Decizia civilă nr. 450/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 450/R/2013

Ședința publică din data de 13 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B. GREFIER: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 12902 din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată I. R. și pe pârâții intimați L. DE A. P. "R. L. "; C. -N. și C. T. "A. S. "; C. -N., având

ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 12902 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile salariale aferente perioadei_ -_ invocată de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. - N. și P. MUNICIPIULUI C. - N. .

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții

C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. - N. .

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta I. R. în contradictoriu cu pârâții L. DE A. P. R. L., C. T. A. S., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. - N. și P. MUNICIPIULUI C. - N. și în

consecință:

Au fost obligați pârâții L. DE A. P. R. L. și C. T. A. S.

, în calitate de angajatori, la calcularea și la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la data de _

, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății.

Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. - N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Au fost respinse restul pretențiilor reclamantei I. R. . S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. instanța a reținut că potrivit art. 16 din HG 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.

Art. 167 al. 3 din Legea 84/1995 prevede că finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ. De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 1/2011, pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.

Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.

Pârâtul C. Local al Municipiului C. -N. a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator ai instituției de învățământ, iar P. Municipiului

C. -N. în calitate de ordonator principal de credite.

Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.

Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate.

Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți, instanța a reținut că, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.

În cauza de față, s-a constatat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de_, astfel că instanța a constatat că excepția invocată este parțial întemeiată, dreptul material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei_ -_ fiind prescris și s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru această perioadă.

Pe fondul cauzei

, instanța a reținut că, în fapt, potrivit înscrisurilor de la dosar, reclamanta a avut calitatea de angajată a pârâților în perioada pentru care au fost solicitate drepturile, ocupând funcții didactice ori didactice auxiliare.

În drept, instanța a reținut că, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din

31 decembrie 2007.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele

prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament.

Prin Decizia nr. 1221/_ a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr.136/2008.

După declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .

Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009.

Totodată, prin Decizia nr. 989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din

O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .

Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr. 41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr. 15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din

O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.

În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern

O.G. nr. 15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr. 221/2008.

Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata și modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Totodată, aceeași instanță, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 11/2012 a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de

31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009,

stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art.

3307alin. 4 C.pr.civ..

În consecință, tribunalul a reținut că, pentru perioada anterioară datei de_, interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizii căreia această instanță este obligată să li se conformeze.

În ceea ce privește perioada de după data de_ instanța a apreciat că acțiunea este în parte întemeiată.

Astfel, la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Instanța a constatat că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285/2010 pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009), astfel că, se impune concluzia că și după data de_ reclamanta este îndreptățită la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.

Cu toate acestea, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită la calcularea în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 221/2008 a salariului doar până în data de_, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. .

Prin recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamant

.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul arată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Astfel, la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuala a instituției care, raportat la prevederile legale în vigoare, nu are legitimare procesuala pasiva. Pentru ca pârâtul recurent, C. Local al Municipiului C. -N. să poată îndeplini cerințe cuprinse în petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local.

Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa

procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.

Arată, de asemenea, ca instituția pârâtă poate aloca sumele necesare plătii drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect și să fi fost virate in contul bugetului local, având în vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fie ca reia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada ca partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.

Apreciază totodată că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.

De asemenea recurentul face trimitere la prevederile art. 104 din Legea nr. 1/2011 și înțelege să critice hotărârea atacată sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Prin recursul declarat de P. municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, față de acest pârât

.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor lega le incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Potrivit dispozițiilor art. 63, alin. 4, lit. a) din Legea 215/2001 in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii.

Așadar, pentru ca instituția primarului să poată repartiza fonduri pentru cheltuielile de personal, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.

De asemenea recurentul face trimitere la prevederile art. 104 din Legea nr. 1/2011 și înțelege să critice hotărârea atacată sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, reclamanta a solicitat obligarea unităților școlare pârâte la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 începând de la data de_ și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței..

De asemenea s-a solicitat obligarea pârâților C. Local al Municipiului

C. -N. și P. Municipiului C. -N. la alocarea sumelor necesare plății.

Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,

"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";

Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariații săi - membrii de sindicat.

Atribuțiile C. Local reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

P. are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.

În plus, conform art. 4 alin. 1 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca cele de natură salarială să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.

Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat, a fondurilor necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamannu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile angajaților.

De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opus dreptului de natură salarială al reclamantei care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.

Prin urmare, invocarea de către recurenți a prevederilor Legii nr. 1/2011 precum și a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 293/2012 și HCL nr. 57/2012, nu poate avea eficiență în condițiile în care nealocarea până în prezent a fondurilor necesare plății nu înlătură obligația recurenților pârâți de a-și îndeplini propriile obligații în etapa executării hotărârii.

Având în vedere atribuțiile recurenților în privința finanțării unităților de învățământ, anterior menționate, se constată a fi neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin motivele de recurs.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 12902 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECATORI

I. -R. M.

C.

M.

S.

-C.

B.

GREFIER

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: A. M. I.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 450/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă