Decizia civilă nr. 4376/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4376/R/2013
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. T., respectiv de pârâtul C. LOCAL AL M. T. împotriva sentinței civile nr. 2575 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, privind și pe intimații SS D. Î. T. și Ș. G. "A. I. "; T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 noiembrie
2013 SS din Î. T. a depus la dosar note scrise.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2575 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul SS
D. Î. T., în numele membrilor de sindicat în contradictoriu cu pârâții Ș.
G. "A. I. "; T., C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. ; a fost obligată pârâta Ș. G. "A. I. "; T. în calitate de angajator pentru salariații membrii de sindicat din unitatea de învățământ respectivă ADAMOSY A.
, B. FINICA, B. R., BODOCAN A., BODOCAN V., B. D. UTA-I., COPÎNDEAN L. D., COSTIȘOR M., D. CSO E., DARLACYI VIOLETA OLTEIA, DRAGUSIN M., GROZA I., MOCA NEVIANA L., M. I., N. OE
S. E., HOTEL N. C., PAP M. L., P. A L. V. A, P. A E.
L., R. M. S. LĂ, RIȘCĂU OLGA, S. ADEL ANTOINETTE, TURDEAN M., BIA M., PAP CĂLIN, ZOLD A. T., VALSA V. C., PARTILA M. ADELA, BILCU M. A., PETREA L., IGNEA M. A., BELCIU M. ,PITIȘ V.
, M. E. și MAIER I. reprezentată în prezentul litigiu, la reîncadrare și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate
și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu începând cu_ și în continuare până la 13 mai 2011, respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, sume actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății efective, actualizate în funcție de coeficientul de
inflație, până la data efectivă a plății; a fost obligat pârâtul C. LOCAL AL M.
T. și P. M. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 pentru personalul din învățământ prevede că în cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor OUG nr. 68/2004 se majorează.
Au fost reținute incidența mai multor dispoziții legale, după cum urmează:
Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G nr. 15/2008 si s-a stabilit o majorare a valori coeficientului de multiplicare prevăzut pentru funcțiile didactice de predare cu grad didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare.
Prin OUG 136/2008, s-au stabilit alte valori ale coeficienților de multiplicare pentru perioada octombrie-decembrie 2008, si s-a amânat aplicarea Legii nr. 221/2008.
La data de_ a fost adoptată OUG nr. 151 prin care s-a modificat titlul OG 15/2008 si coeficientul de multiplicare în sensul stabilirii unui cuantum inferior celui stabilit prin Legea nr. 221/2008.
Aceste două Ordonanțe de Urgență nr. 136 si nr. 151 din 2008 au fost declarate neconstituționale.
Legea nr. 221/2008 a fost de asemenea declarată constituțională si prin Decizia nr. 3/2011 a Î.C.C.J. s-a decis că acest act normativ constituie temeiul legal pentru drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice pentru perioada _
-_ .
A fost reținut că membrii de sindicat din acțiune au calitate de cadre didactice, respectiv cadre didactice auxiliare la unitățile de învățământ pârâte, așa cum rezultă din adeverințele existente la dosar.
Potrivit prevederilor art. 157 alin. 2 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral de la bugetul local se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Pârâta de rd.1 la care sunt angajate cadrele didactice reclamante este instituție de învățământ finanțată din fonduri alocate prin bugetul local al M.
T. de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcțiile didactice avute de către membrii de sindicat, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de_ .
După intrarea în vigoare a Legea nr.221/2008 unitatea de învățământ avea obligația să calculeze pentru reclamanți și să plătească acestora după cuprinderea sumelor în bugetul local salariile conforme cu acest act normativ, obligație pe care nu și-a respectat-o.
Pârâta de rd.I a continuat să plătească membrilor de sindicat salarii în baza altor acte normative pentru perioada_ -_ deși Legea nr. 221/2008 reprezintă singurul temei de drept în ce privește salarizarea personalului din învățământ.
Potrivit prevederilor art.3 din Legea cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sistemul de salarizare are la bază și principiul luării în considerare a sporurilor, adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data intrării in vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești.
Art.30 alin.5 din aceeași lege, prevede că în anul 2010 personalul aflat în funcție la_ își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc in acesta, potrivit anexelor la prezenta lege, iar sporurile prevăzute in anexe rămase in afara salariului de bază se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Conform art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, începând cu luna ianuarie 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își păstrează salariul de încadrare brut, avut la această dată, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, prevăzute la art.10 din Legea nr. 329/2009.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr. 285/2010, începând cu_ cuantumul brut al salariilor de bază de încadrare astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
D. analiza acestor texte legale, prima instanță a apreciat că în cursul anului 2010 așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.330/2009, a OUG nr.1/2010 și a Legii nr.285/2010, salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celui din luna decembrie 2009, iar salariul de bază pe anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit în luna decembrie 2009, diminuat cu 25% în luna iulie 2010 și apoi majorat cu 15% începând cu luna octombrie 2010.
S-a reținut că potrivit Deciziei nr.3/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, Legea nr. 221/2008, declarată constituțională prin Decizia nr.1093/_ a Curții Constituționale, prin care a fost probată OG 15/2008 constituie singurul temei de drept pentru drepturile salariale cuvenite personalului din învățământ pentru perioada_ -_ .
În același timp instanța a avut în vedere că potrivit Deciziei nr.11/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, personalul didactic din învătamant aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Raportându-se la Jurisprudența CEDO, instanța a reținut că aceasta a statuat ca poate fi considerat un bun in sensul art.1 din Protocolul Aditional și interesul patrimonial al subiectului de drept care poate avea o speranță legitimă în realizarea acestuia, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii. Reclamanții se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la un salariu calculat potrivit dispozițiilor Legii nr.330/2009 și nr. 285/2010 deoarece acest drept salarial a fost reglementat expres și a fost confirmat de Î. Curte de
C. si Justiție prin Decizia nr. 11/2012.
În cauza Lelas împotriva Croației, CEDO a făcut distincție între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
În cauza Vilho Esklinen împotriva Finlandei, CEDO a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient determinată și fundamentată legal în dreptul intern.
S-a constatat că începând cu_ și_ membrii de sindicat nu au beneficiat de drepturile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008, situație în care pârâții au încălcat prevederile Legii nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010, astfel că în raport de cele mai sus arătate, acțiunea este admisibilă.
În ce privește obligația pârâtilor de rd.2, 3 instanța a reținut că aceasta rezultă din prevederile art.137 alin. 1, 3 și 5 lit. a și c din Legea nr.84/1995 a învățământului și a prevederilor art.104 din Legea nr.1/2011 a educației
naționale, care se referă la finanțarea unităților de învătământ preuniversitar de stat din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de la bugetul de stat si din alte surse potrivit legii, finanțare care cuprinde printre altele cheltuielile de personal. Drepturile solicitate de către reclamanți se încadrează în această finantare de bază referitoare la cheltuielile de personal, astfel că pentru a putea fi plătite, P. care exercită funcția de ordonator principal de credite, are obligația de a propune proiectul bugetului local spre aprobare C. ui Local, iar acesta trebuie, în condițiile legii să hotărască și în ceea ce privește pe plan local educația, așa cum prevăd art.63 alin. 4, art.36 alin. 1 lit d. și alin. 6 lit.a pct. 1și art.45 alin. 2 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. .
Motivând recursul, C. LOCAL AL M. T. a criticat hotărârea sub mai multe aspecte pe care le-a circumscris dispozițiilor art. 3042pct. 8 și 9 și art. 3041C.pr.civ.
Prezentând criticile recurentul a arătat ca un prim aspect faptul că această autoritate nu are calitate de angajator în cauza dedusă judecății. Această calitate, în raport cu membrii de sindicat pe care îi reprezintă o are Ș. G. "A. I. "; din T. .
Un alt aspect criticat, ce vizează fondul cauzei se referă la finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Dezvoltând critica au fost arătate următoarele:
Finanțarea nu se face din bugetul propriu al unității administrativ teritoriale, conform art. 101, alin. 2 din Legea nr. I/2011, această finanțare este asigurata din bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine astfel M. ui Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului si nu autorităților locale cum greșit s-a reținut de către Instanța de fond. Finanțarea instituțiilor de învățământ se realizeaza descentralizat (si nu D. ) bugetele consiliilor județene, sau bugetele locale ale administrațiilor teritoriale, fiecare unitate de învățământ întocmidu-si propriul buget.
