Decizia civilă nr. 468/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 468/R/2013
Ședința publică din 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta I. V. împotriva sentinței civile nr. 2442/F din 05 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B.
-N. în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată A. J. PENTRU
F. DE M. B. -N., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate A. J. pentru O. F. de M. B. -N., consilier juridic Creta C., lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată A. J. pentru O. F. de M. B. - N. a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea, se constată că la data de 8 februarie 2013, prin expediție poștală, reclamanta recurentă I. V. a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat suspendarea prezentei cauze, precum și un set de acte (filele 25- 32), un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei intimate.
Totodată, se constată că se constată că la data de 12 februarie 2013, prin expediție poștală, reclamanta recurentă I. V. a depus la dosar o cerere anulare a concedierii colective, de obligare a angajatorului SC IPROEB SA la plata unei despăgubiri și la repunerea sa în situația anterioară, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei intimate.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii notelor de ședință și a cererii ce i-au fost comunicate.
Curtea pune în discuția reprezentantei pârâtei intimate cererea de suspendare a cauzei în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1), lit. a) din codul de procedură civilă până la soluționarea de către Adunarea Generală a Judecătorilor Curții de Apel C., a problemei de drept, privind excepția lipsei calității procesuale active a unui simplu salariat, concediat prin procedura concedierii colective de a solicita nulitatea absolută a concedierii, nulitate impusă de art. 76 din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul Muncii.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că se opune suspendării prezentei cauze în temeiul art. 244 alin. 1, lit. a) C.pr.civ., dar lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cereri de suspendare.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare a cauzei în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1), lit. a) C.pr.civ., având în vedere că nu sunt
întrunite condițiile prevăzute de art. 244 alin. 1, lit. a) C.pr.civ., neexistând o altă cauză de care să depindă soluționarea prezentei cauze.
Curtea constată că prin notele de ședință transmise prin poștă de către reclamanta recurentă la data de 8 februarie 2013 s-au dezvoltat o serie de apărării și critici diferite față de cele expuse în recursul inițial, față de care instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității lor.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită admiterea acestei excepții.
Curtea de Apel, după deliberare, respinge ca tardive motivele de recurs invocate prin notele de ședință, transmise prin expediție poștală în data de 8 februarie 2013, deoarece ultima zi a termenului de rec urs de 10 zile care curge de la comunicarea sentinței (10 ianuarie 2013 - fila 230 fond) a fost 21 ianuarie 2013.
Curtea pune în discuția reprezentantei pârâtei intimate inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată în etapa de recurs a fostului angajator SC IPROEB SA B., conform art. 294 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 316 C.pr.civ.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că reclamanta s-a mai judecat cu SC IPROEB SA B. în mai multe cauze, sens în care a invocat la fond a invocat excepția autorității de lucru judecat.
La întrebarea instanței dacă cererea de chemare în garanție formulată prin motivele de recurs este o cerere nouă, reprezentanta pârâtei intimate arată că nu știe dacă SC IPROEB SA B. a fost chemată sau nu în judecată având în vedere că această cauză este de mult pe rolul instanței.
Curtea de Apel, după deliberare, respinge ca inadmisibilă cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu SC IPROEB SA B., în raport de interdicția enunțată de art. 316 raportat la art. 294 C.pr.civ. de a se formula în recurs cereri noi.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, susținând concis motivele expuse în scris în întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2442 din_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. J. Pentru O. F. de M. B. -N. și autorității de lucru judecat, excepții invocate de pârâtă.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta I. V., în contradictoriu cu pârâta A. J. Pentru O. F. de M. B. -N. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei nu este întemeiată pentru că aceasta justifică legitimitate procesuală pasivă, fiindcă, având în vedere obiectul acțiunii civile așa cum a fost el precizat prin care reclamanta solicită să se constate că pârâta a aprobat concedierea colectivă, precum și să fie obligată pârâta la plata anumitor sume de bani și eliberarea anumitor adeverințe, tribunalul a arătat că raportat la prevederile legale invocate în acțiunea precizată, pârâta are atribuții în sensul solicitat de reclamantă, situație în care are calitate procesuală pasivă, urmând a
se stabili prin cercetarea fondului acțiunii precizate dacă pretențiile deduse judecății de reclamantă sunt sau nu întemeiate.
Neîntemeiată este și excepția autorității de lucru judecat invocată pe pârâtă. În acest sens, tribunalul a arătat că pentru a fi întemeiată această excepție în sensul impus de art.166 Cod procedură civilă este necesară să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Prin sentința civilă nr.5022/F/2010 a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune având obiect plata indemnizației de concediere sau a plăților compensatorii, excepție invocată de pârâta SC "Iproeb"; SA. A fost admisă excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei de concediere individuală nr.65/_ și în consecință a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea I. V. împotriva pârâtei SC "Iproeb"; SA B., ca fiind tardiv formulată. Au fost respinge toate celelalte pretenții formulate de reclamanta I. V. împotriva pârâtei SC " Iproeb"; SA B. , ca neîntemeiate. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 2099,48 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.1079/R/2011 Curtea de apel C., pronunțată în dosarul nr._, a admis în parte recursul declarat de reclamantă, a modificat în parte sentința civilă arătată, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei diferența dintre plățile compensatorii cuvenite prin raportare la salariul tarifar și suma acordată cu titlu de plăți compensatorii, precum și să-i plătească pârâta reclamantei suma reprezentând participarea la cota de profit pe anul 2008, fiind menținute celelalte dispoziții.
Tribunalul constată că în acest dosar și în dosarul nr._ cu privire la care s-a invocat excepția puterii de lucru judecat pârâtele au fost diferite, în acest dosar pârâtă este A. J. Pentru O. F. de M. B. -N., în timp ce în dosarul respectiv pârâtă a fost SC "Iproeb"; SA B., așadar nu este întrunită cerința impusă imperativ de art.166 Cod procedură civilă a identității de părți în cele două dosare.
Prin sentința civilă nr.1194/F/2011 a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă excepția tardivității contestării concedierii colective, invocată de pârâta SC Iproeb SA. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei I. V., în ceea ce privește capătul de cerere de constatare a nulității absolute și a anulării concedierii colective, a programului de concediere colectivă nr. 638/_, a deciziei nr.61/_ și a tuturor actelor care au stat la baza acestei concedieri, pe care le-a respins în consecință. A fost admisă excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 5022/8.10.210 și în consecință s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a deciziei de concediere individuală nr. 65/2009. Au fost respinse celelalte excepții invocate de pârâtă, ca neîntemeiate. S-a respins cererea în rest. A fost respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de chemata în garanție Sindicatul Iproeb B. . A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta I. V. împotriva chematei în garanție Sindicatul Iproeb B. .
Prin decizia civilă nr.4945/R/2011 Curtea de apel C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Tribunalul constată că în acest dosar și în dosarul nr._ cu privire la care s-a invocat excepția puterii de lucru judecat pârâtele au fost diferite, în acest dosar pârâtă este A. J. Pentru O. F. de M. B. -N., în timp ce în dosarul respectiv pârâtă a fost SC "Iproeb"; SA B., iar chemat în garanție a fost Sindicatul Iproeb B., așadar nu este întrunită cerința impusă imperativ de art.166 Cod procedură civilă a identității de părți în cele două dosare.
Având în vedere faptul că nu există identitate de părți, mai exact de pârâte în acest dosar raportat la dosarele nr._ și nr._ în care s-au dat hotărârile cu privire la care s-a invocat excepția puterii de lucru judecat, pârâta din acest dosar nefiind parte în nici unul dintre acele dosare, tribunalul va respinge ca nefondată și această excepție.
Analizând actele și lucrările dosarului privind fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta I. V. a fost angajată la SC "Iproeb"; SA B. și a fost concediată prin decizia de concediere individuală nr.65/_, această decizie de concediere fiind emisă având la bază programul de concediere colectivă nr.638/_
.
Tribunalul a constatat că angajatorul a comunicat o înștiințare pârâtei prin adresa nr.46/_ potrivit căreia începând cu data de 01 mai 2009 urmau să fie concediați 102 salariați f.47, angajatorul comunicând pârâtei prin adresa din 360/_ proiectul de concediere colectivă nr.357/_ f.49-51. Ulterior angajatorul a comunicat pârâtei prin adresa nr.641/_ f.52, programul de concediere colectivă nr.638/_ f.53-55. Angajatorul a solicitat pârâtei prin adresa nr.699/_ f.57 acordarea avizului pentru reducerea perioadei de 30 de zile prevăzută de art.71/1 alin.1Codul muncii, iar pârâta prin adresa nr.856/_ a acordat aviz favorabil acestei cereri f.56.
Tribunalul a constatat că pârâta a acordat servicii de preconcediere potrivit procesului verbal nr.1117/_, servicii acordate potrivit art.49-52 din legea nr.76/2002 în perioada de preaviz, proces verbal semnat de reprezentanți ai pârâtei, angajatorului și a sindicatului f.62-63.
Examinând prevederile art.68-72 din Codul muncii în forma în vigoare la data concedierii colective dispuse în cauză, art.68-72, tribunalul a constatat că legiuitorul prevede că angajatorul are obligația să comunice o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanților salariaților, că în situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Se mai prevede că la solicitarea motivată a oricăreia dintre părți, inspectoratul teritorial de muncă, cu avizul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, poate dispune reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz. În perioada prevăzută la art. 71^1 alin. 1, agenția teritorială de ocupare a forței de muncă trebuie să caute soluții la problemele ridicate de concedierile colective preconizate și să le comunice în timp util angajatorului și sindicatului ori, după caz, reprezentanților salariaților.
Analizând aceste prevederi legale din Codul muncii, tribunalul a reliefat faptul că pârâta nu avea atribuții legale de a aproba concedierea colectivă dispusă de angajator, ci doar de a acorda aviz de reducere a perioadei prevăzute de lege și de a caută soluții problemele ridicate de concedierile colective preconizate, ceea ce înseamnă că obligațiile impuse de lege pârâtei nu presupun o aprobare din partea acesteia a concedierii colective ce se hotărăște de angajator.
Potrivit art. 49 din legea nr.76/2002, în forma în vigoare la data concedierii colective dispusă de angajator prin programul nr.638/_, se arată că în cazul concedierilor colective, angajatorii au obligația să înștiințeze agențiile pentru ocuparea forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri.
Art. 50 din lege arată că în situațiile prevăzute la art. 49 angajatorii sunt obligați să acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaților care urmează să fie disponibilizați. (2) În perioada preavizului prevăzut la alin. (1) angajații vor participa la serviciile de preconcediere realizate de agențiile pentru ocuparea forței de muncă ori de alți furnizori de servicii de ocupare din sectorului public sau privat, acreditați, selectați de către acestea, în condițiile legii. (3) În vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii aflați în situațiile prevăzute la art. 49 sunt obligați să înștiințeze agențiile pentru ocuparea forței de muncă cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere.
Art.51 din lege arată că în sensul acestei legi, constituie servicii de preconcediere, în principal, următoarele activități:
informarea privind prevederile legale referitoare la protecția șomerilor și acordarea serviciilor de ocupare și de formare profesională;
plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local și instruirea în modalități de căutare a unui loc de muncă;
reorientarea profesională în cadrul unității sau prin cursuri de formare de scurtă durată;
sondarea opiniei salariaților și consilierea acestora cu privire la măsurile de combatere a șomajului.
