Decizia civilă nr. 4288/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4288/R/2013
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C C. S. împotriva sentinței civile nr. 2701 din 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant F. C. -MIHAI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei - avocat Ielciu Mihai din cadrul Baroului Sălaj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la termenul de judecată din 15 octombrie 2013 cauza a fost amânată pentru ca intimatul să menționeze perioada pentru care a solicitat diferențele salariale.
Se constată că precizările solicitate nu au fost îndeplinite până la acest termen de judecată.
Reprezentantul recurentei arată că nu are alte cereri în probațiune și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Nefiind formulate cereri prealabile și întrucât intimatul nu și-a îndeplinit obligația de face precizările solicitate de instanță, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia, față de necercetarea fondului sau, judecata eronată, parțială, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. Arată în esență că, instanța de fond s-a rezumat doar la a pronunța hotărârea pe baza unui singur înscris depus de reclamant, fără a analiza și înscrisurile depuse de pârâtă în apărare, pentru a identifica în ce măsură și care din drepturile salariale au fost sau nu achitate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2701 din 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ s-a respins excepția prescripției drepturilor salariale aferente anului 2009 - prescripție invocată de pârâtă.
S-a admis cererea formulată de reclamantul F. C. în contradictoriu cu pârâta SC C. S. pe care a obligat-o la plata sumei de 4.660 lei drepturi salariale aferente perioadei iunie 2009 - iunie 2011, precum și la plata dobânzii aferente sumei, calculată de la scadență și până la recuperare.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele:
Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 valabil la data introducerii acțiunii, prescripția se întrerupe ,,prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Conform art. 17 din același act normativ se reține că ,,întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție,,
După cum a reieșite din scriptele de la filele 70 și 78, societatea pârâtă avea de plătit diferențele salariale aferente lunilor mai-decembrie, pe care a înțeles să le achite doar în cursul lunii septembrie și octombrie 2010, recunoscând astfel salariul datorat reclamantului și fiind astfel întrerupt cursul prescripției.
Examinând acțiunea prin prisma motivației expusă de reclamant, raportat la probatoriul administrat și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile speței, s-a constatat că acțiunea a fost fondată, motiv pentru care s-a admis, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat în cadrul unității pârâte, pe perioadă nedeterminată și având încheiat contractul individual de muncă nr. 533/_ (fila 21).
Prin actul adițional nr. 1 la contractul individual de muncă, începând cu data de_ reclamantului i-au fost modificate drepturile salariale, fiind stabilite la cuantumul de 3.500 lei.
Drepturile salariale ale reclamantului aferente perioadei solicitate nu au fost acordate în totalitate, de-a lungul acestei perioade fiindu-i achitate unele avansuri, dar nu sumele integrale cuvenite acestuia.
Conform tabelului de la fila 28, coroborat cu înscrisurile cu care pârâta înțelege să facă dovada drepturilor salariale achitate reclamantului, a reieșit faptul că pârâta recunoaște că a plătit doar o parte din drepturile salariale cuvenite reclamantului prin contractul individual de muncă și actul adițional.
Acest fapt este contrar prevederilor Codului Muncii.
Conform art. 272 din Codul Muncii ,,sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare,,.
Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, conform art. 168 (1).
Pârâta nu a dovedit prin înscrisuri efectuarea plății în totalitate către reclamant.
Din același act normativ s-a reținut că "nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât daca datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă"; (art. 169).
Dreptul la salariu este considerat corolarul dreptului la munca, fiind afirmat în Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit căreia "cel care muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană (art. 23 alin. 3).
In același sens, art. 159 din Codul Muncii precizează că "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar pentru munca prestata în baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. La stabilirea și la acordarea salariului este interzisa orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, vârstă, apartenență naționala, rasa, culoare,
etnie, religie, opțiune politica, origine sociala, handicap, situație sau responsabilitate familiala, apartenență ori activitate sindicală";.
În consecință, instanța a obligat societatea pârâtă la plata drepturilor salariale aferente perioadei aferente perioadei iunie 2009 - iunie 2011.
