Decizia civilă nr. 4177/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4177/R/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: S. -D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL B. și
P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1963/F din 16 iulie 2013 pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud, în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant B. T. A., precum și pe intimatul pârât C. N.
"A. M. "; B., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești - Legea nr.330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 octombrie 2013, s-a depus la dosar întâmpinare de către reclamantul intimat,
prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1963/F din 16 iulie 2013 pronunțate de Tribunalul
B. -Năsăud, în dosar nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. local B. și I. P. ui municipiului B. ; s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtul angajator; s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. - Năsăud, în numele și pentru membrul de sindicat B. T. A., împotriva pârâților C. N. ,,A. M. "; B., C. local B. și I. P. ui municipiului B. și în consecință: a fost obligat pârâtul angajator C.
N. ,,A. M. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat anterior menționat, potrivit Legii-cadru nr.330/2009 și a legii nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010-13 mai 2011(ținându-se seama și de dispozițiile legii 118/2010), sume actualizate cu
rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății; au fost obligați pârâții C. local B. și I. P. ui municipiului
B. să asigure finanțarea pârâtului angajator C. N. ,,A. M. "; B. privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv; fără cheltuieli de judecată.
Examinând, în prealabil, în condițiile art.137 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți tribunalul a reținut următoarele
.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B., tribunalul a găsit-o neîntemeiată.
În acest sens a reținut incidența disp.art.167 alin.1 din legea nr.84/1995, lege în vigoare pentru perioada la care se referă acțiunea formulată, care prevede că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. S-a arătat că finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale. A mai fost reținută și incidența art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, lege în vigoare din luna februarie 2011 potrivit căruia, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În același timp s-a făcut referire și la art.36 din legea nr.215/2001, conform căruia consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
În raport de aceste dispoziții legale s-a concluzionat că pârâții justifică legitimitate procesuală pasivă, deoarece P. municipiului B., are calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul, iar C. local al municipiului B., are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, fondurile bănești necesare unității de învățământ fiind alocate prin bugetul local.
Referitor la excepția tardivității
invocată de pârâta angajator instanța a constatat că este neîntemeiată, sens în care a arătat că obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtei angajator la calcularea drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat și plata diferențelor între sumele efectiv încasate și cele cuvenite cu luarea în considerare a salariilor de bază așa cum au fost majorate și stabilite conform Legii nr. 221/2008, caz în care acest litigiu este unul de muncă, iar potrivit art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii asemenea cereri pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ce privește prevederile invocate de pârâtă, respectiv art.34 din legea nr.330/2009 și respectiv de art.7 din legea nr.285/2010, ce prevăd contestarea inițial la ordonatorul de credite, iar apoi la instanța de contencios administrativ
în termen de 30 de zile, tribunalul a aratat că aceste prevederi sunt aplicabile în situația în care se urma procedura respectivă, ori în cauză este urmată procedura de drept comun, fiind vorba de un litigiu de muncă căruia îi sunt aplicabile prevederile specifice legislației muncii în ce privește termenul de introducere a acțiunii. În aceeași ordine de idei a subliniat că dispozițiile legale invocate de pârâtă nu prevăd că singurul mod de contestare al deciziilor de reîncadrare și de plată a unor diferențe salariale ar fi cel anume reglementat de acele acte normative, respectiv contestarea inițial la ordonatorul de credite, iar apoi la instanța de contencios administrativ, situație în care salariații aveau la îndemână două tipuri de acțiuni, în lipsa unor prevederi legale imperative care să excludă acest lucru, adică fie urmau procedura administrativă respectivă, fie puteau să se adrese instanțelor de judecată ce soluționează conflicte de muncă în termenul de prescripție anterior arătat, cale urmată în cauză. Raportat la data introducerii acțiunii, tribunalul constată că termenul de introducere a acțiunii a fost respectat.
În ce privește fondul cauzei, următoarele aspecte de fapt și de drept
.
Membrul de sindicat, în numele căruia a acționat reclamanta, face parte din personalul didactic ori didactic auxiliar, iar în cazul acestuia pârâtul angajator C. N. ,,A. M. "; B. , pentru perioada indicată în acțiune
1 ianuarie 2010-13 mai 2011,
la calcularea și plata drepturilor salariale n-a inclus și majorările prevăzute de legea nr.221/2008, aspect reieșit din adeverința depusă la dosar.
S-a arătat că prin Decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii
, a fost reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009
.