Față de aceste prevederi legale anterior reliefate din legea nr.76/2002, tribunalul a constatat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile impuse de acest act normativ în sensul că a acordat servicii de preconcediere potrivit procesului verbal nr.1117/_ . Tribunalul a arătat că nici în această lege nu există vreo prevedere legală care să impună pârâtei aprobarea concedierilor colective dispuse de angajatori, situație în care și din această perspectivă pretenția reclamantei sub acest aspect este nefondată.
În ce privește aplicare OUG nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective în cazul concedierii colective dispuse de angajatorul SC
"Iproeb"; SA B., act normativ în temeiul căreia și-a justificat legal pretențiile reclamanta din acțiunea precizată, tribunalul constată că acest act normativ nu era incident și nici aplicabil în cazul acestei concedieri colective.
Tribunalul a constatat că SC "Iproeb"; SA B. nu se află în lista din anexa 2 din acest act normativ ce cuprinde unitățile prevăzute în Planul de restructurare în vederea aplicării Programului de restructurare a întreprinderilor și de reconversie profesională, fiindcă conform art.60/1 alin.1 din OUG nr. 98/1999, începând cu data de 22 iunie 2000 beneficiază de plăți compensatorii acordate din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj numai persoanele disponibilizate prin concedieri colective din unitățile prevăzute Planul de restructurare în vederea aplicării Programului de restructurare a întreprinderilor și de reconversie profesională.
Așa fiind, tribunalul constatând că fostul angajator al reclamantei nu se afla înscris în lista unităților din anexa 2 parte a OUG nr. 98/1999, înseamnă că sunt neîntemeiate pretențiile reclamantei din acțiunea precizată privind obligarea pârâtei la plata sumei de 13.512 lei, cu dobânda la zi, sumă ce reprezintă plată compensatorie formată din 12 salarii medii pe unitate potrivit art.32 alin.1 lit. c din OUG nr.98/1999, cea privind obligarea pârâtei să-i elibereze adeverința impusă de art.43 alin.1 din HG nr.624/1999, cea privind să-i elibereze actele impuse de art.45 alin.1 din OUG nr.98/1999 din care să se constate că perioada de 12 luni pentru care se plătesc plățile compensatorii constituie vechime în muncă, cea privind obligarea pârâtei să-i achite drepturile de asigurări sociale potrivit art.45 alin.2,3 din OUG nr.98/1999 și să-i plătească suma de 1126 lei
conform art.32 alin.2 din OUG nr.98/1999, întrucât aceste prevederi legale nu erau aplicabile în cazul concedierii dispuse de angajator.
De asemenea, tribunalul a constatat că neîntemeiate sunt și celelalte pretenții din acțiunea civilă precizată prin care reclamanta a solicitat să se constate că pârâta a aprobat concedierea colectivă fără să existe program de restructurare sau plan de reorganizare potrivit art.9 și 13 din OUG nr.98/1999, deoarece în cazul de față acest act normativ nu era aplicabil, ci erau aplicabile prevederile din Codul muncii anterior reliefate, prevederi legale pe care pârâta le-a respectat după cum s-a explicat, situație în care în mod evident că nu există nici un temei legal pentru a fi obligată pârâta să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate și reactualizate pe care le-ar fi încasat de la angajator începând cu data de 29 mai 2009.
Nici cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a concedierii colective dispusă de angajator în condițiile art.76 Codul muncii întrucât nu s-ar fi respectat procedura prevăzută de lege, tribunalul nu o găsește întemeiată, pentru că, pe de o parte, această pretenție ar fi trebuit soluționată împotriva angajatorului, iar nu doar a pârâtei, însă reclamanta a precizat expres la termenul de judecată din 09 iulie 2012 că nu solicită citarea ca pârât în cauză a angajatorului, tribunalul nefiind în măsură să dispună din oficiu acest lucru,
fiindcă în procesul civil guvernează principiul disponibilității, ce presupune că reclamantul este cel ce indică cu cine se judecă, iar pe de altă parte, oricum în ce privește pretenția reclamantei privind nulitatea concedierii colective, trebuie remarcat că această cerere a fost analizată prin sentința civilă nr.1194/F/2011 a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._, prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere de constatare a nulității absolute și a anulării concedierii colective, soluție menținută de instanța de recurs, iar aceste hotărâri conțin dezlegări obligatorii pentru reclamantă ce a fost parte în acel dosar și în consecință rămân în cazul acesteia pe deplin valabile.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă, iar pe fond, a respins ca nefondată acțiunea civilă precizată formulată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta I. V. a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinței în temeiul art.3041și art.304 pct.9 C.pr.civ.