În temeiul art. 166 alin(4) din Codul muncii instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului dobânda legală calculată asupra acestor sume de la data scadenței și până la data plății efective.
Având în vedere faptul că reclamantul nu au făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli de judecata, instanța a respins ca nedovedită această cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C C. S. solicitând
admiterea recursului, în principal casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate, pe cale de consecința admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile salariale aferente anului 2009, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca nefondată și obligarea reclamantului - intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază sentința pronunțata ca fiind nelegala și netemeinica, lipsind o judecata reala și efectiva a cererii de chemare în judecata. Reținerile făcute de instanța de judecata, lipsite de suport probator pertinent în actele dosarului, în baza cărora ulterior obligă recurenta la plata sumei de 24.210 lei, consideră ca nu pot reprezenta o reala motivare a admisibilității unei cereri de chemare în judecata.
Consideră că nu s-a realizat o reală dezbatere a fondului cauzei, instanța rezumându-se la a reține ca fiind suficient și pe deplin lămuritor actul depuse de reclamant la fila 28, atât în ceea ce privește constatarea existentei unei obligații de plata, dar și în ceea ce privește cuantumul efectiv al acestei obligații.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, cu privire la drepturile salariale aferente anului 2009, apreciază ca instanța a făcut o grava eroare respingând aceasta excepție.
Cu toate ca instanța, în mod greșit, a făcut trimitere la prevederile Decretului 167/1958, aplicabil în speța de față este textul art. 171 din codul Muncii, redat și în întâmpinarea depusa.
Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Aliniatul 2 al acestui text, anume (2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului" reglementează cazurile de întrerupere a cursului prescripției, recunoaștere sau plata dreptului salarial datorat.
Motivarea făcuta de instanța este greșita, dar și contradictorie. Pe de-o parte a reținute că "după cum reiese din scriptele de fa filele 70 și 78 societatea pârâta avea de plătit diferențe de drepturi salariale aferente lunii mai - decembrie, pe care a înțeles să le achite în cursul lunilor septembrie și decembrie 2010, dar totuși, în final obliga societatea la plata drepturilor salariale începând cu luna iunie 2009 și până în iunie 2011.
În situația în care instanța a reținut îndeplinirea obligației de plată a drepturilor salariale pe lunile mai - decembrie 2009 și apoi, prin dispozitiv a obligat societatea din nou la plata acelorași drepturi salariale, rezultă că față de reclamant se va realiza o plata dubla, ceea ce este inadmisibil. (Nu înțelege care a fost raționamentul logico-juridic al instanței, dar o astfel de judecata este profund eronata.
În realitate, doar reclamantul susține și instanța reține fără a cerceta, ca recurenta i-ar fi recunoscut dreptul la plata salariului restant pe anul 2009, la dosarul cauzei neexistând nicio proba din care să rezulte aceasta recunoaștere. Instanța face referire la "scriptele de la filele 70 și 78 și totodată la înscrisul de la filele 28, însa nici unul dintre aceste înscrisuri nu face aceasta dovada.
În ceea ce privește înscrisul de la fila 28 depus de reclamant, cu toate ca în partea stânga a acestui înscris reclamantul a înțeles să introducă datele societății pârâte, pentru a crea aparenta ca acest înscris este eliberat de recurentă, în realitate acest înscris nu le aparține, nu și-l însușesc, acesta nu poarta stampila sau semnătura vreunui reprezentant al societății, datele menționate în acesta nefiind reale.
Tocmai în sensul edificării instanței cu privire la drepturile salariale achitate, a depus la dosarul cauzei state de plata, dispoziții de plata și pontaje pe perioada solicitata, insa în mod evident instanța nu le-a analizat.
Nici din înscrisurile depuse și nici chiar din înscrisul depus de reclamant nu rezulta vreo recunoaștere a societății, așa cum susține instanța. "Forțarea" instanței în sensul de a motiva respingerea excepției invocate este cel puțin regretabila.
