Decizia civilă nr. 4365/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4365/R/2013
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. J. AL A.
P. M. împotriva sentinței civile nr. 1322 din 11 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., privind și pe intimata pârâtă P. D., având ca drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent - domnul Ciceo Gavril care se legitimează cu CI seria NM nr. 6., având calitatea de consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentului depune la dosar delegația sa de reprezentare și arată că nu are cereri de formulat.
La întrebarea instanței răspunde că, ceea ce se solicită prin recurs este admiterea acțiunii și pentru membrii de sindicat față de care s-a respins acțiunea, obligarea intimatei la plata unei îndemnizații dacă aceștia ar fi efectuat concediul de odihnă, practic despăgubiri pentru neefectuarea concediului de odihnă.
Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea recursului. Arată că legiuitorul lasă cale liberă cu privire la efectuarea concediului de odihnă iar persoanei cu handicap grav i se oferă alternativa cazării într-un centru de respiro dar aceste centre sunt practic inexistente iar primăria trebuia să găsească înlocuitor pentru asistent însă nu se găsesc nici înlocuitori.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1322 din_ pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. J. al A. P. M. în numele membrilor săi: Macioca D. M., Gojea V. și F. Reghina împotriva pârâtei P. comunei D. și, în consecință:
A fost obligată pârâta P.
comunei D.
să le plătească numitelor
Macioca D. M., Gojea V.
și F.
Reghina suma reprezentând
compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate în intervalul_ -_, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. J. al A.
P. M. în numele membrilor săi: P. L. D., Donca Violeta, Pădurean
D. G., P. M. S., Dumbrăvicean Sterica, T. L., Vari Aurica, Taloș Aristina, Cetățean A., Sălișcan M., P. N., Lazăr E., Bob L., Ciocotișan Ionuț, Palincaș Eugen, Libotean M., Holdiș C., Borota V., Vasiac M., Pricop A. L. împotriva pârâtei P. comunei D., reprezentată prin Primar, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Numiții P. L. D., Donca Violeta, Pădurean D. G., P. M. S., Dumbrăvicean Sterica, T. L., Vari Aurica, Taloș Aristina, Cetățean A., Sălișcan M., P. N., Lazăr E., Bob L., Macioca D. M., Ciocotișan Ionuț, Palincaș Eugen, Libotean M., Holdiș C., Gojea V., F. Reghina,Borota V., Vasiac M., Pricop A. L. au împuternicit S. J. al A. P. M. să solicite instanței obligarea angajatorului lor, P. comunei D., la plata sumelor actualizate reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei_ -_ .
Deși reclamantul utilizează termenul "indemnizație de concediu";, din conținutul cererii de chemare în judecată și din susținerile referitoare la neefectuarea concediului de odihnă de către asistenții personali din motive obiective, rezultă că reclamantul solicită compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, iar nu plata indemnizației de concediu pentru concediul de odihnă efectuat.
Pârâta a recunoscut că membrii de sindicat reprezentați în cauză sunt angajații săi în baza unor contracte individuale de muncă, având funcția de asistenți personali ai unor persoane cu handicap grav, cu excepția numitelor Macioca D. M., F. Reghina și Gojea V. cărora contractele de muncă încheiate cu P. comunei D. le-au încetat.
Potrivit art. 37 lit. c din Legea 448/2006, pe perioada îngrijirii și protecției persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are dreptul la concediu anual de odihnă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituții publice.
Conform art. 39 al. 3 din Legea 448/2006, modalitățile și condițiile de încheiere, modificare și încetare a contractului individual de muncă al asistentului personal se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 146 al.4 din Codul muncii permite compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Cum contractele de muncă ale asistenților personali P. L. D., Donca Violeta, Pădurean D. G., P. M. S., Dumbrăvicean Sterica, T. L., Vari Aurica, Taloș Aristina, Cetățean A., Sălișcan M., P. N., Lazăr E., Bob
L., Ciocotișan Ionuț, Palincaș Eugen, Libotean M., Holdiș C., Borota V., Vasiac M., Pricop A. L. sunt în ființă, fapt recunoscut de părți, cererea reclamantului de compensare în bani a concediilor de odihnă neefectuate este neîntemeiată.
Susținerea reclamantului potrivit căreia îndreptățirea membrilor de sindicat reprezentați de a obține compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este conferită de dispozițiile art. 149 Codul muncii: "salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost
programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat"; a fost nefondată, întrucât art. 149 Codul muncii nu reglementează o situație de excepție de la prevederile art. 146 al. 4 Codul muncii, concediul de odihnă având ca scop refacerea forței de muncă, ci instituie regula efectuării concediului în perioada programată și menționează cazurile de natură obiectivă ce constituie excepțiile de la această regulă.
Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru nu permite înlocuirea concediului neefectuat cu o compensație financiară decât în cazul desfacerii contractului de muncă, corespunzător perioadei neefectuate, apreciindu-se că în cazul în care s-ar admite compensarea financiară a concediului de odihnă neefectuat în anul în curs, s-ar crea o incitare la renunțarea la concediu, neconformă cu obiectivele directivei.
Potrivit art. 38 Codul muncii dreptul la concediul de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Art. 37 din Legea 448/2006 republicată, care recunoaște dreptul asistentului personal la concediul de odihnă anual, menționează în al. 2 și 3 că pe perioada absenței temporare a asistentului personal, angajatorul are obligația de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al acestuia, iar în situația în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizația prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro.
Așadar, nu se poate proceda la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de asistentul personal, câtă vreme legiuitorul a prevăzut alte soluții pentru a asigura angajatului executarea concediului de odihnă anual.
Față de considerentele expuse instanța a respins acțiunea formulată în numele membrilor de sindicat cărora nu le-a încetat contractul individual de muncă, vizând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Reținând că potrivit susținerilor pârâtei contractele de muncă ale membrelor de sindicat Gojea V., F. Reghina, Macioca D. M. au încetat, în baza art. 141 al. 4 Codul muncii, respectiv art.146 al. 4 din Codul muncii republicat, instanța a admis cererea formulată în numele acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. J. al A.
P. M.
în numele și pentru membrii săi de sindicat față de care s-a respins acțiunea, solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata către persoanele cu handicap grav aflate în întreținerea asistenților personali reclamanți, a unei indemnizații echivalente cu salariul net al asistentului personal care revine acestuia pe perioada care nu și-a efectuat concediul de odihna actualizate cu indicii de inflație la data plații.
În motivare arată că prin cererea de chemare în judecata s-a solicitat obligarea pârâtei P. D. la calcularea și plata către asistenții personali, a unei indemnizații care s-ar fi cuvenit daca ar fi efectuat concediul de odihna aferent perioadei_ -_ ; actualizate cu indicii de inflație.
Instanța de fond a respins acțiunea pentru membrii de sindicat care au calitatea de angajați ai Primăriei D. .
Sunt incidente prevederile art.37 (3) din Legea 448/2006: "În situația în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acorda o indemnizație echivalenta cu salariul net al asistentului personal sau găzduirea intr-un centru de respiro";.
Cu referire la înlocuitor al asistentului personal, sarcina de a-l identifica revine angajatorului în cauza P. D. . Această sarcină este aproape imposibil de realizat. Asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav sunt
cele mai apropiate rude ale acesteia, iar sarcina de a găsi un înlocuitor al acestora, care sa fie alături de persoana cu handicap grav, să aibă grija de aceasta 24 din 24 de ore este imposibil.
Centre de respiro sunt prevăzute ca alternativa ultima în art. 37(3) din Legea 448/2006, unde sa fie găzduita persoana cu handicap grav. Centrele de respiro sunt aproape inexistente și aceasta nu numai în M. .
Legiuitorul prin Legea 448/2006 prevede soluții ca asistentul personal să-și poată efectua concediul de odihna iar persoanei cu handicap grav i se dau doua alternative: plata indemnizației nete care se cuvine asistentului personal și cazare într-un centru de respiro or, soluțiile nu se pot pune în practica.
Invocarea pe fondul cauzei a art. 149, a fost strict legata de "motive obiective";. Instanța fondului în mod greșit nu a ținut cont că există aceste motive obiectiv.
Prin interpretarea data de instanța fondului actului dedus judecății s-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce face să subziste motivul de recurs prevăzut la art. 304, alin. 1, pct. 8 Cod Procedura Civila.
S-au invocat dispozițiile art. 38 din Codul Muncii sub aspectul introductiv al articolului: "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege";.
În drept a invocat dispozițiile art. 312, art. 304, alin. 1, pct. 8, art. 3041C. pr. civ., art. 37(3) din Legea nr. 448/2006.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Punându-se în discuție de către instanța de recurs inadmisibilitatea schimbării obiectului cauzei în calea de atac, s-a precizat de către reprezentantul sindicatului că solicitarea din recurs este de a fi modificată sentința în sensul admiterii în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată, așa cum reiese de altfel și din motivele formulate în susținerea cererii de recurs.
Codul muncii fixează prin art. 146 alin. (4) ipoteza in care salariatul are dreptul la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, respectiv în cazul încetării contractului său de muncă.
În mod corect instanța de fond a reținut caracterul imperativ al acestei norme, precum și faptul că scopul acesteia este de a asigura o efectuare în natură a concediului de odihnă de către salariați, interpretare susținută și de prevederile Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003, citate de tribunal.
Ca atare, sunt interzise înțelegerile dintre angajator și angajat privind neefectuarea concediului de odihnă și compensarea corelativă a acestuia prin sume de bani, tocmai pentru că se urmărește prezervarea sănătății salariatului, prin asigurarea timpului necesar de odihnă.
Dincolo de aceste aspecte, judicios reținute de instanța de fond, se pune problema răspunderii angajatorului în situația în care salariatul nu a efectuat concediul de odihna în anul corespunzător, iar angajatorul a omis repararea acestei inechități prin acordarea concediului în anul următor, astfel cum îl obligă dispozițiile art. 146 alin. (3) C. muncii.
Nu poate fi admisă teza potrivit căreia, în cazul în care se dovedește culpa angajatorului, acesta este exonerat de orice responsabilitate, în condițiile în care, prin conduita sa, încalcă un drept fundamental al angajatului său.
În cauza de față, recurenții sunt asistenți maternali, iar specificul muncii acestora presupune întrunirea unor condiții speciale pentru a-și putea efectua concediu de odihnă, condiții a căror îndeplinire depinde exclusiv de intimați.
Curtea subliniază că, prin specificul muncii, asistenții maternali sunt strâns legați de persoanele pe care le îngrijesc, acestea din urmă fiind dependente totalmente de îngrijirea asistenților. Nu se poate așadar, în mod rațional și uman, a pretinde asistenților să își efectueze concediul de odihnă pur și simplu, desesizându-se de persoanele aflate în îngrijirea lor.
Tocmai din acest motiv, legiuitorul a prevăzut obligații specifice angajatorilor, arătând în art. 37 alin.3 din Legea 448/2006 că: "în situația în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă o indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului personal sau găzduirea într-un centru de respiro".
Ca atare, înainte ca asistenții maternali să își efectueze concediul, era necesar ca persoanei pe care o îngrijeau să îi fie asigurată integritatea fizică și psihică pe această perioadă de către intimată, fie prin internarea într-un centru de respiro, fie prin angajarea unei alte persoane, urmare a acordării unei indemnizații cu această destinație persoanei cu handicap.
Or, în cauză, intimata nu a probat îndeplinirea acestor condiții în perioada_ -_, în condițiile în care sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului.
Consecința directă a neîndeplinirii acestei obligații legale a fost aceea că recurenții reclamanți au fost puși în situația de a nu-și putea efectua concediul de odihnă, conduita intimatei fiind de natură să le creeze un prejudiciu evident.
Ca atare, repararea acestuia se impune nu din perspectiva art.146 alin.4 Codul muncii, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond, ci ca o formă particulară de răspundere a angajatorului, raportat la prevederile art. 296 Codul muncii. Acest text legal impune repararea prejudiciului suferit de salariat din culpa angajatorului, prin obligarea acestuia din urmă la plata unor despăgubiri.
În consecință, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea reține că în mod eronat instanța de fond a respins acțiunea reclamanților cărora nu le-a încetat contractul individual de muncă.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat și va modifica în parte sentința, în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul S. J. al A. P.
M. în numele membrilor de sindicat împotriva sentinței civile nr. 1322 din_ pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că admite în tot acțiunea formulată de reclamantul S.
J. al A. P. M. în contradictoriu cu P. comunei D. și în consecință obligă pârâta la plata către membrii de sindicat P. L. D., Donca Violeta, Pădurean D. G., P. M. S., Dumbrăvicean Sterica, T. L., Vari Aurica, Taloș Aristina, Cetățean A., Sălișcan M., P. N., Lazăr E., Bob
L., Ciocotișan Ionuț, Palincaș Eugen, Libotean M., Holdiș C., Borota V., Vasiac M., Pricop A. L. a unei despăgubiri egale cu indemnizația pentru concediu de odihnă neefectuat aferent perioadei_ -_, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. M. N.
G. ,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. G. Brîndușa
