Decizia civilă nr. 4389/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4389/R/2013
Ședința publică din 12 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE
T. F. DE M. "C. M. " SA și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA - S. T. împotriva sentinței civile nr. 12839 din 16 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat S. "L. CAI F. ", având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă S. N. de T. F. de M. "C. M. "; SA B. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 11 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. "Căi ferate"; C. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12839 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. " C. M. "; S.A. -
S. T. .
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul S. " L. CĂI F. "; C. în numele și pentru membrii de sindicat V. E., P. T., Z. P., C. E., M. I., N. A., G. M., M. Z., B. P. I. C. ,
H. L. G., M. E., P. R. C., N. G., C. L., L. I. ,
P. I., G. I., S. D., A. A., A. M., B. N., B. E., C.
L., N. I., R. A., G. C., L. A., M. V., M. M. EL
2, N. V., N. A., P. I. 2, P. T., R. M. D., U. D. D. ,
V. V., D. F., N. I. O., R. L., T. C., P. V. L., S.
I. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. " C.
M. "; S.A. și S. N. DE T. F. DE M. " C. M. "; S.A. - S.
T. .
Au fost obligate pârâtele să plătească membrilor de sindicat reprezentați salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
Au fost obligate pârâtele să plătească membrilor de sindicat reprezentați ajutorul material aferent " Zilei F. ului"; pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
Au fost obligate pârâtele să plătească membrilor de sindicat reprezentați ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun pentru anul 2010 și Paști pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
A fost respinsă cererea privind plata acestor drepturi pentru anul 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În speță excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare a fost neîntemeiată întrucât în speță plata drepturilor salariale solicitate urmează să fie făcută prin intermediul pârâtei cu privire la care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motiv pentru care este utilă chemarea în judecată a acesteia.
Pe fond instanța a constatat următoarele:
Membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea sunt îndreptățiți la sumele de bani indicate în acțiune, acestea fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă contract colectiv de muncă nr. 722 din 24 ianuarie 2008 la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 3 din 11 februarie 2008, respectiv la art. 71 din acest contract. Pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin întârziere instanța a dispus plata acestor sume de bani indexate cu rata inflației și actualizate cu dobânda legală.
Pentru anul 2011 nu există însă niciun temei legal sau contractual pentru acordarea acestor drepturi, acțiunea a fost respinsă pentru acest an.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții S. N. DE T.
F. DE M. " C. M. "; S.A. și S. N. DE T. F. DE M. " C. M. ";
S.A. - S. T. .
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. " C.
M. "; S.A. - S. T. s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii formulate împotriva Sucursalei T. .
În motivarea recursului s-a arătat că în baza H.G. 582/1998 a fost înființată S. N. de T. de M. " C. M. "; S.A., societate pe acțiuni, cu capital integral de stat,care, în condițiile Legii 31/1990 a înființat sucursale regionale, fără personalitate juridică, printre care si S. T. .
Conform H.G. 582/1998, art.13 alin. l S. N. de T. F. de
M. "C. M. "; S.A. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli, iar în temeiul art.15 alin.2, consiliul de administrație al S.N.T.F.M. - "C. M. "; stabilește, prin contractul colectiv de muncă, drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal.
Drepturile salariale solicitate de către reclamanți sunt drepturi izvorâte din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, iar S.
T. a Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; S.A. nu are nici o calitate în acest contract
Astfel, părțile semnatare ale acestui Contract colectiv de muncă sunt reprezentanții salariaților prin sindicate și Directorul General al Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; S.A., care, conform H.G. 582/1998
art.18 alin.2 este și Președintele Consiliului de Administrație și nu reprezentanții Sucursalei T. a Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; S.A..
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, ori, așa cum se observă din cele de mai sus. S. N. de T. F. de M. " C. M. "; S.A. - S. T. nu a încheiat și nici nu a semnat nici un act juridic prin care să se oblige la plata unor drepturi bănești către salariații membri de sindicat.
Prin recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. " C.
M. "; S.A. s-a solicitat în temeiul art. 304 pct. 5, 8 și 9 și 3041 Cod procedură civilă, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond și, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea în întregime a acțiunii formulate ca nefondată. În temeiul art. 4041Cod procedură civilă s-a solicitat restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării.
În motivarea recursului s-a invocat, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător întrucât instanța de fond nu s-a referit la probele administrate în cauză și la susținerile părților și, deși, reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, acțiunea a fost admisă în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Recurenta a criticat și omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată prin întâmpinare.
Referitor la fondul cauzei s-a arătat că: atât Contractul colectiv de muncă nr. 2584/_, cât și Actul adițional nr. 1713/2010 produc efecte juridice între părțile semnatare; clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat se aplică cu prioritate; contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu cuprinde clauze inferioare celui la nivel superior; reclamanții nu pot ignora clauzele contractului colectiv de muncă cu care au fost de acord, respectiv nu pot solicita drepturi la care au renunțat.
Recurenta a precizat că ajutorul material acordat cu ocazia Zilei F. ului nu are caracter salarial, fiind reglementat ca un adaos la salariul de bază brut negociat, astfel încât termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 268 lit. e din Codul muncii, de șase luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Invocând dispozițiile art. 977 Cod civil, art. 31 din Legea 130/1996 și art. 247 din Codul muncii, recurenta a precizat că în cauză se aplică cu prioritate contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care conține clauze cel puțin egale cu cel de la nivel superior, respectiv că instanța nu poate interveni în convenția părților, care nu au solicitat anularea vreunei clauze din contractul colectiv de muncă sau din actul adițional.
S-a mai arătat că drepturile solicitate de reclamanți în prezenta cauză nu sunt stabilite de către părți în contractul individual de muncă, fiind în fapt doar ajutoare financiare condiționate de posibilitățile financiare ale angajatorului.
Recurenta a precizat că prin Actul adițional nr. 1713/_ la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a stabilit că în anul 2010 nu se vor acorda salariul suplimentar și ajutoarele materiale de Paști, Crăciun și Ziua F. ului.
S-a mai invocat că acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010 și a ajutoarelor materiale de Paști, Crăciun, Ziua F. ului 2010 sunt clauze prevăzute în contractul colectiv de muncă sub condiția ca societatea să înregistreze profit, iar în lipsa posibilităților financiare, societatea nu poate să asigure drepturi ocazionale în afara clauzelor obligatorii prevăzute în contractul individual de muncă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. - S. T.
În conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit. b și c din Codul muncii (în forma în vigoare la data pentru care se solicită drepturile în prezenta cauză),
"clauzele contractuale colective de muncă produc efecte ……pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă încheiat la acest nivel, respectiv pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă încheiat la acest nivel ";.
Astfel, obligația de plată a drepturilor prevăzute de contractele colective de muncă la nivel de ramură transporturi și de grup de unități în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este S. T. din cadrul Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; SA. Chiar dacă recurenta nu este semnatar al contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; SA și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractele colective de muncă aplicabile acesteia.
Or, în speță, tocmai aceste contracte colective de muncă sunt aplicabile membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul Societății Naționale de T. F. de M. "C. M. "; SA.
Recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M.
"; S.A
Deși motivarea sentinței recurate nu satisface exigențele impuse de art. 261
alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, în condițiile în care soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, iar cauza poate fi analizată sub toate aspectele conform art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel apreciază că nu se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, lipsa motivării din sentința împotriva căreia s-a promovat calea de atac urmând să fie suplinită de instanța de recurs.
Astfel, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
(1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea
aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că și prin dispozițiile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Ziua F. ului al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei unu de salarizare și a unui ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare.
Contractul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni. Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la
48 de luni de la data înregistrării, ceea ce a semnificat prelungirea efectelor acestuia până la_ . Ulterior, valabilitatea contractul colectiv de muncă a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin actul adițional nr. 629/_ .
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor constând în ajutorul material de Paști și Crăciun și a primei aferente Zilei F. ului pentru anul 2010 rezidă în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 71 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "vor primi"; și "se va acorda"; ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sau realizările sale economice.
De asemenea, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (indicarea eronată a art. 32 de către instanța de fond fiind o eroare materială) precizează că: "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :" Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Critica formulată de recurentă, în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, este neîntemeiată, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, (texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune)
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Drept urmare, Curtea apreciază că în conformitate cu aceste prevederi legale, care consacră forța obligatorie a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, trebuie interpretat art. 247 Codul muncii, care enunțând că "în cazul în care la nivel de angajator … nu există un contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior";, nu înlătură posibilitatea coexistenței unor contracte colective de muncă încheiate la nivele diferite.
Art. 247 din Codul muncii nu poate da naștere unei interpretări "per a contrario"; în sensul că existența unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (de unitate) împiedică aplicarea unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după cum susține recurenta, deoarece însăși legiuitorul a reglementat posibilitatea încheierii unor contracte colective de muncă la diferite nivele ca expresie a formelor de dialog social.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale sau situația economico- financiară a societății, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În plus, recurenta avea obligația să respecte contractele colective de muncă și nu poate să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care le incumbă din executarea acestui contract. Recurenta avea posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constata că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentei, deoarece aceasta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuiau să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
Deși nu se poate nega dreptul partenerilor sociali de a modifica contractele colective de muncă, Curtea reține că acest drept vizează numai contractele colective încheiate de respectivii parteneri sociali, nefiind posibil ca prin Actul
adițional nr. 1713/_ la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, între partenerii reprezentativi la acest nivel, să se modifice Contractul colectiv la nivel de grup de unități transport feroviar.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041 și
312 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. "; S.A. - S. T. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. împotriva sentinței civile nr. 12839 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. G.
L.
D.
S. D.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: B. G. Zdrenghea
