Decizia civilă nr. 4519/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4519/R/2013
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C.
G.
JUDECĂTOR: N.
M.
JUDECĂTOR: I.
T.
G.
: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 1476 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe intimații S. L. D. Î.
M., Ș. G. "N. I. "; B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cauză, la data de 6 noiembrie 2013 Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P., a formulat întâmpinare, iar S. L. din Î., de asemenea a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 13 noiembrie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1476 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis excepția lipsa calității procesuale pasive a M. ui F. P. prin D. G. a F. P. a județului M. invocată de acesta prin întâmpinare și în consecință s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de C. Local B. M. împotriva chematei în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului M. ca fiind introdusă împotriva unei chemate în garanție fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M.
, în contradictoriu cu pârâții, Ș. G. "N. I. "; B. M. , C. Local B.
M., Primarul M. B. M. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P., că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamantul, astfel încât nu a putut fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate, reținând și faptul că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 10/2011, într-un recurs în interesul legii.
Așa fiind, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. ui F. P. și a respins cererea de chemare în garanție a C.
ui Local B. M. în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei chemate în garanție lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pe fond prima instanță a reținut că membri de sindicat reprezentați de reclamant sunt angajați la pârâtei Ș. G. ,,N. I. "; B. M. .
Pentru anul școlar 2009- 2010 reclamanții au beneficiat de concediu de odihnă potrivit adeverinței nr.2276/_ emisă de unitatea de învățământ, au intrat în concediu de odihnă la_ și respectiv_, iar indemnizația de concediu a fost calculată și plătită cu o reducere de 25%.
Prin decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 822/_ s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 ( fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr.128/1997 cu modificările ulterioare, și art. 7 din H.G. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicat, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
De asemenea, analizându-se jurisprudența CEDO considerată a fi relevantă s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din Legea nr.118/2010 cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.
Cum tribunalul a fost învestit cu o cerere al cărui obiect privește diminuarea concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în raport de prevederile Legii nr.118/2010 și, având în vedere considerentele expuse, instanța a constatat că acțiunea a fost întemeiată și a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL B. M.
solicitând admiterea recursului astfel formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție a D. M., modificarea sentinței atacate în sensul că solicită respingerea celui de-al doilea capăt de cerere privitor la obligarea C. ui local la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale solicitate conform petitului 1, obligarea chematului în garanție, în situația admiterii cererii, la alocarea fondurilor necesare plății indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant, în cuantum integral fără aplicarea diminuării cu 25 % prev. de Legea nr. 118/2010 actualizată în funcție de indicele inflației la data plății efective și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a P. M.
B. M. .
În motivarea recursului, recurentul a arătat că apreciază greșită soluția instanței de fond în primul rând pe motiv că aceasta a respins cererea de chemare în garanție formulată de C. Local B. M. împotriva M. ui F.
P. deși C. Local B. M. și-a îndreptat cererea de chemare în garanție împotriva Direcției Generale a F. P. M. .
Instanța de fond în mod greșit a calificat cererea de chemare în garanție a Direcției Generale a F. P. M. formulată de C. local B. M. ca fiind îndreptată împotriva M. ui F. P. prin D. G. a F. P.
.
C.
local B.
M. a înțeles să se îndrepte împotriva Direcției Generale A
F.
P.
M.
întrucât aceasta are personalitate juridică proprie potrivit
art. 1 alin. 1 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011.
Instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate de C. Local B.
M. care au fost fundamentate pe prevederile Legii 1/2011 a educației naționale și a H.G.1395/2010 și H.G. 1274/2011.
Aceste prevederi aduc modificări în legislația privitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ pe care le prezentă în istoricul ce urmează.
Legea 84/1995 a învățământului a prevăzut de-a lungul timpului numeroase modalități de finanțare a unităților de învățământ în cele ce urmează se vor referi doar la modificările aduse după republicarea ei din data de înainte și după Deciziei nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și justiție, precum și modificările ulterioare.
Aceste prevederi generale au fost reglementate în concret prin Hotărâri de guvern anuale care privesc modalitatea de finanțare a cheltuielilor cu salariile -
H.G. nr. 1618 din 23 decembrie 2009 și H.G. 1395/2010 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2011.
C. local al municipiului B. M. nu are calitatea de angajator și nu poate aloca fonduri unităților de învățământ decât în limitele fondurilor care le- au fost acordat de către D. G. a F. P. M. .
