Decizia civilă nr. 3874/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3874/R/2013

Ședința publică din 07 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: D. G.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI Z. și P. MUNICIPIULUI Z. împotriva sentinței civile nr. 2509 din 20 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată LS D. Î. S., și pe pârâtul intimat L. T.

  1. "W. " Z., având ca obiect drepturi bănești.

    La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

    S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

    De asemenea, se constată că la data de 03 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată LS din Î. ul S. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținere sentinței recurate ca fiind legală și temeinică și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs -136,40 lei, la care a anexat împuternicirea avocațială a doamnei avocat Ielciu Otilia, nota de cheltuieli, o factură fiscală și un ordin de plată.

    Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

    C U R T E A

    În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 2509/_ a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._

    , s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui Municipiului Z. și a C. ui Local Z., excepții invocate de aceste parate.

    S-a admis acțiunea precizata formulată de reclamanta LS D. Î.

  2. - în numele membrilor de sindicat: L. A., A. E., în contradictoriu cu pârâții: L. T. R. "W. " Z., C. LOCAL Z. și P. MUNICIPIULUI Z. - INSTITUȚIA P. UI, și in consecința, a fost obligată parata

L. T. R. "W. " Z. la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 in cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, și obliga paratele sa plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 in cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada

_ -_, actualizate in funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare luna, calculat de la data scadentei și pana la data plății efective.

Au fost obligați pârâții C. LOCAL Z. și P. MUNICIPIULUI Z. - INSTITUȚIA P. UI sa asigure fondurile necesare plății acestor drepturi.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Tribunalul a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților P. Municipiului Z. și C. Local Z., reținând că aceștia au calitatea de finanțatori ai unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Cu privire la fond, Tribunalul reținut ca membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai paratei de rândul 1.

Constatând că aceștia nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei, a admis acțiunea conform dispozitivului.

În baza art. 274 Cod Procedura Civilă, instanța a obligat parata la plata sumei de 136,40, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al Municipiului Z. și P. Municipiului Z.

, solicitând admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de aceștia, pentru lipsa calității procesuale pasive. De asemenea solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Menționează recurenții că obligația de a asigura fondurile necesare acestor plăți revine M. ui Finanțelor P. e, deoarece cheltuielile cu salariile se asigură de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, sens în care fac trimitere la prevederile art. 48 al. 1,4 din legea nr. 128/1997, HG nr. 1618/2009, HG nr. 2192/2004.

Potrivit dispozițiilor legale evocate calculul și plata acestor sume este de competența unităților de învățământ, iar sumele necesare plății acestor drepturi se asigură de la bugetul de stat, aceste sume nefăcând altceva decât să tranziteze bugetul local.

Mai arată că în conformitate cu Legea nr. 11/2010, privind legea bugetului de stat pentru anul 2010 în acest buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație.

În privința cheltuielilor de judecată la care au fost obligați la fondul cauzei, învederează că în sarcina acestora nu se poate reține culpa procesuală, astfel că nu se justifică instituirea obligației de plată a acestora.

În drept, recursul se întemeiază pe prevederile art.3041Cod procedură civilă și actele normative invocate.

La data de_, intimata LS D. Î. UL S.,

în numele membrilor de sindicat, a formulat întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului pârâților.

Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.

Având în vedere că drepturile salariale solicitate erau scadente în anii 2010-2011, conform dispozitivului, Curtea va avea în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată.

Astfel, reține că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a

căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale pretinse în cauză este bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ și, prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.

Conform dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, recurentul pârât C. Local Z. este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de

interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010

"consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din Legea nr. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.

P. a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite a bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiul, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurenții au atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că aceștia au calitate procesuală pasivă în privința

alocării/asigurării

sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.

Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea/asigurarea sumelor necesare de la bugetul de stat.

Neprevederea în bugetul pe anul 2010 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.

De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.

Reținând că pârâții recurenți erau obligați să efectueze toate demersurile legale în vederea asigurării/alocării drepturilor salariale pretinse, iar aceștia nu au făcut dovada unei conduite în acest sens, prezentul demers fiind determinat tocmai de această împrejurare, Curtea opinează că nu se poate reține lipsa culpei procesuale în sensul art. 274 Cod de procedură civilă, astfel că aceștia nu se justifică a fi exonerați de la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul. Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL Z. ȘI P. MUNICIPIULUI Z. împotriva sentinței civile nr. 2509 din_ a Tribunalului

S. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă pe recurenți să plătească intimatului LS D. Î. S. suma de 136,40 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

S.

D.

L. D.

D.

G. C. M.

Red.DG/dact.MS; 2 ex./_ ; Jud.fond: R.M.P. ;

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3874/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă