Sentința civilă nr. 5321/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date 2156
SENTINȚA CIVILĂ NR.5321
Ședința publică din 18 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător Grefier: P. A.
Completul este asistat de asistenții judiciari
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul B. A., cu sediul domiciliat în C., nr. 146, Jud. Sălaj în contradictoriu cu pârâta P. C.
, sediul în C., județul Sălaj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamantul prezent solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în
scris.
Instanța, pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa, formulată în scris și înregistrată la data de_ ,
reclamantul B. A. a chemat în judecată pârâta P. C., solicitând instanței obligarea pârâtei sa acorde reclamantului concediu de odihna aferent anilor_ .
În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată faptul că este angajat ca însoțitor pentru persoane cu handicap iar pârâta nu i-a acordat concediu de odihnă prevăzut de lege aferent anilor_, deși a solicitat în scris acest lucru.
Prin adresa depusă de pârâtă la solicitarea instanței, pârâta arată faptul că reclamantul a fost planificat să efectueze concediul de odihnă în lunile iulie 2011, 2012 și 2013 dar că nu a avut posibilitatea să îi acorde acest concediu deoarece asistatul nu a putut fi internat într-un centru de tip respiro și nici nu a dispus de posibilități financiare pentru angajarea unui asistent personal înlocuitor sau acordarea echivalentului în bani pentru perioada concediului.
Examinând acțiunea prin prisma motivației expusă de reclamant, raportat la probatoriul administrat și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile speței, se
1
constată că acțiunea este întemeiată, motiv pentru care se va admite, pentru următoarele considerente:
Reclamantul este angajat cu contract individual de muncă al pârâtei începând din_, având funcția de asistent personal.
După cum recunoaște și pârâta prin adresa depusă la dosar, deși reclamantul a fost planificat să efectueze concediul de odihnă în lunile iulie 2011, 2012 și 2013 nu i-a acordat acest concediu deoarece asistatul nu a putut fi internat într-un centru de tip respiro și nici nu a dispus de posibilități financiare pentru angajarea unui asistent personal înlocuitor sau acordarea echivalentului în bani pentru perioada concediului.
Conform art. 37 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
,,(1) Pe perioada îngrijirii și protecției persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi:
salariu de bază stabilit potrivit dispozițiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, precum și spor de vechime și alte sporuri aferente acordate în condițiile legii;
program de lucru care să nu depășească în medie 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână;
concediu anual de odihnă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituții publice;
transport urban gratuit, în condițiile prevăzute la art. 23;
transport interurban, în condițiile prevăzute la art. 24.
Pe perioada absenței temporare a asistentului personal, angajatorul are obligația de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal.
În situația în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizația prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro.
De asemenea, Legea nr. 53/2003 art. 114 arată că ,,(1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților. (2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări,, iar art. 146 din același act normativ (1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil. (3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. (4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă,,.
Pârâta nu a respectat aceste dispoziții legale, astfel că instanța va admite cererea reclamantului și va obliga pârâta sa acorde reclamantului concediu de odihna aferent anilor_ .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E:
2
Admite cererea formulată de reclamantul B. A. - C., nr. 146, Județ SĂLAJ în contradictoriu cu pârâta P. C. - C., , Județ SĂLAJ, și in consecința obliga parata sa acorde reclamantului concediu de odihna aferent anilor_ .
Definitiva.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din_, la sediul Tribunalului Sălaj.
Președinte,
Asistenți judiciari,
Grefier,
C.
N.
C.
P.
R. S. V. R.
I.
P.
A.
Red.C.N.C./_
Dact.P.A./_ /4 ex
Com.4ex _
3