Sentința civilă nr. 8141/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă

cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr._ *

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 8141/2013

Ședința publică de la 13 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de reclamantul M. L. împotriva pârâtului LICHIDATOR P. R., S. T.

E. S. - PRIN ADMINISTRATOR C. I., având ca obiect obligație de a face

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal lipsa fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Reclamantul la întrebarea instanței arată că înțelege să se judece cu P. R.

, și cu administratorul societății C. I. . Solicită efectuarea unei expertize .

Tribunalul respinge cererea privind efectuarea expertizei . nefiind necesară soluționării prezentei cauze .

Reclamantul declară că nu are cereri în probațiune de formulat.

Tribunalul nefiind cereri in probațiune de formulat, declară închisa faza de cercetare judecătorească si acorda cuvântul pe fondul cauzei .

Reclamantul susține acțiunea cum este formulata solicitând admiterea ei cu daune morale in suma de 10.000 euro.

Tribunalul reține cauza in pronunțare fata de actele de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul M. L. a chemat în judecată pe pârâtii P. R. și SC T. E. SRL și a solicitat obligarea acestora să îi elibereze o adeverință din care să rezulte veniturile salariale realizate la SC Constructardealul, venituri care îi sunt necesare în vederea recalculării pensiei, motivând că cei doi pârâți se fac vinovați de neprezentarea adeverinței. Reclamantul a mai solicitat și obligarea acestora la plata sumei de

10.000 euro daune morale.

Prin întâmpinare SC T. E. SRL a solicitat respingerea cererii, motivând că i s-a eliberat o adeverință pentru perioada 1993-1994 și că deține doar o parte din statele de plată ale fostei SC Constructardealul SRL.

Prin sentința civilă nr.7721/_ tribunalul a respins acțiunea reclamantului.

Prin decizia civilă nr.4414/R/_ Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de către reclamant, a casat sentința civilă nr.7721/_ și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța reține că SC Constructardealul SA s-a născut prin divizarea I.C.R.A.L-ului în mai multe societăți. SC Constructardealul a preluat toate pasivele fostului ICRAL și a preluat și o parte din arhivă.

Față de SC Constructardealul SA s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, fiind numit ca lichidator pârâtul P. R. . Printre problemele care trebuiau rezolvate de către acesta, era și cea a arhivei societății, care ocupa o magazie.

La insistențele pârâtului P. R. pârâta SC T. E. SRL a acceptat să preia arhiva datorită faptului că magazia în care se afla urma să fie demolată și pe locul respectiv să se construiască un hotel.

Din lista întocmită cu ocazia efectuării inventarului de preluare efectuat la sediul pârâtei SC T. E. SRL rezultă că lipsesc unele dosare.

O altă parte din arhiva fostului ICRAL a rămas într-o altă clădire lângă Cimitirul central, clădire care este proprietatea uneia dintre societățile divizate.

În urma solicitărilor reclamantului, pârâta SC T. E. SRL i-a eliberat acestuia o adeverință din care rezultă salariul tarifar, salariul realizat în acord, salariul tarifar pentru timpul efectiv lucrat și sporul de vechime pentru perioada ianuarie 1992- decembrie 1994, cu mențiunea că pentru anii 1991 o parte din 1994, 1995 și 1996 lipsesc statele de plată

Potrivit prevederilor art.40 alin.2 lit.h C. muncii, angajatorul are obligația să elibereze la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

În cazul de față, această obligație a revenit pârâtei SC T. E. SRL, obligație care și-a respectat-o în funcție de documentele existente în partea de arhivă preluată de la fostul lichidator pârâtul P. R. prin eliberarea adeverinței nr.93/_ .

Având în vedere că procedura falimentului s-a încheiat și că pârâta de rd.2 a eliberat adeverința în conformitate cu prevederile Ordinului nr.590/2008 al Ministerului Muncii în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, cererea reclamantului este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Cererea privind acordarea daunelor morale urmează să fie respinsă, întrucât acestea nu sunt dovedite și primul petit al cererii este neîntemeiat pentru motivele care s-au arătat anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. L., domiciliat în C. -

N., str.L. nr.11, ap.37, jud.C. în contradictoriu cu pârâții P. R., în calitate de lichidator, domiciliat în C. -N., str.S. nr.3, ap.23, jud.C. și SC T.

E. SRL, cu sediul în Comuna G., F. nr.6, FN., jud.C. . Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 13 Mai 2013.

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

A. -L. C.

Red.UP/tehn.MG 5 ex. 16.05.13

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8141/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă