Decizia civilă nr. 4540/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4540/R/2013
Ședința publică din 26 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarat de pârâții C. LOCAL B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1488 din 01 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați K. V. M., M. R. -A., B. M., M. N. ,
pe pârâții intimați C. N. "V. L. " B. M., C. N. "G. Ș. "
B. M., și pe chemata în garanție - intimată D. G. A F. P. M.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamanților intimați și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 15 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați K. V. M., M. R. -A.
, B. M., M. N. au depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondate a recursurilor exercitate de pârâții Primarul M. B.
M. și C. Local B. M. .
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ și precizată la data de_ la Tribunalul Maramureș, reclamanții reprezentați prin avocat V. Jurj, K. V. M., M. R. -A., B. M.
, M. N. a chemat în judecată pârâții, C. N. ,,V. L. "; B. M. ,
C. N. ,,G. Ș. "; B. M., C. Local B. M., Primarul M. B.
.
Pentru obligarea pârâților: I. Unităților de învățământ la :
calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediu aferent anului școlar 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
calcularea drepturilor salariale corespunzătoare utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, respective prin înmulțirea coeficientului de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii și până la 13 mai 2011; sumele ce urmează a fi acordate să fie actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății;
II. C. Local și I. P. la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor mai sus menționate.
Pârâtul Primarul M. B. M. a formulat întâmpinare la fila5 prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pârâtul C. Local B.
M. a formulat cerere de chemare în garanție a M. ui F. P. prin D.
G. a F. P. M., cerere la care se renunță ulterior depusă la fila 72, fată de aceste precizări în temeiul art. 246 Cod procedură civilă instanța a luat act de renunțarea la judecată.
Pârâta C. Local B. M. a formulat întâmpinare prin care lasă primul petit la aprecierea instanței, iar cu privire la al doilea petit solicită respingerea acțiunii întrucât între părți nu există raporturi juridice de muncă. Totodată a depus la filele 72-75 note de ședință prin care arată că înțelege să nu cheme în judecată Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 1488/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
, instanța a luat act de renunțare a cererii de chemare în garanție a C. ui Local împotriva M. ui F. P. și totodată a renunțării reclamantului față de pârâtul C. N. "V. L. ";.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a P. M. B.
M. invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții reprezentați prin avocat V. Jurj, K. V. M., M. R. -A., B. M., M. N., în
contradictoriu cu pârâții, C. N. "G. Ș. "; B. M., C. Local B.
M., Primarul M. B. M. .
A fost obligat pârâtul C. N. ,,G. Ș. "; B. M. să acorde membrilor de sindicat, K. V. M., M. R. -A., B. M., M. N. indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru perioada_ -_, proporțional cu concediul efectuat, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de Legea nr. 118/2010 și să plătească acestora diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâtul C. N. ,,G. Ș. "; B. M., să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat, K. V. M., M. R. -A.
, B. M., M. N. corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajații pârâtei, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acestora diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și Primarul M. B. M. să asigure sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate, respectiv să plătească reclamanților 800 lei cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul M. B.
M. a fost găsită neîntemeiată, având în vedere calitatea acestuia de finanțator a învățământului preuniversitar.
În temeiul art.246 C.pr.civ. instanța a luat act de renunțare a cererii de chemare în garanție a C. ui Local împotriva M. ui F. P. și totodată a renunțării reclamantului față de pârâtul C. N. ,,V. L. ";.
Pe fond tribunalul a reținut că reclamanții K. V. M., M. R. -
, B. M., M. N. sunt angajați ai pârâtului C. N. ,,G. S. "; B. M. .
Pentru anul școlar 2009-2010 reclamanții au beneficiat de concediu de odihnă potrivit adeverințelor la fila 25 adeverințele nr. 3346/_, nr.33486/_, nr. 3349/_, nr. 3347/_ emisă de unitatea de învățământ C. N. ,,G. S. "; B. M. au intrat în concediu de odihnă la_ -_ K. V. M., M. R. -A., B. M., M. N., iar
indemnizația de concediu a fost calculată și plătită cu o reducere de 25%.
Prin decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 822/_ s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din Legea 128/1997 cu modificările ulterioare, și art. 7 din H.G. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicat, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța supremă a considerat, contrar practicii anterioare că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat pentru concediile de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fost art. 145) din Codul Muncii republicat, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterior celor în care se efectuează concediul.