În cazul în care s-ar fi procedat la analiza actelor depuse, s-ar fi observat ca în luna septembrie 2010 s-a făcut o plata către reclamant în suma de 1.500 lei, conform "statului de plata general pe luna septembrie 2010 și a înscrisului "lista de avans" și totodată conform dispoziției de plata din_ semnat personal de către reclamant, în luna octombrie 2010 a fost achitata o suma de 2545 lei, conform statului de plata general de pe luna octombrie reprezentând salar pe luna octombrie, iar conform "dispoziție de plata" întocmita la data de_ i-a fost achitata suma de 1.000 lei cu titlu de "avans", semnata personal de reclamant. Nu exista nici o mențiune cu privire la faptul ca aceste sume ar reprezenta plata unor sume restante din 2009, astfel ca nu înțelege de unde aceasta reținere a instanței, profund greșita. Atâta timp cât documentul justificativ ce sta la baza plații sumelor cuprind mențiunea de AVANS este cert ca nu poate reprezenta o plata restanta pe anul 2009.
Astfel, nu exista nici un înscris din care să rezulte o recunoaștere făcuta de societate în privința unor eventuale drepturi salariale restante ale reclamantului aferente anului 2009 și nu exista nici o plata efectuata de parata care sa poată avea efectul întreruperii cursului prescripției.
Or, cum respingerea excepției se bazează tocmai pe acest înscris nereal al reclamantului, apreciază că reiese fără echivoc faptul că dreptul material la acțiune al reclamantului privitor la drepturile salariale aferente anului 2009 este prescris, raportat la momentul depunerii cererii de chemare în judecata, anume_ .
În privința fondului cererii de chemare în judecata, apreciază că, la fel ca și în cazul prescripției, instanța s-a rezumat la pronunța hotărârea pe baza acelui înscris "de la fila 28" acordând reclamantului suma înscrisa în acesta, considerând astfel că nu ar mai fi nevoie sa analizeze și înscrisurile depuse în apărare.
Dorește să arate încă de început faptul ca, raportat la petitul cererii, consideră în continuare că acesta nu este unul determinat sau determinabil. Așa cum a arata și în fata instanțe de fond, reclamantul a solicitat obligarea la plata sumei de 4660,00 lei cu titlu de drepturi salariale, indicând un interval de mai mult de 2 ani de zile, "începând cu luna iunie 2009 și până în luna iulie 2011.
Instanța fondului a pus în vedere reclamantului să-si precizeze obiectul cererii, însa reclamantul nu a făcut acest lucru. Acesta a depus doar la dosarul cauzei acel înscris în cuprinsul căruia reclamantul a inserat datele societății,
încercând probabil a crea impresia veridicității datelor cuprinse în acesta, dar care în nici un caz nu emană de la societate, nu poarta stampila societății sau semnătura vreunui reprezentant al acesteia și pe care nu a înțeles să și-l însușească sub nici o forma.
Este real ca sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 272 din Codul Muncii, Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până ia prima zi de înfățișare", recurenta îndeplinindu-și aceasta obligație prin depunerea actelor solicitate de instanța. Dovezile în apărare au fost depuse de societatea pârâta. Insa, apreciază ca o judecata reala si efectiva, raportat la cererea de chemare în judecata, nu se poate rezuma la existenta faptica a acelor înscrisuri la dosar, ci este necesara și o analiza în detaliu a acestora.
Or, o astfel de analiza în detaliu nu s-a realizat, instanța "crezând pe cuvânt" reclamantul în ceea ce privește cuantumul drepturilor solicitate. Fără a considera că se impune administrarea nici unei alte probe și fără a lua practic în considerare actele depuse de subscrisa, instanța dispune, în mod profund eronat, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale solicitate de reclamant, cuantumul fiind exact cel solicitat de acesta, dar nedovedit. În situația în care s-ar fi analizat actele depuse de recurentă, este cert ca ar fi reieșit că suma solicitata de reclamant nu este una reala.
În drept: art. 304 1, art. 312 Cod pr. civila, art. 171 și art. 272 Codul Muncii.
Intimatul F. C. Mihai a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Critica esențială făcută de recurenta pârâta vizează faptul că, prin sentința atacată, tribunalul ar fi făcut o judecată pur formală a fondului acțiunii, limitându-se la a prelua susținerile reclamantului, fără a face nici o analiză a actelor depuse în apărare de societate.
Analizând conținutul sentinței instanței de fond, Curtea constată că această critică este întemeiată.
În primul rând, Curtea constată că obiectul dedus judecății este constituit de drepturi salariale restante, drepturi pretinse de reclamant pentru perioada ianuarie 2009-iunie 2011 și cuantificate de acesta în sumă globală, respectiv
24.210 lei.
Această sumă nu este explicitată/justificată nici de reclamant, nici de instanța de fond în nici un mod. Nu există un mod de calcul care să justifice suma pretinsă de reclamant și care să permită atât instanței de fond, cât și celei de recurs, verificarea temeiniciei acesteia.
Este adevărat că, în litigiile de muncă, sarcina probei revine pârâtului, însă aceasta nu înseamnă că reclamantul nu este dator să își precizeze exact pretențiile și să le justifice, în fapt și în drept. O formulare de genul celei utilizate de reclamant " suma reprezintă drepturi salariale pentru perioada ianuarie 2009- iunie2011"; nu este una suficient de clară și de bine determinată pentru a permite pârâtului să își formuleze apărări concrete și punctuale cu privire la aceasta.
Concluzia se impune în condițiile în care, din chiar cererea de chemare în judecată, ar rezulta că în această perioadă salariile nu au fost plătite integral, per a contrario rezultând că, parțial, acestea au fost achitate, suma pretinsă apărând ca un rest de plată.
Or, față de această formulare echivocă, instanța era datoare, în raport de prevederile art. 129 C.pr.civilă, să solicite reclamantului detalierea lunară a
sumelor pretinse și natura acestora - salariu, rest plată, prime etc. - pentru a permite o apărare reală pârâtului, cu atât mai mult cu cât acesta are sarcina probei.
Mai mult, deși recurentul pârât a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, inclusiv state de plată, din care unele atestă achitarea unor sume către reclamant, aceasta nu sunt analizate de instanță, pe motiv că nu dovedesc
"efectuarea plății în totalitate către reclamant";. Însă, așa cum s-a arătat mai sus, tocmai acest aspect a rămas nelămurit, fapt ce nu este imputabil pârâtului reclamant.
Caracterul ambiguu al formulării pretențiilor, agreat de instanța de fond, a condus și la respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2009, tribunalul reținând că, prin plata făcută în luna iunie 2011 recurenta pârâtă ar fi întrerupt cursul acesteia, recunoscând salariul datorat reclamantului. Însă deși tribunalul reține că această plata ar viza drepturi salariale aferente lunilor mai-decembrie 2009, aceasta perioadă este inclusă în final și drepturile salariale la care recurentul a fost obligat către pârât, fără ca instanța să lămurească această posibilă inconsecvență - în ce măsură sumele acordate diferă de cele deja plătite de pârât pe aceeași perioadă reclamantului.
Curtea subliniază că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate,atât în susținerea pretențiilor reclamantului, cât și în susținerea apărărilor pârâtului, cât nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, lăsând practic nelămurit obiectul pricinii, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe "fond".
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civilă raportat la art. 304 ind.1 c. pr.civilă, admiterea recursului declarat de pârâta S.C C. S. împotriva sentinței civile nr. 2702 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o va caseaza și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de fond, cum dispune expres art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va rejudeca litigiul din nou, ținând seama de toate motivele invocate de reclamantă
prin acțiune, de pârâtă prin întâmpinare și de celelalte motive de recurs de care s-a prevalat recurenta.
Cu prilejul rejudecării pricinii, se impune, în vederea lămuririi depline a litigiului, sub toate aspectele de fapt și de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, precizarea de către reclamant a obiectului acțiunii sale, respectiv a sumelor defalcate, aferente fiecărei luni, pentru care sunt pretinse drepturile salariale, precum și a naturii acestora și, în raport de aceste precizări, se vor administrata toate probele necesare și utile dezlegării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S.C C. S. împotriva sentinței civile nr. 2701 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în tot cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D.
C. G.
I.
T.
N.
M.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: P. R. a M. lena
