Decizia civilă nr. 4299/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4299/R/2013
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL și P.
M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 7925 din 9 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimații reclamanți P. E.
, R. G., B. N. D., M. SA, I. E. F., G. E., P.
V., I. A., precum și pe intimatul pârât L. T. "M. E. "; C. -N.
, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7925 din 9 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta P. E., R. G., B. N. D., M. SA, I. E. F., G. E., P.
V. IA și I. A., în contradictoriu cu pârâții L. T. "M. E. ";, C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M. C. -N. .
Pârâta de rândul 1, a fost obligată în calitate de angajator la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții P. E., R. G., B. N. D., M. SA, I. E. F., G. E., P. V.
IA și I. A. au avut calitatea lor de cadru didactic auxiliar în perioada_ - până la data de_, astfel cum rezultă din adeverințele emise de angajator.
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța a reținut că prin dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. Ulterior, prin, prin
O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale
O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008. După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea O.G. nr.15/2008, prin art. I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 . Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6
iulie 2009.
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar . Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din
O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța a reținut că întrucât modificările aduse
O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
De asemenea, a mai reținut instanța că potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit
prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Totodată, instanța a reținut jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 31 ianuarie 2009, respectiv 6 februarie 2009 și până la data de 31 decembrie 2009. De asemenea, pentru rațiuni asemănătoare,
instanța supremă a statuat că raportat la dispozițiile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.
30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel încât în perioada_ și până la data de_, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, prin care a fost reglementată unitar salarizarea personalului didactic, reclamanta este îndreptățită la plata acestor diferențe salariale.
În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. LOCAL și P. M.
C. N. .
Pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N.
a solicitat în temeiul art. 312 C. pr. civ. admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă împotriva pârâtului recurent.
În principal solicită în temeiul art. 312 C. pr. civ. admiterea recursului în invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent C. Local al M. C. -N., având în vedere următoarele aspecte:
Pentru ca pârâtul recurent, C. Local al M. C. -N. să poată îndeplini cerințele privind alocarea fondurilor în vederea acordării drepturilor salariale, era necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local. Prin urmare, rezulta că în vederea acordării diferențelor drepturilor salariale solicitate era necesar ca partenerii sociali să procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Arată de asemenea, că pârâtul recurent, poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate, respectiv să fi fost virate în contul bugetului local, având în vedere că sumele provin de la bugetul de stat, aceasta instituție făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu disp. art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse. De asemenea, Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației Naționale - prin art. 104, alin.1 stabilește: Finanțarea de baza asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor internaționale. Totodată, potrivit alin. 2 arată că: Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [...]. În acest sens alin. 5 prevede: Finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al M. București. De asemenea, alin. 6 Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat că finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale. Așadar, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În subsidiar, solicită admiterea prezentului recurs și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041vechiul C. Proc civ. următoarele:
Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice presupune stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Din cauza deteriorărilor condițiilor economice, a dificultăților în colectarea veniturilor și a derapajelor pe partea de cheltuieli, Guvernul României și-a asumat angajamentul luării unor masuri compensatorii suplimentare ce trebuiau adoptate și implementate având ca justificare situația economico-financiara a țării. Implementarea sistemului de compensare a cheltuielilor s-a realizat prin adoptarea acestei soluții legislative cuprinsă în Legea nr. 285/2010, fiind determinată de apărarea securității naționale, exprimată prin componente de ordin economic și social. Astfel, aspectele vieții economice, financiare și sociale pot afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului, situația de criza financiară mondială fiind în măsura să afecteze, în lipsa unor strategii adecvate, stabilitatea economică și implicit securitatea națională. Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale reprezintă noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de "cauza de utilitate publică" astfel că dispozițiile art. 8 ale Legii nr. 285/2010 prevăd că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda,
acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
În conformitate cu jurisprudența în materie, (cauze precum V Esketinen contra Finlandei, respectiv cauza Kechko contra Ucrainei) Curtea, analizând aspectul proporționalității măsurii luate de stat, a considerat că exista o marjă de apreciere pentru a stabili ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, pe cale de consecință, statul având posibilitatea de a introduce, suspenda sau înceta viața beneficiilor, prin modificări corespunzătoare ale legislației. În acest sens, se arată că marja poate fi chiar mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Învederează faptul că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. Potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr. 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene, după consultarea consiliului județean, a primarului și cu asistență tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de Muncă și Solidaritate Socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective. Raportat la aceste considerente, arătă că art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pârâtul P. M. C. -N.
a solicitat în temeiul art. 312 C. pr. civ. admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți împotriva pârâtului recurent.
În principal solicită în temeiul art. 312 C. pr. civ. admiterea recursului invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent P. M.
C. -N., având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit petitelor cuprinse în cererea de chemare în judecata calculul și plata diferențelor de drepturi salariale apreciem întemeiata invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a autorității deliberative - C. Local al M.
C. -N. având în vedere ca, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Având în vedere dispozițiilor art. 63, alin.4, lit. a din Legea nr. 215/2001 în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.1 lit. c ( atribuții privind bugetul local, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creanțele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii. În acest sens, arată ca art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea 1. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a
Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de munca și solidaritate sociala, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective. De asemenea, potrivit aceluiași act normativ, în conformitate cu disp. art.38, arată că ordonatorii principali de credite, pe baza limitelor sumelor primite potrivit art. 37, elaborează și depun la direcțiile generale ale finanțelor publice, până la data de 1 iulie a fiecărui an, proiectele bugetelor locale echilibrate și anexele la acestea pentru anul bugetar următor, precum și estimările pentru următorii 3 ani, urmând că acestea să transmită proiectele bugetelor locale pe ansamblul județului și municipiului București la Ministerul Finanțelor Publice, până la data de 15 iulie a fiecărui an.
Așadar, pentru ca instituția primarului să poată îndeplini atribuțiile mai sus arătate, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local. Prin urmare, rezultă că în vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali să procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
În subsidiar, solicită admiterea prezentului recurs și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041vechiul C. Proc civ. următoarele:
Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice presupune stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Din cauza deteriorărilor condițiilor economice, a dificultăților în colectarea veniturilor și a derapajelor pe partea de cheltuieli, Guvernul României și-a asumat angajamentul luării unor masuri compensatorii suplimentare ce trebuiau adoptate și implementate având ca justificare situația economico-financiara a țării. Implementarea sistemului de compensare a cheltuielilor s-a realizat prin adoptarea acestei soluții legislative cuprinsă în Legea nr. 285/2010, fiind determinată de apărarea securității naționale, exprimată prin componente de ordin economic și social. Astfel, aspectele vieții economice, financiare și sociale pot afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului, situația de criza financiară mondială fiind în măsura să afecteze, în lipsa unor strategii adecvate, stabilitatea economică și implicit securitatea națională. Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale reprezintă noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de "cauza de utilitate publică" astfel că dispozițiile art. 8 ale Legii nr. 285/2010 prevăd că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
În conformitate cu jurisprudența în materie, (cauze precum V Esketinen contra Finlandei, respectiv cauza Kechko contra Ucrainei) Curtea, analizând aspectul proporționalității măsurii luate de stat, a considerat că exista o marjă de apreciere pentru a stabili ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, pe cale de consecință, statul având posibilitatea de a introduce, suspenda sau înceta viața beneficiilor, prin modificări corespunzătoare ale legislației. În acest sens, se arată că marja poate fi chiar mai mare atunci când necesitatea
intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Învederează faptul că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. Potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr. 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene, după consultarea consiliului județean, a primarului și cu asistență tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de Muncă și Solidaritate Socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective. Raportat la aceste considerente, arătă că art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Argumentele pârâților recurenți C. local și P. mun. C. -N. vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestora la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 al Legii nr. 1/2011 (fiecare dintre aceste dispoziții legale acoperă în parte perioada derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. _
"consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Nu s-a dispus prin sentință plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "acordarea"; drepturilor s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul
între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
În ceea ce privește motivele subsidiare, curtea reține că, deși este real că jurisprudența CEDO recunoaște o marja suficient de largă de apreciere în materia salarizării, fiind permise, în unele circumstanțe, încetarea chiar a plății unor beneficii, aceasta trebuie - așa cum de altfel subliniază și recurenții, să se facă prin modificări legislative.
Or, în cauză, așa cum corect a reținut instanța de fond, aceste modificări au devenit inoperante, concluzii obligatoriu a fi reținute față de deciziile Curții
constituționale și ale Înaltei Curți de C. și Justiție, reținute în considerentele tribunalului.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1- 3, raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. | LOCAL și P. | |
M. | C. N. împotriva sentinței civile nr. 7925 din _ | pronunțată de |
Tribunalul Cluj în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | C. G. | I. | T. | N. | M. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
