Decizia civilă nr. 4545/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4545/R/2013
Ședința publică din 26 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.
D.
JUDECĂTOR: D.
G.
JUDECĂTOR: D.
C.
G.
GREFIER: C.
M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 2226/F din 16 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată UNIUNEA J. Ă A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -
N. în numele și pentru membrul de sindicat R. A. -S., și pe pârâtul intimat L. T. S. "S. M. " B., având ca obiect drepturi bănești - Legea 330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la datele de 19 noiembrie 2013 și 21 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent C. J. B. N. a depus la dosar o cerere prin care solicitată judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că în cursul acestei zile de 26 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. N. în numele și pentru membrul de sindicat R. A. -S. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, precum și judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2226 din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ, în numele și pentru membrul de sindicat R. A. -S., cu domiciliul procesual ales la sediul
reprezentantului împotriva pârâților L. T. S. "S.
M.
"; B.
, C.
județean B. -N., și în consecință a fost obligat pârâtul L.
T.
S.
"S.
"; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei potrivit Legii- cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acesteia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 13 iulie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății; a fost obligat pârâtul C. județean B. -N. să aprobe pârâtului L. T. S. "S. M. "; B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamantă în perioada 1 ianuarie 2010
- 13 iulie 2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 1 ianuarie 2010 - 13 iulie 2010 reclamanta a fost angajata unității școlare chemată în
judecată, pe postul de profesor, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 1742/_ (f. 6).
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Î nalta Curte de Casa ție și Justiție îninteresul legii
, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite
funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.
Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de 1 ianuarie 2010
, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.
În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.
Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008
privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Conform art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 1742/_ (f. 6).
Prin urmare, în privința reclamantei s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamanta începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.
Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile
legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 13 iulie 2010, în care reclamanta a fost angajata unității de învățământ chemată în judecată, aceasta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
În baza considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul a admis acțiunea civilă formulată împotriva unității de învățământ și în consecință a obligat pârâtul L. T. S. "S. M. "; B.
să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească reclamantei diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 13 iulie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății.
Potrivit art. 110 alin. 3 din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ special funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale consiliilor județene pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat.
Potrivit art. 91 alin. 5 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul județean asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația. L. T. S. "S. M. "; B. îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local al consiliului județean, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, tribunalul va admite și acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului C. județean B. -
și în consecință a obligat pârâtul să aprobe pârâtului L. T. S. "S.
M. "; B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamantă în perioadele 1 ianuarie 2010 - 13 iulie 2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. J. B. N. ,
solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate.
În motivare, recurentul menționează că a achiesat la acțiunea reclamantei însă doar în limita sumelor alocate prin legea bugetară anuală și potrivit prevederilor cap. II din O.U.G. nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013.
Cu toate acestea prima instanță a soluționat cauza acordând reclamantului finanțarea cheltuielilor de personal, fără să le limiteze la prevederile legale bugetare anuale.
În drept, invocă prevederile art. 299 alin. (1), art. 302, art. 304, pct.7, art.312, alin. l, teza primă, alin.3 teza primă Cod de procedură civilă.
Intimata Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului (f. 32-36).
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Curtea constată că, prin întâmpinarea depusă la fond, recurentul a subliniat expres că nu se opune îndeplinirii obligației de a asigura în bugetul propriu creditele bugetare necesare pentru finanțarea cheltuielilor bugetare
indicate în petitele 1 și 2 ale acțiunii, dar numai în limita sumelor alocate prin legea bugetară și potrivit cap. II din OUG nr. 92/2012 și numai dacă reclamanta face dovada că drepturile pretinse nu au fost acordate.
Această poziție procesuală este reluată prin memoriul de recurs, critica principală fiind că instanța de fond a depășit limitele achiesării, prin faptul că nu a limitat acordarea drepturilor pretinse la limitele bugetare anuale și nici la prevederile cap. II din OUG nr. 92/2012.
Or, Curtea notează în primul rând că hotărârea instanței de fond nu a fost generată doar de poziția procesuală a pârâtului, ci a avut în vedere în principal caracterul fondat al pretențiilor reclamantei, pornind de la prevederile legale
amintite în considerentele sentinței atacate și de la interpretarea general obligatorie dată de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai mult, caracterul fondat al acestor pretenții este recunoscut de recurent, după cum deja s-a arătat. Contrar însă susținerilor acestuia, îndreptățirea reclamantei la plata drepturilor salariale nu este condiționată de încadrarea lor în limitele bugetare, ci derivă din normele legale analizate de tribunal în considerente, însușite ca atare și de Curte.
Dispozițiile legale privitoare la angajamentul bugetar nu se pot opune obligației de respectare a dispozițiilor legale privitoare la finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul de stat preuniversitare și a celor privitoare la salarizarea acestui personal. Acesta este de altfel sensul dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii în interesul legii pe care se întemeiază tribunalul. În lumina acestora, se impune, ca efect al constatărilor succesive de către Curtea Constituțională a României a neconstituționalității ordonanțelor de guvern prin care s-a urmărit anularea efectelor Legii nr. 221/2008, aplicarea majorărilor salariale reglementate de aceasta.
Or, trebuie reținut specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurentului se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Astfel, salarizarea cadrelor didactice are o componentă de drept public. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ, ci și autoritatea publică ce are atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei, pentru a solicita ca această autoritate să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Deși este un imperativ legal încadrarea în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în
limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurentului, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Chestiunile ridicate de recurent privesc o altă etapă, și anume aceea a punerii în executare a acestor hotărâri, aceasta urmând a se face, firește, în acord cu dispozițiile legale imperative, inclusiv cu cele cuprinse în cap. II din OUG nr. 92/2012.
Pentru considerentele expuse și având în vedere că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale, Curtea de Apel, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. J.
B.
N.
împotriva sentinței civile nr. 2226 din_ a Tribunalului B.
N.
,
pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
S.
D.
D.
G.
D. C. G.
GREFIER
C. M.
red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ jud.fond.G. F