A. eatul (5) din Legea nr. 1/2011 - Legea învățământului reglementează expres faptul că: "Finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează m comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. Bucuresti";, în consecință Legea nr. 1/2011 prevede în mod expres ca finanțarea de baza cuprinde si cheltuielile de personal incluzând deci si cheltuielile cu salarizarea
personalului didactic si nedidactic care isi desfășoară activitatea în unitățile de învățământ.
S-a apreciat că din economia prevederilor legale, citate anterior, se desprinde în mod clar și neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigură prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din aceste sume. Sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza sunt acordate de la bugetul de stat. În acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care în obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de învatamânt destinatare.
Bugetul unității administrativ teritoriale trebuie sa cuprindă sumele de bani necesare pentru finanțarea complementara a unităților de învățământ, finanțare care cuprinde cheltuielile legate de consolidări, investiții si reparații capitale, subvenții pentru internatele si cantinele școlare.
S-a precizat într-o alta ordine de idei faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, în cazul în speța, C. Local al M.
si respectiv P. M. T. ca reprezentanți ai autorității publice locale în baza prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.
Recurentul a subliniat că în concret atâta vreme cât cheltuielile de personal ale unităților de învățământ (finanțare de baza) sunt acordate PRIN bugetul local, autoritățile publice locale nu pot face altceva decât să repartizeze mai departe instituțiilor publice subordonate (în acest caz unitățile de învațământ) credite bugetare aprobate. Ori de vreme ce sumele respective sunt prevăzute si alocate din bugetul de stat C. Local al M. T. (care nu este coordonator principal de credite) nu poate pune în aplicare o hotărâre judecătoreasca în lipsa sumelor necesare.
Recurentul P. M. T.
a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii față de această instituție.
Motivând recursul, recurentul a criticat hotărârea sub mai multe aspecte, pe care le-a circumscris dispozițiilor art. 304/2 pct. 8 și 9 și art. 304/1 C.pr.civ.
Astfel, un prim aspect vizează faptul că această autoritate nu are de calitate de angajator în raport cu membrii de sindicat pe care îi reprezintă reclamantul, această calitate o are Ș. "A. I. "; T. .
Apoi s-a arătat că, astfel de acțiuni promovate în contradictoriu cu P. mun.T., admise pe fond de către Tribunalul Cluj, în recurs au fost respinse, față de P. mun.turda în următoarele dosare:_, dos.nr._, nr._
, dos.nr._, dos.nr._, dos.nr._ .
Cu referire la fondul cauzei recurentul a arătat următoarele:
Finanțarea nu se face din bugetul propriu al unității administrativ teritoriale, conform art. 101, alin.2 din Legea nr. 1/2011, aceasta finanțare fiind asigurata din bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine M. ui Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului nu autorităților locale cum greșit s- a reținut de către Instanța de fond. Finanțarea instituțiilor de invatamant se realizează descentralizat, prin bugetele consiliilor județene, sau bugetele locale ale unităților administrative teritoriale, fiecare unitate de invatamant intocmidu- si propriul buget.
eatul (5) din Legea nr. 1/2011 -Legea învățământului reglementează expres faptul ca: " Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului
București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București" in consecința Legea nr. 1/2011 prevede in mod expres faptul ca finanțarea de baza cuprinde si cheltuielile de personal, incluzând deci si cheltuielile cu salarizarea personalului didactic si nedidactic care isi desfășoară activitatea in unitățile de invatamant.
A mai precizat faptul ca din economia prevederilor legale, citate anterior, se desprinde in mod clar si neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de invatamant se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din acestea. Sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza sunt acordate de la bugetul de stat. In acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de invatamant, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de invatamant destinatare.
A fost menționat că bugetul unității administrativ teritoriale trebuie sa cuprindă sumele de bani necesare pentru finanțarea complementara a unităților de invatamant, finanțare care cuprinde cheltuieli legate de consolidări, investiții și reparații capitale, subvenții pentru internatele și cantinele școlare .
In alta ordine de idei recurentul a arătat faptul că potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, in cazul in speța, P. M. T. ca reprezentant al autorității publice locale in baza prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii, aceasta atâta vreme cat cheltuielile de personal ale unităților de invatamant (finanțare de baza) sunt acordate PRIN bugetuj local, P. M. T. in calitate de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale, neputând face altceva decât sa repartizeze mai departe instituțiilor publice subordonate (in acest caz unitățile de invatamant) creditele bugetare aprobate. Ori de vreme ce sumele respective sunt prevăzute si alocate din bugetul de stat, P. nu poate pune in aplicare o hotărâre judecătoreasca in lipsa sumelor necesare.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva criticilor aduse prin cele două recursuri, constată că acestea sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Ambele recursuri au încadrat primul aspect criticat, acela referitor la lipsa calității de angajator a autorității în raport cu membrii de sindicat reprezentați de intimatul SS din Î. T., în dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Potrivit acestui text este motiv de recurs când "instanța, interpretând greșit actul judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia";.
Critica este neîntemeiată întrucât instanța nu a făcut nicio interpretare a vreunui act juridic - convenție - așa cum ușor se poate observa din considerentele hotărârii.
Motivul de recurs, în discuție, bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se putea concluziona în sensul motivului de recurs.
Recurenții nu au făcut altceva decât să invoce lipsa calității de angajator în raport cu membrii de sindicat.
De altfel, prima instanță a analizat calitatea procesual pasivă a recurenților din altă perspectivă, respectiv a obligațiilor ce le incumbă din acte normative în privința finanțării învățământului preuniversitar de stat.
Acest aspect, analizat din perspectiva fondului cauzei, Curtea reține că și criticile aduse sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Astfel, o atare critică deși întemeiată pe dispozițiile legale, respectiv art. 48 alin. 1 și 4 din Legea nr. 128/1977, art. 1 din HG nr. 1618/2009, art. 5 din Legea nr. nr.11/2010) nu poate fi primită, întrucât tinde la răsturnarea interpretării obligatorii pentru instanțe a prevederilor legale vizând salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, dată prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 3/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, astfel cum sunt evocate în motivarea instanței de fond, redată mai sus, și a dezlegărilor date de Curtea Constituțională a României în cuprinsul deciziei nr. 877/2011 asupra singurei interpretări constituționale posibile a prevederilor art. 5 alin. (6) din
O.U.G. nr. 1/2010.
Se arată, în această decizie, că interpretarea din decizia în interesul legii nr. 3/2011 se impune și în cadrul operațiunii de aplicare a prevederilor art. 5 alin.
(6) din O.U.G. nr. 1/2010, prin care se prevede că "reîncadrarea personalului
didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul
salariile de bază la data de 31 decembrie 2009,
stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009";.
Ca atare, apar ca neîntemeiate motivele de recurs formulate sub acest aspect.
Pe de altă parte, se invocă imposibilitatea de a se aloca alte sume de către recurenți, decât cele avansate de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, cu acest titlu, prin legea bugetului de stat pe 2010, Guvernul interzicând autorităților publice locale să aloce sume din bugetul local pentru plata cheltuielilor cu salariile instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată, din punctul de vedere al reclamanților.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea
finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurenților este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat în considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea
integrală a salarizării cadrelor didactice.
Prin obligarea la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de
400 lei, s-a înțeles în fapt alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor astfel calculate și deci, efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
În acest sens, se reține specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se
face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de
stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Faptul că nu au fost până în prezent aprobate fonduri de la bugetul de stat pentru achitarea drepturilor salariale litigioase nu poate conduce la modificarea sentinței atacate. Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurenți și autoritățile care alimentează bugetul local, pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță. Nu se diminuează însă participarea recurenților la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurenții rămâne a fi obligați la alocarea fondurilor bănești necesare plății sumelor restante datorate în favoarea unității de învățământ, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
În ce privește Jurisprudența Curții de Apel Cluj, invocată prin motivele de recurs, se reține că aceasta nu este pertinentă cauzei, întrucât în respectivele dosare invocate, recurenții au fost chemați în judecată într-un alt cadru procesual, respectiv de obligare a lor la plata drepturilor salariale ale membrilor de sindicat, cadre didactice, în timp ce în prezenta cauză, chemarea în judecată s-a făcut pentru obligarea recurenților la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor, ceea ce semnifică luarea în discuție a altor raporturi juridice, decât cele în care s-ar pune în discuție obligația de plată a drepturilor cadrelor didactice.
În raport de cele arătate, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefondat recursul celor doi pârâți.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. M. T. și C. Local al M. T. împotriva sentinței civile nr. 12575 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
I. T. D. C. | G. | N. | M. N. | N. |
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.U. P.