În motivarea recursului, reclamanta evocă dispozițiile OUG nr.98/1999, apreciind în esență că beneficiază de plăți compensatorii în urma concedierii colective și salariații de la unitățile cu capital integral privat, cum este cazul în speță dedus judecății.
Se invocă încălcarea de către prima instanță a principiului contradictorialității prin nepunerea în discuția părților a nulității absolute a concedierii colective invocate de reclamanta prin notele de ședință depuse la termenul din_ .
Pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. B. -N.
a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu este incidentă în cauză OUG nr.98/1999, deoarece fostul angajator al reclamantei nu figurează în anexa nr.2 a acestui act normativ. Se invocă dezlegările irevocabile privind legalitatea concedierii colective, statuate prin hotărâri judecătorești care au tranșat acest aspect. Se invocă dispozițiile art.49-50 din Legea nr.76/2002 care nu îi dau pârâtei obligația sau posibilitatea de a verifica legalitatea concedierii colective.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate în termenul legal, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut prima instanță că dispozițiile art.601din OUG nr.98/1999 limitează începând cu data de_, acordarea plăților compensatorii la persoanele disponibilizate prin concedieri colective din unitățile prevăzute în anexa 2 din acest act normativ în care nu figurează fostul angajator al reclamantei S.C. Iproeb S.A.
De altfel, acest aspect a fost reținut și prin decizia nr.1079/R/2011 a Curții de Apel C. (dosar nr._ ) prin care a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a fostului angajator la acordarea plăților compensatorii în temeiul OUG nr.98/1999 pentru motivul că nu s-a făcut dovada că angajatorului i se aplică dispozițiile acestui act normativ.
Din moment ce nici fostul angajator nu avea obligația legală de acordare a plăților compensatorii, o atare obligație nu subzistă nici în sarcina pârâtei a cărei atribuții sunt de altfel stabilite în mod limitativ prin art.51 din Legea nr.76/2002 (oferirea serviciilor de preconcediere).
Este de asemenea, judicios argumentul reținut de prima instanță că nulitatea concedierii colective trebuia examinată în contradictoriu cu fostul angajator pe care reclamanta a declarat în mod expres că nu îl cheamă în judecată. O atare critică, indiferent dacă este formulată pe cale principală sau de excepție, poate fi opusă doar fostului angajator, nu și instituției implicate în procedura concedierii colective doar sub aspectul oferirii serviciilor de preconcediere.
De altfel, prin decizia civilă nr.4945/2011 a Curții de Apel C. (dosar nr._
) s-a reținut posibilitatea examinării legalității concedierii colective strict în cadrul contestării deciziei de concediere, nefiind admisibilă o atare analiză ulterior respingerii irevocabile a conflictului de muncă privind concedierea reclamantei.
Prin urmare, instanța de recurs observă, pe de o parte, că situația din prezenta cauză este aceeași că în decizia civilă evocată, reclamanta invocând nulitatea concedierii colective ulterior soluționării contestației împotriva deciziei sale de concediere.
Pe de altă parte, nu se confirmă omisiunea primei instanțe de a pune în discuția părților nulitatea concedierii colective, fie numai pentru motivul că disputa judiciară privind acest aspect este reflectată de concluziile scrise ale pârâtei care a avut la cunoștință de mijloacele de apărare ale reclamantei și și-a formulat propriile apărări.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I. V. împotriva sentinței civile nr. 2442 din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
S. | D. | D. | G. | L. | D. |
GREFIER
C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex._
Jud.fond.M. B.
