Decizia civilă nr. 4386/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4386/R/2013
Ședința publică din 12 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 1402 din 20 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat
S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați S. G. "A. I. "
B. M., I. P. M. B. M., precum și pe chemata în garanție - intimată D. G. A F. P. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 04 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, intimatul M. finanțelor P. prin D. G. a F. P. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, precum și judecarea cauzei și în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 04 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1402 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Primarul municipiului B. M. .
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "A. Ivasiuc"; B.
M., C. Local Baia M. și I. Primarului municipiului B. Mare și, în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. G. "Al. I. "; B. M. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant: Barbur Maria Cicica, Crainic M., F. M., M. a C. ia, Mihis V., Mociran M., P. F., T. an Terezia, Hosu M., Marza V., P. E., Borcuti V., Sipos Eugen, P. E., Grumaz Aurica, Todorut Alina, Osan M., Bledea M. Robert, Bledea Ramona, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și Primarul municipiului Baia
M. să asigure unității de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului F. Pu- blice prin D. G. a F. P. Maramureș, formulată de pârâtul Consili- ul Local B. M. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul M. B.
M. a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 1 din H.G. 538/2001, art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, art. 104 alin. 1 și 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 1 alin. 1, art. 4 și art. 6 din HG nr. 1274 din_, art. 19 din Legea nr. 273/2006, 4 din OG nr. 22/2002, art. 36 alin. 4 și art. 63 alin. 5 lit. c din Legea nr. 215/2001, art. 1 al. 1 și art. 2 al. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004.
Referitor la fondul cauzei s-a constatat că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice la unitatea școlară pârâtă în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă.
Reținându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 103 lit. a din Legea nr. 128/1997 și art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. 2008-2009, s-a apreciat că pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de_, iar din adeverința eliberată de unitatea școlară se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în data de_ .
Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndrep- tățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010, "cuantumul brut al salariilor/sol- delor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în con- formitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Legea nr. 118/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/_, data intrării în vigoare a acesteia fiind_ .
În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a ară- tat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efec- tivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu- antumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără apl- icarea diminuării de 25%.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat întemeiată cererea recla- mantului și a admis-o așa cum a fost formulată.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Consiliul Local B.
M., a fost respinsă ca neîntemeiată, T. redând dispozițiile art. 1, art. 3 alin. 2 și 3 și art. 4 alin. 1 din HG nr. 1395/2010, respectiv art. 1, 4 și 5 din HG nr. 1274/2011 și apreciind că din dispozițiile legale pe baza cărora se susține cererea de chemare în garanție, nu se poate reține posibilitatea chematului în garanție de modificarea a bugetelor inițial aprobate ci doar posibilitatea acestora de redistribuire a celor inițial stabilite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. Local al municipiului B. M.
, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu privire la cererea de chemare în garanție a D. G. a F.
P. M., iar în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere privitor la obligarea C. ui local la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale solicitate conform petitului I; și obligarea chematului în garanție, în situația admiterii cererii, la alocarea
fondurilor necesare plății la indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant, în cuantum integral fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectuării plății, precum și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a P. M.
B. M. .
În motivare s-a apreciat că soluția instanței de fond este greșită în primul rând pentru motivul că aceasta a respins cererea de chemare în garanție de C. local B. M. împotriva Ministerul Finanțelor Publice deși acesta și-a îndreptat cererea de chemare în garanție împotriva D. G. a F. P. M. .
S-a invocat că soluția instanței este nelegală întrucât face abstracție de prevederile Legii nr. 5/2013 și ale art. 62Hotărârea Guvernului nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, prevederi care aduc modificări în legislația privitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ. Astfel, dacă în baza prevederilor art. 167 din O.U.G. 354/2004 și a H.G. nr. 1618 din 23 decembrie 2009 în situația în care apăreau cheltuieli suplimentare, cum sunt cheltuielile rezultate din hotărâri judecătorești ordonatorii de credite trebuiau să facă demersurile necesare în vederea suplimentării sumelor acordate unităților de învățământ prin rectificare bugetară, noua reglementare, respectiv art. 4 alin. 6 din HG 1395/2010, dă dreptul direcțiile generale ale finanțelor publice județene să facă redistribuiri ale sumelor nemaifiind obligatoriu necesar să se realizeze rectificări de ale bugetului de stat.
Recurentul a mai invocat și dispozițiile art. 62 H.G nr. 926/2011 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr._, art. 104 alin. 5 din Legea 1/2011, art. art. 4 lit. b, 5 alin. 3 și 5 Legea 5/2013 a bugetului de stat pe 2013, precizând că distribuirea ale sumelor primite de la bugetul de stat din taxa pe valoarea adăugată poate fi efectuată doar de D. G. a F. P. M. . În prezent D. G. Regională a F. P. C. -Napoca este continuatorul în drepturi a Direcției Generale a F. P. a județului M. potrivit art. 23 alin. 1 și 4 din H.G. 520/2013 privind organizarea și funcționarea
Agenției Naționale de Administrare Fiscală care prevede următoarele:
Pe fondul cauzei s-a învederat că pârâtul C. local al municipiului B.
M. nu are calitatea de angajator și nu poate aloca fonduri unităților de învățământ decât în limitele fondurilor care le-au fost acordat de către D. G. a F. P. M. .
În sensul prevederilor Legii 53/2003, Codul muncii, în temeiul art. 14 alin (11. prin angajator se înțelege "persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă";.
În situația de față contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unității de învățământ în calitate de angajator și persoanele reprezentate de reclamant în calitate de angajați
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin 5 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, conform căruia "angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general";, dar și dispozițiile art. 20 din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4925/2005 prin care este prevăzut faptul că, directorul scolii, în calitate de angajator, încheie contractele individuale de muncă cu personalul angajat.
În plus, unitățile de învățământ au personalitate juridică, conform art. 7 alin 8 si 9 din Legea 84/1995 și ale art. 19 din Legea 1/2011, calitate care le permite încheierea contractelor individuale de muncă.
În situația în care unitatea de învățământ nu dispune de fonduri necesare acoperirii sumelor destinate cheltuielilor cu salariile acestea se poate adresa direcției generale ale finanțelor publice județene pentru acoperirea acestor sume după procedura prevăzută la art. 5 alin. 4 din H.G. 1274/2011
În concluzie, C. Local al M. B. M. nu poate fi obligat să aloce sumele necesare destinate cheltuielilor ale unităților de învățământ întrucât acesta este doar un intermediar în circuitul fondurilor de la D. G. a F.
P. M. spre unitățile de învățământ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 4 noiembrie 2013 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M.
a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, prin care s-a respins cererea de chemare în garanție a pârâtei.
S. L. din Î. M. a înregistrat la data de 4 noiembrie 2013
întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin cererea de chemare în garanție a Direcției Generale a F. P. M. formulată de pârâtul C. local al municipiului B. M. (filele 35-37 dosar fond) s-a invocat că prin Legea 1/2011. HG 1395/2010 și HG 1274/2011 s-a modificat metodologia de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, doar direcțiile publice ale finanțelor publice județene putând modifica bugetele inițial aprobate ale unităților de învățământ.
În analiza cererii de chemare în garanție, instanța de fond s-a limitat la redarea art. 1, art. 3 alin. 2 și 3 și art. 4 alin. 1 din HG nr. 1395/2010, respectiv art. 1, 4 și 5 din HG nr. 1274/2011, fără să examineze susținerile pârâtului C. local al municipiului B. M. .
De asemenea, deși cererea de chemare în garanție a fost formulată împotriva Direcției Generale a F. P. M., T. s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. prin D. G. a F. P. M., fără să justifice această modificare a părții care a fost chemată în garanție.
Hotărârea primei instanțe nu conține astfel motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantului, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.
Prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie sa inspire
justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a realiza controlul judiciar. Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența motivării poate impieta asupra dreptului menționat anterior mai ales în situația în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară (Hotărârea X contra Belgiei din 30 martie 1992).
Contrar dispozițiilor legale menționate anterior, instanța de fond, a omis să analizeze toate apărările invocate de pârâtul C. local al municipiului B. M. astfel încât cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că prin criticile formulate cu privire la cererea de chemare în garanție s-au invocat implicit și critici cu privire la fondul litigiului dedus judecății, iar soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent este strâns legată de soluționarea cererii de chemare în garanție (susținerile pârâtului și dispozițiile legale invocate de acesta fiind similare), Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă să admită recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului B. M. împotriva sentinței civile nr. 1402 din_ a T. ui M., care va fi casată în parte și, în consecință, se va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Întrucât nu a făcut obiectul prezentului recurs, se va menține dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului B. M. .
În rejudecare, instanța de fond urmează să soluționeze fondul litigiului cu care a fost investită, urmând să aibă în vedere și Decizia nr. 20/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii în materie, obligatorie conform art. 3307alin. 4 Cod procedură civilă. De asemenea, se vor analiza motivele invocate de pârâtul C. Local al municipiului B. M. prin întâmpinare și cererea de chemare în garanție, precum și de celelalte motive de recurs de care s-a prevalat acesta în recurs, conform art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului B. M. împotriva sentinței civile nr. 1402 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în parte și, în consecință, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Menține dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului B. M. .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. G.
L.
D.
S. D.
G. ,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: C. V.
