Decizia civilă nr. 4481/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 4481/R/2013
Ședința publică din 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul B. E. împotriva sentinței civile nr. 12580 din 09 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, privind și pe pârâta intimată SC I. SA, având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în
încheierea ședinței publice din 12 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.12580 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ * a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. E. în contradictoriu cu pârâta S.C. I. C. -N. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că reclamantul a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte în meseriile de sudor si debitare materiale. Aceste activități au fost desfășurate de către reclamant în afara atelierului unde pe o masă i se aduceau materiale cu stivuitorul iar acestea erau debitate cu flacăra oxiacetilenică. În urma acestei activități a rezultat fum, căldură și praf. Activitatea de sudură, vopsire si călirea materialelor se executau în interiorul atelierului iar în urma acestor activități rezultau gaze toxice.
Programul de muncă zilnică a reclamantului a fost de 8 ore, iar în condiții de șantier, acest program era până la 12 ore.
Începând cu anul 1994 s-au efectuat măsurători ale noxelor, măsurători solicitate de către pârât. Rezultatele acestor măsurători au fost adus la cunoștința angajaților si din aceste rezultate s-a evidențiat faptul că măsurătorile s-au încadrat în limitele prevăzute pentru existența noxelor si niciun angajat nu a fost încadrat în grupa I sau a II-a de muncă deși angajații printre care si reclamantul au formulat si cereri de acordare a respectivelor grupe.
Din răspunsul nr. 4671/_, pârâta a răspuns reclamantului la cererea înregistrată sub nr. 4649/_ că în cadrul societății nu au existat locuri de
muncă grele, vătămătoare si nocive și nici nu au existat condiții de încadrări în grupele I si a II-a de muncă, respectiv în condiții speciale.
Conform prevederilor pct.4 din Ordinul 50/1990 în vigoare pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată, încadrarea în grupele I si a II-a de muncă s-a făcut în situația în care cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la activitățile, meseriile si funcțiile prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis în normele republicane de protecție a muncii.
După cum rezultă din probele arătate anterior, în cadrul societății pârâte nu au existat locuri de muncă în care nivelul noxelor a depășit maximul prevăzut în normele republicane de protecție a muncii.
Conform punctului 5 din același ordin, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuiau să rezulte din determinările de noxe efectuate de către organele M. ui Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care la data efectuării analizei constata că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor si că toate instalațiile de protecția muncii funcționau normal.
În cazul de față, nu există dovezi ci simple afirmații ale reclamantului cu privire la existența condițiilor deosebite la locul său de muncă cu noxe, condiții, așa cum arată textul legal trebuiau să rezulte din determinările de noxe efectuate de organele prevăzute de lege.
Adresa nr. 4671/2010 confirmă inexistența locurilor de muncă grele, vătămătoare si nocive si inexistența condițiilor de încadrare a personalului în grupele de muncă.
Prin urmare, susținerile reclamantului sunt neîntemeiate.
În sprijinul celor arătate, instanța a reținut că din Adeverința nr. 62/_ eliberată de către pârâtă rezultă că în perioada 1990-2000 reclamantul a beneficiat de spor de toxicitate. Acest fapt confirmă că nivelul noxelor existente nu a depășit nivelul maxim al noxelor cuprinse în normele republicane, motiv pentru care întemeiat pârâta nu a acordat grupe de muncă.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de domnul expert Cotigă Dumitru F. rezultă că activitatea prestată de către reclamant se poate încadra în grupa a II-a de muncă pentru perioada_ -_ cu condiția ca acesta să fi lucrat cel puțin 70% din programul de lucru.
Potrivit prevederilor Ordinului nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere si reparați, controlori tehnici de specialitate precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă si activitățile prevăzute în Anexa II. Activitatea si locul de muncă în care a fost încadrat reclamantul nu sunt prevăzute în respectiva anexă.
Punctul 6 din Ordinul 50/1990 prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I si a II-a de muncă s-a făcut de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care si-au desfășurat activitatea persoanele respective.
Punctul 7 din ordin prevedea că încadrarea în grupele de muncă se făcea proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe cu condiția ca pentru grupa a II-a personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul si-a desfășurat activitatea în cadrul unui program de 8 ore zilnic de muncă, uneori prelungit, că
pentru condițiile concrete i s-a acordat sporul de toxicitate și că nu a fost nominalizat pentru a fi încadrat în grupa a II-a de muncă în funcție de respectivele condiții în cadrul cărora nivelul noxelor nu a depășit nivelul maxim admis.
Față de această situație, instanța a apreciat că demersul juridic făcut de reclamant este lipsit de temei legal.
Expertiza tehnică efectuată în cauză se bazează pe relatările reclamantului, pe susținerile unui fost coleg de serviciu care arată ce activități a desfășurat reclamantul si în ce locuri de muncă și pe temeiurile de drept prevăzute de ordinul 50/1990.
În mod logic nici nu se putea baza pe alte temeiuri întrucât după 20 de ani condițiile, activitățile si locurile de muncă sunt altele.
Potrivit prevederilor art. 201 alin.1 din Cod Procedură Civilă de la 1865, expertiza poate fi dispusă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt si nu a unor împrejurări de drept, așa cum este în cazul de față.
Stabilirea locurilor de muncă si a activităților care s-au încadrat în grupa a II-a de muncă a revenit în funcție de condițiile concrete unităților si sindicatelor, în funcție de măsurătorile efectuate de organele M. ui Sănătății și nu altor persoane.
Deoarece domnul expert a depășit cadrul legal privind lămurirea instanței asupra împrejurărilor de fapt, urmează ca expertiza dispusă în cauză să fie înlăturată întrucât, așa cum am arătat, încadrarea în grupa a II-a de muncă s-a făcu în condițiile imperative ale ordinului 50/1990 în vigoare în perioada indicată în cererea de chemare în judecată.
Față de cele ce preced, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B. E. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii sale
.
În motivarea recursului s-a invocat că probele administrate în cauză confirmă că activitatea reclamantului putea și trebuia încadrată în condițiile grupei a II-a de muncă. În acest sens, reclamantul se prevalează de declarațiile martorilor, rapoartele de expertiză tehnică și de determinările toxicologice efectuate de Direcția de Sănătate P. ă C. care au constatat depășiri ale limitei maxime de zgomot, ale concentraților maxime admise de toluen și monoxid de carbon și ozon.
Pârâta a refuzat cu rea credință să efectueze măsurători și determinări pentru a nu acorda grupe de muncă. Actele medicale depuse de reclamant dovedesc că bolile sale profesionale sunt o consecință ale condițiilor grele și vătămătoare, constatate și prin rapoartele de expertiză care apreciază incidența pct.7 din Ordinul nr.50/1990.
Nu putea fi înlăturat raportul de expertiză efectuat de Cotiga Dumitru deoarece acesta se bazează pe constatările sale personale la fața locului și pe discuțiile purtate cu părțile.
Reclamantul recunoaște că obiectul de activitate al pârâtei era cel de cercetare, însă afirmă că se desfășura și activitate de producție de către sudori, care erau trimiși și pe diferite șantiere pentru sudarea instalațiilor.
Reclamantul susține că a lucrat în spații închise, în condiții de poluare fonică și atmosferică și contestă apărările pârâtei conform cărora a inițiat efectuarea măsurătorilor, arătând că salariații au fost cei care au sesizat Inspecția Muncii cu privire la condițiile de muncă.
Reclamantul se prevalează de controlul efectuat de Direcția de Sănătate P. ă în luna mai 2005, care a constatat depășirea limitei maxime toxicologice.
În fine reclamantul consideră că activitatea sa poate fi încadrată în dispozițiile poziției 30 din anexa a II-a a Ordinului nr.50/1990.
Pârâta S.C. I. S.A a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
, arătând în esență, că nu avea posibilitatea să se substituie organelor competente în stabilirea existenței locurilor de muncă cu condiții deosebite sau speciale și că activitatea reclamantului nu s-a desfășurat peste 70% în spații închise, ci dimpotrivă într-un spațiu aerisit. Activitatea pârâtei a fost de cercetare și proiectare, producând doar prototipuri, astfel încât era exclusă activitatea de producție, cu atât mai mult cu cât reclamantul din cauza faptului că nu era antrenat permanent în procente, avea ca atribuții și efectuarea curățeniei în institut. În fine, pârâta interpretează concluziile raportului de expertiză efectuată de Cotiga Dumitru în sensul că activitatea reclamantului poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă doar dacă a lucrat la locul de muncă peste 70% din timpul programului de lucru.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele
:
Cum prin decizia civilă nr.3477 din_ a Curții de Apel C., pronunțată în primul ciclu procesual, s-a stabilit obligația instanței de fond de completare a expertizei în sensul stabilirii concrete a condițiilor de muncă, nu poate fi primită concluzia primei instanțe că expertul și-a depășit atribuțiile.
Cu toate acestea, contrar criticilor reclamantului, probele administrate în cauză nu dovedesc că activitatea reclamantului poate fi încadrată în condițiile grupei a II-a de muncă, conform prevederilor Ordinului nr.50/1990.
Potrivit art. 2 din Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, "în grupa a II-a de
muncă se încadrează locurile de mun că, activitățile și ca tegoriile profesionale
cuprinse în anexa nr. 2.";
Conform art. 6 din același act normativ, "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.)";.
Potrivit art. 7 "Încadrarea în grupele I și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.";
De asemenea, potrivit art. 15 din Ordinul nr. 50/1990, "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se
încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înr egistrării acestora î n
carnetele de muncă
conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. Muncii și Ocrotirilor Sociale.";
Din dispozițiile legale citate rezultă că una din condițiile încadrării activității în grupa a II-a de muncă este ca salariatul să lucreze în locurile de muncă incluse în această grupă cel puțin 70% din programul de lucru.
În speță, Curtea de Apel consideră că nu s-a dovedit îndeplinirea acestei condiții, pe care și expertul a evidențiat-o ca absolut necesară pentru încadrarea activității reclamantului în grupa a II-a de muncă.
Astfel, prin raportul de expertiză s-a concluzionat că " activitatea prestată de reclamantul B. E. se poate încadra în grupa a II-a de muncă pentru perioada_ -_, cu condiția ca acesta să fi lucra t cel puțin 70% din
programul de lucru";
.
Prin urmare, expertul nu a stabilit, contrar afirmațiilor recurentului, că acesta și-a desfășurat activitatea în condițiile grupei a II-a de muncă, ci a adăugat condiția menționată, a cărei verificare nu a putut-o efectua.
Acest aspect trebuie să rezulte din celelalte mijloace de probă administrate în cauză, dintre care prezintă relevanță declarațiile testimoniale care nu reflectă însă desfășurarea activității în procent mai mare de 70% la locul de muncă al reclamantului.
Astfel, martorul Muradi Zoltan (fila 19 fond), Gyori Zoltan (fila 20 fond) și Chiorean I. (fila 21 fond) au declarat că programul de muncă era de 8 ore pe zi, dar au fost și situații când s-a lucrat 12 ore pe zi.
Aceștia se referă însă la programul de muncă prezent ca normă de timp, în sensul art.111 și art.129 Codul muncii.
În acest sens, art. 111 din Codul muncii prevede că "Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.";
Art.129 stabilește că "Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operațiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condițiile unor procese tehnologice și de muncă determinate. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfășurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.";
Așadar, martorii nu au relatat că reclamantul a desfășurat pe mai mult de 70% din durata programului de lucru activitate de sudor într-un mediu închis și neaerisit, ci s-au referit la programul de lucru al acestuia.
Mai mult, ultimii doi martori au relatat că activitatea reclamantului se desfășoară și în aer liber, ceea ce exclude posibilitatea ca reclamantul să își desfășoare activitatea permanent într-o hală neaerisită.
Totodată, obiectul de activitate al pârâtei (cercetare și proiectare) până în anul 1994, conform apărărilor necontestate de reclamant, este incompatibil cu activitatea de producție în masă, care ar putea fi considerată ca susceptibilă de a obliga salariații să își desfășoare activitatea în mod neîntrerupt la locul de muncă, în aceleași condiții pe durata întregului program de muncă.
Prin urmare Curtea de Apel constată că este estrem de dificil să se dovedească, pe fondul trecerii unei perioade mari de timp și a alterării inevitabile a acurateței memoriei martorilor, că peste 70% din timpul de muncă reclamantul și-a desfășurat activitatea în condițiile grupei a II-a de muncă, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a reținut anterior, pârâta nu a avut activitate de producție până în 1994.
Neîndeplinirea acestei condiții lipsește de relevanță celelalte critici punctuale formulate de reclamant, chiar dacă s-ar reține că activitatea reclamantului s-a desfășurat într-un mediu nociv, toxic care i-a afectat starea de sănătate, deoarece acestea sunt condiții cumulative pentru încadrarea activității în grupa a II-a de muncă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. E. împotriva sentinței civile nr. 12580 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
D. G. | L. | D. | S. D. |
GREFIER
C. M.
red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ jud.fond.P. U.