În acest sens s-a precizat că pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008. Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar
- era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
S-a avut în vedere că la data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicabilă pentru perioada indicată în acțiune, care la art.330 alin.5 prevede că, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare
se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
S-a observat că prin Decizia nr.11/2012 a Înaltei curți de casație și justiție,s
-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
A fost susținut caracterul obligatoriu pentru instanțele judecătorești potrivit art. 330^7 alin. 4 Codul de procedură civilă, a acestei decizii, care în considerentele ei a constatat că avânddu-se în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În contextul impus de această decizie, instanța a reținut că de la salariul, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței depuse la dosar, comițându-se o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
S-a arătat că urmare a încadrării eronate salariul de care au beneficiat reclamanții începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008, salariul care s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011, prin Legea nr. 285/2010 prevăzându-se majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.
S-a apreciat că Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011
a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ este aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii
În aceste condiții instanța a considerat că având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, precum și a dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
Cu privire la sumele datorate instanța a reținut că aceasta suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
În privința obligațiilor stabilite în sarcina pârâtului, C. local și P., instanța a avut în vedere incidența următoarelor dispoziții legale.
art.167 alin.1 din legea nr.84/1995, lege aplicabilă în cauză raportat la perioada indicată în acțiune, care prevede că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. În contextul acestei dispoz.legale s-a arătat că finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale.
art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat care prevede că "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, lege în vigoare din luna februarie 2011, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
art.36 din legea nr.215/2001, care prevede că consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. Local al municipiului B. și P. municipiului B., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al municipiului
B., precum și a P. ui municipiului B.
.
În motivele de recurs se arată că instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâților de rang 2 și 3, obligându-i pe aceștia la alocarea de fonduri bănești necesare plătii sumelor restante datorate reclamantului/reclamantei.
Principala critică pe care noi o aducem sentinței pe care o contestăm este legată de sintagma ., obligă pârâții să aprobe,respectiv sa aloce ...diferentele salariale....".
Pentru a stabili această soluție, Tribunalul a reținut, în mod corect susținem noi, că potrivit.art. 167 din Lesea 84/1995, modificată și art. 1 alin 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ de stat
finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea chletuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat. prin bugetele locale.
Pornind de la imprejurarea că M. Finațelor P. e repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul "de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, apreciem că și în cazul C. ui Local și P. ui lucrurile stau cam la fel, evident cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de lege. în acest sens sunt relevante prevederile Legii nr. 273/2006 privind fînațele publice locale, pe care le vom evidenția în continuare:
Din felul în care este formulată obligația ce ne revine, prin dispozitivul sentinței, reiese că ar trebui să avem o conduită contrară prevederilor legale cuprinse în Legea nr 273/2006 care stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul finanțelor publice locale.
Pentru a ne conforma sentinței instanței de fond, ar trebui ca această alocare de fonduri necesare plății sumelor de bani către reclamant/reclamantă să ia forma unui angajament bugetar — care în sesnsul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este " actul prin care o autoritate publică competenta, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";
De asemenea, face trimitere Ia definiția bugetului local, ca fiind
"documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale"", și a cheltuielilor bugetare
"sumele aprobate în .bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective";
Pentru că s-a reținut de instanța de fond faptul că finanțarea cheltuielilor cu salariile pentru unității de mvățămînt preuniversităr se asigură prin bugetele locale - din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, vom evidenția și definiția acestor - în sensul Legii nr. 273/2006 - art.2, pct 59 - "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat -sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"
Conform prevderilor art. 4 " (2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Prin trimiterea la aceste prevederi legale dorim să evidențiem faptul că orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă partei-trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare, "Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după naturqăâor economică și destinația acestora"., iaj conform principiului echilibrului (at. 13), Cheltuielile unui bugerse acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte-,principii pe care autoritățile locale trebuie să
le respecte, sunt principiul autonomiei locale financiare consacrat de art. 16 alin. (4)
Pe lângă aceste principii, legea mai consacră și o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate, art. 14: (2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
(3)Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin.
și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 273/2006, care tratează rolul ordonatorilor de credite: "(1) Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aproțate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai Căror conducători sunt; ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit, b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale."
Prin urmare, așa cum, în cadrul procesului bugetar, M. Finațelor P. e repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, la fel și P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar. Pentru a ne putea conforma obligației de a aloca banii respectivi în buget - la capitolul cheltuieli - ar trebui să are certitudinea că există și sursa de finanțare pe care să o putem indica la capitolul venituri..
Pentru a putea înțelege mai bine constrângerile "de care trebuie să se țină seama, atunci când ni se stabilesc în sarcină anumite obligații, fie ele chiar și prin sentințe judecătorești, vom face trimitere la prevederile secțiunii a 2- a din legea finanțelor publice locale, care se referă la calendarul bugetar - respectiv art. 37-39, pe care nu le mai reproducem aici. Dorim doar sa subliniem că există o foarte strînsă corelare și dependență a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autoritățile locale, cu cele de la Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finațelor publice.
