conforma sentinței, ar trebui ca această alocare de fonduri necesare plății sumelor de bani către reclamant să ia forma unui angajament bugetar - care în sensul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este " actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";
Pentru că s-a reținut de instanța de fond faptul că finanțarea cheltuielilor cu salariile pentru unitățile de învățământ preuniversitar se asigură prin bugetele locale - din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, vor evidenția și definiția acestor - în sensul Legii nr. 273/2006 - art.2, pct. 59 - "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"
Conform prevederilor art. 4 "(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi
depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă parte, trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare, "Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și destinația acestora"., iar conform principiului echilibrului (art. 13), Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte principii pe care autoritățile locale trebuie să le respecte, sunt principiul autonomiei locale financiare :"art. 16 (4) Sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale", și respectiv principiul proporționalității art. 17, "Resursele financiare ale unităților administrativ- teritoriale trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege".
Pe lângă aceste principii, legea mai consacră și o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate.
Pentru că instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că între
instituțiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar - pentru a motiva excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, apreciază că situația este similară și în cazul
C. ui Local și P. ui. Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 273/2006, care tratează rolul ordonatorilor de credite:"(1) Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale. (2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale. (3) Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale."
Prin urmare, așa cum, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, la fel și
P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar. Pentru a se putea conforma obligației de a aloca banii respectivi în buget - la capitolul cheltuieli - ar trebui să aibă certitudinea că există și sursa de finanțare pe care să o poată indica la capitolul venituri.
Pentru că instanța a făcut trimitere la prevederile OG 22/2002, pentru a arăta că ordonatorii principali de credite au obligația de diligentă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, arătă că: aceste demersuri se pot concretiza prin virări de credite bugetare - care, conform definiției din art. 2, pct. 59 din Legea 273/2006 - reprezintă "operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o
subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă disponibilități și se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective"
Pentru că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt, în esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de către nucleele financiare ale instituțiilor de învățământ - apreciază că se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare..
Eventualele obligații care pot să le revină în ipoteza admiterii acțiunii reclamantei, acestea nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege. În acest caz, acestea ar fi cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Conform acestui act normativ, sarcina recurenților, ca ordonator principal de credite, ar fi dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, și în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.
În cazul sumelor de bani care ar trebui alocate către unitățile de învățământ pentru a se achita obligațiile ce derivă din titlurile executorii, prin bugetele locale, aceasta presupune: pe de o parte, ca aceste sume să fie solicitate și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget, iar pe de altă parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a ne fi transferate de la bugetul de stat pentru a putea fi virate.
Intimata U. J. a S. L. din Î. a formulat întâmpinar
e prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al M. B., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
P. municipiului B. este de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiul B., art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Dispozițiile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, citate de recurenți în memoriul de recurs, nu sunt aplicabile în fundamentarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, pe de o parte, având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, iar pe de altă parte, având în vedere că obiectul acestei legi îl constituie "stabilirea principiilor, a cadrului general și a procedurilor privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice locale, precum si responsabilitățile autorităților administrației publice locale si ale instituțiilor publice implicate in domeniul finanțelor publice locale";, neprevăzându-se nicăieri în cuprinsul legii, în mod expres, faptul că recurenții nu ar avea atribuții în finanțarea unităților de învățământ de stat, și care sunt
finanțate din bugetele locale, respectiv, în alocarea de fonduri bănești necesare acestei finanțări.
În ceea ce privește invocarea de către recurenți a prevederilor O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligaților de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, este de remarcat faptul că recurenții se pot prevala de dispozițiile acestui act normativ, eventual, în faza de executare silită a hotărârii irevocabile pronunțată în dosarul pendinte, întrucât, această ordonanță reglementează doar executarea unor obligații de plată stabilite prin titluri executorii.
Rezultă, așadar, prin prisma textelor legale mai sus citate, că pârâții recurenți C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. justifică pe deplin în cauză calitatea procesuală pasivă, reținută în persoana lor de către prima instanță, astfel încât, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, va respinge ca nefondate recursurile pârâților C. Local al M. B. și P. M. B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. M. B. și
C. LOCAL AL M. B. împotriva sentinței civile nr. 1728/F din 17 iunie 2013 a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
S.
-C. B.
C.
M.
I. -R.
M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: B. R. I.
