Sentința civilă nr. 13516/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ NR. 13516/2013
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: B. -A. C. Asistent judiciar: C. -E. P. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamanții T. A. A., S. I., T. I., N. I., S. C., R.
T., C. I. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. I. SI R. L. SI U. "C.
I. " S.A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților, av. Rebrean A. M., lipsă fiind pârâta.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Având cuvântul asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, reprezentanta reclamanților solicită instanței respingerea acesteia arătând că potrivit prevederilor art. 268 al. 1 lit. c din Codul muncii pentru cererile ce au ca obiect soluționarea conflictelor de munca constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator se aplică termenul de prescripție de 3 ani, iar nu de 6 luni.
Instanța, deliberând, în baza art. 137 Cod proc. civ., respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.
Reprezentanta reclamanților arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamanților solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Instanța reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
A.
Reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. A.
, S. I., T. I., N. I., S. CONSTANTIN, R. T. și C. I. - G.
-
în
contradictoriu cu pârâta S.C. Î. ȘI R. L. ȘI U. "C. I. "; SA, s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata retroactivă avându-se în vedere și rata inflației, a diferenței de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art.41 din C.C.M. la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite, pe perioada noiembrie 2009 - iulie 2011, precum și a diferențelor dintre sumele efectiv primite cu titlu de primă de vacanță, Crăciun și salariul suplimentar pe anul 2009, primă de Paști, Ziua feroviarului, vacanță, Crăciun și Salariul Suplimentar pe anul 2010, respectiv Paști; Ziua feroviarului, primă de vacanță și parțial salariul suplimentar pe anul 2011, și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit primului punct al cererii.
S-a mai solicitat operarea modificărilor în carnetele de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost angajații pârâtei având încheiate contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată și în luna iulie 2011 au fost disponibilizați în urma aplicării programului de restructurare și redresare a pârâtei.
Mai arată că pentru anii 2008-2010 s-au negociat și încheiat contracte colective de muncă la nivel de unitate. În perioada noiembrie 2009 - iulie 2011 lor li s-au calculat drepturile avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei, la fel ca și in perioada 2008-2010, cu mențiunea că începând cu data de_ s-a avut în vedere salariul de bază minim brut de 600 lei. În această perioadă era in vigoare și C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi care, la art.41 alin.3 lit. a, prevedea că salariul de bază minim brut in această ramură este de 700 lei începând cu_ . Prin urmare, angajatorul a încălcat art.238 C. muncii nesocotind caracterul obligatoriu al C.C.M.
Salariul suplimentar era prevăzut de art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar nr.2386 pe anii 2006-2010 și nu a fost acordat.
Prima de Crăciun și Paște era cuvenită in temeiul art.71 alin.1 și 2 din CCM la nivel de grup de unități.
Prima de vacanță era datorată în temeiul art.61 alin.2 din CCM unic la nivel de ramură transporturi.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că termenul de formulare a acesteia este de 6 luni întrucât se invocă drept temei prevederile unui contract colectiv de muncă. Asupra excepției, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că CCM la nivel de unitate a fost negociat cunoscându-se existența contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și posibilitățile financiare maxime ale societăților de cale ferată. CCM unic la nivel de ramură pe anii 2008-2010 și-a încetat valabilitatea la_ . Încasările societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și astfel numai un salariu minim brut de 570 lei a putut fi negociat și acceptat iar suma sporurilor acordate conform anexei nr.5 din CCM la nivel de unitate este mai mare decât diferența dintre drepturile salariale calculate, având ca bază salariul minim de 570 lei și cele calculate având ca bază salariul minim de 700 lei.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamanții au fost angajații pârâtei până în luna iulie 2011, fiind disponibilizați conform programului de restructurare și redresare economico - financiară a societății pârâte.
Potrivit art. 227 alin.4 Codul Muncii, în forma în vigoare la momentul derulării raporturilor juridice dintre reclamanți, aduse în discuție, Contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. De asemenea, potrivit art. 40 alin.2 Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 157 din C. Muncii, în vigoare în aceeași perioadă, salariile se stabileau prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
În cauză, reclamanții își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/2008, conform cărora, salariul de bază minim la nivel de ramură de transport valabil de la 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie pe lună este de 700 lei.
Instanța reține prevederile art. 9 din CCM la Nivel de Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, conform cărora în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia, urmând a pe baza fondurilor aprobate în condițiile arătate, părțile să negocieze utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi la unitățile de transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
Deși reclamanții își întemeiată pretențiile pe dispozițiile art. 41 alin.3 din CCM la nivel de Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, instanța reține ca fiind relevante în cauză în mod deosebit prevederile art. 41 alin.5 și 6 din aceeași lege a părților. Potrivit art. 41 alin.5, pe toată perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile contractante se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale care se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, alin.6 stabilind că la nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.
În baza acestor dispoziții legale, între părți a fost încheiat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006 - 2008, prelungit prin actul adițional nr. 370/_ și la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008-2010, în cuprinsul căruia s-au stabilit salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile la_, iar prin actul adițional nr. 4294/_ a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de_ .
Instanța mai reține că pârâta este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, astfel încât în speță sunt incidente și dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societățile și companiilor naționale, al societățile comerciale la care statul sau unitățile administrativ teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar precum și al filialelor acestora, dispoziții referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, precum și dispozițiile OUG nr. 79/2008. Mai mult, în temeiul acestor dispoziții legale, nivelul minim al salariului este negociat anual la nivel de unitate raportat la limita maximă a fondului de salarii aferente personalului angajat pe baza de contract individual de muncă.
Pentru considerentele expuse instanța, în temeiul art.208 și următoarele din legea nr.62/2011, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamanții T. A. - A., S. I., T.
I., N. I., S. CONSTANTIN, R. T. și C. I. - G., toți cu domiciliul procesual ales în mun. C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr. 62, et. 2, ap.8, jud. C., în contradictoriu cu pârâta S.C I. SI R. L. "C.F.R. I. "; S.A. cu sediul în mun.B., B-dul D.
G., nr.38, sector 1. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
E. B.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Asistent judiciar,
C. -E. P.
Grefier,
R. B. M.