Decizia civilă nr. 4528/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4528/R/2013
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanții T. A. A., S.
I., T. I., N. I., Ș. CONSTANTIN, R. T. și C. I. G. împotriva sentinței civile nr. 13516 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata S.C. Î. ȘI R. L. ȘI U. C. I. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin scriptul înregistrat la dosar la data de 22 noiembrie 2013 recurenții solicită judecata cauzei în condițiile art 242 alin.2 C.proc.civ.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13516 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții T. A.
- A., S. I., T. I., N. I., S. CONSTANTIN, R. T. și C. I. -
G., în contradictoriu cu pârâta S.C I. și R. L. "C.F.R. I. "; S.A.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei până în luna iulie 2011, fiind disponibilizați conform programului de restructurare și redresare economico - financiară a societății pârâte.
Potrivit art. 227 alin.4 Codul Muncii, în forma în vigoare la momentul derulării raporturilor juridice dintre reclamanți, aduse în discuție, Contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. De asemenea, potrivit art. 40 alin.2 Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 157 din C. Muncii, în vigoare în aceeași perioadă, salariile se stabileau prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
A fost reținut că în cauză, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de
Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/2008, conform cărora, salariul de bază minim la nivel de ramură de transport valabil de la 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie pe lună este de 700 lei.
Instanța a reținut prevederile art. 9 din CCM la Nivel de Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, conform cărora în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia, urmând ca pe baza fondurilor aprobate în condițiile arătate, părțile să negocieze utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi la unitățile de transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
Deși reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 41 alin.3 din CCM la nivel de Ramură de Transporturi pe anii 2008-2010, instanța a reținut ca fiind relevante în cauză în mod deosebit prevederile art. 41 alin.5 și 6 din aceeași lege a părților. Potrivit art. 41 alin.5, pe toată perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile contractante se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale care se vor aplica începând c data de 1 ianuarie a anului următor, alin.6 stabilind că la nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.
S-a constat că în baza acestor dispoziții legale, între părți a fost încheiat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006 - 2008, prelungit prin actul adițional nr. 370/_ și la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008-2010, în cuprinsul căruia s-au stabilit salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile la_, iar prin actul adițional nr. 4294/_ a fost prelungită valabilitatea acestuia până la data de_ .
Instanța a mai reținut că pârâta este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui Transporturilor, astfel încât în speță sunt incidente și dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societățile și companiilor naționale, al societățile comerciale la care statul sau unitățile administrativ teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar precum și al filialelor acestora, dispoziții referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, precum și dispozițiile OUG nr. 79/2008. Mai mult, în temeiul acestor dispoziții legale, nivelul minim al salariului este negociat anual la nivel de unitate raportat la limita maximă a fondului de salarii aferente personalului angajat pe baza de contract individual de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții T. A. A., S.
I., T. I., N. I., Ș. CONSTANTIN, R. T. și C. I. G.
solicitând casarea în parte a sentinței atacate și rejudecând, admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată, cu cheltuieli integrale pe fond.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că în fapt, au fost angajații societății pârâte în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe perioada nedeterminată, până în luna iulie 2012 când au fost disponibilizați în urma aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a societății angajatoare, determinat de situația economico-financiară dificilă a acesteia.
S-a susținut că pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de baza minim brut este de 570 lei. În perioada iulie 2009 - mai 2011, li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din 01 luna iulie 2008), respectiv de 600 lei (cu începere din
21 aprilie 2010). Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru reclamantă s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specific, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În același timp, s-a subliniat că în aceeași perioadă de referință supusă analizei (octombrie 2008 - iulie 2010) era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008.
Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din acest contract "salariul de baza minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
Totodată, potrivit art. 41 alin. (3) lit. b) din CCM Ramura: părțile implicate în negocieri colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art. 41, pct. (3) lit. a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienți minimi de ierarhizare stabilit la art. 41 pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă".
Consideră că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins acțiunea subsemnaților, deoarece nu a dat prioritate Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi, pe ale cărui dispoziții și-au întemeiat pretențiile. Aceasta, deoarece potrivit art. 236 alin. (4) Codul muncii și art. 7 alin
2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, fiind obligatorii pentru părțile contractante. Dar, și subliniază acest aspect, în conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal."
S-a menționat faptul că chiar dacă nu s-ar referi la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, trebuie observat faptul că art. 8 din CCM la nivel de Ramura Transporturi prevede astfel: "cu privire la drepturile salariaților, părțile sunt de acord sa respecte și sa aplice prevederile înscrise în art. 8 din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel național."
Având în vedere dispozițiile legale referitoare la sistemul de salarizare anterior menționate, s-a precizat că obiectul acțiunii introductive l-a constituit aplicarea întocmai în ceea ce îl privește a prevederilor legale corecte, și anume, cele prevăzute în CCM la nivel de ramură. A arătat că în susținerea pretențiilor sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză), potrivit cărora
"contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de alta parte, art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens, se statua expres și în dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
S-a apreciat că toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat și constituțional prin art. 41 alin 5 din Constituția României conform căruia "Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate";, astfel că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauză.
S-a precizat că contractele colective de muncă se constituie într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se află contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracter obligatoriu, consideră că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauza la nivel de ramură; în cazul în care la nivel de unitate, respectiv la nivel de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
A fost invocată și jurisprudența Curții Constituționale unde s-a accentuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
În acest sens s-a arătat că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și nr. 294/2007, definitive și general obligatorii:"Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractele colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale"
S-a subliniat că atâta timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (in cauza la nivel de ramura) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauza, la nivel de unitate, respectiv de grup de unități, fiind posibila numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior. În raport de cele arătate a apreciat că în mod nelegal și netemeinic le-a fost respinsă acțiunea, instanța achiesând la apărarea pârâtei atât în ceea ce privește dispozițiile contractelor colective de muncă la nivel inferior, cât și în ceea ce
privește susținerea pârâtei că este o societate cu capital de stat.
