Sentința civilă nr. 15694/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15694/2013

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant M. C. -H. și pe pârât SC F. T. T. S., având ca obiect drepturi bănești.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ reclamantul M. C. H. a chemat-o în judecată pe pârâta SC F. T. T. S. și i-a solicitat instanței să o oblige pe pârâtă să îi plătească reclamantei suma de 8.941 lei cu titlu de indemnizație de neconcurență scadentă pe perioada_ -_ .

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajat al pârâtei prin contractul individual de muncă nr. 20/_, contract care a încetat la data de_ pârâta emițând în acest sens decizia nr. 8/_ conținând o clauză de neconcurență, iar pârâta nu i-a plătit indemnizația corespunzătoare prevăzută în contract..

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Pe fond pârâta a arătat în esență că prin actul din data de_ a transmis reclamantului confirmarea încetării contractului individual de muncă al acestuia și renunțarea la clauza de neconcurență, motiv pentru care nici reclamantul nu mai era ținut de respectarea acesteia și nici pârâta nu era ținută să îi achite indemnizația corespunzătoare.

La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: contractul individual de muncă nr. 20/_, cererea de demisie reclamantului depusă în data de_, decizia nr. 8/_ de desfacere a contractului individual de muncă, cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute în contractul individual de muncă, răspunsul dat acestuia, adresa de încetare a clauzei de neconcurență.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În privința stării de fapt propriu-zise susținerile părților sunt concordante și se verifică prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în sensul următor:

Între pârâtă în calitate de angajator și reclamantul în calitate de angajat s-a încheiat contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 20/_ în registrul general de evidență a salariaților (filele 5 - 18 din dosar).

În cadrul contractului individual de muncă s-a reglementat clauza de neconcurență indicată în acțiune conform căreia reclamantul s-a obligat ca pentru o perioadă de 12 luni după încetarea contractului să se abțină de la participarea într-un domeniu de afaceri similar, iar ca și contraprestație angajatorul s-a angajat să îi plătească acestuia o sumă de 50% din media salariilor de bază brute ale salariatului pe ultimele 6 luni anterioare încetării contractului individual de muncă (fila 13).

În data de_ reclamantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă (fila 19).

Printr-un înscris transmis în format electronic reclamantului în data de_ pârâta i-a transmis reclamantului confirmarea încetării contractului său individual de muncă și a arătat că renunță la clauza de neconcurență (fila 34).

Problema de drept care se pune în cauză este aceea dacă pârâta poate sau nu să renunțe unilateral la clauza de neconcurență, fiind înlăturată ca urmare și obligația sa de plată a indemnizației corespondente sau acest lucru se poate face numai prin acordul ambelor părți.

Legat de acest aspect instanța constată în primul rând că nici în Codul muncii și nici în altă lege aplicabilă în cauză nu se reglementează posibilitatea denunțării unilaterale a clauzei de neconcurență de către una dintre părțile contractante. Instanța observă, de asemenea, că nici în contractul încheiat între părți nu s-a prevăzut această posibilitate.

În aceste condiții în privința încetării clauzei de neconcurență sunt aplicabile prevederile generale în materia contractelor.

Or, principiul este acela al posibilității modificării unui contract similar cu încheierea acestuia respectiv prin acordul părților contractante.

Este prin urmare lipsită de efect renunțarea unilaterală a pârâtei la clauza de neconcurență, atâta timp cât reclamantul nu și-a dat acordul la înlăturarea acestei clauze.

Ținând cont de cele expuse anterior și având în vedere că nu s-a susținut și nu există indicii că reclamantul nu și-ar fi respectat obligația de neconcurență convenită cu pârâta, aceasta este obligată să își respecte și ea obligația corelativă respectiv pe aceea de a achita reclamantului indemnizația corespunzătoare convenită cu acesta. Cuantumul și perioada pentru care aceasta este datorată au fost indicate de reclamant prin acțiune se verifică prin actele dosarului și nu au fost contestate de pârâtă.

Având în vedere toate argumentele expuse, instanța va admite acțiunea în temeiul art. 21 alin. 3 și art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. C. H., cu domiciliul în C. -N.

, str. D., nr. 52, bl. D7, sc. 7, et. 2, ap. 69 A, jud. C. în contradictoriu cu pârâta SC F.

T. T. S., cu sediul în C. -N., str. R., nr. 96B, jud. C. .

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma totală de 27.264 lei reprezentând indemnizația corespunzătoare clauzei de neconcurență pentru perioada de_ -_ .

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Grefier,

C. S.

red. B.G.Z/dact.C.S.

4 ex/27 Noiembrie 2013

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15694/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă