Sentința civilă nr. 14657/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14657/2013
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanta P. N. în contradictoriu cu pârâții S. G. B., C. LOCAL AL C. B. și
P. C. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea formulată reclamanta P. N. a chemat în judecată pârâții Ș. G. B., C. LOCAL AL C. B. și P. C.
solicitând obligarea pârâților la plata primei de vacanță aferente perioadei 2009-2010 astfel cum au fost stabilite, actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectiva a plații.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că este angajata ȘCOLII GIMNAZIALE B., având calitatea de cadru didactic.
În ceea ce privește această categorie de salariați s-a stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă 2007-2010, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de Învățământ plata primei de vacanță. Nici până la data introducerii acțiunii reclamanta nu a primit aceste prime.
Mai arată că la art.8, alin. (2) din Contractul colectiv de muncă 2007-2010 se prevede că « în situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din prezentul contract colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor face parte de drept din contract».
Prin art.145 din Codul muncii, reclamanta arată că se dispune ca pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media
zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Indemnizația de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de concediu,
Prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu.
Orice convenție prin care se renunță total sau în parte la dreptul la concediul de odihnă este interzisă. »
Potrivit art. 29 alin. 4 din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de Ramura de Învățământ: "Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea acestuia in concediu"
Se mai arată că la art. 37. lit. g) din contractul mai sus menționat stipulează următoarele:
Părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu."
Aceste suplimente salariale sunt prevăzute si de Ordonanța 146/2007, care la articolul 2 stabilește și categoriile de personal căruia îi sunt aplicabile: funcționarii publici, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de odihnă în baza legilor speciale.
În învățământ, legea specială este chiar Statutul personalului didactic - Legea 128/1997 - conform căruia acesta beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de Contractul colectiv de muncă.
Astfel având in vedere ca unitatea de invatamant nu a avut niciodată fonduri proprii pentru a putea achita primele de vacanta cuvenite cadrelor didactice si cadrelor didactice auxiliare, este necesar a fi tras la răspundere si C. Județean Cluj intrucat nu a prevăzut în bugetele sale fonduri pentru asigurarea acestor prime de vacanță. Astfel prin hotărârea ce se va pronunța in cauza paratul de rândul 2 va fi obligat sa îsi suplimenteze bugetul si sa plătească subsemnaților primele de vacanta solicitate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 8 alin. 2, art. 59 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel National, art. 29 alin. 4, art. 37 lit. g din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura de Invatamant, art. 2 din OG 146/2007, disp. Legii speciale 128/1997.
Pârâții, deși au fost legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de
vacanță
";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere
de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale
";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin CCM-uri exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe aceeași linie logică, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic a fost reglementată prin Legea nr. 128/1997 care, prin art. 48 a statuat că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 128/1997, drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, "personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
În C.C.M. la nivel de ramură de învățământ 2006-2009, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul "are dreptul la o prima de vacanță din venituri
proprii
";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice
";.
Or, clauzele C.C.M. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, în vigoare la data derulării raporturilor de muncă. Astfel, rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului.De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii
"; ci
"plata primei de vacanță se face din venituri proprii
";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractele Colective de Muncă.
În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la_, conform cărora "prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Cu toate acestea trebuie arătat că respectivele contractele colective de muncă invocate și-au încetat aplicabilitatea la sfârșitul anului 2009, astfel că dreptul reclamantei s-a stins, iar pentru anul 2009-2010 nu se pot solicita prime de vacanță nefiind încheiate alte contracte colective, astfel că instanța va respinge acțiunea reclamantei.
Instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta P. N. cu domiciliul în comuna B., sat R., A. R. nr. 200, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții Ș. G. B. cu sediul în B., str. Ș. E. nr. 271, jud. Cluj, C. LOCAL AL C. B. cu sediul în B., str. M. E. nr. 446, jud. Cluj și
P. C. B.
cu sediul în loc. B., str. M. E. nr. 446, jud.Cluj. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
E. B.
Asistent judiciar,
C. -E. P.
Asistent judiciar,
I. R.
Grefier,
O. -R. L.