Ori, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea 128/1997 și a H.G. 250/1992, republicată, aprobată prin O.M.E.N. nr. 3251/1998, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțit cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederilor normative anterior citate rezultă faptul că îndemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentate dar și principiul neretroactivității legii; reducerea cu 25% stabilită prin art. 1 din Legea 118/2010, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a actului normativ ( 3 iulie 2010). Astfel reclamanții reprezentați prin avocat K. V. M., M. R. -A., B. M., M. N. sunt
îndreptățiți la plata indemnizației de concediu nediminuată cu 25%, de la data
intrării în concediu_ -_ până la intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 (_ ).
De asemenea, analizându-se jurisprudența CEDO considerată a fi relevantă s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din Legea 118/2010 cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.
De asemenea potrivit adeverinței nr.2495/_ reclamanții nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la
actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că
"în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.";
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Prin decizia nr. 11/2012 Î. Curte de Casați și Justiție s-a pronunțat asupra interpretării și aplicării dispozițiile art. 5 alin.6 din OUG nr. 1/2010 privind măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, stabilind că personalul didactic din
învățământ aflat în funcție la data de_ are dreptul începând cu_ la un salariu lunar calculat în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit în conformitate cu OG 15 /2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2008 personalului din învățământ probată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Cum tribunalul a fost învestit cu o cerere al cărui obiect privește diminuarea concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în raport de prevederile Legii 118/2010 și, de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr.
330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei, având în vedere considerentele expuse, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, fiind admisă.
Potrivit art.274 C.pr.civ., instanța a obligat pârâții să plătească reclamanților 800 lei cheltuieli de judecată onorariu avocat conform chitanței.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al M.
M. și Primarul M. B. M. .
Pârâtul C. Local al M. B. M.
a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu privire la cererea de chemare în garanție a D. G. a F. P. M., iar în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere privitor la obligarea C. ui local la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale solicitate conform petitului I; și obligarea chematului în garanție, în situația admiterii cererii, la alocarea fondurilor necesare plății la indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010 pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant, în cuantum integral fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectuării plății, precum și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a P. M. B. M. .
În motivare s-a apreciat că soluția instanței de fond este greșită în primul rând pentru motivul că aceasta a respins cererea de chemare în garanție de C. local B. M. împotriva Ministerul Finanțelor Publice deși acesta și-a îndreptat cererea de chemare în garanție împotriva D. G. a F. P. M. .
S-a invocat că soluția instanței este nelegală întrucât face abstracție de prevederile Legii nr. 5/2013 și ale art. 62Hotărârea Guvernului nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, prevederi care aduc modificări în legislația privitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ. Astfel, dacă în baza prevederilor art. 167 din O.U.G. 354/2004 și a H.G. nr. 1618 din 23 decembrie 2009 în situația în care apăreau cheltuieli suplimentare, cum sunt cheltuielile rezultate din hotărâri judecătorești ordonatorii de credite trebuiau să facă demersurile necesare în vederea suplimentării sumelor acordate unităților de învățământ prin rectificare bugetară, noua reglementare, respectiv art. 4 alin. 6 din HG 1395/2010, dă dreptul direcțiile generale ale finanțelor publice județene să facă redistribuiri ale sumelor nemaifiind obligatoriu necesar să se realizeze rectificări de ale bugetului de stat.
Recurentul a mai invocat și dispozițiile art. 62 H.G nr. 926/2011 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr._, art. 104 alin. 5 din Legea 1/2011, art. art. 4 lit. b, 5 alin. 3 și 5 Legea 5/2013 a bugetului de stat pe 2013, precizând că distribuirea ale sumelor primite de la bugetul de stat din taxa pe valoarea adăugată poate fi efectuată doar de D. G. a F. P. M. . În prezent D. G. Regională a F. P. C. -Napoca este continuatorul în drepturi a Direcției Generale a F. P. a județului M. potrivit art. 23 alin. 1 și 4 din H.G. 520/2013 privind organizarea și funcționarea
Agenției N. e de Administrare Fiscală care prevede următoarele:
Pe fondul cauzei s-a învederat că pârâtul C. local al municipiului B.
M. nu are calitatea de angajator și nu poate aloca fonduri unităților de învățământ decât în limitele fondurilor care le-au fost acordat de către D. G. a F. P. M. .
În sensul prevederilor Legii 53/2003, Codul muncii, în temeiul art. 14 alin (11. prin angajator se înțelege "persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă";.
În situația de față contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unității de învățământ în calitate de angajator și persoanele reprezentate de reclamant în calitate de angajați
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin 5 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, conform căruia "angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general";, dar și dispozițiile art. 20 din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4925/2005 prin care este prevăzut faptul că, directorul scolii, în calitate de angajator, încheie contractele individuale de muncă cu personalul angajat.
În plus, unitățile de învățământ au personalitate juridică, conform art. 7 alin 8 si 9 din Legea 84/1995 și ale art. 19 din Legea 1/2011, calitate care le permite încheierea contractelor individuale de muncă.
În situația în care unitatea de învățământ nu dispune de fonduri necesare acoperirii sumelor destinate cheltuielilor cu salariile acestea se poate adresa direcției generale ale finanțelor publice județene pentru acoperirea acestor sume după procedura prevăzută la art. 5 alin. 4 din H.G. 1274/2011
În concluzie, C. Local al M. B. M. nu poate fi obligat să aloce sumele necesare destinate cheltuielilor ale unităților de învățământ întrucât acesta este doar un intermediar în circuitul fondurilor de la D. G. a F.
P. M. spre unitățile de învățământ.
Prin propriul recurs, pârâtul Primarul M. B. M.
a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive proprii.
În susținerea excepției, pârâtul învederează că între el și membrii de sindicat reprezentați de reclamanți nu există un raport juridic de tipul angajat- angajator sau unitate de învățământ - unitate administrativ teritorială, astfel că nu se poate reține că are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata unei sume de bani, reprezentând indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, neexistând nici o prevedere legală care să îl oblige în acest sens.
De asemenea, subliniază lipsa fondurilor, făcând totodată trimiteri la prevederile Legii nr. 1/2011. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanții s-au opus admiterii recursurilor(f. 20). Trecând la soluționarea cauzei, Curtea a reținut următoarele:
Recursul pârâtului C. Local al M. B. M. este fondat, pentru cele ce succed:
Prin cererea de chemare în garanție a Direcției Generale a F. P. M. formulată de pârâtul C. Local al M. B. M. (filele 32 fond) s-a invocat
că prin Legea 1/2011. HG 1395/2010 și HG 1274/2011 s-a modificat metodologia de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, doar direcțiile publice ale finanțelor publice județene putând modifica bugetele inițial aprobate ale unităților de învățământ.
În analiza cererii de chemare în garanție, instanța de fond s-a limitat la redarea art. 1, art. 3 alin. 2 și 3 și art. 4 alin. 1 din HG nr. 1395/2010, respectiv art. 1, 4 și 5 din HG nr. 1274/2011, fără să examineze susținerile pârâtului C. Local al M. B. M. .
De asemenea, deși cererea de chemare în garanție a fost formulată
împotriva Direcției Generale a F. P. M., T. s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. prin D. G. a F. P. M., fără să justifice această modificare a părții care a fost chemată în garanție.
Hotărârea primei instanțe nu conține astfel motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantului, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.
Prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie sa inspire justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a realiza controlul judiciar. Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența motivării poate impieta asupra dreptului menționat anterior mai ales în situația în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară (Hotărârea X contra Belgiei din 30 martie 1992).
Contrar dispozițiilor legale menționate anterior, instanța de fond, a omis să analizeze toate apărările invocate de pârâtul C. Local al M. B. M., astfel încât cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că prin criticile formulate cu privire la cererea de chemare în garanție s-au invocat implicit și critici cu privire la fondul litigiului dedus judecății, iar soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent este strâns legată de soluționarea cererii de chemare în garanție (susținerile pârâtului și dispozițiile legale invocate de acesta fiind similare), Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură
civilă să admită recursul declarat de pârâtul C. Local al M. B. M., să caseze în parte sentința atacată și, în consecință, să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.
În rejudecare, instanța de fond urmează să soluționeze fondul litigiului cu care a fost investită, urmând să aibă în vedere și Decizia nr. 20/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii în materie, obligatorie conform art. 3307alin. 4 Cod procedură civilă. De asemenea, se vor analiza motivele invocate de pârâtul C. Local al M. B.
M. prin întâmpinare și cererea de chemare în garanție, precum și de celelalte motive de recurs de care s-a prevalat acesta în recurs, conform art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții. Fără cheltuieli de judecată.
Recursul pârâtului Primarul M. B. M. este nefondat.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anii 2009-2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile,
indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ și, prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, or pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Primarul are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății. Acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiul,, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Or, prin sentința atacată nu s-a dispus obligarea recurentului, în calitate de angajator, la plata către reclamanți a drepturilor salariale pretinse, ci s-a instituit obligația de "alocare a sumelor necesare pentru plata drepturilor";, ceea ce implică efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acest pârât, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acesta, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică.
Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, a fost chemat în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita
ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale reclamanților nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le
finanțează.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 1488 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a D. G. a F.
P. M., formulată de pârâtul C. Local B. M. . Menține restul dispozițiilor.
Respinge ca nefondat recursul formulat împotriva aceleiași sentințe de către pârâtul PRIMARUL M. B. M. .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
S.
D. D.
G.
D. C.
G.
G.
C. M.
Red.DG/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: M.C.