Pentru că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt, în esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de către nucleele financiare ale instituțiilor deînvățământ - apreciem că se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția
bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
Concluzionând, în ceea ce privește Consliul Local și P. comunei Chiuza, eventualele obligații care pot sa îi revină în ipoteza admiterii acțiunii reclamantei, acestea nu pot fi alteîe decît cele ce decurg din lege. In ațp caz, acestea ar fi cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Conform acestui act normativ, sarcina noastră, ca ordonator principal de credite, ar fi dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, și în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.
In cazul sumelor de bani care ar trebui alocate către unitățile de învățământ pentru a se achita obligațiile ce derivă din titlurile executorii, prin bugetele locale, aceasta presupune: pe de o parte, ca aceste sume să fie solicitate și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget, iar pe de altă parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a ne fi transferate de la bugetul de stat pentru a putea fi virate.
Examinând hotărârea cu luarea în consi derare a criticilor di n motivele de
recurs, Curtea constată că recursul este nefundat, hotărârea atacată fiind l egală
și temeinică pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt neîntemeiate, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, din care rezultă faptul că fiecare dintre pârâți, are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea, calcularea și plata sumelor reprezentând drepturi salariale.
O primă observație ce se impune a fi făcută este că primul căruia îi revine obligația de plată a sumelor ce reprezintă drepturi salariale ale angajaților potrivit art. 14 din Codul muncii care aparține unității de învățământ însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituțiilor pârâte.
Așadar, referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al
M. B.,
Curtea are în vedere dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995 potrivit cărora finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale
pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Totodată, potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea
instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Prevederi similare se regăsesc și în art. 104 al. 2 din Legea nr. 1/2011, care stabilește că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale";.
Prin urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local rezultă și din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Așadar, atribuțiile prevăzute pentru C. Local, prin actele normative menționate se circumscriu obligației de "asigurare";, pârâtul recurent, având astfel calitate procesuală pasivă.
P. M. B. este de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții au fost chemați în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
În susținerea recursului, pârâții se prevalează și de pretinsul raționament al instanței în privința M. ui Finanțelor P. e, cu privire la care arată că le este aplicabil în egală măsură în sensul că rolul de administrator al sumelor necesare înființării învățământului preuniversitar le este deopotrivă aplicabil. Instanța însă nu face un asemenea raționament care, de altfel nici nu și-ar găsi locul față de lipsa de similaritate a rolului celor două autorități în asigurarea finanțării învățământului preuniversitar în raport de dispozițiile legale aplicabile la care s-a făcut referire în prezentele considerații.
În privința susținerilor din critici referitoare la alocarea resurselor pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care ar conduce la concluzia lipsei stabilirii unei obligații a pârâților, în acest sens nu pot fi reținute având în vedere cele deja arătate precum și faptul că o asemenea obligație rezultă din hotărâri ale celei mai înalte instanțe de judecată, iar atribuțiile pârâților în alocarea fondurilor necesare finanțării nu sunt contrazise prin recurs, fiind doar circumstanțiate.
În acest sens, având în vedere susținerile pârâtului se impune a fi observat că, angajamentul bugetar trebuie privit distinct după cum derivă dintr- o inițiativă a autorităților publice locale sau din obligații legale ale acestora. În mod evident, textul de lege citat de recurenți (art. 2 pct. 2 din Legea nr. 273/2006) s-ar opune unor inițiative financiare ale autorităților locale fără încadrare în creditele bugetare, însă în mod evident, nu se poate opune acest deziderat, al încadrării în creditele bugetare, obligației de respectare a dispozițiilor legale privitoare la finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul de stat preuniversitare și a celor privitoare la salarizarea acestui
personal. Acesta este de altfel sensul dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii în interesul legii pe care se întemeiază tribunalul. În lumina acestora, se impune, ca efect al constatărilor succesive de către Curtea Constituțională a României a neconstituționalității ordonanțelor de guvern prin care s-a urmărit anularea efectelor Legii nr. 221/2008, aplicarea majorărilor salariale reglementate de aceasta.
Or, trebuie reținut specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariatul acționând atât împotriva debitorului său direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta/ul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei/ului, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant/ă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei/ului, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În raport de cele susținute în baza dispozițiilor art.312 al.1 raportat la art.304 pct.9 din C.pr.civ., urmează a fi respins ca nefundat recursul declarat de pârâți.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. local și P. municipiului B. împotriva sentinței civile nr.1963/F din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. C.
G. N.
M.
I.
T.
S. D. G.
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.B. M.
