Decizia civilă nr. 3979/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3979/R/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. C. -T. împotriva sentinței civile nr. 9280/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta ANGENȚIA N. A Î. F.
B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, domnul avocat Buda Grigore, din cadrul Baroului B., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivate în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar, în probațiune, copia actului adițional din data de_ la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 15/_ al reclamantei, copia deciziei civile nr. 848/_, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ cu titlu de practică judiciară și copia contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr.4/_ .
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. civile nr.9280 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâta A. N. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. .
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta D. C. -T., în contradictoriu cu pârâta A. N. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, în baza art. 137 alin.1 Cod Procedură Civilă și art. 268 din Codul Muncii, având în vedere că dreptul la plățile compensatorii este prevăzut de lege, iar izvorul obligației de plată este legea și nu contractul individual de muncă, motiv pentru care termenul de prescripție este cel de 3 ani, iar textul de lege incident, în privința solicitării
plății drepturilor salariale restante este cel prevăzut de Codul muncii la art. 268 alin 1 lit. c.
Instanța a reținut că reclamanta a fost concediată în cadrul concedierii colective, ca urmare a desființării Administrației Naționale a Î. F., contractul individual de muncă al acesteia încetând din data de_, cu obligația plății către reclamantă a compensației echivalente cu șapte salarii de bază, prevăzută de art. 12 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 la nivelul A.N.I.F. (f.10,11).
Administrația N. a Î. F. R.A. a emis Decizia nr. 52/_, prin care a decis că începând cu_ contractul individual de muncă al reclamantei încetează în temeiul art.65-68 din Codul muncii, republicat, datorită desființării locului de muncă și din motive fără legătură cu persoana salariatului și că la data concedierii reclamanta beneficiază și de compensația echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută la art.12 alin. 3 din C.C.M. la nivelul Administrației Naționale a Î. F. R.A.. pentru anul 2009-2010, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 12 pct.3 din acest contract colectiv de muncă prevede că la concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază, dacă are o vechime în sector mai mare de 3 ani.
Decizia de concediere nu a fost contestată de reclamantă.
Administrația N. a Î. F. R.A. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de_ în baza Rezoluției nr. 586485/_ .
În perioada preavizului, pârâta a organizat un concurs pentru ocuparea unui post vacant conform organigramei la Filiala din C., la care a participat și reclamanta.
Din procesul verbal privind rezultatele obținute la testare pentru ocuparea funcțiilor din cadrul Filialei C., a rezultat că reclamanta a obținut punctajul necesar și a fost angajată începând cu data de_, fiind încheiat un nou contract individual de muncă.
Dreptul la plata compensatorie se naște la data comunicării deciziei scrise persoanei în cauză și se acordă fiecărei persoane o singură dată pentru disponibilizările colective efectuate la aceeași unitate.
Suma de bani acordată cu titlu de plată compensatorie este stabilită pentru cei concediați prin contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum a fost și în cazul de față.
Aceste plăți compensatorii, care reprezintă un venit de subzistență stabilit de legiuitor în vederea creării posibilităților salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, se achită numai în cazul în care fostul salariat nu se încadrează în muncă, deci dacă a devenit efectiv șomer.
În cazul de față, reclamanta a fost angajată imediat după emiterea deciziei de concediere la agenția pârâtă nou înființată și nu a devenit șomer, deoarece așa cum a arătat, potrivit contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, are calitatea de salariat, calitate în care nu a fost îndreptățită să primească cele 7 salarii compensatorii.
Așa fiind, cererea reclamantei a fost neîntemeiată și a fost respinsă potrivit art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. C. -T.
solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei- intimate la plata sumei de 21.875 lei, reprezentând plăți compensatorii, ca urmare a desfacerii contractului de muncă, conform art.12, punctul 3, Cap. II din Contractul Colectiv de Muncă; obligarea pârâtei-intimate la plata dobânzilor
legale calculate de la data de 29 decembrie 2011, până la data plății efective a acestora; obligarea pârâtei-intimate la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în fapt, așa cum a arătat și în cererea introductivă de instanță, a avut calitatea de angajat al Administrației Naționale de îmbunătățiri F. RA - Sucursala Teritorială Tisa-Someș, deținând funcția de șef serviciu AEP, din centrala Sucursalei Teritoriale Tisa-Someș.
Potrivit dispozițiilor O. U.G. NR. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, Administrația N. a îmbunătățirilor F. RA a fost desființată, patrimoniul acesteia fiind preluat de nou înființata Agenție N. de îmbunătățiri F. . Desființarea Administrației Naționale a îmbunătățirilor F. R.A. a determinat desființarea tuturor locurilor de muncă ale acesteia. Prin urmare, A. F -RA a dispus concedierea colectiva a salariaților, din motive neimputabile acestora.
Astfel, în baza Deciziei nr. 52 din_, a directorului regional al Sucursalei Teritoriale Tisa-Someș, din cadrul A.N.I.F. R.A., anexată prezentei cereri, începând cu data de_ s-a dispus desființarea postului de secretar dactilograf pr. la serviciul Administrativ din centrala Sucursalei Teritoriale Tisa- Someș, pentru motive ce nu țin de persoana recurentei. În prealabil, la data de_, i s-a comunicat preavizul, conform legislației în vigoare.
Contractul colectiv de muncă la nivel de A.N.I.F. R.A. pentru anul 2009- 2010, contract prelungit până la data de_, potrivit actului adițional nr. 5/2011, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Inspectoratul Teritorial de munca B., sub nr.33 din_, anexat prezentei cereri, stabilește prin dispozițiile art.12, pct.3, că "La concedierea colectivă, de flecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază, dacă vechimea în sector e mai mare de 3 ani." Prin urmare, având în vedere faptul că vechimea mea în acest sector este de 4 ani, avea dreptul la plata a 7 salarii compensatorii.
Potrivit art. 148 din Legea nr. 62 din 10 mai 2011 a dialogului social, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Totodată, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Plățile compensatorii prevăzute în art.12, pct.3 din contractul colectiv de muncă, trebuiau achitate la data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, lucru ce nu s-a întâmplat până în prezent, motiv pentru care solicită și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate până la data achitării efective. Solicită de asemenea obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În drept, cererea era întemeiată pe art. 266 și următoarele din Codul Muncii, art. 112 Cpr.civ., art.274 C.pr.civ, art.12, punctul 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel A. F-RA.
Pârâta, A. N. A Î. F., a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția prescripției dreptului la acțiune și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că pentru recurentă nu ar fi operat în fapt concedierea, deoarece nu a beneficiat protecția oferită de ajutorul de șomaj, în condițiile în care, urmare a promovării concursului de selecție a personalului organizat de A. F, Filiala C., a fost angajată la această instituție începând cu data de_ .
Instanța de fond a respins atât excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de către pârâtă, cât și acțiunea formulată de către recurentă, apreciind că plățile compensatorii reprezintă un venit de subzistență stabilit de
legiuitor în vederea creării posibilității salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, acesta achitându-se în cazul în care fostul
salariat nu se încadrează în muncă, deci dacă a devenit efectiv șomer. În condițiile în care a fost angajată la societatea pârâtă, instanța de fond a apreciat ca nu ar fi îndreptățită să primească cele 7 salarii compensatorii.
Nu poate decât să fie surprinsă de logica strâmbă a instanței de fond, care înțelege că prevederile cuprinse în Contractul colectiv în ceea ce privește salariile compensatorii, prevederi cuprinse în Decizia de concediere, nu au nici o valoare
juridică, deoarece ar fi fost angajat la scurt timp după emiterea acestei decizii. Se întreabă, în mod legitim, ce s-ar fi întâmplat dacă, după emiterea preavizului și în baza prevederilor legale cuprinse în acest preaviz, în legătură cu posibilitatea absentării 4 ore/zi pentru a-și căuta un loc de muncă, și-aș fi găsit efectiv un loc de muncă la un alt angajator !? Să înțeleagă că cei care și-au găsit un loc de muncă la un alt angajator, într-un timp scurt de la data concedierii, nu au nici ei dreptul să primească salarii compensatorii?
În opinia recurentei, confirmată și de practica judiciară din domeniu, nici contractul colectiv de muncă și nici Codul muncii nu condiționează dreptul de a beneficia de compensație de o eventuală reîncadrare a salariatului. Singurul criteriu este cel referitor la existența concedierii, condiție îndeplinită în cazul recurentei. Pârâta, A. F, și-a asumat obligația de a plătii salariile compensatorii, așa cum reiese din Decizia de concediere, fără a condiționa în vreun fel plata acestora de o angajare ulterioară, iar această obligație asumată trebuie să fie respectată.