A mai adăugat că contractul colectiv de muncă la nivel național trebuie respectat de către toate contractele colective de nivel inferior, inclusiv Contractul
colectiv de muncă la nivel de Ramura, ale cărei prevederi le invoca instanța de fond, ignorând faptul ca acesta nu este în concordanta cu contractul colectiv de muncă la nivel național valabil pentru perioada în speța.
Cu privire la faptul că societatea intimată este agent economic monitorizat a considerat că nu poate fi reținut ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate în întâmpinare. Este incontestabil faptul intimata însăși își întocmește bugetul propriu de venituri și cheltuieli, aspect întărit și de prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivel unor operatori economici, act normativ la care face referire intimata în cuprinsul întâmpinării: "Operatorii economici prevăzuți la art. 1 prezintă spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabila a organizațiilor sindicale".
În privința dispozițiilor OUG nr. 79/2008 privind măsuri economico- financiare la nivelul unor operatori economici, a apreciat că instanța a ignorat faptul că aceste dispoziții nu se aplică pentru perioada în discuție, deoarece art. 7 alin. (7) ca "prevederile art. 6 alin. (2), (3) și (8) și ale art. 7 alin. (1) se aplică începând cu faza de elaborare a bugetelor de venituri și cheltuieli aferente anului 2012".
În susținerea criticilor a mai arătat că la fel ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali, prin aplicarea totodată a principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților. Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării lui el reprezintă o reglementare, deci o lege a părților. Potrivit art. 969 alin. (1) cod civil în vigoare la data încheierii și semnării CCM Unic la nivel de ramură, ";contractele legal făcute au putere de lege între părțile contractante", sens în care acțiunea recurenților este pe deplin întemeiată. Vorbește în acest caz de principiul forței obligatorii a contractului potrivit căruia un contract legal încheiat se impune părților semnatare întocmai ca legea; deoarece contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o normă convențională negociată. Iar pârâta S.C. întreținere și R.
L. și U. "C.F.R. I. " S.A. este parte semnatară a Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Transporturi nr. 722/_, valabil pe anii 2008- 2010, fapt ce reiese din simpla analiza a Anexei nr. 5 la acest contract. La pct. 13 figurează S.C. C. I. B. drept parte la contract, căreia dispozițiile acestuia i se aplica potrivit acordului părților. Contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale pârtilor și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convențională negociată.
Continuând ideea a precizat că clauzele fiecărui contract de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un "drept al muncii" propriu celor care îl încheie. După încheierea și intrarea lor în vigoare ele urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 246 alin. (4) Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate. Indiferent de apărările formulate de pârâta, este de necontestat faptul că CCM la nivel de Ramură are aplicabilitate în ceea ce îi privește, potrivit art. 3 alin. (1) din acesta:
"Prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc
efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități din țară, indiferent de structura capitalului acestora".
A apreciat că instanța de fond în mod eronat a respins acțiunea recurenților reținând faptul că parata intimată avea obligația de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat prin HG nr. 532/2008, nr. 28/2010 și nr. 311/2010 deoarece achitarea drepturilor pretinse de reclamanții recurenți prin acțiunea introductivă nu era în niciun fel condiționată în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, întrucât dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Transporturi sunt clare și lipsite de echivoc, nedispunând nicio limită în sensul celor reținute de instanța de fond. Au de a face cu o normă specială - CCM Unic la nivel de Ramură Transporturi - care înlătură de la aplicare o dispoziție cu caracter general; prevederile cuprinse în legea specială se aplică cu prioritate în virtutea principiului ,,specialia generalibus derogant", cu atât mai mult cu cât conțin prevederi mai favorabile. Din moment ce societatea și-a asumat și a stabilit prin CCM la nivel de Ramură Transporturi obligația de a acorda salariaților săi salariul de baza minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, în cuantum de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, avea totodată obligația de a întocmi bugetul de venituri și cheltuieli cu respectarea acestor prevederi. Pârâta nu poate invoca propria sa culpă în neîndeplinirea obligațiilor, ci potrivit convenției părților, potrivit legii lor, este ținută la respectarea dispozițiilor privind dreptul la salarizare al angajaților.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursul este nefondat.
Critica reclamanților se circumscrie motivului de recurs prev. de art. 304 pct.9 din C. proc. civ. și constă în interpretarea și aplicarea greșită a reglementărilor legale în privința contractelor colective de muncă.
Critica de nelegalitate nu este întemeiată di perspectiva următoarelor considerente, ce nu au fost reținute de prima instanță în motivarea hotărârii, care însă este legală și temeinică.
Reclamantul se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, așa cum rezultă neîndoielnic din motivele acțiunii introductive, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare numai acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la
care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
În situația în care această obligație nu a fost respectată, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei, Curtea constată că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamantul nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, respectiv de unitate.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, respectiv de unitate. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de
ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamant nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamant faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se
vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamantul, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art.
41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Față de caracterul neîntemeiat al acestei critici, cercetarea celorlalte critici legate de apărările intimatei referitoare la exigențele de încadrare în limitele bugetare și lipsa de fonduri, este superfluă astfel că nu vor mai fi analizate.
În raport de cele expuse, Curtea în baza art.312 alin.1 din C. pr. civ. urmează să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. A. A., S.
I., T. I., N. I., Ș. CONSTANTIN, R. T. și C. I. G. împotriva sentinței civile nr. 13516 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din _
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. N. M. I. T.
GREFIER
N. N.
Red. N.M./dact. V.R.
2ex./_
Jud. fond: E. B.
