Decizia civilă nr. 4265/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4265/R/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: C. M.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T.
F. DE C. C. C. SA B. și S. N. DE T. F. DE C.
C. C. SA B. - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 1486 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _
, privind și pe reclamanta intimată C. M. G., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, av. Minea M., lipsă fiind reprezentanții pârâtelor recurente și reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în
întâmpinarea formulată. Solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței nr. 32/_, pe care o depune la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1486 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu pentru drepturile reprezentând Ziua F. ului și ajutorul material pentru Paști, aferente anului 2009 și respinge petitele având acest obiect ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta C. M. G. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE C. C. C.
S.A B. și pârâta S. N. DE T. F. DE MARFA "C. MARFA";
S.A. - S. TRANSILVA. A.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010 echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, în funcție de perioada lucrată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei ajutorul material aferent "Zilei
F. ului"; pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru anul 2010 și Crăciun pentru anii 2009 și 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
A fost respinsă cererea privind plata contravalorii tichetelor de masă neeliberate începând cu luna februarie 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În cauză reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor reprezentând Ziua F. ului și ajutorul material pentru Paști aferente anului 2009, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse (aprilie anul 2009) și la data înregistrării cererii (_ ), instanța reține că a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de salariată a pârâtei în perioada menționată în cuprinsul acțiunii, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă al acesteia.
Conform dispozițiilor art. 30 alin. l din contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008, prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.P.S. - S.D.S. sub nr. 629/_ până la data de_, "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, instanța a mai reținut că potrivit aceluiași contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, art. 71, "În afara ajutoarelor l acare au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; - de Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărui cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare";,
stabilindu-se că primele de Paști și de crăciun nu se vor acorda salariaților care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariaților care la momentul acordării ajutoarelor se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
Potrivit art. 236 alin.4 din Codul Muncii în forma și numerotarea aplicabile la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei, contractele colective muncă au forță obligatorie, constituind legea părților, iar conform art. 243 alin.2 din Codul Muncii în forma și numerotarea aplicabile la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care sunt vinovate de aceasta.
Totodată, instanța a reținut că dreptul instituit de art. 30 alin.1, respectiv 71 din C.C.M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar este un drept pur și simplu, astfel că acordarea sa nu este condiționată de producerea unui eveniment viitor și incert. În lipsa unui calcul efectuat de Consiliul de administrație cu consultarea reprezentanților sindicatelor, acest drept salarial se acordă într-un
cuantum minim, anume prevăzut în contractul colectiv de muncă (clasa 1 de salarizare).
Prin urmare, pârâta angajatoare avea obligația să plătească reclamantei drepturile salariale prevăzute de art. 30 alin.1, respectiv 71 din C.C.M la nivel de ramură.
A mai reținut instanța că pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi fost sancționată disciplinar și astfel nu ar fi întrunite criteriile care condiționează acordarea drepturilor salariale prevăzute de art. 71 din contractul colectiv de muncă în discuție.
Conform art. 236 al. 1 C. muncii în forma și numerotarea aplicabile la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei, contractul colectiv de muncă este obligatoriu. Conform art. 40 al. 2 lit. c) C. muncii în forma și numerotarea aplicabile la data nașterii dreptului la acțiune, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Nu au putut fi reținute apărările pârâtelor care vizează inexistența drepturilor invocate de reclamanți și de intervenient, întrucât actul adițional la care acestea fac referire a fost înregistrat la DMPS a Municipiului B. la data de_, dată la care drepturile salariale pretinse erau deja exigibile. Primirea acestor apărări ale pârâtelor ar înfrânge principiul constituțional al neretroactivității legii. De asemenea, instanța a constatat că un contract colectiv de muncă încheiat la un nivel superior cuprindea clauze prin care erau consacrate drepturile salariale pretinse de reclamanți și de intervenient prin prezenta acțiune.
Instanța a constatat că plata ajutorului de Paști și Crăciun, precum și plata ajutorului acordat de ziua F. ului nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligația stipulată sub condiție suspensivă, fiind deci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. Astfel, suma care trebuie acordată, fiind deci stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumul acestei sume peste nivelul minim stabilit de către părți. Profitul societății în anul de referință este irelevant pentru existența și executarea obligației.
În ce privește capătul de cerere privind plata contravalorii bonurilor de masă, instanța l-a respins, întrucât potrivit prevederilor Legii nr. 142/1998 tichetele de masă pot fi acordate în limita prevederilor bugetului, în materialitatea lor, nefiind posibilă acordarea contravalorii acestora dacă societatea nu a avut venituri pentru constituirea fondului necesar plăților solicitat, în același sens fiind și Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 14/_ în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 853/_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele S. N. DE T. F. DE C. C. C. SA B. și S. N. DE T. F. DE C. C. C.
SA B. - S. DE T. F. DE C. C.
, solicitând modificarea în tot a sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivare consideră că în mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune fata de solicitarea reclamantei de a se acorda salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010.
Deși în contractul colectiv de munca se folosește noțiunea de salariu suplimentar, acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acorda lunar și nu este prevăzut în contractul individual de munca.
Având în vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte și cea a "salariului suplimentar"; pe de alta parte, solicitam instanței sa constate ca obiectul acțiunii nu consta în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea subscrisei la respectarea unor clauze din CCM și, pe cale de consecința, suntem în
prezenta unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1, lit. e din Codul muncii republicat, conform cărora "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului ia acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Dreptul la acțiune în cazul nerespectării prevederilor art. 32 (1) din CCM s-a născut la data de_, respectiv_, iar fata de data introducerii acțiunii, și raportat la prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, solicită instanței să admită excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei/reclamantului privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010.
În mod greșit instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la acordarea ajutorului material de Crăciun pentru anii 2009 și 2010, de Paste pentru anul 2010 și a Zilei F. ului pentru anul 2010.
Reclamanta solicită acordarea ajutorului material pentru Paste, Crăciun și Ziua feroviarului în temeiul prevederilor art. 69 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate cat și a art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Față de cel mai sus-menționate rezulta ca solicitările reclamanților își au izvorul în contractul colectiv de munca.
Având în vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte și a ajutoarelor materiale de Paste, Crăciun și Ziua F. ului pe de alta parte, solicită instanței să constate ca obiectul acțiunii nu consta în plata unor drepturi salariale ci în obligarea recurentei la respectarea unei clauze din CCM și, pe cale de consecința sunt în prezenta unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, în termen de 6 luni.
Recurenta consideră că sentința pronunțata, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii ca fiind data cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ.
Prima instanța își fundamentează aceasta soluție raportat la prevederile art. 32, 33 și 69 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate și contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transporturi.
Arată că prima instanța nu a reținut apărările formulate de recurentă prin care a arătat ca nu a avut venituri pentru constituirea fondului pentru acordarea drepturilor bănești solicitate și ca acestea pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, recurenta nu se putea obliga să acorde aceste drepturi materiale pentru că nu avea fonduri pentru acordarea acestora, si, chiar daca si-ar fi asumat această obligație, ea se putea executa numai dacă existau fondurile necesare pentru acordarea acestor drepturi. Dar câtă vreme S. C. C. SA lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Este de subliniat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: "contractele colective de munca se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale";.
Acest text se aplica prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este S. C. C. SA, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobata prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzuta de
O.U.G. nr. 79/2008.
Este important de reținut ca prin O.U.G. nr. 79/2008 s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, respectiv și pentru aceasta.
Potrivit art. 236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor.";
Din acest text rezulta ca un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi și obligații numai daca se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. Caracterul de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta sa devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este salariul, fără ca acestea sa poată fi susținute din bugetul aprobat prin H.G, la nivel superior societății, nu naște obligația de plata.
Apreciază că atâta timp cât instanța a admis contrariu, acest lucru echivalează cu a admite ca părțile unui contract colectiv de munca - cum este cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi - pot negocia drepturi de natura salariala fără nici un fel de limita, ca lege a pârtilor, având eficienta chiar cu încălcarea legii.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transporturi ce prevedeau aceste drepturi nu pot avea eficienta decât în măsura în care fondul de salarii al S. C. C. SA este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar în condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
La nivel de societate, în anul 2009 și 2010 sindicatele reprezentative și administrația S. "C. C. "; S.A. au renegociat clauzele prevăzute la art. 32 alin. 1 și art. 69 din CCM la nivel de societate, în acest sens încheind Actul Adițional la CCM nr. 2450/_ și Actul Adițional la CCM nr. 1708/_, valabil pana la data de_ .
Astfel, potrivit Actului Adițional nr. 2450/_, art. 69 din CCM s-a modificat în sensul ca în anul 2009 nu se acorda salariaților ajutorul material de Paste și Crăciun și nici premierea pentru Ziua ceferiștilor, iar potrivit Actului Adițional nr. 1708/_ la CCM încheiat la nivel de societate, prevederile art. 32 și 69 din CCM nu se aplica în anul 2010, respectiv nu se acorda salariul suplimentar, ajutorul material de Paste și Crăciun și nici premierea pentru Ziua ceferiștilor.
Suspendarea acordării drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar, premieri și ajutoare materiale este în concordanta cu situația financiara la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulata în valoare de 535.423,74 mii lei.
De asemenea, negocierea și neacordarea acestor drepturi materiale este în concordanta cu prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia "conform principiului recunoașterii reciproce, orice organizație sindicala legal constituita poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronala orice tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, în forma scrisa, care reprezintă legea pârtilor";.
Chiar dacă în același timp coexistau mai multe contracte colective de munca, cel la nivel de ramura și cel la nivel de societate, în care existau și se regăseau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar, ajutoare materiale de Paste, Crăciun și Ziua ceferistului, considera ca trebuie data eficienta contractului colectiv de munca la nivel de societate, deoarece reprezintă voința pârtilor si, mai mult, nu se poate face aplicarea prevederilor art. 247 din Codul Muncii, motivat de faptul că prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior (CCM la nivel de grup de unități) se pot aplica numai în absenta contractelor colective de muncă inferioare încheiate la nivel de societate.
Acordarea drepturilor bănești solicitate se putea realiza doar sub condiția ca societatea sa fi avut venituri pentru constituirea fondului necesar acordării acestora.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 octombrie 2013 reclamanta C.
M. G.
a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, cu consecința menținerii în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin dispozițiile art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, aplicabil și la nivelul unității pârâte Compania N. de Căi Ferate "C. "; SA B., s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Ziua F. ului al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei unu de salarizare și un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni. Prin Actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce a semnificat prelungirea efectelor acestuia până la _
. Ulterior, valabilitatea contractul colectiv de muncă a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin Actul adițional nr. 629/_ .
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor constând în ajutorul material de Paști 2010 și Crăciun pentru anii 2009 - 2010, prima aferentă Zilei F. ului pentru anul 2010 și salariul suplimentar aferent anilor 2009 - 2010 îl reprezintă contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că, din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul Colectiv la Nivel de Grup de Unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "vor primi"; și "se va acorda"; ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sau realizările sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din C.muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Nu poate fi acceptată criticile formulate de recurentă, în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din C.muncii, (texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune)
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale
constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Criticile recurentei în sensul că obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată și pentru că în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., vor fi obligate recurentele să plătească intimatei C. M. G. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele S. N. DE T.
F. DE C. C. C. SA B. și S. N. DE T. F. DE C.
C. C. SA B. - S. DE T. F. DE C. C. împotriva Sentinței civile nr. 1486 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe recurente să plătească intimatei C. M. G. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. C. M. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: R. -M. V.
