Decizia civilă nr. 4203/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4203/R/2013
Ședința publică din 29 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.
B. și P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1576/F din 04 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată U. J. A S. L. DIN Î. B. N., în numele și pentru membrii de sindicat A. A., B. M., B. ANA-M., B.
M. -L., B. C., C. M. ELA, C. R., C. ANA-G., D. F. A.
, M. F., M. G. I., M. ANA, M. IU D. -G., M. O., P.
G. -L., P. L. -G., R. F., S. C. -L., S. C. A, V. C. -L.
, V. S. -M. și P. R., și pe pârâta intimată G. CU P. P. "C. CU P. " B., având ca obiect drepturi bănești - Legea 330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâții recurenți C. Local al M. B. și P. M. B. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1576/F din 04 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosarul nr._, a fost respinsă excepția tardivității invocată de pârâta G. cu P. P. "C. Cu P. "; B. ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta U. J. a S.
L. din Î. B. -N. în numele și pentru membrul de sindicat A. A. ,
M., B. Ana-M., B. M. -L., B. C., C. M. ela, C. R. ,
Ana-G., D. F. A., M. F., M. G. I., M. Ana, M. iu D. -G., M. O., P. G. -L., P. L. -G. ,R. F., S.
C. -L., S. C. a, V. C. -L., V. S. -M. și P. R., împotriva pârâților G. cu P. P. "C. Cu P. "; B., C. local B. și I.
P. ui municipiului B. și în consecință a fost obligat pârâtul/a angajator
G. cu P. P. "C. Cu P. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat anterior menționat, potrivit Legii-cadru
nr.330/2009 și a legii nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform legii 221/2008 și să plătească acestora diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010-13 mai 2011(ținându-se seama și de dispozițiile legii 118/2010), sume actualizate cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății;
Au fost obligați pârâții C. local B. și I. P. ui municipiului
B. să asigure finanțarea pârâtului/ei angajator G. cu P. P. "C. Cu P. "; B. privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Analizând cu prioritate excepția tardivității
invocată de unitatea de învățământ tribunalul a reținut că aceasta nu este întemeiată. Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtei angajator la calcularea drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat și plata diferențelor între sumele efectiv
încasate și cele cuvenite cu luarea în considerare a salariilor de bază așa cum au fost majorate și stabilite conform Legii nr. 221/2008. Așa fiind, tribunalul reține că salariații solicită diferențe salariale, caz în care acest litigiu este unul de muncă, iar potrivit art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii asemenea cereri pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În perioada 1 septembrie 2010 - 13 mai 2011 membrul de sindicat a fost angajatul unității școlare chemată în judecată, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 2506/_ depusă la dosar.
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu
începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009
.
Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Conform art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării încadrării în baza Legii- cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 2506/_ depusă la dosar (f. 9).
Rezultă astfel că în privința membrului de sindicat s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008. Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat membrul de sindicat începând cu data de 1 septembrie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.
Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile
legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011. Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011. În cazul membrului de sindicat majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței menționate.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
Având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 septembrie 2010 - 13 mai 2011, în care membrul de sindicat a fost angajatul unității de învățământ chemate în judecată, acesta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
În temeiul dispozițiilor art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011, art. 1 alin. 3 și 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009, art. 36 alin. 4 lit. "a"; și alin. 6 lit. "a"; pct. 1, art. 63 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, republicată tribunalul a constatat nefondate apărările formulate de pârâți prin întâmpinare, astfel că a admis și acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților C. local B. și I. P. ui M. B. și în consecință a obligat pârâții să aloce unității școlare pârâte fondurile necesare pentru achitarea diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamantă în perioada 1 septembrie 2010 - 13 mai 2011.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al M.
B. și P. M. B., solicitând admiterea recursului
, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a
C. ui Local al M. B., precum și a P. ui M. B. .
Consideră recurenții că argumentele reținute de către prima instanță în ceea ce privește atribuțiile M. ui Finanțelor P. e, respectiv că acesta din urmă nu are obligația de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat, sunt aplicabile și în privința lor.
În acest sens, recurenții fac trimiteri la prevederile Legii nr. 273/2006 subliniind că în calitate de autorități publice au obligația de a respecta toate principiile reglementate de acest act normativ.
De asemenea, învederează că prima instanță a reținut în motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e că între instituțiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar. Apreciază că, în mod similar, aceste rețineri sunt incidente și în ceea ce-i privește.
Astfel, se arată că P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar, însă trebuie determinată sursa de finanțare.
Precizează că prima instanță a făcut trimitere la prevederile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, însă a omis să aibă în vedere că potrivit art. 49 din Legea nr. 273/2006 " cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare";.
În fine, arată că nu au atribuții de alocare a sumelor de bani solicitate în buget, ci doar de a lua măsurile necesare astfel încât să asigure în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În drept, invocă art. 304, pct. 9, 304/1 și 312 din Codul de Procedură Civilă, Legea 84/1995, modificată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 octombrie 2013 reclamanta U.
J. a S. L. din Î. B. -N.
, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt neîntemeiate, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, din care rezultă faptul că fiecare dintre pârâți, are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea, calcularea și plata sumelor reprezentând drepturi salariale.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii calitatea de angajator aparține unității de învățământ și, prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură
salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituțiilor pârâte.
Așadar, referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al M.
B.,
Curtea are în vedere dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995 potrivit cărora finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale
pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Prevederi similare se regăsesc și în art. 104 al. 2 din Legea nr. 1/2011, care stabilește că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale";.
Prin urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local rezultă și din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Așadar, atribuțiile prevăzute pentru C. Local, prin actele normative menționate se circumscriu obligației de "asigurare";, pârâtul recurent, având astfel calitate procesuală pasivă.
P. M. B. este de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
În susținerea recursului, pârâții se prevalează și de raționamentul ce a stat la baza admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la care arată că le este aplicabil în egală măsură.
Curtea constată că în cauza dedusă judecății Ministerul Finanțelor Publice nu a avut calitatea de parte, cererea de chemare în judecată nefiind formulată și în contradictoriu cu acesta. De asemenea, notează că nefiind învestită cu nici o cerere privitoare la acest minister, prima instanță nu a soluționat în cursul procesului nici un incident procedural cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia. Prin urmare, criticile recurenților formulate din această perspectivă sunt străine de pricină, astfel că vor fi înlăturate.
Ținând seama considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. 1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.
și P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1576/F din 4 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
L. D.
S.
D.
D.
G.
GREFIER,
M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: S. I.
