Decizia civilă nr. 4491/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4491/R/2013

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.

GREFIER: N. N.

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de către reclamantul M. I. împotriva încheierii din data de_ și împotriva sentinței civile nr. 5508 din 28 martie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ și de către pârâta SC C. SA împotriva aceleiași sentințe, având ca obiect conflict de muncă.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 4 noiembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 18 noiembrie 2013, iar apoi pentru data de 19 noiembrie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5508 din 28 martie 2013 pronunțate în dosar civil nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată, completată și precizată de către reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 104.716 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate de reclamant și neplătite de angajator în perioada 14 iulie 2006 - 14 iulie 2009.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății al sumei de 7.527,50 euro, reprezentând garanția reținută de angajator.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 24.363 lei reprezentând contravaloarea indemnizației datorate pentru zilele de concediu de odihnă neefectuat în perioada_ -_ .

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 1.785 lei reprezentând onorariu avocațial și suma de 7.915 lei reprezentând onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei S.C. C. S.A. în temeiul contractului individual de muncă nr. 1563/_ la ITM București, și transferat la ITM Timis sub nr. 1604851/_ . În baza acestui contract de muncă, deținut funcția de pilot comandat la aeronavă și pe toată durata derulării contractului de muncă a efectuat ore suplimentare atât în zilele normale de lucru cât și în zilele de liber legal, astfel cu rezultă din declarațiile martorilor MIhăilescu V. Constantin și

I. I. el audiați în cauză și din raportul de expertiză întocmit de exp. cont. Culda I. . Instanța a reținut că potrivit prevederilor Contractului individual de muncă,

programul de muncă al reclamantului era nenormat, cu respectarea timpului de muncă și odihnă conform anexei la contract și în conformitate cu reglementările interne ale companiei și cele ale Autorității Civile Aeronautice Române. În plus, în

cuprinsul contractului s-a prevăzut faptul că durata standard a timpului lunar de muncă era de 172 de ore, iar orele de muncă efectuate peste această durată sunt ore socotite suplimentare și se compensează sau se plătesc, după caz, conform prevederilor pct.4 din Contractul individual de muncă. În cuprinsul aceluiași contract, s-a mai stabilit că timpul de serviciu pentru zbor precum și timpul de zbor maxim pentru personalul aeronautic navigant urmau a nu depăși limitele stabilite de

A.A.C.R. prevăzute în manualul companiei.

Raportat la apărările formulate de pârâtă și la prevederile Contractului individual de muncă astfel cum a fost modificat ulterior prin actele adiționale succesive, și văzând depozițiile celor doi martori audiați în cauză, instanța a reținut că în perioada timpului de muncă se includ timpul de zbor, perioada de timp cuprinsă între momentul la care este programată operațiunea de decolare sau aterizare și momentul la care operațiunea de decolare sau aterizare se realizează în mod obiectiv, perioada de o oră înainte de ora programată pentru decolare și perioada de jumătate de oră de la data aterizării efective, perioada de rezervă la domiciliu, hotel sau la aeroport, perioada de poziționare și în fine,

perioada de pregătire de simulator și vizitele medicale obligatorii. Această concluzie se deduce din dispozițiile pct.6 lit. b din Anexa 1 la Contractul individual de muncă încheiat de pârâtă cu reclamantul, din dispozițiile art. 18, art. 36 lit .f și urm. din Legea nr. 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil, raportat la art. 123 din Codul Muncii.

Cu privire la timpul de muncă suplimentar efectuat de reclamant în beneficiul pârâtei, instanța a reținut că acesta se compune din timpul de muncă suplimentar lucrat în zilele lucrate corespunzătoare durata normală a timpului de muncă, respectiv cinci zile pe săptămână din timpul suplimentar lucrat în perioada de repaus săptămânal la care se adaugă timpul de lucru suplimentar lucrat în perioada sărbătorilor legale.

Din probele administrate în cauză, nu a rezultat că reclamantul ar fi beneficiat de timp liber în compensarea orelor suplimentare lucrate, dimpotrivă, analizând manualul de zbor precum și caietul pilotului, raportat la pontajele prezentate de societatea pârâtă, expertul a reținut că pârâta nu a făcut dovada compensării timpului de muncă suplimentar cu ore libere plătite, ori plata sporului de natură salarială în valoare de 100% sau de 200% din salariul de bază, cu includerea sporului de vechime.

De asemenea, martorii audiați în cauză, au arătat că în perioada în care au fost salariați ai societății pârâte și în care au fost colegi de serviciu cu reclamantul, societatea nu utiliza noțiunea de zi liberă compensată, nici în ceea ce îi privește pe salariați. Mai mult, din depozițiile martorilor a rezultat că nici aceștia nu au ben3ficiat de timp liber acordat în compensare pentru orele suplimentare efectuate iar situația era generalizată la nivelul companiei pârâtei, de unde instanța deduce faptul că nici reclamantul nu a beneficiat de plata orelor suplimentare. Practic, din depozițiile martorilor a rezultat prezumția relativă a neachitării de către pârâtă a orelor suplimentare efectuate în mod cert de reclamant, iar pârâta nu a făcut dovada contrară în condițiile art. 272 din Codul Muncii republicat. De asemenea, manualul de operațiuni al S.C. C. S.A. nu cuprinde mențiuni referitoare la orele libere acordate în compensare pentru munca suplimentară efectuată de angajații piloți de unde rezultă tocmai faptul că aceasta nu achita salariaților orele suplimentare.

Astfel, deși pârâta susține că nu datorează reclamantului nicio sumă de bani cu titlu de ore suplimentare, aceasta nu a făcut nicio dovadă în sensul arătat, cu toate că raportat la dispozițiile art. 272 din Codul Muncii republicat, sarcina îi incumba.

Nu au putut fi reținute susținerile societății pârâte întemeiate pe pontajele depuse de aceasta, întrucât pe de o parte, pârâta nu a făcut dovada că acestea poartă dată certă a întocmirii anterior încetării raporturilor de muncă cu reclamantul, iar pe de altă parte, acestea nu se coroborează cu mențiunile din caietul de zbor al pilotului,

care a fost contrasemnat de persoane abilitate. A mai observat instanța că pontajele prezentate de pârâtă nu poartă semnătura reclamantului care să confirme realitatea datelor cuprinse în pontaje.

Instanța a mai reținut puterea de lucru judecat cu privire la faptul modificării unilaterale ulterioare a pontajelor prezentate de societatea pârâtă raportat la decizia civilă nr. 1618/R/2010 a Curții de Apel C., care a avut ca obiect soluționarea contestației reclamantului împotriva deciziei de încetare a Contractului individual de muncă emisă de pârâtă. Prin această decizie s-a reținut că anterior încetării contractului individual de muncă prin demisie, în condițiile art. 78 alin.8 Codul Muncii, reclamantul figura în cuprinsul duty-plan ca rezervă la domiciliu, pentru ca ulterior S.C. C. S.A. să modifice conținutul duty-plan-ului, reclamantul figurând ca fiind în concediu de odihnă fără plată în absența vreunei cereri a reclamantului în acest sens. Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a stabilit o situație de fapt referitoare la gradul de veridicitate al situației de pontaj, de care se prevalează pârâta și în prezenta cauză. Deși nu se poate vorbi de autoritate de lucru

judecat, noțiunea de putere de lucru judecat face posibil ca o situație de fapt stabilită în mod irevocabil de o instanță judecătorească într-un litigiu desfășurat între aceleași părți, în urma administrării unui probatoriu, să se impună ca un fapt stabilit și în litigiul desfășurat în fața prezentei instanțe.

Examinând că pontajele depuse în probațiune de pârâtă instanța a constatat chiar inadvertențe existente în cuprinsul acesteia în sensul că pârâta a notat ca fiind zi liber compensat inclusiv zilele de repaus săptămânal și zilele de sărbători legale. Mai mult, chiar pârâta a admis, pe parcursul derulării procesului, faptul că pontajele evidențiază ca fiind "liber compensat"; toate zilele în care reclamantul nu s-a aflat în activitate, perioade pentru care nu sunt evidențiate date în carnetul de zbor.

Potrivit art. 119 C.muncii, munca suplimentară se compensează cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. Or, necompensarea orelor suplimentare în termenul stabilit de art. 119 C.muncii dă dreptul salariatului de a beneficia de un spor la salariu corespunzător duratei muncii suplimentare. Chiar dacă per ansamblu ar rezulta o compensare a muncii suplimentare, dacă această compensare nu s-a realizat în termenul de 30 de zile de la efectuare, salariatul are dreptul la plata orelor suplimentare.

Astfel, instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, în VARIANTA I, cu privire la numărul de ore suplimentare efectuate de reclamant în perioada_ -_, în valoare de 104.716 lei, astfel: 56 de ore suplimentare efectuate în zilele lucrătoare, 872 ore suplimentare efectuate în zilele de repaus săptămânal, 16,5 ore suplimentare în zilele de sărbători legale.

Cu privire la concediul de odihnă neefectuat de către reclamant, instanța a remarcat că într-adevăr, pârâta nu a contestat pe parcursul prezentului litigiu faptul că nu ar fi achitat reclamantului contravaloarea concediului de odihnă neefectuat la momentul încetări raportului de muncă.

Instanța a reținut aceeași valoare probatorie a evidentelor prezentate de pârâtă cu privire la acordarea zilelor de concediu de odihnă. Astfel, cu privire la numărul de zile de concediu de odihnă cuvenite reclamantului, instanța a reținut că acesta se compune din numărul de zile stabilit prin prevederile Codului muncii, ale contractului individual de muncă, ale contractului colectiv de muncă și, în fine, prin prevederile speciale în materie cuprinse în Legea nr. 223/1007. Astfel, pârâta a contestat că reclamantului i s-ar aplica prevederile Legii nr. 223/2007 care stabilesc un număr de zile de concediu de odihnă mai mare decât numărul de zile de concediu de odihnă prevăzut prin contractul individual de muncă, însă aceste susțineri nu pot fi reținute de instanță atât timp cât legea specială are în vedere condițiile specifice ale activității personalului navigant și stabilește drepturilor mai favorabile pentru salariații din acest domeniu. În mod evident, dispozițiile legale edictate ulterior încheierii contractului individual de muncă, mai favorabile salariatului, au devenit

aplicabile și acestuia, chiar și în situația în care contractul individual de muncă nu a fost modificat prin act adițional.

Prin urmare, instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză, constatând că în anul 2007 reclamantul nu a efectuat un număr de 19 zile de concediu de odihnă, în anul 200811 zile, iar în anul 20926 de zile, în total un număr de 56 de zile concediu de odihnă neefectuat, a căror contravaloare se ridică la suma de 24.363 RON.

Asupra pretențiilor având ca obiect restituirea sumei reținute de angajator pe parcursul derulării raporturilor de muncă, instanța a reținut că pârâta nu a oferit nicio explicație cu privire la suma pretinsă de reclamant. Cu toate acestea, a admis că ar fi vorba despre un fond constituit cu titlu de garanție. Acest aspect a fost elucidat de răspunsul comunicat de unitatea bancară ING BANK NV AMS. DAM SUCU. ALA BUCUREȘTI, conform căruia la data de_ pârâta SC C. SA a solicitata deschiderea unui cont în scopul constituirii unei garanții pe numele M. I., cu un sold la zi la data de_ de 7257,50 EURO. Prin urmare, reclamantul a achitat această sumă pentru garantarea executorii unor obligații (pârâta admițând că acesta a achitat sume lunar în acest cont. Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că fostul salariat ar avea obligația de a despăgubi pe pârâtă cu această sumă de bani, instanța a concluzionat că reclamantul este îndreptățit la restituirea întregii sume de 7257,50 Euro.

Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.proc.civ, a o fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1785 lei reprezentând onorariu avocațial și suma de 7915 lei reprezentând onorariu expert.

Prin încheierea civilă din data de_ pronunțată în același dosar

, s-a prorogat pronunțarea asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de reprezentantul pârâtei.

S-a amânat judecarea cauzei la data de 26 Ianuarie 2011, sala 31, ora 8, complet 5 LM, pentru când

S-a emis adresă la expert I. Culda, pentru a răspunde la obiecțiunile formulate de reprezentantul reclamantului de asemenea s-a precizat faptul că indemnizația de concediu de odihnă se va calcula pentru perioada_ -_ .

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut după deliberare, a încuviințat obiecțiunile la expertiză formulate de reprezentantul reclamantului și a prorogat pronunțarea asupra obiecțiunilor formulate de reprezentantul societății pârâte pentru a da posibilitatea să le susțină.

În temeiul dispozițiilor art.108 al. 3 Cod proc. civ. s-a respins excepția având în vedere că acea completare de acțiune a fost depusă la data de_, iar pârâta nu a formulat obiecțiuni până la data de_, împrejurare prin care neregularitatea este acoperită.

Instanța a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada_ -_ perioadă referitoare la indemnizația de concediu de odihnă, însă pentru perioada_ -_ perioada nu este prescrisă.

S-a făcut adresă către expert pentru a calcula indemnizația de concediu pentru perioada_ -_ .

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs reclamantul M. I. și pârâta S.C.

C. S.A..

Prin recursul declarat de reclamantul M. I. s-a solicitat

modificarea în parte încheierea din data de_ și sentinței civile nr. 5508/2013 în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, respectiv a admiterii în întregime a acțiunii și a obligării pârâtei la plata sumei 39.639 lei reprezentând contravaloarea indemnizației datorate pentru zilele de concediu de odihnă neefectuate în perioada_ -_, cu cheltuieli de judecata.

În interpretarea prevederilor art. 268. al. (1) lit. c) Codul muncii este esențial a se stabili data la care reclamantul a fost îndreptățit a solicita pe calea unei acțiuni în

justiție contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, acest moment fiind clar determinat de prevederile art. 146 al. 4 Codul muncii (art. 141 al. 4 C. muncii. Anterior republicării prin legea 40/2011), în conformitate cu care compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individul de muncă.

Așadar, numai de la acest moment se naște obligația angajatorului de a achita în favoarea fostului său angajat contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, precum și, în mod corelativ, dreptul fostului angajat de a solicita angajatorului, inclusiv pe calea unei acțiuni în justiție, plata contravalorii zilelor de concediu neefectuat. în acest sens sunt de altfel deciziile Curții Constituționale a României nr. 1236/2001 și nr. 1361/2011.

Așadar, odată câștigat dreptul reclamantului de a beneficia de concediu și având în vedere faptul că reclamantul nu a putut beneficia de acest drept pe perioada derulării raporturilor de muncă, la data încetării raporturilor de muncă dreptul reclamantului de a obține executarea în natura a obligației angajatorului de acordare efectiva a concediului de odihna s-a transformat în dreptul de a solicita executarea prin echivalent a acestuia-plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat astfel încât numai de la acest moment obligația devenita evaluabila în bani urmează a fi supusa prescripției dreptului la acțiune.

Orice solicitare din partea salariatului, formulată pe parcursul derulării contractului de muncă privind achitarea de către angajator a contravalorii concediului de odihnă neefectuat, nu poate fi realizată de către salariat, acesta fiind în imposibilitate de a acționa, iar prescripția dreptului la acțiune nu poate opera în contra celui care este în imposibilitate de a acționa.

Prin recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A

., s-a solicitat modificarea în tot a sentinței civile nr. 5508/2013 și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată cu cheltuieli de judecată.

În motivare invocă prevederile art. 304 pct.6 C.pr.civ., deoarece instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Al doilea capăt de cerere al acțiunii vizând restituirea sumelor reținute cu titlu de garanție, a fost cuantificat la suma de 8000 Euro în cererea de chemare în

judecată, iar după întocmirea raportului de expertiză, intimatul - reclamant a precizat cuantumul de 7510,76 Euro - echivalent lei curs BNR din ziua plății efective.

Or, instanța de fond a dispus obligarea recurentei - pârâte la plata unei sume de bani mai mari, respectiv la plata sumei de 7527,50 Euro.

Recurenta pârâtă invocă și art. 304 pct. 9 C.pr.civ. arătând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Raționamentele ce au stat la baza admiterii primului capăt de cerere vizând remunerarea muncii suplimentare contravin legii.

Instanța de fond, aplicând în mod greșit dispozițiile art. 18, 36 lit. f) și urm. din Legea nr. 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil, a majorat nejustificat timpul de muncă efectuat de către intimatul-reclamant în perioada 2006- 2009, întrucât în stabilirea timpului de muncă efectuat a avut în vedere:

• timpul de zbor;

• perioada de timp cuprinsă între momentul la care este programată operațiunea de decolare sau aterizare și momentul la care operațiunea de decolare sau aterizare se realizează în mod obiectiv;

• perioada de o oră înainte de ora programată pentru decolare și perioada de jumătate de oră de la data aterizării efective;

• perioada de rezervă la domiciliu, hotel sau la aeroport;

• perioada de poziționare;

• perioada de pregătire de simulator;

• vizitele medicale obligatorii.

În stabilirea timpului de muncă, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile pct. 6 lit. b din Anexa 1 la Contractul individual de muncă și la dispozițiile art. 18, art. 36 lit. f) și urm. din Legea nr. 223/2007.

Dispozițiile pct. 6 lit. b din Anexa 1 la Contractul individual de muncă al părților litigante acoperă: timpul de zbor; perioada de o oră înainte de ora programată pentru decolare și perioada de jumătate de oră de la data aterizării efective și serviciul de rezervă efectuat la locul și la orele stabilite pe planul de zbor. Aceste dispoziții acoperă o parte din timpul efectuat cu titlu de muncă de către intimatul-reclamant, dispozițiile legale invocate exced noțiunii de timp de muncă.

Astfel, dispozițiile art. 18 din Legea nr. 223/2007 vizează certificarea personalului aeronautic civil navigant profesionist, iar dispozițiile art. 36 lit. f) și urm. din același act normativ vizează îndatoririle personalului aeronautic civil navigant profesionist: "să se prezinte la examenele medicale periodice și să comunice șefilor ierarhici, în timp util, cu privire la inaptitudinea medicală temporară";.

Astfel, instanța de fond a inclus în mod eronat în timpul de muncă perioada de pregătire de simulator și vizitele medicale obligatorii.

Instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 117 din Codul muncii, a determinat munca suplimentară prin cumularea timpului de muncă suplimentar prestat în zilele lucrătoare corespunzătoare duratei normale de a timpului de muncă cu timpul lucrat în perioada de repaus săptămânal și cu timpul de lucru efectuat în perioada sărbătorilor legale.

Întrucât acțiunea introductivă a avut ca petit plata contravalorii orelor suplimentare efectuate în perioada 14 iulie 2006 - 14 iulie 2009, dispozițiile legale incidente se regăseau în Codul muncii, Titlul III - Timpul de muncă și timpul de odihnă, Cap. I - Timpul de muncă, Secțiunea a 2-a - Munca suplimentară, art. 117- 121.

Prin urmare textele legale definesc munca suplimentară drept acea muncă prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, respectiv în afara celor 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.

Sporurile pentru muncă suplimentară nu trebuie confundate cu sporurile pentru munca efectuată sâmbăta și duminica și pentru munca prestată în zilele de sărbători legale, fiind încadrate chiar de legiuitor în secțiuni distincte: art. 120 din Cap. I al titlului III - Timpul de muncă, art. 132 din Cap. II al titlului III- Repausuri periodice, Secțiunea a 2-a - Repausul săptămânal; art. 137 din Cap. II al aceluiași titlu - Repausuri periodice, Secțiunea a 3-a - Sărbătorile legale.

Scopul acestor sporuri este diferit.

De asemenea, diferă regimul juridic al celor trei sporuri:

• sporurile pentru munca suplimentară se stabilesc prin negociere și nu pot fi mai mici de 75% din salariul de bază;

• sporurile pentru munca efectuată sâmbăta și duminica sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă;

• sporurile pentru munca prestată în zilele de sărbători legale nu pot fi mai mici de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Dacă normele juridice stabilesc distinct aceste sporuri, este evident că nu se poate proceda la acordarea cumulată a acestora, în condițiile în care obiectul litigiului îl constituie exclusiv sporul pentru orele suplimentare prestate.

Admiterea capătului de cerere vizând plata contravalorii indemnizației datorate pentru zilele de concediu de odihnă neefectuat în natură în perioada 7 octombrie 2007-14 iulie 2009, această soluție contravine dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 223/2007, întrucât a art. 42 lit. d) din Legea nr. 223/2007, este o normă dispozitivă.

Legea nr. 223/2007 nu reglementează o indemnizație pentru concediul de odihnă suplimentar, iar compensarea bănească prevăzută de art. 141 alin. (4) din

Codul muncii are ca domeniu de aplicare doar concediul de odihnă anual prevăzut de art. 139 din același act normativ.

Recurenta pârâtă invocă și art. 304¹C.pr.civ. arătând că raționamentul aplicat de instanța de judecată în soluționarea primului capăt de cerere s-a fundamentat în mod eronat pe două premise: soluționarea a avut ca punct de plecare prezumția simplă că: întrucât manualul de operațiuni al recurentei-pârâte nu cuprinde mențiuni cu privire la orele libere acordate în compensare pentru munca suplimentară efectuată de angajații piloți, rezultă că recurenta-pârâtă nu achita salariaților orele compensate.

Instanța de fond nu a făcut o distincție între compensarea în natură și compensarea în bani a muncii suplimentare. Or, modalitatea de compensare a muncii suplimentare prestate în cadrul recurentei-pârâte se regăsea minuțios reglementată în Contractul colectiv de muncă al S.C. C. S.A.

Pontajele depuse la dosar, singurele probe care puteau determina existența și numărul orelor suplimentare, au fost înlăturate de instanță, considerând că acestea nu au valoare probatorie, întrucât nu au dată certă și nu poartă semnătura intimatului-reclamant.

În ceea ce privește data certă, această formalitate este necesară doar în raport de terți, nu și în raport de părțile emitente.

Totodată, semnarea pontajelor de către salariat nu constituie o condiție de validitate, neexistând vreo dispoziție legală sau vreo uzanță care să prevadă o astfel de condiție.

Instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea hotărârii concluziile eronate ale raportului de expertiză. Expertul ar fi trebuit ca, inițial, să identifice timpul efectiv lucrat de intimatul-reclamant cu indicarea, dacă era cazul, a orelor suplimentare și, mai apoi, compensarea acestora cu timp liber plătit corespunzător iar în final, dacă rezultau ore suplimentare neacoperite prin compensare, să stabilească contravaloarea sporului aferent orelor suplimentare.

Or, expertul a concluzionat că: "în lipsa unor astfel de documente, noi am considerat că orele suplimentare prestate în zilele normale de lucru (luni - vineri) nu au fost compensate";.

Or, expertul desemnat în cauză a avut la dispoziție toate evidențele societății pârâte necesare determinării compensărilor.

Nu există nicio prevedere legală expresă care să impună angajatorului evidențierea zilelor libere, acestea urmând a fi determinate prin aplicarea metodei per a contrario: zilele în care nu s-a lucrat pentru angajator reprezintă zile libere.

Mențiunea "zi liberă compensată"; (LC) apare și este evidențiată în pontajele reclamantului. Însuși expertul, în cuprinsul raportului de expertiză efectuat precizează: "Mențiunea «zi liberă compensată» - LC - apare foarte frecvent în foile de prezentă ale reclamantului _";.

Cu privire la foile de prezență (pontaje) expertul a considerat, în mod absolut eronat, că aceasta "_ nu sunt relevante (!!!) deoarece nu consemnează informații privind orele de muncă prestate zilnic, iar înscrierea în foile de prezență a așa - ziselor

«zile libere compensate» - LC - nu a fost confirmată prin documente emise de pârâtă către reclamant";.

Se fac exemplificări, în sensul că în luna iulie 2006, conform calculului expertului reclamantul a lucrat 14,05 ore suplimentare, iar condițiile în care în luna august 2006 reclamantul a beneficiat de 14 zile libere, adică 112 ore suplimentare compensate; similar, în luna mai 2007, conform calculului expertului reclamantul a lucrat 24,53 ore suplimentare, iar condițiile în care în luna iunie 2007 reclamantul a beneficiat de 7 zile libere, adică 56 ore suplimentare compensate.

La fel pentru luna iulie 2008, conform calculului expertului reclamantul a lucrat 17,05 ore suplimentare, în luna august 2008 reclamantul a beneficiat de 5 zile libere, adică 40 ore suplimentare compensate, și luna aprilie 2009, reclamantul a

lucrat 70,48 ore suplimentare, iar în luna mai 2009 reclamantul a beneficiat de 14 zile libere, adică 112 ore suplimentare compensate.

Apoi, calculul contravalorii orelor suplimentare este eronat.

Din analiza statelor de plată depuse la dosarul rezultă că pârâta a plătit intimatului-reclamant un număr de 5.600 ore, or din calculele efectuate de expert, rezultă că intimatul-reclamant ar fi efectuat, în perioada de referință, un număr total de ore de 4278,56, discrepanțe evidențiate în Anexa nr. 6 la Raportul de expertiză intitulată "Situație comparativă a timpilor de muncă prestată lunar de reclamantul M.

I. în favoarea pârâtei S.C. C. S.A. ~ conform calculelor efectuate de către expert

- conform state de plată întocmite de către pârâtă";.

În continuare, în mod absolut surprinzător, se conchide faptul că a rezultat un număr de 97,54 ore neplătite în cuantum de 2.742 lei (!!!).

Diferența sesizată este de natură să conducă la ideea că expertul a dublat în mod incorect și netemeinic suma calculată ca reprezentând contravaloarea orelor suplimentare neachitate.

Concret, expertul a ignorat algoritmul de calcul ce rezultă din textele legale aplicabile, respectiv: Pentru o oră suplimentară lucrată angajatorul datorează salariatului:

• salariul tarifar orar plus o oră liberă în compensare sau

• salariul tarifar orar plus sporul cuvenit.

În situația în care media lunară a orelor lucrate nu depășește numărul de ore

lucrătoare ale lunii respective, ore pentru care deja a fost achitată contravaloarea lor, pentru orele suplimentare se va acorda doar compensarea, ele fiind deja plătite o dată.

Calculul efectuat de expert și exprimat în Concluziile raportului de expertiză este eronat deoarece acesta a luat în considerare Ia calculul contravalorii orelor suplimentare atât valoarea orelor, cât și sporul (deși, astfel cum s-a arătat, valoarea orelor a fost deja achitată - în condițiile în care numărul total al orelor lucrate este mai mic decât numărul total al orelor plătite), în mod corect, ar trebui calculat doar sporul, în acest sens fiind și precizările expertului în cuprinsul "Precizări la concluzii";: "din salariul de bază aferent timpului de muncă suplimentar menționat în concluzii, respectiv în anexele 1-5, ar trebui plătită reclamantului doar suma de 2.742 lei corespunzătoare lunilor în care totalul timpilor de muncă calculați de noi depășesc timpii evidențiați în statele de plată, conform anexei 6";.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că la efectuarea calculului sporului pentru ore suplimentare a fost aplicat un cuantum eronat de 100% la salariul de bază - în cazul orelor suplimentare; 200% la salariul de bază - în cazul orelor lucrate sâmbăta și duminica; 200% la salariul de bază - în cazul orelor lucrate în zilele de sărbători legal.

În acest sens stau mențiunile făcute în cuprinsul raportului de expertiză conform cărora: "Potrivit prevederilor art. 42.1. Ut. c) din CCMTr și a prevederilor art.

38.4. din CCMCrp, sporul minim pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal este de 100% din salariul de bază. Se înțelege că, în cazurile în care repausul săptămânal se acordă cumulat și cu atât mai mult atunci când nu se acordă, sporul care se adaugă la salariu este dublu, respectiv 200% din salariul de bază"; (pagina 8 din Raportul de expertiză).

Or, nu există nicio normă legală care să stabilească un astfel de spor de 200% pentru lucru în zilele de sâmbătă și duminică, mai ales că intimatul-reclamant nu a lucrat 14 zile continuu pentru a putea aprecia că ar fi incidente dispozițiile art. 137 alin. (5) din Codul muncii.

Mai mult, deși au fost identificate ore lucrate sâmbăta și duminica, totalul orelor lucrate lunar nu a depășit, în nicio lună, media de 168, 176 respectiv 184 ore lunar (8 ore x numărul zilelor lucrătoare din lună) pentru care a fost stabilit salariul lunar.

Prin urmare, nu se poate pune problema că orele lucrate sâmbăta și duminica nu ar fi fost plătite, ceea ce ar fi trebuit calculat ar fi fost, așadar, numai sporul de 100%, în cazurile în care nu a intervenit compensarea cu timp liber plătit.

În cazul calculului contravalorii timpului de muncă lucrat în zilele de sărbători legale deși în cuprinsul raportului de expertiză se menționează aplicarea prevederilor art. 41 (1) lit. c), art. 42 (1) lit. c) din CCM transporturi, în care se stipulează un spor de 100% din salariul de bază, expertul a aplicat un spor în cuantum de 200%.

Considerentele ce au condus la admiterea capătului de cerere vizând plata sumelor de bani reținute lunar din veniturile realizate de reclamant cu titlu de garanție sunt lipsite de fundament juridic, în raport de dispozițiile Actului Adițional din 11 noiembrie 2007 la Contractul individual de muncă nr. 1604851 din 19 februarie 2003, ale art. 193 alin. (2) și art. 195 din Codul muncii, în condițiile în care intimatul - reclamant nu a respectat obligația legală și contractuală de a nu avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pe perioada garantată, astfel

încât acesta avea obligația legală și contractuală de a o despăgubi pe recurenta- pârâtă.

În ce privește calculul sporurilor pentru munca suplimentară, acesta a fost efectuat greșit de către expert și însușit în mod deficitar de către instanța de fond, conform variantei 1 prin raportare la un program uniform de lucru.

Or, potrivit art. III din Contractul individual de muncă nr. 1604851 din 19 februarie 2003, programul de muncă era nenormat, iar potrivit art. 6 din Anexa 1 la contractul individual de muncă, timpul de muncă era repartizat inegal, în funcție de misiunile de zbor.

Optarea pentru un program inegal s-a realizat conform art. 110 alin. (2) și art.

113 alin. (1) din Codul muncii, determinarea orelor suplimentare trebuia să se realizeze prin raportare la prevederile Manualului OMA depus la dosar (act care creionează modalitatea de stabilire a programului de lucru inegal) și nu prin raportare la programul uniform prevăzut de lege - 8 ore/zi.

Aceste prevederi sunt în deplină concordanță cu dispozițiile Ordinului nr.

393/2003 cu privire la distribuirea timpului de muncă în aviație.

Art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 393/2003 arată că: "timpul maxim anual de muncă va fi distribuit, pe cât posibil uniform de-a lungul unui an";.

Este evident că prin dispozițiile ordinului menționat supra, legiuitorul a instituit un regim derogatoriu în ceea ce privește timpul de muncă pentru personalul aeronautic civil navigant și, prin urmare, trebuie aplicat principiul "lex specialis derogat generali";.

Prin întâmpinarea înregistrată S.C. C. S.A.

în raport de recursul formulat de recurentul-reclamant M. I., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii dispozițiilor încheierii din data de 3 noiembrie 2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că raportul de muncă stabilit între părți a încetat la data de 13 iulie 2009, conform demisiei recurentului-reclamant.

Recurentul-reclamant a înțeles să își completeze cererea de chemare în judecată cu capătul de cerere privind plata contravalorii indemnizației pentru zilele de concediu de odihnă neefectuate în perioada_ -_, la termenul din data de 7 octombrie 2010.

Potrivit art. 144 din Codul muncii (art. 139 - varianta anterioară republicării), dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților și nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art.146 din Codul muncii (art. 141 - varianta anterioară republicării), concediul de odihnă se efectuează în fiecare an dar, prin excepție, efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil. Același articol, la alin.(4), prevede că o compensare în bani a concediului de

odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Compensarea în bani este permisă în cazul încetării raporturilor de muncă și se poate solicita și acorda pentru fiecare an, până la sfârșitul anului următor. Prin urmare, dreptul la acțiune se naște la sfârșitul anului următor în care se putea efectua concediul de odihnă în natură.

Prin întâmpinarea înregistrată reclamantul M. I.

, s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de către recurenta pârâtă S.C. C. S.A., cu cheltuieli de judecată.

În esență, se arată că în acord cu dispozițiile art. 111 C. muncii - timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează în care salariatul prestează muncă, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.

Atât perioada în care reclamantul s-a aflat la cursurile de pregătire recurenta pe simulator cât și perioada în care reclamantul a efectuat vizitele medicale obligatorii reprezintă în acord cu prevederile art. 111 Codul muncii, o perioadă în care salariatul îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale conform prevederilor legale.

Pregătirea de simulator este obligatorie pentru menținerea calificărilor și pentru exercitarea în continuare a profesiei de către reclamant, astfel cum este obligatorie efectuarea vizitelor medicale periodice (art.36 lit. f din Legea nr. 223/2007, art. 18 și 29 din Legea nr. 223/2007 și art. 67 din Codul aerian).

Orele de pregătire recurenta de simulator sunt evidențiate în carnetul de zbor al reclamantului, mențiunile din carnetul de zbor fiind certificate chiar de către C. .

Mai mult, atât perioadele de pregătire la simulator cât și perioadele în care reclamantul a efectuat vizitele medicale periodice obligatorii sunt evidențiate în cuprinsul așa ziselor pontaje, ca timp de lucru, fiind evidențiat cu mențiunea SM (simulator), ori Z, în care se include activitatea de Zbor/poziționări/AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română)/VM (vizita medicală)/recurrent (pregătire recurenta de simulare). Așadar, perioadele în care reclamantul a efectuat vizitele medicale cât și cele în care acesta a efectuat pregătirea de simulator este identică sub aspectul regimului de evidențiere cu perioadele de zbor fiind evidențiate prin același simbol, fiind evidențiate ca perioade de muncă.

Chiar prevederile art. 4.6 din Contractul colectiv de muncă al C. înregistrat sub nr. 307/_, se arată că salariații sunt obligați să se supună examenelor medicale organizate. Rezultatul salariatului de a se supune examinărilor medicale constituie abatere disciplinară.

Instanța de fond a respectat pe deplin dispozițiile art. 117 Codul muncii.

Acordarea concediului de odihnă neefectuat nu contravine dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 223/3007 ci dimpotrivă este conformă cu aceste prevederi precum și cu dispozițiile art. 145 și urm. Codul muncii.

Prevederile art. 17 din Legea nr. 223/2007 nu sunt de natura dispozitivă, ci dimpotrivă, acestea au o natură imperativă, dată fiind formularea utilizată de către legiuitor - se acordă excluzând orice posibilitate de apreciere din partea angajatorului și, totodată având în vedere că prin acestea se asigură refacerea capacității de zbor a personalului aeronautic navigant, date fiind condițiile speciale de muncă, și astfel securitatea operațiunilor de zbor sens în care în raport de raporturile juridice protejate prin art. 17 și art. 42 din Legea nr. 223/3007 - securitatea operațiunilor de zbor, aceste norme au un caracter imperativ.

Potrivit art. 278 alin.1 Codul muncii - dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt

incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.

Din chiar denumirea perioadei de odihna în discuție - concediu de odihna suplimentar rezulta ca reglementarea art. 42 lit. d din Legea nr. 223/2007 este complementara reglementarii de drept comun a concediului de odihna, în sensul ca prin art. 42 lit. d din Legea nr. 223/2007 se extinde perioada de concediu de odihna reglementata de dreptul comun (art. 145 și urm. Codul muncii) cu o perioada suplimentara de 12 zile lucrătoare.

Concediul de odihna a personalului aeronautic navigant civil, incluzând perioada extinsa a acestuia conform prevederilor art. 42 lit. d din legea 223/2007, se supune în întregime reglementarilor prevăzute de Codul muncii referitoare la concediul de odihna, inclusiv cele referitoare la compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat și modul de calcul a unei asemenea compensări, în conformitate cu prevederile art. 146 al. 3 Codul muncii, tocmai în considerarea faptului că dispozițiile Codului muncii reprezintă dreptul comun, inclusiv în ceea ce privește regimul concediului de odihna, ce se aplica tuturor raporturilor de munca în lipsa de stipulație derogatorie.

Instanța de fond a făcut o corecta apreciere a probatoriului administrat în cauza, a relevantei acestui probatoriu, inclusiv prin perspectiva pretinselor evidente ale tipului de munca clamate de către C. .

Contrar celor afirmate, NU există nicio evidentă din partea C. privind pretinsa acordare a orelor libere plătite în compensare pentru munca suplimentara efectuata de către reclamant, acest aspect fiind evidențiat de altfel atât de către expertul contabil desemnat în cauză și audiat în mod nemijlocit de către instanța de fond. în prezenta reprezentantului convențional al C., cât și de către cei doi martori audiați de către instanța de judecată.

Expertul relevă că așa zisele pontaje nu sunt relevante întrucât acestea NU cuprind informații despre numărul de ore lucrate ori timpii de lucru ci prin acestea se evidențiază doar tipul activității (Z-zbor, SM-simulator,) și frecventa activității de zbor iar nu durata efectiva a acestei activități. Spre exemplu, în condițiile în care se evidențiază în ziua de 01. iulie 2006 (f. 10 voi 2, dosar fond) activitatea de zbor-Z, se menționează un numărul de 3 leguri realizate de către reclamant în aceea zi, prin termenul leguri înțelegându-se activitatea de zbor (operațiune de decolare, urmata de zborul propriu zis și operațiunea de aterizare) ori de poziționare în vederea zborului(deplasarea pilotului de la locul în care acesta se afla la locul unde încep operațiunile de zbor) fără a se evidenția durata propriu zisă a acestei activități, data de începere ori data de încheiere a activității.

Apoi, se remarca de către expert, ca pretinsele evidente sunt neverosimile sub aspectul mențiunilor LC-liber compensat, aceste mențiuni nefiind confirmate de documentele emise de către C., fiind evidențiate în numeroase situații ca fiind zile libere compensate - LC zilele de sâmbăta și duminica aferente perioadei de repaus săptămânal ori zile de sărbătoare legală.

C. omite a prezenta Onoratei Instanțe obligațiile ce ii revin, în calitate de operator aerian, în conformitate cu Reglementarea Aeronautică Civile Române referitoare la limitări privind timpul de muncă și de odihnă pentru personalul aeronautic civil navigant/RACR-LTMO, ediția 1/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1029 din_ aprobata prin Ordinul M. ui Transportului Construcțiilor și Turismului nr. 1941/2005. Potrivit art. 2.2.6 Operatorul trebuie sa stabilească zilele libere și să notifice despre aceasta, în avans, membrii echipajului. Iar potrivit art. 10.1. din aceeași reglementare, Operatorul trebuie sa înregistreze și sa păstreze evidente suficient de detaliate și exacte ale membrilor de echipaj cu privire la

: a) timpii bloc, b) timpii de serviciu pentru zbor, cu mențiunea începutului, terminării și duratei serviciului pentru zbor și, c) timpii de muncă zilnic și lunar cumulat și d) timpii de odihna și numărul de zile libere de orice sarcini de serviciu.

În același sens sunt prevederile art. 2.1.6 și art. 10.1. din Reglementarea Aeronautică Civile Române referitoare la limitări privind timpul de muncă și de

odihnă pentru personalul aeronautic civil navigant/RACR-LTMO, ediția 2/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 650 din_, aprobata prin Ordinul M. ui Transportului nr. 1074/2008.

Așadar, aceste evidențe trebuie sa aibă un caracter riguros, în care sa fie evidențiata durata efectiva a timpilor de muncă (data de început, data de finalizare). Or, așa zisele pontaje nu evidențiază durata efectiva a activității reclamantului, momentul de început și momentul de finalizare a activității, ceea ce releva justețe aprecierilor expertului desemnat în cauza cu privire la caracterul incomplet și nereal al așa ziselor pontaje prezentate de către C. .

Potrivit art. 7 din Ordinul Comun_ - unitățile de aviație civila trebuie sa se asigure ca personalul aeronautic civil navigant beneficiază de zile libere de orice sarcina care sunt anunțate și planificate din timp. În același sens sunt art. 49 din Contractul Colectiv de munca la Nivel Național, art. 5.19 din Contractul colectiv de munca al C. .

În speța dedusa judecații, niciunul dintre documentele prezentate de către C. NU poate fi apreciat ca fiind o evidenta conformă a pretinselor ore libere acordate în compensare pentru timpul de muncă suplimentar, aceste documente fiind întocmite post factum și cuprinzând mențiuni modificate raportat la activitatea reala a reclamantului.

De observat că așa zisele pontaje sunt fără excepție editate DUPA data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului, la data de 13 august 2009, PRO CAUSA.

Mai mult, așa zisele pontaje nu reflecta activitatea desfășurata de către reclamant în calitate de sef de flota, astfel cum aceasta este menționata în cuprinsul statelor de plata existând diferențe semnificative intre numărul de ore lucrate din așa zisele pontaje și numărul de ore lucrate din cuprinsul statelor de plata, diferența ce corespunde activității desfășurate de către reclamant în calitate de șef flotă.

Expertul observă în mod judicios faptul că evidențele prezentate de către C. sunt contradictorii și, totodată, acestea NU sunt confirmate de celelalte documente existente la dosarul cauzei, mai precis însemnările din carnetul de zbor ale reclamantului.

Spre exemplu, în cuprinsul așa zisei fise de pontaj afata la fila 49 Voi I dosar fond, ziua de 4 martie 2007(zi de Duminica) este figurata ca fiind Liber Compensat(simbol LC) deși în cuprinsul carnetului de zbor al reclamantului, certificat pentru conformitate de către C. . în ziua de 4 Martie 2007 reclamantul a efectuat nu mai puțin de 4 zboruri!!!

De altfel, chiar expertul prezintă în mod comparativ situația a două duty - plan (plan de muncă) -NECONT. ATE de către C., care prezintă diferențe semnificative, ceea ce în mod evident ridică serioase dubii cu privire la realitatea celor evidențiate și, totodată, descalifică actele în discuție ca probe.

Dovada incontestabilă a modificării unilaterale și post-factum a acestor documente de către C. este reținută în mod irevocabil, în considerentele deciziei civile nr. 1618/R/2010 a Curții de Apel C. având ca obiect contestația promovată de către reclamant împotriva deciziei de încetarea CIM emisă de către C. .

Curtea de Apel C. reține că, anterior încetării CIM prin demisie, în condițiile art. 78 al. 8 C. Muncii (ca urmare a nerespectării obligațiilor de către angajator) reclamantul figura în cuprinsul duty-plan ca rezervă la domiciliu (simbol RX) iar ulterior, C. a modificat conținutul duty plan în discuție, reclamantul figurând ca fiind în concediu de odihnă fără plată (simbol OFF), în absența vreunei cereri din partea acestuia.

Concluziile expertului desemnat în cauza în raport cu pretinsele evidente ale timpului liber acordat în compensare ținute de către CARPARTAIR este confirmată în mod implicit chiar de către susținerile C. din cuprinsul memoriului de recurs unde aceasta se arată în mod explicit modalitatea în care au fost întocmite documentele în discuție, metoda per a contrario, în baza căreia toate zilele în care

reclamantul nu a efectuat zboruri sau activități de pregătire recurentă - de simulator (activități care sunt evidențiate în carnetul de zbor al reclamantului vizat spre neschimbare de către C., ale căror mențiuni NU pot fi modificate, carnetul de zbor fiind în posesia reclamantului) au fost rubricate ca zile libere compensate (simbol LC-Liber Compensat), deși asemenea mențiuni NU corespund adevărului.

C. ajunge în acest mod la "performanța"; de a rubrica ca fiind zi liberă compensată-LC chiar și zilele de repaus săptămânal precum și zilele de sărbătoare legală, prevăzute în mod imperativ de art. 137 și urm C. Muncii, respectiv art. 139 Codul muncii, aceste zile neputând fi, în același timp, atât zi de repaus săptămânal/sărbătoare legala, cât și zi liberă acordată în compensare.

Modificarea unilaterala și nelegala a evidentelor privitoare la timpul de muncă este indicata în ambele depoziții testimoniale, martorii audiați în cauza relevând ca astfel de modificări au fost realizate în mod constant de către C. pentru a se asigura ca timpul de muncă din cuprinsul evidentelor nu depășește timpii de muncă din reglementările aeronautice civile.

Martorii audiați de către instanța de fond au relevat că, pe perioada în care aceștia au fost angajați ai C., NU exista noțiunea de zi libera compensată(LC) în cadrul societății pârâte și niciodată nu au văzut documente de evidenta, atât în ceea ce îi privește pe aceștia cat și în ceea ce privește ceilalți colegi, în care sa apără rubricată noțiunea de zi libera compensata-LC.

În raport de motivele de recurs, se arată că în luna iulie 2006, C. arata că expertul a identificat conform variantei l (program de lucru uniform, timp normal de munca de 8 ore /zi) un număr de 14,05 ore suplimentare. Cu toate acestea, C. omite a adaugă la aceasta valoare timpul suplimentar identificat de către expert conform Anexei 3 în zilele de repaus săptămâna în luna Iulie 2006, valoare identificata de către expert ca fiind 23 de ore și 32 de minute.

Ca atare în luna Iulie 2006 reclamantul a prestat ore suplimentare în favoarea

C. conform calculelor expertului de 37 ore și 37 de minute( 14,05 ore suplimentare în timpul programului săptămânal de lucru și 23 de ore și 32 de minute în zilele de repaus săptămânal).

În continuare, C., pe baza evidentelor interne prezentate, afirma ca reclamantul a beneficiat în următoarele 30 de zile (luna august 2006) de un număr de 14 zile libere (fără luarea în calcul a zilelor de sâmbăta și duminică), echivalentul a 112 ore suplimentare compensate. Verificând pontajul aferent lunii august 2006(fila 42 voi 1 dosar fond) se observa ca simbolul LC-libere compensate este menționat la zilele de 13 August și 14 August, în vreme ce mențiunile din carnetul de zbor ale reclamantului, certificat de către C., arată ca în aceste doua zile reclamantul s-a aflat la pregătire recurenta de simulator, adică a desfășurat activitate!!!.

Cele prezentate mai sus releva pe de-o parte, calculul eronat efectuat de care C.

, iar pe de altă parte, caracterul nereal al evidentelor C. .

Pentru munca suplimentară reclamantul beneficiază de: salariul de bază, sporul de 100% aferent salariului de bază, iar dacă munca suplimentara a fost prestată în zilele de repus săptămânal ori în zilele de sărbătoare legale, se mai adaugă un spor de 100%.

Din sporul determinat de expert conform Anexei 1A, expertul a procedat la scăderea sumelor care apar plătite în plus pe statele de plata ale C. .

Recurenta C. omite a preciza că totalul orelor de muncă evidențiate în statele de plata cuprinde timpul de munca realizat de către reclamant în calitate de pilot comandant, aferent activității de zbor, cât și activitatea reclamantului în calitate de șef flotă pentru care, în statele de plata se indica plata unei indemnizații de funcție în favoarea reclamantului, în vreme ce expertul are (a putut avea) în vedere la determinarea orelor suplimentare doar activitatea de zbor a reclamantului, pornind de la aspectele consemnate în cuprinsul carnetului de zbor.

Nu a prezentat expertului niciun document privind evidenta timpului de munca realizat în aceasta funcție.

Aplicarea sporului de 200% de către expert este pe deplin justificata și susținuta de prevederile art. 137 al. 4 Codul muncii în ceea ce privește activitatea desfășurata în perioada repausului săptămânal.

Orele suplimentare de muncă, desfășurată de către reclamant în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zilele de sărbători legale reprezintă atât ore de muncă suplimentare, pentru care reclamantul este îndreptățit la aplicarea sporului de 100% cât și ore de muncă prestate în intervalul de timp în care reclamantul este liber de sarcini de serviciu, pentru care se aplică sporurile specifice în valoare de 100% din salariul în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă la nivelul C. .

În acest fel, pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal, dl. expert aplică sporul de 100% având în vedere natura de muncă suplimentară a acestor activități, fiind desfășurate înafara duratei normale a timpului de muncă, iar pe de altă parte, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, reclamantul beneficiază, de asemenea de un spor în valoare de 100% astfel cum acesta este reglementat prin Contractul Colectiv de muncă la nivel C., rezultând astfel un spor cumulat de 200%.

Aceasta este în definitiv explicația logica pentru care legiuitorul instituie potrivit art. 137 al. 4 Codul muncii dublarea compensațiilor prevăzute la art. 123 al. 2 Codul muncii pentru orele suplimentare.

În mod temeinic și legal instanța de fond a dispus obligarea C. la plata orelor suplimentare conform Varianta I stabilita de către expert.

Aceasta întrucât, potrivit prevederilor art. 116 al. 2 Codul muncii, programul de lucru inegal poate funcționa numai daca este specificat expres în cuprinsul contractului individual de muncă.

Analiza conținutului contractului individual de muncă al reclamantului demonstrează că NU s-a prevăzut în cuprinsul acestuia repartizarea timpului de muncă în baza unui program inegal/neuniform, sigura mențiune din contractul individual de muncă (Cap III) referindu-se la programul de muncă nenormat.

Or, C. face o confuzie nepermisa intre normarea muncii și repartizarea timpului de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 129 C. Muncii norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea anumitor operațiuni sau a lucrărilor de către o persoana cu calificare corespunzătoare Cu alte cuvinte programul nenormat ai reclamantului se refera la împrejurarea ca remunerația reclamantului pentru munca depusa NU se determina în raport de orele de zbor efectuate de către reclamant, ori distantele parcurse.

Așadar referirea la programul nenormat NU aduce în niciun fel atingere caracterului uniform al repartizării timpului de muncă ci aceasta se refera la împrejurarea ca reclamantul, în îndeplinirea atribuțiilor sale și pentru stabilirea drepturilor salariale ale acestuia, nu trebuie să realizeze o anumită normă.

Ca atare împrejurare ca activitatea desfășurata de către reclamant nu este normată, nu poate conduce în mod automat la concluzia ca repartizarea timpului de munca al reclamantului ar avea un caracter inegal.

De altfel, mențiunile din Contractele colective de munca la nivelul C. demonstrează caracterul uniform al repartizării timpului de munca în acest sens fiind prevederile art. 5.1 (f109 voiul 1 dosar fond) din Contractul colectiv de munca al C. înregistrat sub nr. 307/_ la Direcția de muncă, solidaritate sociala și familie a Județului Timiș (filele 101-115 voi 1 dosar fond) se arată că Durata normala a timpului de munca este de 8 ore /zi sau de 170 de ore pe luna, în medie, iar potrivit art.5.3. din același contract, Programul de munca pentru o zi de munca cu durata normala este de la 8:30 pana la 17:30 cu pauza de prânz între 13:00 și 14:00 ceea ce releva în mod clar o repartizare uniforma a timpului de munca .

Prevederi similare se regăsesc în cuprinsul art. 9 (fila 117 voi 1 dosar fond) din Contractul colectiv de munca al C. înregistrat sub nr. 264/_ . Prevederi similare se regăsesc și în cuprinsul art. 9 (f. 139-140 voi I dosar fond) și art. 11 (. 140 voi I dosar fond) din Contractul colectiv de munca al C. înregistrat sub nr. 354/_ la Direcția de muncă, solidaritate sociala și familie a Județului Timiș.

Faptul că prin manualul de operațiuni se instituie limitări privind activitatea de zbor propriu zisa nu semnifica ca insasi repartizarea timpului de munca este una neuniforma cele doua neexcluzându-se reciproc ci, mai degrabă fiind complementare în sensul ca în timpul de munca repartizat în mod uniform, activitatea de zbor propriu-zis nu va depasi valorile stabilite prin manualul de operațiuni și cele din cuprinsul I Reglementarii aeronautică civila romana privind "Limitări privind timpul de munca și cerințe de odihna pentru personalul aeronautic civil navigant RACR- LTMO";, ediția 2/2008.

S-a stabilit în mod irevocabil ca încetarea raporturilor de muncă dintre C. și reclamant se datorează exclusiv C., reclamantul înaintându-și demisia și are preaviz datorită nerespectării de către C. a obligațiilor ce îi revin acestuia, prin decizia civilă. nr. 1618/R/2010 a Curții de Apel C. .

Prevederile art. 195 al. 3 din Codul muncii au în vedere o nerespectare culpabila din partea salariatului a obligației de a presta activitate în cadrul angajatorului care a asigurat cursurile de formare profesionala iar în speța dedusa judecații reclamantul NU este culpabil pentru încetarea raporturilor de muc na, ci aceasta culpa aparține exclusiv C. .

Apoi, deși au trecut aproximativ 4 ani de la data încetării raporturilor de muncă dintre părțile litigante C. NU a prezentat instanței de judecată vreo dovada a existentei vreunui titlu în temeiul căruia a fost stabilita obligația pentru reclamant de a despăgubi pe C. pentru daunele cauzate pe perioada derulării raporturilor de muncă.

Sunt în acest caz aplicabile, prevederile art. 169 al. 2 C. Muncii coroborate cu prevederile art. 254 C. Muncii care instituie necesitatea ca orice reținere din salariu poate fi realizata numai pentru o datorie certa lichida și exigibila constatată printr-o hotărâre judecătoreasca irevocabilă (definitiva).

Prin notele de ședință depuse la dosar S.C. C. S.A.

arată că prin recursul declarat a înțeles să atace atât sentința civilă nr. 5508 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj cât și încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2011, prin carte a fost respinsă excepția tardivității completării de acțiune și admisă în parte excepția dreptului la acțiune pentru perioada 14 iulie 2006 - 6 octombrie 2007.

Din analiza motivelor de recurs formulate în cauză de C. S.A. rezultă cu evidență faptul că există referințe exprese și critici concrete cu privire la faptul că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat și cu eludarea normelor de drept incidente în cauză excepția tardivității invocată de C. S.A. în raport de cererea completatoare a intimatului-reclamant M. I. pe calea căreia a fost formulat un nou capăt de cerere având ca obiect acordarea contravalorii indemnizației de concediu aferent perioadei 14 iulie 2006 - 14 septembrie 2009.

Prin cererea de recurs a fost identificat cu certitudine faptul că intimatul- reclamant a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii indemnizației datorate pentru zilele de concediu de odihnă neefectuate în natură în perioada 14 iulie 2006 - 14 iulie 2009 cu încălcarea dispozițiilor art. 132 C.pr.civ..

În ce privește nelegalitatea respingerii de către instanța de fond a excepției tardivității, arată că la termenul din 7 octombrie 2010 când intimatul-reclamant a înțeles să formuleze noul capăt de cerere referitor la obligarea recurentei-pârâte la plata contravalorii indemnizației de concediu de odihnă aferentă perioadei 14 iulie 2006-14 iulie 2009, fusese depășită prima zi de înfățișare, astfel cum aceasta este definită de art. 134 C.pr.civ..

Mai mult decât atât, la momentul acela fusese administrat probatoriul încuviințat ambelor părți și, de asemenea, fuseseră stabilite și obiectivele expertizei de specialitate contabilă.

În plus, instanța de fond în mod eronat a apreciat că ar fi îndeplinit condițiile acordului părții adverse, atâta vreme cât cererea completatoare a fost pusă în discuția părților abia la termenul din data de 3 noiembrie 2011 și, prin urmare, nu se poate reține că ar fi fost exprimat acordul recurentei-pârâte în vreun fel.

La data de 4 noiembrie 2013 reclamantul M. I.

depune întâmpinare față de notele de ședință depuse de către S.C. C. S.A. pentru termenul de judecată din data de_, prin care invocă excepția tardivității și a nulității întrucât aceste note de ședința reprezintă un veritabil memoriu de recurs prin care se prezintă critici/motive NOI în raport cu încheierea din data de_ .

Or, fiind, formulate cu mult după expirarea termenului de recurs, acestea sunt tardive.

Se susține totodată și netemeinicia excepției tardivității, arătându-se că precizarea de acțiune a fost depusă pentru termenul de judecată din data de_ .

Ca urmare a depunerii acestui script, instanța de fond a dispus comunicarea acesteia către pârâta C. și, totodată către expert, tocmai în considerarea împrejurării că cererea în discuție reprezintă o veritabilă cerere de majorare a pretențiilor.

A fost fixat termenul de judecată pentru data de_ (termen la care C. NU ridică nicio obiecție fată de scriptul depus), pentru data de_ (termen la care, de asemenea, C. NU ridică nicio obiecție fată de scriptul depus) și, ulterior, pentru data de_, termen la care C., pentru prima oara, invocă excepția tardivității cererii privind majorarea pretențiilor depusă de către reclamant la termenul de judecată din data de_ .

Invocarea excepției tardivității cererii de majorare a câtimii pretențiilor formulate de către reclamant, este realizată de către C. doar la al treilea termen de judecată ce a urmat depunerii precizării de acțiune, împrejurare în care, în mod evident, această excepție nu poate fi primită, normele de procedură instituite de art.

132 C. pr. Civ. având, în mod evident, un caracter dispozitiv iar nu imperativ, tardivitatea operând numai în măsura în care partea adversă înțelege să o invoce și nu acceptă în mod tacit să renunțe la a invoca excepția în discuție, acoperind astfel pretinsa neregularitate.

Excepția tardivității este neîntemeiata și în considerarea naturii precizării de acțiune, aceasta reprezentând în realitate o majorare a câtimii obiectului cererii, fiind vorba de o majorare a obligației de plată pretinse de către reclamant în contradictoriu

1. .

   Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:

   1. În ce privește recursul formulat de reclamant, acesta este întemeiat și urmează

      a fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii în tot a excepției prescripției dreptului la acțiune în ce privește petitul vizând obligarea pârâtei la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

      Se constată, în acest sens, că în mod eronat a considerat tribunalul că ar începe să curgă dreptul la acțiune pentru acordarea acestei compensații la sfârșitul fiecărui an calendaristic, pentru partea de concediu de odihnă neefectuat în anul respectiv.

      Chiar dacă acest drept, la concediu de odihnă, este anual, prin dispozițiile speciale ale art. 146 alin. 4 Codul muncii se interzice compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pe parcursul derulării contractului individual de muncă, fiind permisă o atare compensare doar în cazul încetării contractului individual de muncă, și deci, se subînțelege, cu ocazia acestei încetări. Prin urmare, dreptul de a solicita această compensare bănească se naște doar la data încetării

      contractului individual de muncă, astfel încât, față de data de_ când a încetat contractul individual de muncă al reclamantului, formularea acestei pretenții prin precizarea de acțiune depusă la termenul din_ (filele 100 și 102 din volumul II al dosarului de fond), pentru perioada_ -_, se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani.

      Ca atare, se conturează ca întemeiat în întregime petitul vizând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, sens în care va fi modificată sentința prin admiterea acestui capăt de cerere și obligarea pârâtei la plata sumei de 39639 lei reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat în perioada_ - _

      , conform calculelor expertului sub acest aspect.

   2. Cât privește motivele de recurs dezvoltate prin notele de ședință depuse de pârâta recurentă la data de_, prin care se critică încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2011 a Tribunalului C. sub aspectul respingerii excepției tardivității completării de acțiune (depusă la termenul din_ la Tribunalul Cluj), Curtea reține că acesta se conturează ca un motiv de recurs nou, neformulat prin cererea de recurs cu care a investit pârâta inițial Curtea de Apel C., și ca atare, față de data comunicării sentinței cu pârâta, situat în afara termenului de atacare cu recurs a sentinței și a încheierilor Tribunalului C. din acest dosar. Constatând că nu aduce în discuție o chestiune de ordine publică, pentru a putea fi primit în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 2 Codul muncii, Curtea urmează a înlătura acest motiv de recurs ca fiind formulat în afara termenului de atacare a încheierii pe care o vizează.

      Recursul pârâtei este întemeiat doar sub aspectul variantei din expertiză,

      oportun a fi aplicată în stabilirea sumelor de achitat către reclamantul intimat cu titlu de contravaloare a orelor suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. În timp ce varianta aleasă de tribunal a fost varianta I, cea mai favorabilă reclamantului intimat, Curtea apreciază, pentru considerentele ce urmează, că varianta a II-a este cea corectă.

   3. Un prim motiv de recurs vizează acordarea a mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care, prin capătul de cerere vizând restituirea sumelor reținute cu titlu de garanție, a fost indicată inițial suma de 8000 Euro prin cererea de chemare în judecată, după întocmirea raportului de expertiză, reclamantul a precizat suma de 7510,76 Euro în echivalent în lei, iar instanța de fond a dispus obligarea la plata sumei de 7527,50 Euro în echivalent în lei.

      O atare situație nu echivalează cu cea reglementată de art. 304 pct. 6 C.proc.civ. ca motiv de modificare a sentinței, întrucât între momentul precizării sumei de către reclamant ca ecou al statuărilor expertului și cel al pronunțării sentinței, a trecut o perioadă în care s-au mai adunat dobânzi aferente acestei sume, pe care codul de procedură civilă nu le tratează ca pretenții diferite de cele privitoare la debitul principal, ci le lasă a fi acordate chiar și în procedura de executare silită, punând la dispoziția executorului acest instrument procedural al actualizării valorii obligației principale, prin dispozițiile art. 371 ind. 2 alin. 3 C.proc.civ.

      În mod evident, dacă o atare actualizare poate fi făcută și prin aceasta să se adune la suma indicată în hotărârea de executat o sumă care reprezintă valoarea actualizării, cu atât mai mult, și instanța va putea să opereze o atare adunare în lipsa unei cereri specifice din partea reclamantului, aceasta fiind considerată implicită de legiuitor.

   4. Se critică, printr-un motiv nefondat, includerea de către tribunal în timpul de muncă a perioadelor de pregătire de simulator și a celor aferente vizitelor medicale obligatorii ale reclamantului.

      Or, tribunalul a invocat dispoziții legale și contractuale precise pentru a fundamenta din punct de vedere juridic această includere (dispozițiile pct.6 lit. b din Anexa 1 la Contractul individual de muncă încheiat de pârâtă cu reclamantul, din dispozițiile art. 18, art. 36 lit. f și urm. din Legea nr. 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil, raportat la art. 123 din Codul Muncii).

      Susține recurenta că de fapt, dispozițiile art. 18 și art. 36 lit. f din Legea nr. 223/2007 nu au a face cu noțiunea de timp de muncă, iar clauza de la pct.6 lit. b din Anexa 1 la Contractul individual de muncă al reclamantului acoperă doar parțial timpul de muncă al reclamantului.

      Curtea constată că, așa cum corect susține reclamantul intimat prin întâmpinare, recurenta contestă prin acest motiv de recurs o realitate pe care chiar ea a atestat-o prin modul de întocmire a pontajelor de care însăși se prevalează, anume, incluzând aceste activități în timpul de lucru evidențiat cu mențiunea SM (simulator), ori Z, în care se include activitatea de Zbor/poziționări/AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română)/VM (vizita medicală)/recurrent (pregătire recurenta de simulare).

      De altfel, este firesc a se include în timpul de lucru o perioadă în care angajatul efectuează sarcini pe care nu singur și le-a atras, ci care îi sunt impuse în virtutea calității de angajat, ca o obligație sine qua non aferentă acestei calități, anume, pregătirea în simulator și vizitele medicale obligatorii. Conform dispozițiilor art. 111 Codul muncii., timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează în care salariatul prestează muncă, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.

      Chiar dacă efectuarea vizitelor medicale și a pregătirii în simulator nu corespunde derulării activității specifice de pilotaj, ea este aferentă acestei activități și o condiționează, nefiind admis a se derula o atare activitate fără vizitele medicale la zi, respectiv de persoane care nu au efectuată pregătirea profesională conform reglementărilor aeronautice specifice în vigoare. Aceste obligații sunt de ordine publică, menite a oferi protecție beneficiarilor serviciilor de zbor și în general, a asigura desfășurarea unei activități de zbor în condiții cât mai sigure, pentru a se evita catastrofele aviatice, motiv pentru care nu sunt lăsate la libera negociere a părților din contractele individuale de muncă, ci sunt stabilite prin dispoziții legale imperative, ce se reflectă apoi în clauze contractuale (art.36 lit. f din Legea nr. 223/2007, art. 18 și 29 din Legea nr. 223/2007 și art. 67 din Codul aerian, art. 4.6 din Contractul colectiv de muncă al C. înregistrat sub nr. 307/_ ).

   5. Se critică, tot nefondat, acordarea de sporuri pentru muncă efectuată sâmbăta și duminica și cea efectuată în zilele de sărbători legale, în condițiile în care petitul acțiunii viza doar plata contravalorii orelor suplimentare, aceste categorii fiind diferite, potrivit prevederilor art. 120 și 137 și următoarele Codul muncii.

      Critica este nefondată, în condițiile în care chiar prin motivele acțiunii formulate inițial, reclamantul a arătat că solicită plata orelor suplimentare întrucât pe toată durata derulării contractului individual de muncă a efectuat "în permanență ore suplimentare atât în zilele normale de lucru, cât și în zilele când, în mod legal, erau libere (sic!) (sâmbătă, duminică, 1 Mai, 1 Decembrie) dar care nu au fost plătite de

      fostul angajator (…) și nici nu au fost compensate de fostul angajator";.

      Or, judecătorul nu este ținut de terminologia folosită de părți, în condițiile în care din motivare transpare cu evidență un obiect al acțiunii mai larg decât cel indicat prin petitele acesteia, interpretarea cererii de chemare în judecată făcându-se după intenția evidentă a reclamantului, iar nu conform terminologiei simplificate folosite. Sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune și mutatis mutandis, prevederile art. 977 Cod civ., ce statuează regula de interpretare a contractelor după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. Similar, și un act juridic unilateral se va interpreta conform aceluiași principiu. În plus, chiar pârâta, prin obiectivele stabilite pentru expertiză, a acceptat verificarea măsurii în care au fost achitate toate drepturile salariale cuvenite reclamantului (fila 246 vol. I dosar fond), în cuprinsul acestei sintagme intrând, în mod evident, și sporurile cuvenite pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, sens în care statuează dispozițiile art. 160, raportat la art. 137 și 142 Codul muncii. De asemenea, prin obiecțiunile la

      expertiză (fila 224 și următoarele vol. II dosar fond), pârâta nu a invocat o atare depășire de către expert a limitelor judecății, astfel încât acceptând această extensie a judecății în primă instanță, formularea acestui motiv de recurs apare ca fiind făcută cu rea credință.

   6. Motivul de recurs subsecvent este cel ce vizează modul de interpretare a dispozițiilor art. 42 lit. d) din Legea nr. 223/2007, apreciindu-se de către recurentă că aceasta este o normă dispozitivă și deci, acordarea concediului de odihnă suplimentar plătit nu este obligatorie.

      Este nefondată această susținere, față de formularea imperativă a textului legal de interpretat: "personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă beneficiază de următoarele drepturi: (…)concediu de odihnă suplimentar plătit, cu durata de 12 zile, necesar pentru refacerea capacității de zbor și pentru prevenirea

      îmbolnăvirilor profesionale, într-o stațiune balneoclimaterică de tratament, asigurat de către angajator, inclusiv transportul";.

      Nimic din formularea acestui text legal nu lasă a se întrevede o opțiune a angajatorului în acordarea acestui concediu de odihnă, iar faptul că el este

      "suplimentar"; nu semnifică decât că se adaugă celui legal minimal valabil pentru toți angajații din țară. Desigur, în măsura în care nu este acordat acest concediu de odihnă suplimentar, se aplică și în cazul său regula de compensare bănească edictată de art. 146 Codul muncii, neexistând nici un motiv pentru exceptarea acestui concediu de la regulă.

   7. Un alt motiv de recurs vizează oportunitatea acordării sporului pentru orele suplimentare, în condițiile în care, arată recurenta, s-a făcut compensarea muncii suplimentare prestate, conform clauzelor din contractul colectiv de muncă de la nivelul pârâtei, iar pontajele reflectă această compensare. Se arată că sunt eronate concluziile expertizei, iar înlăturarea probei cu pontajele de către prima instanță este nefondată.

      Acest motiv de recurs este întemeiat în parte, conform celor arătate mai sus, anume, în măsura în care critică soluția din expertiză aleasă de tribunal.

      În mod legal a procedat tribunalul prin înlăturarea probei cu pontajele, în condițiile în care, prin lucrarea de specialitate efectuată în cauză, o lucrare deosebit de minuțioasă și atentă, s-au constatat imprecizii ale acestor pontaje, în comparație cu carnetul de zbor, ca și faptul că acestea nu consemnează informații privind orele de muncă prestate zilnic, în condițiile în care, cum chiar recurenta pârâtă afirmă prin recurs, timpul de muncă era repartizat inegal, în funcție de misiunile de zbor.

      De asemenea, sub acest aspect, corect a reținut tribunalul efectul pozitiv al lucrului judecat prin decizia civilă nr. 1681/R/2010 al Curții de Apel C., prin care de asemenea s-a reținut imprecizia pontajelor întocmite de pârâtă, care le-a întocmit într-un mod necorespunzător realității, în condițiile în care în perioada trecută în pontaje ca fiind de concediu fără salariu, reiese din corespondența purtată prin SMS între reclamant și societatea pârâtă că acesta a fost rezervă la domiciliu, perioadă care în condițiile reglementărilor specifice, intră în componența timpului de lucru al aviatorilor.

      În mod evident, nu este necesară semnarea pontajelor de către salariat, însă tot atât de real este și că acestea nu pot fi opuse angajatului, în cadrul unui litigiu, cu o altă forță probatorie decât cea a unei evidențe pe care una din părțile unui contract o ține. Este stabilit printr-o doctrină constantă că astfel de evidențe se pot constitui în fundamentele unor prezumții, fără a avea o forță probantă certă, ci aceasta se va contura în raport de celelalte probe din dosar. Or, s-a arătat în cele ce preced care sunt obiecțiile, întemeiate, cu privire la veridicitatea consemnărilor din cuprinsul acestor pontaje.

      Cât privește data certă a acestor înscrisuri, având în vedere obiecțiunile ridicate sub aspectul incertitudinii dacă nu cumva ele au fost întocmite în cursul procesului, pro causa, Curtea notează că în conflictele de muncă, obligația angajatorului de a

      depune dovezile în apărare până la prima zi de înfățișare se corelează cu caracterul

      improbabil al dobândirii de dată certă în vreun al mod de către înscrisurile interne ale angajatorului, cum este și cazul pontajelor. În mod evident, se vor aplica și sub acest aspect considerentele ce preced raportat la credibilitatea acestor probe, apreciate în ansamblul probațiunii și în raport de poziția procesuală a părții adverse.

      Un alt argument adus de expert în aprecierea acestor probe, argument valabil și însușit de instanță, este cel privitor la faptul considerării de către angajator ca libere compensate a zilelor de repaus săptămânal legal, într-o atitudine de ignorare a exigențelor impuse de Codul muncii sub aspectul timpului de odihnă.

      Recurenta pârâtă consideră că dispozițiile Codului muncii nu îi sunt aplicabile, apreciind că acest regim general trebuie înlocuit în cazul său cu cel special adus de regulamentele aviatice, sens în care susține că aprecierea asupra existenței sau nu a muncii suplimentare trebuie raportată la totalul orelor lucrate lunar, care, arată aceasta, nu a depășit în nici o lună media calculată prin înmulțirea cu 8 (ore pe zi) cu numărul zilelor lucrătoare din lună. De altfel, chiar în cuprinsul contractului individual de muncă, se face precizarea clară că "durata standard a timpului lunar de muncă este de 172 ore. Orele de muncă efectuate peste această durată sunt ore socotite suplimentare și se compensează sau plătesc după caz, conform cu cele prevăzute la pct. 4";.

      Or, se constată că deși există reglementări aviatice care instituie un maxim admisibil de ore de zbor pe an, acestea nu înlătură de la aplicare minimele exigențe impuse de Codul muncii. Cu alte cuvinte, în cazul profesiilor care au reglementări speciale, acestea nu pot interfera cu minima protecție oferită de Codul muncii sub aspectul timpului de lucru și a timpului de odihnă. Codul muncii cuprinde de altfel limitele excepțiilor care se impun în unele cazuri, prin reglementarea repartizării inegale a timpului de muncă (art. 110 alin. 2 Codul muncii), specificând totuși imperativul respectării, și în acest caz, a duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.

      S-a contestat de către reclamantul intimat că s-ar fi convenit în cazul său asupra repartizării inegale a timpului de muncă, arătând reclamantul intimat că nu se poate face confuzie între normarea muncii și repartizarea timpului de muncă, cu precizarea că în cazul său, prin dispozițiile contractului individual de muncă, s-a agreat un program de muncă nenormat. Explică reclamantul intimat că prin aceasta se înțelege necondiționarea plății drepturilor salariale de realizarea unei norme de muncă (redată în termeni de ore de zbor sau asemenea), iar nu repartizare neuniformă a timpului de lucru.

      Or, în cap. III al contractului individual de muncă al reclamantului (fila 7 vol. I dosar fond) se face mențiunea clarificatoare în sensul că "programul de muncă est nenormat, cu respectarea timpului de muncă și odihnă, conform anexei I la contract și în conformitate cu reglementările interne ale Companiei și cele ale Autorității Aeronautice Civile Române";, fiind astfel evident că prin "program nenormat"; se înțelege un program cu repartizare inegală a timpului de muncă.

      Față de toate aceste precizări, Curtea apreciază că varianta a II-a din expertiză este cea corectă pentru stabilirea drepturilor reclamantului în ce privește recompensarea orelor suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale.

      Varianta I, aleasă de tribunal, este "corespunzătoare unei repartizări uniforme a timpului zilnic de muncă"; (fila 151 vol. II dosar fond), astfel încât în mod evident, nu corespunde realității raporturilor de muncă derulate între părți: cum s-a argumentat anterior, repartizarea timpului de muncă în cazul reclamantului a fost una inegală, astfel încât varianta a II-a din expertiză, care are în vedere acest aspect, corespunde realității.

      Obiecțiunile aduse prin recursul pârâtei în raport și de această variantă sunt nefondate.

      Prin această variantă, expertul a luat în considerare, în compensarea zilelor lucrate în repaus săptămânal, respectiv a celor lucrate în zile de sărbători legale, alte zile în care reclamantul nu a lucrat (fila 151 vol. II dosar fond).

      Desigur, nu s-a avut în vedere opinia recurentei pârâte în sensul că pot fi considerate, conform pontajului, ca zile libere compensate, cele din timpul repausului săptămânal, întrucât, cum s-a argumentat anterior, faptul reglementării unei repartizări inegale a timpului de muncă nu scutește angajatorul de a acorda repausul săptămânal conform Codului muncii, această normă generală fiind obligatorie și în condițiile existenței unor norme speciale pentru diferite domenii de activitate. Codul muncii are un caracter imperativ, fiind menit a proteja interesele salariaților, în condițiile reglementării unor cadre generale în care să se poată desfășura activitatea angajatorilor, cu respectarea specificității acesteia, astfel încât acest cod are un caracter minimal sub aspectul normelor de protecție a salariaților, din perspectiva condițiilor de muncă, aici intrând și timpul de muncă și de odihnă. Ca urmare, chiar dacă programul reclamantului a respectat normele specifice aviației cu privire la orele de zbor și celelalte limitări numerice în materie, trebuie să se facă totodată și aplicarea dispozițiilor Codului muncii în ce privește sporurile pentru munca suplimentară necompensată prin libere sau sporurile pentru munca prestată în timpul repausului săptămânal și a sărbătorilor legale.

      Obiecțiunile aduse prin motivele de recurs ale pârâtei sub aspectul calculării de ore suplimentare necompensate prin libere, în condițiile în care în, lunile ulterioare celor pentru care expertul a calculat spor de achitat, apar în evidențele pârâtei zile libere, sunt nefondate.

      Pârâta se raportează la numărul de ore suplimentare pe lună, în condițiile în care acestea sunt definite de Codul muncii ca fiind corespunzătoare timpului muncit peste durata normală a timpului de muncă, definit prin raportare la orele săptămânale de muncă, 40 de ore.

      Prin urmare, în stabilirea existenței sau nu a unor ore suplimentare necompensate prin libere acordate, trebuie să se facă raportarea la timpul săptămânal lucrat, iar nu la orele prestate într-o lună, cum propune pârâta recurentă. Cu alte cuvinte, nu are relevanță faptul că în luna august 2006, reclamantul a beneficiat de 14 zile libere, întrucât, totuși se poate ca în luna anterioară, acesta să fi cumulat 14,05 ore suplimentare (valorile nu sunt exacte, în tabelul expertului apar 6,05 ore pentru luna iulie 2006, fila 72 vol. III dosar fond) necompensate prin timp liber, iar cele 14 zile libere să fi corespuns altor ore muncite peste durata normală a timpului de muncă.

      O critică punctuală este adusă de recurenta pârâtă sub raportul sumei de plată pentru orele suplimentare, arătând că, în măsura în care s-a dovedit că numărul total al orelor lucrate este mai mic decât numărul total al orelor plătite, corect ar trebui calculat doar sporul, iar nu și contravaloarea orelor suplimentare.

      Susținerea este neîntemeiată, întrucât plata salariului reclamantului s-a făcut nu în raport de orele muncite, nefiind o muncă normată, așa cum argumentează și reclamantul intimat. Cu alte cuvinte, salariul este plătit indiferent de numărul de zboruri efectuate, fiind stabilit într-un cuantum lunar. Prin urmare, acest salariu trebuie imputat zilelor și orelor muncite în program normal, adică 40 de ore pe săptămână, astfel încât nu se poate aprecia că prin plata salariului, s-ar fi acoperit, eventual, și orele muncite peste program, în măsura în care orele de muncă lunare ar fi mai puține decât cele ce rezultă din înmulțirea lui 40 cu numărul săptămânilor din

      lună.

      Ca atare, în măsura în care s-a stabilit, prin verificările expertului, că într-o săptămână s-a prestat un număr mai mare de ore de muncă decât durata normală a timpului de lucru, necompensate în luna următoare cu libere plătite, numărul excedentar de ore trebuie plătite și acordat și sporul aferent, iar nu să se considere

      că, întrucât adunate cu orele muncite în restul lunii, rezultă un număr mai mic de ore decât media lunară, ar trebui acordat doar sporul.

      În esență, salariul este pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă. Această muncă trebuie însă privită ca și corespunzătoare duratei normale a timpului de muncă, ce se stabilește pe săptămâni, iar nu pe luni, astfel încât orice timp de muncă lucrat peste această durată normală trebuie plătit și acordat sporul aferent. Nu se pot face compensări între părțile din salariu corespunzătoare săptămânilor din componența lunii în discuție și a se considera, consecutiv, că plata salariului pentru o săptămână cu mai multe ore de muncă se va compensa cu plata salariului pentru o săptămână cu mai puține ore decât durata normală a timpului de muncă, așa cum tinde a interpreta dispozițiile de lege recurenta pârâtă.

      Mai este criticată modalitatea de acordare a sporului pentru zilele de sâmbătă și duminică, considerându-se fără temei legal acordarea sporului de 200 %.

      Expertul a indicat în clar, în răspunsul la obiecțiuni (fila 71 vol. III dosar fond) temeiul acestui calcul, anume, dispozițiile art. 137 alin. 5 Codul muncii (expertul ignoră renumerotarea Codului muncii consecutivă modificării acestuia prin dispozițiile Legii nr. 40/2011, indicând art. 132, care după renumerotare a devenit art. 137).

      Or, prin motivele de recurs, nu sunt aduse argumente pentru care pârâta ar aprecia neaplicabile aceste dispoziții legale. În schimb, din situația recapitulativă privind timpul de muncă lucrat în zilele de repaus săptămânal, varianta a II-a (fila 89 vol. III dosar fond) reiese că acest spor de 200 % a fost acordat doar pentru situațiile reglementate de art. 137 alin. 5 Codul muncii, ce statuează că salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. 4 au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. 2.

      Or, la alin. 4 din art. 137 se reglementează situațiile de excepție în care zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice.

      Prin urmare, expertul face diferențierea între orele muncite în zilele de sâmbătă și duminică și compensate în următoarele 7 zile, calculând pentru acestea un spor de 100 %, iar pentru orele necompensate în următoarele 7 zile calculează un spor de 200

      %.

      Aceleași argumente ca și cele de mai sus sunt valabile și în raport de critica privitoare la caracterul inoportun al stabilirii contravalorii orelor lucrate în zilele de sâmbătă și duminică și oportunitatea de a se stabili doar obligația de plată a sporului aferent.

      Motivul de recurs formulat în raport de calculul sporului pentru zilele de sărbători legale rămâne fără obiect, față de modificarea de către instanța de recurs a variantei de expertiză reținută ca valabilă, întrucât în varianta a II-a s-a aplicat un spor de 100 % (fila 151 vol. II dosar fond).

   8. Un ultim motiv din recursul pârâtei vizează restituirea garanției reținute, considerată ca nefondată, față de încălcarea de către reclamant a obligației contractuale de a nu avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pe perioada garantată.

Or, sub acest aspect, deși este adevărat că reclamantul a demisionat la un moment la care perioada pentru care se obligase să nu aibă inițiativa încetării contractului individual de muncă nu expirase, totuși, culpa acestuia nu subzistă. Prin decizia civilă nr. 1681/R/2010 a Curții de Apel C., s-a constatat că raporturile de muncă între părți au încetat în temeiul art. 79 alin.8 Codul muncii, reținându-se culpa societății angajatoare, care prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale a determinat demisia fără preaviz a angajatului. Ca atare, culpa pentru încetarea înainte de termenul minim agreat de părți a contractului individual de muncă aparține pârâtei, care astfel nu se poate prevala de ea pentru a obține un folos pe cale judiciară, prin antrenarea răspunderii contractuale a reclamantului pentru

nerespectarea acestui termen minimal, conform dictonului nemo propriam turpitudinem allegans.

Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 6 și 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., va admite pentru aceste considerente recursurile, modificând conform dispozitivului sentința, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 70688 lei în favoarea reclamantului reprezentând contravaloarea orelor suplimentare (6476 lei, fila 151 vol. II dosar fond) și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal (63358 lei) și sărbători legale (854 lei).

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin deciziei.

Cât privește cheltuieli de judecată, Curtea constată că și în raport de acest mod de soluționare a cauzei, ele rămân bine stabilite de către prima instanță, astfel încât doar pentru recurs va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 800 lei cu acest titlu, reprezentând onorariu avocațial parțial în recurs, proporțional cu măsura în care acesta a câștigat în judecarea propriului recurs și în promovarea apărărilor față de recursul pârâtei. Deși s-au solicitat cheltuieli de judecată de către recurenta pârâtă, aceasta nu a depus la dosar dovada efectuării acestora. În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de reclamantul M. I. respectiv de pârâta S.C.

C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5508 din 28 martie 2013 și a încheierii civile din data de_ ale Tribunalului C., pronunțate în dosar civil nr._, pe care le modifică în parte, după cum urmează:

Respinge în tot excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă și în consecință obligă pârâta la plata sumei de 39639 lei reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat în perioada_ -_ .

Obligă pârâta la plata sumei de 70688 lei în favoarea reclamantului reprezentând contravaloarea orelor suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale.

Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.

Obligă pe S.C. C. S.A. să plătească recurentului M. I. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. C.

G.

I.

T.

M.

N.

GREFIER,

N. N.

Red.I.T./S.M.

2 ex./_

Jud.fond. R. -M. V.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Decizia civilă nr. 4203/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 9025/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 8138/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 9276/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 7187/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 9046/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 5656/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă