Decizia civilă nr. 470/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 470/R/2013

Ședința publică din 18 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele S. N. DE T.

F. DE C. "C. C. " SA și S. "C. C. " SA - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 2682/F din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat Z. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente S. N. de T. F. de C. SA B. - S. de T. F. de C. C., consilier juridic Barbus Michaela și reprezentanta reclamantului intimat Z. G., avocat Maxim A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente S.

N. de T. F. de C. SA B. - S. de T. F. de C.

C. depune la dosar împuternicire avocațială.

Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente S. N. de T. F. de C. SA B. - S. de T.

F. de C. C. .

Atât reprezentanta pârâtei recurente S. N. de T. F. de C. SA B. - S. de T. F. de C. C. cât și reprezentanta reclamantului intimat arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta pârâtei recurente S. N. de T. F. de C.

SA B. - S. de T. F. de C. C. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant ca fiind netemeinică și nelegală pentru motivele detaliate în recurs cu precizarea că pe rolul Tribunalului C. a fost o acțiune similară cu același obiect în care a fost respinsă acțiunea privind diferențele salariale, soluție ce a fost menținută și de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ care a avut termen de judecată la data de_ .

Reprezentanta pârâtei recurente S. N. de T. F. de C. SA B. - S. de T. F. de C. C. arată că la unitate s-a aplicat prevederile Contractului Colectiv de Muncă pe baza căruia s-a întocmit

Contractul individual de Muncă și actele adiționale și că nu s-au făcut demersuri pentru anularea acestuia. De asemenea, arată că această diferență salarială nu poate fi aplicată și nu se poate acorda.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, susținând concis motivele expuse în scris în întâmpinarea depusă la dosar. De asemenea, arată că față de cele invocate de reprezentanta pârâtei recurente că nu s-au făcut demersuri de anulare pe durata valabilității acestui contract la nivel de unitate, consideră că nu era necesar, acesta fiind lovit de nulitate. Nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2682 din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile prescripției și prematurității invocate de pârâtele S. N. de T. F. de C. ,,C. C. "; SA B. și S. N. de T. F. de C. ,,C.

C. "; - S. de T. F. de C. C. .

A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată și în consecință,

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Z. G. împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. ,,C. C. "; SA B. și S.

N. de T. F. de C. ,,C. C. "; - S. de T. F. de C.

C. pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Z. G., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de C. ,,C. C. "; SA B.

, și S. N. de T. F. de C. ,,C. C. "; - S. de T. F.

de C. C., și în consecință au fost obligate pârâtele la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamantului a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut de acordat reclamantului, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada octombrie - 15 noiembrie 2009;

Au fost obligate pârâtele la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamantului a diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de salariu suplimentar aferent anului 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului de bază prin luarea în calcul a valorii de 700 lei;

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtelor la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamantului a diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de primă de Crăciun pe anul 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului de bază prin luarea în calcul a valorii de 700 lei;

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamantului a diferenței de salariu dintre salariul de bază brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut acordat reclamantului prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada 15 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2009;

Au fost obligate pârâtele să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului în privința drepturilor recunoscute prin prezenta hotărâre.

Au fost obligate pârâtele să plătească, în solidar, suma totală de 116,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. 328/2012.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a sesizat instanța la data de 5 octombrie 2012 cu următoarele pretenții:

plata retroactivă a drepturilor actualizate cu rata inflației cu începere de la data nașterii drepturilor până la data plății efective, reprezentând diferențe de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite, pe perioada octombrie - noiembrie 2009;
plata diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru: vacanță, Crăciun, salariu suplimentar pe anul 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit pct. 1;
obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă;
plata parțială a salariului suplimentar pe anul 2009.

La termenul de judecată din data de 4 decembrie 2012, constatând litispendența, tribunalul a disjuns cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata parțială a salariului suplimentar, trimițând cererea instanței investite cu soluționarea dosarului nr._, în prezenta cauză instanța rămânând investită numai cu cererile 1 - 3 mai sus detaliate.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate, ce constituie veritabile excepții de fond, în ordinea lor firească ce rezultă din caracterul și efectele pe care le produc, tribunalul a reținut urătoarele:

Excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. d și e din Codul muncii, republicat nu poate fi reținută

Obiectul acțiunii îl constituie plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut acordat reclamantului, de 570 lei, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada octombrie - noiembrie 2009, precum și plata diferențelor dintre prima de Crăciun, salariul suplimentar, prima de vacanță încasate ținându-se seama de valoarea salariului de bază minim brut de 570 lei și cele cuvenite prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 700 lei.

În cauză nu s-a solicitat constatarea nulității vreunui contract colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia, astfel încât prevederile art. 268 alin. 1 lit. d din Codul muncii, republicat, nu sunt incidente în cauză.

Conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.

Ca atare, pornind de la această reglementare legală, rezultă că diferențele de salariu solicitate ca urmare a luării în calcul al unui alt cuantum al salariului de bază minim brut, precum și diferențele cuvenite cu titlu de salariu suplimentar, primă de Crăciun, primă de vacanță, stabilite în raport de salariul de bază de încadrare, reprezintă venituri asimilate salariilor.

Fiind calificate ca venituri din salarii acestea sunt asimilate drepturilor salariale, astfel că sunt supuse prescripției de 3 ani, prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. c, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

Conform art. 229 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".

Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin.

lit. a) - d) din Codul muncii, republicat, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtelor, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Ca atare, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate ori plata unor diferențe
salariale rezultate din recalcularea salariului de bază
, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat, fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Pentru aceste considerente, reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, tribunalul a apreciat că în speță toate drepturile solicitate se încadrează în categoria "drepturilor salariale"; și termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat.
Astfel, dreptul la acțiunea pentru plata diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut de acordat reclamantului, de 570 lei, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, solicitată pentru perioada octombrie - noiembrie 2009, a început să curgă diferit, pentru fiecare lună în parte, de la data la care se plătește salariul aferent fiecărei luni pentru care se solicită plata unor drepturi restante.
În cauză, pentru pretențiile aferente lunii octombrie 2009, prescripția de 3 ani a început să curgă din luna noiembrie 2009, din ziua plății salariului aferent lunii octombrie 2009.
Pentru pretențiile aferente lunii noiembrie 2009, prescripția de 3 ani a început să curgă din luna decembrie 2009, din ziua plății salariului aferent lunii noiembrie 2009.
Raportat la momentul introducerii acțiunii, 5 octombrie 2012, cererea s-a formulat în termenul legal de prescripție de 3 ani.
Salariul suplimentar
se acordă, conform art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, după expirarea anului calendaristic.
Ca atare, salariul suplimentar pentru anul 2009 se datorează cu începere din 1 ianuarie 2010.
Prin urmare, dreptul la acțiunea în plata eventualei diferențe dintre salariul suplimentar calculat luând în considerare salariul de bază minim brut de 570 lei și cel cuvenit prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 700 lei, începe să curgă tot de la momentul la care s-a născut dreptul la acțiunea în
plata salariului suplimentar aferent anului 2009, adică de la data de 1 ianuarie 2010.
Raportat la data introducerii acțiunii -_ - dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre salariul suplimentar pe anul 2009 cuvenit prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cel efectiv încasat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, nu este prescris.
În privința primei de Crăciun, se reține că dreptul la plata acesteia curge din momentul plății salariului aferent lunii decembrie în care s-a sărbătorit Crăciunul (aceasta fiind data la care s-a cunoscut că nu s-a acordat prima de Crăciun), astfel că dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre prima de Crăciun aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, care curge din ianuarie 2010, de la data plății salariului aferent lunii decembrie 2009, nu este prescris.
Prima de vacanță
se acordă la plecarea în concediu, astfel că termenul de prescripție curge de la data plății salariului aferent lunii în care s-a efectuat concediul, acesta fiind momentul la care se cunoaște că nu s-a plătit dreptul.
În speță, întrucât se solicită diferența dintre prima de vacanță efectiv încasată și cea cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei, prescripția începe să curgă de la data plății primei.
Potrivit actelor justificative depuse la dosar de pârâte, reclamantul a încasat prima de vacanță în luna februarie 2009 (f. 74, 75).
Raportat la data introducerii acțiunii, 5 octombrie 2012, dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei este prescris.
Prin urmare, tribunalul a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. d și e din Codul muncii, invocate de pârâte prin întâmpinare nu sunt întemeiate.
În schimb, este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de tribunal, pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei.
Conform art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil, fiind vorba de o prescripție începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a legii noi - 1 octombrie 2011 - aceasta este supusă în întregime dispozițiilor legale sub care au început să curgă, adică prevederilor Decretului nr. 167/1958.
Întrucât în această situație decretul menționat se aplică sub toate aspectele, rezultă că în situația dată prescripția poate fi invocată și din oficiu.
Prin urmare, fondul pretențiilor deduse judecății s-a analizat numai cu privire la drepturile pentru care nu s-a prescris dreptul la acțiune și anume:
1. plata diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut acordat reclamantului, de 570 lei, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada octombrie - noiembrie 2009;
2. plata diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru: Crăciun, salariu suplimentar pe anul 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit pct. 1;
3. obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

Analizând fondul pretențiilor, tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtelor până la data de 15 noiembrie 2009, când raporturile de muncă au încetat ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare (f. 16).

Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din contratul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.

Conform literei b a art. 41 alin. 3, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct.

(1) din contractul colectiv de muncă nr. 722/2008.

Potrivit art. 132 alin. 3 și 4 din Legea nr. 62/2011, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile. Aceleași prevederi se regăseau și în art. 8 alin. 2 și 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, în vigoare la data nașterii dreptului pretins.

Prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități s-a stabilit valoarea salariului de bază minim brut negociat de 570 lei față de salariul de bază minim brut negociat prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, de 700 lei.

Prin urmare, dat fiind faptul că are prioritate în aplicare contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul constată că reclamantul este îndreptățit în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 la un salariu de bază minim brut negociat de 700 lei pe perioada octombrie - 15

noiembrie 2009

, perioadă în care a fost în vigoare acest contract, care a încetat ulterior, abia la_ .

Ca atare, pârâtele sunt obligate să achite reclamantului diferența dintre salariul de bază minim brut efectiv achitat și salariul de bază minim brut cuvenit de 700 lei pe perioada octombrie - 15 noiembrie 2009

Pentru perioada cuprinsă între 15 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2009 pretențiile nu sunt întemeiate, întrucât reclamantul și-a pierdut calitatea de angajat, astfel că de la momentul încetării raporturilor de muncă nu mai era îndreptățit la plata salariului.

Prin sentința civilă nr. 2678/2012 pronunțată la data de 19 decembrie 2012 de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ s-a recunoscut în favoarea reclamantului dreptul la plata salariului suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare aflat în plată în luna decembrie 2009, pentru un salariat care îndeplinea aceleași condiții de salarizare ca și reclamantul, calculat proporțional cu perioada efectiv lucrată din anul 2009, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.

Există așadar o hotărâre definitivă în sensul art. 377 C.pr.civ., susceptibilă de executare de la data pronunțării ei, prin care reclamantului i s-a recunoscut dreptul la plata salariului suplimentar pe anul 2009, proporțional cu perioada lucrată.

Întrucât salariul suplimentar recunoscut în favoarea acestuia prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități (art. 30) și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009/2010 (art. 30) se raportează la salariul de încadrare, de 570 lei conform actului adițional nr. 370 din_ - f. 116, urmare a recunoașterii îndreptățirii reclamantului la plata unui salariu de bază minim negociat de 700 lei reclamantul are dreptul și la plata diferențelor dintre suma acordată cu titlu de salariu suplimentar pe anul 2009, calculată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei și cea cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei.

În ceea ce privește prima de Crăciun, dreptul la beneficiul acesteia s-a recunoscut prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități (f. 145) și prin art. 69 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (f. 101), fiind stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.

În cauză reclamantul nu a dovedit că pârâtele i-au recunoscut benevol dreptul la prima de Crăciun și nici că un astfel de drept i-a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, aspect rezultat și din poziția reclamantului exprimată în scris prin notele depuse la dosar la data de 21 noiembrie 2012 (f. 28).

Or, în prezentul litigiu reclamantul a solicitat plata diferenței dintre suma efectiv primită

cu titlu de primă de Crăciun și suma rezultată în urma recalculării salariului de bază la valoarea de 700 lei, ceea ce presupunea dovada că dreptul la prima de Crăciun a fost recunoscută anterior în beneficiul reclamantului.

Pe de altă parte, reclamantului nici nu i se putea recunoaște un astfel de drept în condițiile în care acordarea acestuia este condiționată, conform art. 69 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv conform art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, de calitatea de salariat la momentul la care se cuvine dreptul.

Or, prima de Crăciun se acordă cu ocazia sărbătorii Crăciunului, ce are loc în fiecare an la data de 25 decembrie.

Așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, activitatea reclamantului a încetat la data de 15 noiembrie 2009, astfel încât acesta nu mai avea calitatea de salariat la momentul nașterii dreptului la plata primei de Crăciun.

Prin urmare, reclamantul nu este îndreptățit la plata vreunei diferențe bănești cu titlu de primă de Crăciun.

Nu poate fi reținută apărarea pârâtelor în sensul că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei/lună prevăzut în art. 41 (3) lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură se putea acorda salariaților din sistemul de transport feroviar numai dacă, în urma negocierii cu autoritățile din subordinea Guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale, fonduri ce urmau a fi aprobate prin bugetul de stat sau alte acte normative, respectiv în situația în care cheltuielile de personal (fondul de salarii) se încadrau în prevederile bugetare aprobate fiecărei societăți.

Însă pârâtele sunt responsabile de întocmirea proiectului de buget, în cauză nedovedindu-se că la elaborarea proiectului s-a luat în considerare valoarea salariului de bază de 700 lei și nu de 570 lei, în vederea analizării unei eventuale imposibilități obiective a pârâtelor de a respecta contractul colectiv de muncă mai favorabil.

Prin urmare, obligația pârâtelor era aceea de a prevedea în buget sume cu titlu de drepturi salariale calculate în funcție de salariul de bază de 700 lei, mai favorabil salariaților.

Nu există niciun document semnat de pârâte și sindicate sau reprezentanții salariaților din care să rezulte că părțile au căzut de acord în privința luării în calcul a salariului de bază de 570 lei, pe considerentul

diminuării subvenției de stat acordată pentru transportul feroviar de călători, respectiv a alocațiilor bugetare, așa cum afirmă pârâtele.

Pornind de la dispozițiile art. 132 alin. 3 și 4 din Legea nr. 62/2011, republicată, conform cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior, nu poate fi reținută nici apărarea pârâtelor, potrivit căreia pretențiile ar putea fi admise numai în situația în care clauzele prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de societate și în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transporturi prin care s-au stabilit valori ale salariului de bază de 570 lei ar fi fost declarate nule de către o instanță judecătorească.

Tribunalul a constatat că pârâtele nu au respectat prevederile art. 41 alin. 3 lit. b din contratul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, care obliga părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate să ia ca bază de pornire

în negociere valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi de 700 lei, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) al contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Conform art. 24 alin. 4 din Statutul Societății Naționale de T. F. de

C. "C.F.R. C. " - S.A., aprobat prin HG nr. 584/1998, drepturile și

obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă

Potrivit art. 229 alin. 4 Codul muncii, republicată, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților (prevederea se regăsea în art. 236 alin. 4 din Codul muncii în vigoare la data nașterii dreptului).

Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, republicată (prevedere cuprinsă și în art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, în vigoare la data nașterii drepturilor), iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 133 alin. 1 lit. b, c din Legea nr. 62/2011 republicată (prevedere existentă și în art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată, act normativ în vigoare la data nașterii dreptului).

Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (aceeași dispoziție era prevăzută și de art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, în vigoare la data nașterii dreptului).

Este considerentul pentru care, nerespectând prevederile unui contract colectiv de muncă aplicabil, pârâtele sunt în culpă și datorează diferența dintre salariul de bază efectiv acordat și cel cuvenit de 700 lei, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, conform art. 148 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, republicată.

La contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nu există vreun act adițional care să prevadă amânarea aplicării dispozițiilor privitoare la plata salariului suplimentar sau al diferitelor prime, așa cum prevede contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile din contractul colectiv de muncă mai favorabile salariaților.

Ca atare, excepția prematurității inovată de pârâte prin întâmpinarea depusă la dosar nu este întemeiată, neputând fi reținută de instanță.

Diferența cu titlu de salariu suplimentar pe anul 2009 se acordă ca o consecință a faptului că raportându-se sub aspectul modului de calcul la

valoarea salariului de bază minim brut negociat, cuantumul acestuia trebuia să fie mai mare decât cel efectiv acordat.

Așa cum s-a arătat mai sus dreptul reclamantului la plata salariului suplimentar pe anul 2009 nu este recunoscut în acest cadru procesual, ci a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă, astfel că în prezentul cadru procesual plata diferenței este justificată de modificarea valorii salariului de bază. Sumele recunoscute prin prezenta hotărâre suportă riscul devalorizării,

astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.

În baza considerentelor exprimate și a textelor legale invocate, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției și prematurității invocate de pârâte; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată și în consecință a respins acțiunea reclamantului pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată, ca fiind prescris dreptul la acțiune; a admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtelor și în consecință a obligat pârâtele la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamantului a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut de acordat reclamantului, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada octombrie - 15 noiembrie 2009; a obligat pârâtele la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamantului a diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de salariu suplimentar aferent anului 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului de bază prin luarea în calcul a valorii de 700 lei; a respins cererea reclamantului la plata, actualizată cu indicele inflației, a diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de primă de Crăciun pe anul 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului de bază prin luarea în calcul a valorii de 700 lei, precum și cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamantului a diferenței de salariu dintre salariul de bază brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut acordat reclamantului prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada 15 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2009.

Întrucât drepturile recunoscute prin prezenta hotărâre privesc o perioadă în care era în vigoare Decretul nr. 92/1976, abrogat numai cu începere din 1 ianuarie 2011, tribunalul a dispus obligarea pârâtelor să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților în privința drepturilor recunoscute prin prezenta hotărâre.

În baza art. 274, 276 C.pr.civ., ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea, tribunalul a obligat pârâtele să plătească în solidar suma totală de 116,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. 328/2012, depusă în copie la dosar.

La stabilirea acestui sume s-a avut în vedere că onorariul total achitat a fost de 200 lei, potrivit chitanței justificative depusă la dosar. Reclamantul a investit instanța cu o cerere de plată a diferenței dintre salariul de bază acordat și cel cuvenit, cu cereri de plată a diferențelor de premii aferente anului 2009, cuvenite ca urmare a modificării salariului de bază, cu o cerere de înscriere a

modificărilor în carnetul de muncă și o cerere de plată a salariului suplimentar pe anul 2009, în total 4 cereri.

Raportat la cuantumul total al onorariului achitat de 2000 lei, pentru fiecare cerere formulată s-a luat în calcul un onorariu achitat de 50 lei (200 lei: 4 cereri = 50 lei/cerere).

În final cererea reclamantului de plată a salariului suplimentar a fost disjunsă, fiind constatată litispendența, iar cererile de plată a diferențelor solicitate cu titlu de primă de vacanță și primă de Crăciun au fost respinse.

Ca atare reclamantului i se cuvine onorariul de avocat aferent cererii de plată a diferenței de salariu rezultat din salariul de bază minim brut de 700 lei și cel efectiv achitat (50 lei); onorariul de avocat aferent cererii de plată a diferenței cu titlu de salariu suplimentar (16,6 lei, aceasta reprezentând 1/3 părți din cererea de obligare a pârâtelor de plată a diferențelor solicitate cu titlu de primă de vacanță, primă de Crăciun, salariu suplimentar, toate pe anul 2009); onorariul de avocat aferent cererii de obligare a pârâtelor la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului (50 lei).

Împotriva acestei hotărâri, pârâtele S. "C. "; C. S.A și S. de T. F.

C. au declarat recurs prin care au solicitat modificarea sentinței.

În motivarea recursului s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de termenul de 6 luni prevăzut de art.268 lit. a Codul muncii.

În privința fondului, pârâtele au arătat că salariul de bază minim lunar a fost negociat și stabilit la valoarea de 570 lei, ulterior negociat la 600 de lei, prin CCM la nivel de unitate. Or, potrivit art.9 din CCM la nivel de ramură transporturi, salariul de bază minim brut de 700 lei/lună prevăzut de art.41 alin.3 lit. a, se putea acorda numai în urma analizei bugetului de către autoritățile din subordinea Guvernului, cu încadrarea lor în bugetele astfel aprobate (art.9 din CCM la nivel de ramură transporturi).

Tot astfel, și CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar stabilește un salariu de 570 lei/lună (ulterior 600 lei/lună).

CCM la nivel de unitate și la nivel de grup de unități nu au fost anulate, producând prin urmare efecte juridice și reflectă rezultatul negocierilor colective, concretizate în speță și prin încheierea unor acte adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului.

În mod subsecvent acestor apărări se apreciază și că plata diferențelor salariale referitoare la salariul suplimentar pe anul 2009 și modificarea carnetului de muncă sunt nefondate.

Reclamantul Z. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

, apreciind că excepția prescripției nu este incidentă datorită caracterului salarial al drepturilor pretinse, precum și că are prioritate contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi), care are și forță obligatorie.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:

În prealabil, excepția prescripției va fi respinsă în raport de normele legale ce vor fi evocate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii ,"Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;

e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.

De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.

lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile menționate anterior este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În privința fondului, Curtea de Apel reține că reclamantul se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Trebuie reținute în cauză și prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora "părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.";
Conform disp.art.157 alin.1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit disp.art.162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamantului drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada octombrie-15 noiembrie 2009, reținută prin hotărârea recurată, Curtea constată că în mod eronat prima instanță a reținut că acțiunea este întemeiată.
În ceea ce privește perioada la care se referă acțiunea dedusă judecății, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele
colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anul 2009 trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamantul, ci și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
În fine, conform art.9 din același contract:
"(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin. 1, părțile vor
negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor
și celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.";

Prin urmare, conform disp.art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2009.

Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli care se fundamentează pe surse financiare preconstituite.

În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, pârâta a negociat cu sindicatele și a stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.

Prin urmare, având în vedere că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantului a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, Curtea de Apel reține ca fiind nefondată în totalitate acțiunea reclamantului, atât în ceea ce privește acordarea

diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte diferențe de prime și adaosuri salariale, precum și în mod accesoriu completarea carnetului de muncă.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.3 raportat la art.

304 pct. 9 Cod. proc. civilă, Curtea de Apel va admite recursul declarat de pârâte, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii în întregime a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtele S.	N.	DE T.	F.	DE C.
"C. C. " S.A. B. și S. "C. C. " SA -	S.	DE T.	F.	DE C.

C. împotriva sentinței civile nr. 2682 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Z. G. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "C. C. " SA și S. "C. C. " SA - R. DE T. F. DE C. A. .

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

	PREȘEDINTE				JUDECĂTORI
S.	D.	D.	G.	L.	D.

GREFIER

C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond.G. F.

Decizia civilă nr. 470/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 470/2013. Pretenții. Litigiu de muncă