Prin urmare, apreciază că decizia instanței de fond este netemeinică și nelegală, motiv pentru care vă solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Practic, prin dezvoltările cuprinse în concluziile scrise depuse în recurs, recurenta răspunde apărărilor formulate în fața instanței de fond de oponenta sa. Astfel, în întâmpinarea depusă la fond, se arată că "pentru reclamantă nu a operat în fapt concedierea";, personalul căruia nu i-au fost plătite aceste salarii compensatorii fiind preluat practic de la Administrația N. a Î. F.
de către A. F, sens în care de altfel a statuat și art. 14 din O.U.G. nr. 82/2011.
Curtea constată că deși este întemeiată critica formulat prin recurs cu privire la condiționarea pe care prima instanță o impune pentru acordarea salariilor compensatorii în litigiu, de obținerea statutului de șomer, soluția rămâne corectă în raport de apărările formulate de pârâta intimată în fața instanței de fond.
Practic, intimata pârâtă a invocat o situație atipică, în care fiind imperativă, pentru considerente bugetare, reducerea de personal în cadrul unei regii autonome, anume Administrația N. a Î. F. - ce prin reorganizare a devenit A. N. a Î. F. - s-a procedat la emiterea unor decizii de concediere pe numele tuturor angajaților, concomitent cu încheierea de contracte individuale de muncă cu acei angajați care au fost admiși la concursul organizat pentru ocuparea unui post din cele limitativ reglementate prin dispozițiile art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 82/2011 în cadrul Agenției.
În cazul reclamantei, decizia de concediere prevede încetarea contractului individual de muncă cu Administrația N. a Î. F. la data de _
, iar noul contract individual de muncă este semnat anterior, la_, cu A.
N. a Î. F., stipulând începerea activității de la data de_ . Toate aceste aspecte, coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 82/2011,
conturează instanței de recurs temeinicia apărării invocate de pârâtă, care se
prevalează de inexistența practică a unei concedieri efective - "nu a operat în fapt concedierea"; - arată aceasta.
Cu alte cuvinte, haina pe care a îmbrăcat-o întreaga operație nu corespunde realității raporturilor juridice dintre părți, or fiind confruntată cu dezlegarea efectelor juridice ale acestor raporturi, Curtea este ținută a da eficiență principiului interpretării contractului după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, urmând a se ține seama, la stabilirea voinței concordante, de scopul contractului, de negocierile purtate între părți, de practicile statornicite în acest sens și de comportamentul ulterior încheierii contractului (art. 1266 Noul Cod Civil).
Totodată, art. 1268 din Noul cod civil statuează la alin. 2 și 4 că
"clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe"; și că "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul";.
Evident, aceste reguli de interpretare vor fi aplicate întregii operațiuni juridice, ce include concedierea și reangajarea reclamantei la același angajator.
Se constată, astfel, că în partea introductivă a O.U.G. nr. 82/2011 se arată în mod explicit faptul că actul normativ a fost adoptat în scopul
"restructurării și reorganizării Administrației Naționale a Î. F. ";, pentru ca la art. 1 alin. 1 să se precizeze că "… se înființează A. N. de Îmbunătățiri F., denumită în continuare Agenție, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F. ";.
Situația angajaților Administrației Naționale a Î. F. este reglementată la art. 15, unde se arată în clar că "agenția se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Administrația N. a Î. F. este parte.
Contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea încheiate de Administrația N. a Î. F. și aflate în executare la data adoptării prezentei ordonanțe de urgență își mențin valabilitatea și se preiau de către Agenție";.
În mod evident, și contractele individuale de muncă aflate în derulare, în limita numărului maxim de 1500 de posturi, prevăzute la art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 82/2011, și-au menținut practic valabilitatea și au fost preluate de Agenție.
Or, pentru a stabili care anume dintre angajați vor fi menținuți în limita posturilor legal reglementate pentru această instituție publică, angajatorul, în loc să organizeze formal o departajare a salariaților în cadrul procedurii concedierii colective, a procedat la o departajare prin organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor încuviințate, încheind formal, cu salariații care s-au încadrat în acest număr de posturi, noi contracte individuale de muncă. Practic însă, în realitate, potrivit dispozițiilor legale invocate în cele ce preced, au continuat vechile raporturi de muncă cu acești angajați, evident, cu modificările, inclusiv sub raportul cuantumului salariului, agreate de angajați și însușite prin semnătură, chiar dacă aparent s-au încheiat noi contracte de muncă, iar concursul organizat a jucat rolul procedurii de departajare în cadrul concedierii colective
De altfel, se poate observa că reclamanta a fost "angajată"; la agenție pe postul de consilier, deci nu pe un post de debutant, pentru a se putea considera
că raportul de muncă a fost privit de la acest moment de către angajator ca fiind unul distinct de cel care decursese anterior. Dimpotrivă, angajând-o pe acest post, A. îi recunoaște ierarhia profesională pe care se situa în cadrul Administrației Naționale a Î. F. .
Faptul modificării, prin noul contract, a funcției și a salariului, nu schimbă acest mod de interpretare a raporturilor juridice dintre părți, întrucât modificarea contractului individual de muncă poate fi făcută oricând, cu acordul părților, sub oricare dintre aspectele sale, potrivit art. 41 Codul muncii.
Este adevărat că s-a inserat în noul contract individual de muncă stipulația privitoare la perioada de probă de 90 de zile calendaristice, dar acest aspect nu este de natură a înlătura efectul obligatoriu al dispozițiilor citate din cuprinsul
O.U.G. nr. 82/2011, neputându-se pune problema, în mod concret, de a-i înceta reclamantei contractul individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. 3 Codul muncii, întrucât o atare situație ar fi echivalat cu o ignorare a obligativității substituirii Agenției în toate obligațiile ce îi revin în cadrul contractelor în care Administrația N. a Î. F. era parte la momentul reorganizării.
Toate aceste considerente au format convingerea instanței de recurs că raporturile dintre părți corespund derulării în continuare a contractului individual de muncă încheiat de reclamantă cu A. N. a Î. F., că nu a avut loc o concediere efectivă și ca atare, nici sumele trecute ca fiind datorate cu titlu de salarii compensatorii în temeiul art. 12 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Administrației Naționale a Î. F., nu sunt în fapt datorate. Inserarea acestor sume în decizia de concediere nu poate fi considerată ca obligatorie, întrucât această decizie nu este un contract, pentru a se bucura de forța juridică a convențiilor, ci temeiul contractual de care se prevalează reclamanta este dat de art. 12 din CCM, unde se arată în clar că se datorează aceste salarii compensatorii "la concedierea colectivă";. Or, nefiind cazul unei concedieri în ce o privește pe reclamantă, nici aceste compensații nu i se datorează.
Ca un ultim argument, se remarcă faptul că o altă interpretare a raporturilor juridice astfel stabilite între părți ar încălca scopul legii, O.U.G. nr. 82/2011 fiind adoptată tocmai pentru a face față "constrângerilor bugetare datorate crizei economice mondiale și pentru a asigura echilibrul și stabilitatea economico-financiară";, fiind contraproductiv a se interpreta că o reorganizare a instituției, făcută prin preluarea angajaților în limita unui număr redus de posturi, ar prilejui acordarea a 7 salarii compensatorii chiar și pentru angajații menținuți în cadrul acestei instituții.
Evident, acei angajați cărora le-a încetat contractul individual de muncă cu
A. F sunt îndreptățiți la plata acestor compensații fără ca acest aspect să se constituie într-o nelegală discriminare, diferențele dintre situația juridică a acelora și a celor menținuți fiind evidentă. Chiar dacă cei concediați și-au găsit, prin ipoteză, un nou loc de muncă, acest fapt nu modifică situația, fiind clare diferențele între un angajat concediat și unul menținut în funcție.
Cât privește practica judiciară invocată, Curtea notează că aceasta nu are valențe de izvor de drept, nefiind obligatorii decât dezlegările pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le face prin deciziile în interesul legii, or în speță nu a fost pronunțată o atare decizie.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. C. -T. împotriva sentinței civile nr. 9280 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
N.
M.
D.
C. G.
GREFIER
S. - D. G.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: E. B.
