Decizia civilă nr. 446/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 446/R/2013
Ședința publică din data de 13 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E., C. ,
ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 10993 din 22 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat P. A. A. și pe pârâții intimați U. "B. -B. "; și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, av. Petean P., în substituirea av. P. A., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate U. "B. -B. "; întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
De asemenea, se constată că la data de 7 februarie 2013 și reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar delegație de substituire și împuternicire avocațială, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinarea formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamantul P. A. A. a solicitat obligarea pârâților: U. B. -B., M.
E., C., T. ȘI S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale
efectiv încasate și cele cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 16 februarie 2009 și până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
În fapt, reclamantul a arătat că este angajatul Universității B. -B., în calitate de cadru didactic.
În data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale care se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în MOF nr. 82/_ . Potrivit art. 1 al. 1 lit. c din OG nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi: 01.01-_ - 259.593 lei; 01.04-_
- 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%; 01.10-_ - 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație precum si nivelul productivității muncii.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea 221/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-_ și în continuare.
Pârâții: M. E., C., T. și S. și Ministerul Finanțelor Publice au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, iar pârâta U. B. -B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și a solicitat respingerea acțiunii pe fond ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 10993 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._,
a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și s-a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. E., C., T. ȘI S., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile salariale aferente perioadei_ -_ invocată de pârâta UNIVESITATEA B. -B., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P. A. A. în contradictoriu cu pârâții U. B. -B. și M. E., C., T. ȘI S. și în consecință, a fost obligată pârâta U. B. -B. în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății și să efectueze înscrierile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Prin aceeași hotărâre, a fost obligat pârâtul M. E., C., T. ȘI S. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că, prin decizia nr. 10/_ în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție că deși, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice
repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii fiind reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
S-a mai reținut că art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat, astfel că, chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
Prin urmare, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.330 ind. 7 alin.3 C.pr.civ., tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.
E., C., T. Și S., invocată de acest pârât prin întâmpinare, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 171 alin. 2 din Legea nr.84/1995 (în vigoare la momentul nașterii drepturilor deduse judecății), veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat se compun din sume alocate de la bugetul M. ui
E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază, care include, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ și cheltuieli de personal.
Mai mult, astfel cum prevede în prezent art. 223 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat, venituri extrabugetare si din alte surse, potrivit legii, veniturile acestor instituții compunându-se din sume alocate de la bugetul M. ui E., C., T. si S., pe baza de contract, precum si din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări si taxe percepute in condițiile legii de la persoane fizice si juridice, romane sau străine, si din alte surse.
Ori, deși acest pârât nu are calitatea de angajator al reclamanților, chemarea sa în judecată se justifică în virtutea obligației legale anterior menționate care îi impune să asigure finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ universitar de stat, finanțare ce include, firesc, și cheltuielile de personal stabilite prin hotărâri judecătorești, atunci când angajatorul a aplicat în mod greșit cu sau fără culpă dispoziții legale, prejudiciind patrimonial angajații, astfel că s-a impus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. E., C., T. și S. .
Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta U. B. - B., prima instanță a reținut că, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, salariile in sistemul bugetar se plătesc o data pe luna, in perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Prin urmare, dreptul de a acționa în justiție cu privire la drepturile salariale neacordate în această perioadă se naște în data de 16 a lunii următoare celei pentru care ar fi trebuit acordate drepturile.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. 3 din Codul de procedură civilă, termenele statornicite pe ani de sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
În cauza de față, s-a constatat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de_, astfel că excepția invocată este parțial întemeiată, dreptul material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei_ -_ fiind prescris.
Pe fondul cauzei
, instanța de fond a reținut că, în fapt, potrivit deciziei de la fila nr.8 dosar de fond, reclamantul a avut calitatea de angajat al primei pârâte în perioada pentru care au fost solicitate drepturile, ocupând funcția didactică de asistent universitar.
În drept, instanța a reținut că, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din
31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament.
Prin Decizia nr. 1221/_ a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr.136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum
sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din
învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din
O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse
O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu- și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte. În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern
O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul consideră că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, a mai reținut instanța că, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul
îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Obligația principală a primei pârâte față de reclamant, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, este cea de plată a salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu s-a putut reține existența vreunei astfel de situații.
Prin urmare, având în vedere prejudiciul material suferit de către reclamant prin neplata salariului, astfel cum era prevăzut de legea în vigoare în momentul în care acesta a prestat munca, s-a reținut ca fiind fondată acțiunea, în conformitate cu art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii.
Totodată, în speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Totodată, a fost obligat pârâtul M. E., C., T. ȘI S. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E., C. ,
T. ȘI S.,
considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Între M. E., C., T. și S. și cadrele didactice și cele didactice auxiliare nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.
Prin definiție raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante, spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Se mai arată că are calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art.10 și art.14 din Codul Muncii, numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, coroborat cu art. 7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit art. 25 din Legea nr.128/1997 și în conformitate cu prevederile Legii nr.90/2001, M. E., C., T. și S. în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
Se mai susține că, în niciun caz ministerul nu are calitate de angajator față de reclamanți, întrucât, nu poate, conform principiului specialității capacității de folosință, încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.
În al doilea rând, s-a mai arătat că M. E., C., T. și S. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, întrucât conform art.13 din O.U.G. nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea";.
Recurentul mai invocă faptul că, prin art.1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.538/2001 se prevede: "Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale
ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
În consecință, recurentul arată că, având în vedere solicitările părții potrivnice, precum și atribuțiile M. E., C., T. și S., care nu are calitatea de ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și nici cea de angajator al personalului didactic, se impunea admiterea excepției astfel cum a fost invocată și respingerea cererii de chemare în garanție cu privire la recurent ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta U. "B. -B. "; C. -N. a solicitat respingerea recursului formulat.
Analizând recursul formulat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S.
,se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Deși marea majoritate a motivelor de recurs par a privi o altă hotărâre judecătorească, în care acest minister a fost atât pârât, cât și chemat în garanție, într-un litigiu privind drepturile salariale ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, în timp ce reclamantul în cauză este salariatul Universității "B. -
B. "; C. -N., Curtea reține că recurentul invocă totuși în cauză greșita soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are nici calitatea de angajator, nici cea de ordonator de credite în raport cu intimatul din prezenta cauză.
Curtea reține însă că în mod corect prima instanță, analizând dispozițiile ce privesc într-adevăr salarizarea și finanțarea cadrelor didactice din învățământul superior de stat, a respins în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului recurent .
Astfel, legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, act normativ aplicabil în raport de momentul nașterii drepturilor deduse judecății, conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat "se compun din sume alocate de la bugetul M. ui
E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ, și cheltuieli de personal.
Este adevărat că între reclamant, în calitate de salariat, și pârâtul M.
E., C., T. și S. nu există raporturi de muncă, reclamantul nefiind angajatul acestui pârât, însă prima instanță nu a obligat acest minister la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite acestui salariat, ci doar la alocarea fondurilor necesare achitării acestora..
Recuren tul ave a ș i are, conform H.G. nr.51/2009, H.G. nr.1426/2009 ș i
H.G. nr.81/2010, atr ibuț ii de d irecț ion ar e, de a d a s tab il i me todolog ii ș i de a da
îndru măr i me todolo g ice obl ig ator ii ins tituț iilor de înv ăț ămâ n t, atât în ceea ce
pr iveș te modul de s tab il ire a s al ar iilor, as tf el cu m rezul tă din O.U.G. nr.8/2000, dinordinele succesive de aprobare a metodologiilor de calcul a drepturilor salariale alecadrelor didactice, p e c are un ităț ile treb u ie s ă le aduc ă l a îndepl in ire, c ât ș i a
celorl ate inde mn iz aț ii ale person alulu i d in înv ăț ămân t, în co nformitate cu legile în
v igo are ș i a preveder ilor con tr ac telor colec tiv e de mu nc ă negoc iate ș i se mn ate, fiind
cer t c ă n ic io ins titu ț ie de înv ăț ămân t super ior, deș i se bucur ă de au tono mie
un ivers itar ă, nu s tab ileș te dup ă bunul s ău pl ac drep tur ile cuven ite p ersonaluluiangajat ș i pl ătit d in f ondur i publ ice .
Astfel, potrivit art.3 din H.G. nr.81/2010, M. E., C., T.
și S.
îndeplinește următoarele funcții: de administrare
, prin care alocă, monitorizează și evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniile sale de activitate; de evaluare, coordonare și control al realizării
politicilor
în domeniul educației, învățământului, cercetării, tehnologiei,
dezvoltării tehnologice, inovării, tineretului și sportului; de elaborare a cadrului
normativ-metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează
politicile din domeniile sale de activitate
; de autoritate de sta t, prin care asigură
urmărirea și controlul respectării reglementărilor di n domeniile sale de activitate.
Conform art.4 din aceiași hotărâre de guvern
, în domeniile educației și învățământului, M. E., C., T. și S. exercită și următoarele atribuții principale: controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare; elaborează cadrul normativ-metodologic, funcțional, operațional și economico-financiar în care se realizează politicile în domeniile sale de activitate;
inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative în domeniile sale de activitate, controlează și monitorizează respectarea reglementărilor din domeniile sale de activitate.
Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata drepturilor salariale ale salariaților din învățământul superior de stat din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării prevederilor legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești în cuantumul legal, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve instituțiile de învățământ superior angajatoare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamantul nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a facultăților nici nu realizează asemenea venituri.
Pentru toate aceste considerente privind calitatea procesuală pasivă a ministerului recurent în cauză, constatând că în mod corect acesta a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor de drepturi bănești stabilite potrivit legii, Curtea, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. și va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. | E., C. , | |
T. | și S. împotriva sentinței civile nr. 10993 din _ | a Tribunalului C. |
, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECATORI, | ||||
I. -R. M. | C. | M. | S. | -C. | B. |
GREFIER,
G. C.
Red. C.M.:
Tehnored.:C.M./ S.M.;
2 ex./_ ;
Jud.fond.: Tribunalul Cluj: A. M. I.