În privința alocării fondurilor necesare plății diferențelor salariale precizează că obligația de plată a salariilor revine angajatorului care este unitatea de învățământ. În situația în care aceasta din urmă nu deține fondurile necesare ea se adresează primarului care este ordonatorul de credite de la nivelul unității administrativ teritoriale care la rândul lui apelează la D. G. a F. P.
M. .
Potrivit prevederilor art. 104 alin. 5 din Legea 1/2011 a educației naționale "Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al M. București".
În același sens sunt și prevederile art. 4 alin. 3 din H.G. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012 prevăd că "Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2012, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare."
Așa cum rezultă din textele de lege mai sus invocate direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt ordonatori principali de credite cu privire la fondurile destinate cheltuielilor cu salariile ale unităților de învățământ.
În situația în care unitatea de învățământ nu dispune de fonduri necesare acoperirii sumelor destinate cheltuielilor cu salariile acestea se pot adresa direcției genera le ale finanțelor publice județene pentru acoperirea acestor sume după procedura prevăzută la art. 5 alin. 4 din H.G. 1274/2011 potrivit căreia "În cazuri excepționale, inclusiv cele prevăzute la art. 4 alin. (6), atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale prevăzute la art. 1 alin. (2) sau nu asigură plata cheltuielilor prevăzute la art. 1 alin. (4) la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe
valoarea adăugată, aprobate județului/municipiului București prin legea bugetului de stat pe anul 2012, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație"
Intimatul S. L. D. Î. M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat menținerea sentinței recurate.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În mod evident, nu poate fi primit motivul de recurs prin care se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare prime instanțe, deoarece această solicitare ar putea viza, eventual, modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a Direcției Generale a F. P. a Județului M. .
Nu este întemeiată însă nici în această măsură solicitarea, chiar în condițiile în care cererea de chemare în garanție a fost îndreptată împotriva Direcției Generale a F. P. a Județului M., iar Tribunalul Maramureș respins cererea de chemare în garanție în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a Județului M. .
Se constată, sub acest raport, în primul rând, că nu se confirmă o nepronunțare în contradictoriu cu D. G. a F. P. a Județului M.
, dimpotrivă, soluția vizează această instituție, privită în raportul său de subordonare cu Ministerul Finanțelor Publice.
În al doilea rând, D.G.F.P. M. fiind o structură organizatorică subordonată M. ui F. P., corect a reținut Tribunalul Maramureș că sunt aplicabile considerentele pentru care s-a pronunțat decizia în interesul legii nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care se stabilește că în aplicarea art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și a art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaților de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la care cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea
achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.
Aparent, pârâtul C. local B. M. a invocat noi dispoziții legale care să întemeieze cererea de chemare în garanție, în comparație cu cele reținute în decizia în interesul legii invocată.
Se constată însă că, în fapt, prin aceste prevederi legale, citate în cuprinsul cererii de recurs (art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010, art. 62H.G nr. 926/2011 pentru completarea H.G. nr._ ), nu se reglementează decât posibilitatea ca direcțiile generale ale finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, să efectueze redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, destinate pentru plata drepturilor salariale în cadrul unităților de învățământ.
Prin urmare, tot în cadrul bugetului aprobat la nivel de județ se fac aceste redistribuiri, iar, după cum se arată în decizia în interesul legii citată că
"Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al
unei acțiuni ulterioare în instanță (…). Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006";.
Se constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și cererii de chemare în garanție îndreptată împotriva Direcției Generale a F. P. a Județului M., chiar întemeiată pe noile dispoziții legale invocate, întrucât acestea nu instituie o obligație în ce privește redistribuirea, ci o facultate de a o dispune, evident, condiționat de existența unor excedente la alte unități de învățământ, așa cum reiese din partea finală a dispozițiilor art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010: "(…) pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație";, coroborat cu prevederile introduse de H.G. nr. 926/2011, anume, art. 61: "în situația în care cazurile prevăzute la alin. (6) se identifică între unități de
învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ- teritoriale, redistribuirea sumelor se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
Conform art. 62: "Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (6^1), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
Prin urmare, critica recurentului C. Local al mun. B. M. nu este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al M. B. M., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
În consecință, Curtea observă că recurentul, alături de pârâtul Primarul M.
B. M., nu a fost chemat în judecată în calitate de angajator, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâții nu au calitatea de angajator a reclamanților nu prezintă nicio relevanță, întrucât, așa cum s-a subliniat anterior, aceștia au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului reclamanților, cei din urmă solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. În același sens ,nu se poate reține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, pentru a atrage incidența art. 304 pct. 6 C.proc.civ.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurent, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL B.
M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 1476 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. N. M. I. T.
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: M. C.
