Decizia civilă nr. 4454/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4454/R/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL
M. B. și PRIMARUL M. B. împotriva sentinței civile nr. 1993/F din_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr. _
, privind și pe reclamanta intimată U. J. A S. L. DIN Î. B.
-NĂSĂUD, precum și pe intimata pârâtă G. CU P. P. "C. CU P. ";
B., având ca obiect drepturi bănești - Legea nr. 330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanta intimată U.
J. a S. L. din Î. B. -Năsăud a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 15 noiembrie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților, ca și pe aceea a reclamantului intimat, de a fi judecată cauza și în lipsă, o reține în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1993 din_ pronunțate de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâta G. cu P. P. "C. cu P. "; B.
.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de pârâții Primarul municipiului B. și C. local B. .
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta U. J. a S.
L. din Î., în numele și pentru membrul de sindicat C. P. Șarolta și în consecință a fost obligată pârâta G. cu P. P. "C. cu P. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 și
potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 și să plătească acesteia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită, actualizată cu rata inflației până la data efectivă a plății; au fost obligați pârâții C. local al municipiului B. și Primarul municipiului B. să aprobe, respectiv să aloce pârâtei G. cu P. P.
"C. cu P. "; B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamantă în perioadele 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență,
că în perioada 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011 membrul de sindicat a fost angajatul unității școlare chemată în judecată, făcând parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței depusă la dosar.
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Î nalta Curte de Casa ție și Justiție îninteresul legii
, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite
funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009. În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.
Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție
s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din
învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Conform art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca
fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr.
3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.
Potrivit art. 36 alin. 4 lit. "a"; și alin. 6 lit. "a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
C. local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. Local și Primarul municipiului B.
, solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților.
În motivare arată că tribunalul a reținut în mod corect că potrivit art. 167 din Legea 84/1995, modificată și art. 1 alin 3 din H.G. nr. 1618/2009 finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, dispoziții similare fiind cuprinse și în art. 104 din Legea nr. 1/2011.
Pornind de la ce s-a reținut în considerentele sentinței, cum că Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, și în cazul C. ui Local și P. lucrurile stau la fel, cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Pentru a se conforma sentinței ar trebui ca această alocare de fonduri să ia forma unui angajament bugetar - care în sensul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este "actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";;
De asemenea, se face trimitere la definiția bugetului local, ca fiind
"documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale";, și a cheltuielilor bugetare "sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective";;
În sensul Legii nr. 273/2006 - art.2, pct. 59 - "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sunt sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"
Conform prevederilor art. 4 "(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă parte, trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art.
12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare și conform principiului echilibrului (art. 13), cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte principii pe care autoritățile locale trebuie să le respecte sunt principiul autonomiei locale financiare - art. 16 (4), respectiv principiul proporționalității art. 17.
Pe lângă aceste principii, legea mai consacră și o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate, prin dispozițiile art. 14: (2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
Instanța de fond a reținut că între instituțiile pârâte există raporturi juridice de drept administrativ în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar - pentru a motiva excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, iar situația este similară și în cazul C. ui
Local și P., conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 273/2006, care tratează rolul ordonatorilor de credite.
Primarul are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar.
Se face trimitere la prevederile secțiunii a 2- a din legea finanțelor publice locale, care se referă la calendarul bugetar - respectiv art. 37-39, subliniind că există o foarte strânsă corelare și dependență a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autoritățile locale, cu cele de la Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice.
Cât privește obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, se arată că aceste demersuri se pot concretiza prin virări de credite bugetare - care, conform definiției din art. 2, pct. 59 din Legea 273/2006 - reprezintă "operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă disponibilități și se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective";.
Pentru că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt, în esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de către nucleele financiare ale instituțiilor de învățământ se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
Obligații care pot să revină recurenților nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege, anume, cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, anume dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, și în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.
Aceste sume trebuie să fie solicitate și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget și pe de altă parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a ne fi transferate de la bugetul de stat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 noiembrie 2013 reclamanta U.
J. a S. L. din Î. B. -Năsăud
, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, aducând exclusiv argumente privitoare la caracterul întemeiat al pretențiilor bănești formulate prin acțiune și corelativ, la temeinicia sentinței sub acest aspect.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea de Apel reține următoarele:
Esențial, unul este motivul de recurs formulat, susținut prin două argument. Astfel, se justifică de către recurenți excepția lipsei calității procesuale pasive în primul rând prin raportare la dezlegările date de prima instanță în privința lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, iar în al doilea rând, prin raportare la dispozițiile legale enumerate în recurs privitoare la finanțele publice și modul de angajare a acestora.
Curtea subliniază că în cuprinsul sentinței nu se regăsesc dezlegări privitoare la lipsa calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, acesta
nefiind chemat în judecată, ca atare prima instanță neraportându-se la calitatea procesuală a unei instituții străine de proces.
Este adevărat că prin decizia în interesul legii nr. 10/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege cererea de chemare în garanție a M. ui Finanțelor P. e formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, însă aplicarea acestei decizii nu poate fi extrapolată la situația pe care o indică recurenții, întrucât aplicarea unei decizii în interesul legii reprezintă o excepție în materie de judecată și ca atare trebuie făcută restrictiv, doar la cazurile concret dezlegate prin pronunțarea acesteia (exceptio est strictissimae interpretationis). Pentru rest, este de competența instanței interpretarea și aplicarea legii. În plus, chiar în cuprinsul menționate decizii în interesul legii, se face vorbire despre chemarea în garanție a
M. ui Finanțelor P. e formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, fără însă ca față de aceștia din urmă, să se extindă interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o impune prin dezlegările sale în raport de situația procesuală a M. ui Finanțelor P. e.
Neîntemeiate sunt și argumentele consecutive ale recurenților.
Ceea ce susțin recurenții, că dispozițiile legale relative la finanțele publice locale se opun alocării de fonduri dispusă de tribunal, nu poate fi reținut. Arată recurenții că alocarea de fonduri conduce la noțiunea de angajament bugetar, definit de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 273/2006, cu sublinierea în continuare că obligațiile ce le revin recurenților nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege.
Or, se constată că prima instanță a argumentat caracterul legal al obligației de plată a diferențelor salariale obiect al acțiunii, iar sub acest aspect, sentința nu a fost recurată, intrând în puterea de lucru judecat și fiind irevocabilă.
Ca atare, obligația de plată a acestor diferențe este legală, având la bază statuări ale celor mai înalte foruri judiciare din stat, conform considerentelor sentinței, iar atribuțiile recurenților în alocarea fondurilor necesare plății acestora sunt recunoscute prin însuși recursul formulat.
Pe de altă parte, angajamentul bugetar trebuie privit distinct, după cum derivă dintr-o inițiativă a autorităților publice locale sau din obligații legale ale acestora. În mod evident, textul de lege citat de recurenți (art. 2 pct. 2 din Legea nr. 273/2006) s-ar opune unor inițiative financiare ale autorităților locale fără încadrare în creditele bugetare, însă în mod evident, nu se poate opune acest deziderat, al încadrării în creditele bugetare, obligației de respectare a dispozițiilor legale privitoare la finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul de stat preuniversitare și a celor privitoare la salarizarea acestui personal. Acesta este de altfel sensul dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii în interesul legii pe care se întemeiază tribunalul. În lumina acestora, se impune, ca efect al constatărilor succesive de către Curtea Constituțională a României a neconstituționalității ordonanțelor de guvern prin care s-a urmărit anularea efectelor Legii nr. 221/2008, aplicarea majorărilor salariale reglementate de aceasta.
Or, trebuie reținut specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de
stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze
referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariatul acționând atât împotriva debitorului său direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta/ul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei/ului, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în
limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant/ă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei/ului, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.
B. și PRIMARUL M. B. împotriva sentinței civile nr. 1993 din_ pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T.
D. C.
G.
N.
M.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. G. C. F.
